Revista Art-emis
MiG-uri 21 în dotarea Aviaţiei Militare din România PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opriş   
Duminică, 23 Septembrie 2012 20:54
MiG 21 F6
Leontin Sălăjan, nemulţumit de primele MIG-uri 21 primite de România

Autorităţile române au primit în anii '60 avioane de vânătoare-interceptare MiG-21 (în diferite variante) şi au trimis piloţi[1], ingineri şi medici militari[2] în Uniunea Sovietică pentru instruire, în scopul utilizării aparatelor respective în România. O parte dintre acele avioane erau însă uzate fizic în momentul importării din U.R.S.S. şi Cehoslovacia, iar altele nu au corespuns dorinţei exprimate de autorităţile militare de la Bucureşti. De exemplu, la o reuniune a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (26-27 februarie 1963), Leontin Sălăjan a declarat faptul că „n-am fost de acord să cumpărăm MiG-uri fără interceptor. MiG-urile pe care vrem noi să le cumpărăm [sovieticii] au spus că nu sunt gata"[3]. Potrivit recomandării reprezentanţilor Comandamentului Forţelor Armate Unite (iulie 1960), România trebuia să importe 44 de avioane de vânătoare MiG-21 F-13, precum şi 60 de aparate de interceptare MiG-21 PF-13 (până în anul 1965). Precizăm faptul că MiG-21 F-13 era un aparat de vânătoare dotat cu un sistem de rachete aer-aer K-13 şi putea fi utilizat doar pe timp de zi.

Deoarece producţia de serie a MiG-ului 21 PF-13 a început la uzina „GAZ 30" din Moscova de-abia în anul 1961, livrarea în România a celor 60 de MIG-uri de interceptare a fost planificată iniţial pentru perioada 1964-1965, apoi a fost contramandată de către sovietici (în anul 1962).[4] Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care generalul Leontin Sălăjan a amintit despre situaţia respectivă la reuniunea Biroului Politic a C.C. al P.M.R. din 26-27 februarie 1963.

Un an mai târziu, în cadrul adunării activului de partid pe armată (Bucureşti, 4-6 mai 1964), ministrul Forţelor Armate a reluat discuţia despre acel subiect controversat, după ce a relatat în prealabil despre modul cum s-a achiziţionat tehnica de luptă pentru regimentele româneşti de rachete, astfel: „Fiind la Moscova pentru alte treburi, apare un proiect de protocol, voi să cumpăraţi 4 regimente de rachete, ce rachete [?], noi nici nu ştiam, nu cunoşteam, nici caracteristici, nici nimic. Şi sigur, am telefonat acasă, «tovarăşi, uite, se propun nişte lucruri în care eu nu mă pot descurca singur», n-am nici o aprobare de la conducere, bineînţeles am spus, că nu sunt de acord, eu nu semnez nici un protocol, am să raportez acasă şi pe urmă mai venim, că nu piere lumea, nu ne-aţi dat atâta timp, mai stăm acuma un pic. Şi sigur, după ce am avut aprobarea, am aprovizionat, însă aşa cum spuneam şi în alte materiale, deodată te trezeşti, cum ne-am trezit acum zilele acestea, uite tu poate să ştii că-i facem un cadou, până acum ne da cu ţârâita MiG-ul ăsta 21 B (corect: MiG-21 PF; probabil a fost o greşeală a stenografului - n.a.), acuma ne dă deodată «luaţi 60», numai că la urechile noastre a ajuns şi o veste că a apărut un alt avion. Numai că noi suntem ai dracului, uite, nu vrem, zice că suntem şi noi fracţionişti, da-i banul poporului nostru, da[r] cum, pot să-mi permit eu treaba aceasta, ar fi lipsit de seriozitate şi de cinste dacă mi-aş permite să cheltuiesc banii poporului pe lucruri [pe] care ştiu, sunt convins că deja e învechit şi mai bine mai stau un an, să iau şi eu ce apare mai modern. [...]

Anul trecut am fost în fabrica de avioane. Mi-a spus directorul fabricii că nu se mai fabrică (probabil MiG-ul 21 PF - nota P. Opriş), că asta este ultima serie, că trecem la alt tip, mai superior (sic!). Am întrebat oficial, [generalul Vasile] Ionel i-a întrebat oficial [:] «tovarăşi, noi am auzit că aveţi un alt tip». «Nu ştim, n-avem nimic» [au răspuns sovieticii]. Sau când uitase [mareşalul Andrei] Greciko ce i-a spus la chinezi (sic!), îmi povestea când eram în Polonia, povestea cum chinezii au cerut MiG-ul 21 şi zice: «îmi dă cot şi le-am zis că nu am». Dar zic [:] «bine, bine, le-ai zis chinezilor, dar de ce mi-ai spus şi mie acelaşi lucru?». Acum vreo 2 ani nu apăruseră problemele acestea [dintre U.R.S.S. şi China]. Ei într-adevăr şi mie mi-au spus: «N-avem, Sălăjan, n-avem» (subl.n.)".

Problema menţionată de ministrul Forţelor Armate a fost rezolvată de autorităţile de la Moscova un an mai târziu, când armata română a început să primească din Uniunea Sovietică primele avioane MiG-21 PFM.
-----------------------------------------------------------------------
[1] Pregătirea primilor piloţi români care urmau să facă trecerea pe MiG-ul 21 F-13 (locotenenţii-colonei Alexandru Marcu şi Dumitru Puiu, precum şi maiorii Gheorghe Zagara, Livius Săbău şi Aurel Gheorghe) a avut loc în anul 1962 la Centrul Aviatic de la Krasnodar (în Siberia). Locotenent-colonelul Alexandru Marcu a decolat primul (la 6 iunie 1962) şi a fost urmat la scurt timp de ceilalţi piloţi români, după care s-au întors împreună în ţară, cu titlurile de instructori pe avionul MiG-21 F-13. Ioan Cherecheş, Aerodrom şi cer, Editura Militară, Bucureşti, 2002, p. 199-200; 206; Paul Sandachi, Aviaţia de luptă reactivă în România (1951-2001), Muzeul Aviaţiei, f.a., p. 58; 66.
[2] La începutul lunii iunie 1961, autorităţile de la Bucureşti au aprobat trimiterea a trei medici români la Institutul de Medicină Aeronautică din U.R.S.S. (lt.col. Alexe Ionaşcu, căpitan Maurică Stoian şi căpitan Vasile Teodorescu). Timp de 20 de zile, aceştia au fost informaţi despre modul de acordare a asistenţei medicale piloţilor care zburau la mare altitudine, cu aparate MiG-21 F-13. Gavriil Preda, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), volumul II (1962-1968), Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 364-365.
[3] Mihai Retegan, Război politic în blocul comunist. Relaţii româno-sovietice în anii şaizeci. Documente, Editura RAO, Bucureşti, 2002, p. 91.
[4] În anul 1961, sovieticii au prezentat în premieră MIG-ul 21 PF, la parada aeriană de la Tuşino. Vezi Florin Zăgănescu, Aviaţia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 345. footer