Revista Art-emis
Mihai Antonescu (2) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Miercuri, 05 Septembrie 2012 19:44

Mihai AntonescuValorificarea informa?iilor relativ la via?a ?i opera lui Mihai Antonescu este departe de a se fi încheiat. Excep?ie f?când documentele privind activitatea lui la conducerea Ministerului Afacerilor Str?ine al României ori ca vicepre?edinte al Consiliului de Mini?tri, investigate în diverse studii ?i c?r?i, f?r? îns? ca monografia ?i biografia de referin?? s? fi v?zut lumina tiparului, arhivele române ?i cele str?ine deopotriv? (de exemplu, cele de la Moscova) ad?postesc materiale importante ?i semnificative. În multe privin?e, de o relevan?? deosebit? pentru confruntarea evolu?iei României în anii celui de-Al Doilea R?zboi Mondial. Potrivit cercet?rilor noastre, documentele aflate în depozitele Bibliotecii Na?ionale a României - B.N.R. (Colec?ia Al. Saint Georges) ?i, mai cu seam?, ale Arhivelor Na?ionale ale Românie/Arhivele Istorice Centrale (ANIC) pot prezenta un interes aparte. Cu titlu de exemplu, vom men?iona c?, nu demult, la Arhivele Istorice Centrale din Bucure?ti s-a dat în cercetare complet? fondul Pre?edin?ia Consiliului de Mini?tri (PCM), Cabinetul Civil Mihai Antonescu întrunind câteva sute de dosare. Se impune s? preciz?m, de asemenea, c? nici fondurile date de mai mul?i ani în cercetare nu au fost epuizate, noi descoperiri importante fiind posibile. Sub acest aspect, re?inem c? deja în 2005 cercet?torul Dumitru Paraschiv a valorificat Mihai Antonescu - adev?rul din culisele istoriei[1], punând la dispozi?ia cititorului materiale din fondul PCM al ANIC - dosarele 1092/1943, 1120/1943-1944 sau 1343/1943-1944. În compara?ie cu ceea ce re?ine cercet?torul men?ionat, care a elaborat ?i o tez? de doctorat pe tema România anilor 1934-1944, documentele indicate sunt mai numeroase ?i semnificative, fiind vorba de: însemn?ri ale lui Mihai Antonescu din 13 mai 1944 ?i 23 iunie 1944 pentru Memoriul proiectat (dosar 1120, f. 20, respectiv vezi fila 26); afl?m, de asemenea, note dictate la 3. 04. 1943, 25. 05. 1943, 2. 06. 1943, 18. 09. 1943 (dosar nr. 1092, f. 18-31) sau cuvântarea din 5. 12. 1941 la Liceul Sf. Sava (ibidem, f. 32-35), nota pentru Manfred von Killinger din 31. 12. 1943 (ibidem, f. 42-43) ori nota din 1943, Situa?ie în 1940 (ibidem, f. 44), capitolele din Cursul de Drept Constitu?ional (ibidem, ff. 45-48). De un real interes sunt cuvânt?rile sau articolele lui Mihai Antonescu pentru ziarul „Crez Românesc" datând din perioada 3 septembrie 1943 - 6 martie 1944 (dosar nr. 1343/1943-1944, ff. 1-106). Re?inem din argumentele Ministrului:
- La 3. 09. 1943: „Istoria nu este o cronologie a faptelor noastre, ci o lege imanent? a forma?iunilor vii. Istoria este un suveran nev?zut cu legi atât de implacabile c? acela care nu le respect? d?râm?, ci nu cl?de?te, sinucigându-se. Permanen?ele istorice nu sunt postulate abstracte ale imagina?iei, ci sinteze neiert?toare ale vie?ii, forma?iuni st?pânitoare tot atât de imuabile ca gravita?ia universal? sau echilibrul cosmic [...] Istoria este mai curând viziunea larg? a viitorului decât imaginea strâmt? ?i seac? a trecutului" (f. 1); „Politica este ?tiin?a permanen?elor istorice ?i arta adapt?rii la realitatea social?" (f. 5); „Omul de stat f?r? interven?ia politic? este ca un cânt?re? f?r? ureche muzical?" (f. 3); la 20. 09.1943: „... Neamul nostru este nepieritor" (f. 34); la 30. 09. 1943 - despre genera?ia sa: „Noi am fost copiii r?zboiului ?i nu ai vie?ii" (f. 37); la 27. 01. 1944: „Comunismul este o lips? de idei, ci nu o idee" (f. 88); la 15. 03. 1944: „Azi popoarele î?i torc istoria pe câmpul de b?taie" (f. 106); la 11. 01. 1942, Mihai Antonescu declara lui Hermann Neubacher la Predeal c?, dac? Germania nu va face dreptate României, „Germania nu va putea câ?tiga pacea, chiar dac? va câ?tiga r?zboiul" (Cabinetul Civil Mihai Antonescu, dosar nr. 343, f. 14).
Realitatea s-a adeverit, cum este ?tiut, mai crud?: ambele state (Germania ?i România) au pierdut, ?i una ?i alta - atât pacea, cât ?i r?zboiul!
Un loc distinct în fondul Cabinetul Civil Mihai Antonescu îl constituie coresponden?a primit? de titular de la personalit??i ale anilor 1940-1944. Men?ion?m din dosarele valorificate par?ial de noi din Arhiva Cabinetului Civil Mihai Antonescu (dosarele 362 ?i 456): I. G?v?nescul, I. Gigurtu, A. C. Cuza, G. Enescu, Manfred von Killinger, Hermann Goering, Gh. I. Br?tianu, Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Nicodim, Patriarhul României, I. Lupa?, Al. Marcu, Vlad Dumitrescu, C. Marinescu, Fr. I. Rainer, Mircea Cancicov, P. Pandrea, I. Mocsony-Styrcea, dr. N. Lupu, N. Mare? ?. a. A nu se ignora, în context, telegramele de felicitare primite la 10. 05. 1944 de Ion ?i Mihai Antonescu de la Hitler, Mussolini, Tiso, Salazar, Regele Mihai I ?i Regina Elena (PCM, Cabinetul Civil Mihai Antonescu, dosar 348).
F?r? a detalia, subliniem semnifica?ia unor materiale: conferin?a din 4 mai 1941 la Florica despre I. C. Br?tianu, cel care - prin tot ceea ce a înf?ptuit - tr?ie?te „în ve?nicia neamului"[2]; lec?ia de deschiderea cursurilor Facult??ii de Drept din Bucure?ti (4. 11. 1943) cu titlul Criza civiliza?iei ?i dreptul interna?ional[3] din care se degaj? c?: „Distrugem, nu numai prezentul [...], distrugem ?i trecutul"[4]; la 21 aprilie 1941, distingem Un cuvânt de închinare Romei eterne, destinat în fapt lui B. Mussolini[5]; la 9 iunie 1942, decorându-l pe ministrul Spaniei la Bucure?ti, M. Antonescu a omagiat „veacurile latinit??ii" ?i lupta comun? împotriva comunismului, relevând c?, în final, „lupt?m azi împotriva du?manului de ieri al Spaniei"[6]; la 12. 11.1941 i-a adresat lui Manfred von Killinger un mesaj despre Transilvania, asigurându-l c? provincia nu-i „un p?mânt, un teritoriu, cu atât mai pu?in o proprietate", c?ci „Ardealul este cetatea în care am tr?it ?i am suferit 2000 de ani", dictatul de la Viena reprezentând „pumnalul înfipt în trupul românesc"[7]; tot lui Manfred von Killinger, la 23.06. 1942, Mihai Antonescu i-a destinat un lung mesaj insistând pentru anularea dictatului din 30. 08. 1940[8]; dintre diploma?i, dup? M. von Killinger, italianul Bova Scoppa i-a fost un bun partener de dialog în 1942-1943[9].
În documentele Ministerului Afacerilor Str?ine al României ?i ale PCM sunt extrem de bine reflectate activit??ile privind constituirea ?i rosturile Biroului P?cii, patronat de Mihai Antonescu ?i cu rezultate concrete remarcabile. Dup? cum se ?tie istoricul Petre Otu i-a consacrat un volum special[10], iar noi spa?ii distincte în mai multe lucr?ri, inclusiv în biografia men?ionat? a Mare?alului Ion Antonescu[11]. Este motivul pentru care nu vom insista asupra Biroului P?cii, remarcabil în 1942-1943, cu consecin?e ulterioare pentru prezen?a României la Conferin?a P?cii de la Paris din 1946.
În acest fel, ajungem la cele mai semnificative ?i cuprinz?toare note l?sate de M. Antonescu, evident pentru proiectatele sale Memorii, în fond Gânduri pe marginea unor multiple probleme la ordinea zilelor de r?zboi, purtând diverse titluri, a?a precum:
- Noi, Românii – Destin românesc în civiliza?ie[12];
- Destin românesc ?i politic? extern?[13];
- Basarabia, p?mânt al Europei. Adeziunea Românei la Pactul Tripartit. Sensul r?zboiului nostru[14];
- Criz? ?i destin european. Datoria popoarelor noastre: respectul independen?ei ?i teritoriilor na?ionale[15];
- Grup?rile regionale interna?ionale. Solidaritatea de ras?[16];
- Dreptul nostru de comand? în Sud-Estul Europei[17].
Unele formul?ri, precum îndeosebi ultimul text despre „dreptul„ României la „comand?" în treburile sud-estului vechiului continent, sunt (ca s? spunem astfel) nefericite, nesustenabile, în epoc? ?i mai apoi, de?i autorul însu?i, dup? sus?inerea unor „avantaje" ale României (pozi?ia ?i rolul geopolitic, bog??ii, tradi?ii etc.[18], prezint? considera?ii ?i principii care-l contrazic a?a dup? cum rezult? din asemenea recunoa?teri cu valoare de maxime: „n-am cotropit nici un p?mânt str?in", „noi nu juc?m pe toate tablourile interna?ionale" ori îndeosebi aceast? precizare conclusiv?: „Noi nu suntem un popor de r?spundere mondial?"[19].
A fost firesc, consider?m, ca ?eful diploma?iei bucure?tene s? propun? definirea politicii externe a României în contextul r?zboiului mondial. Mai întâi, a formulat aceast? defini?ie: „Politica extern? a unui neam trebuie s? fie întemeiat? pe permanen?e nu pe oportunit??i"[20]. Lucru de care a ?inut mai rar seama în mandatul din 1941-1944, ceea ce nu înseamn? c? defini?ia nu-i corect?, mai ales c? el a surprins laturile esen?iale ale „permanen?elor române?ti", ?i anume: „independen?a na?iunii ?i unitatea p?mântului românesc", iar pentru Europa, ca o datorie, „libertatea tuturor popoarelor ?i jocul de for?e care [...] s? asigure na?iunilor mici ?i mijlocii via?a ?i independen?a"[21]. Iar, în continuare, M. Antonescu aprofundeaz? problema esen?ei politicii externe a neamului românesc în termeni atât de plastici: „...[ea] însemneaz? st?pânirea propriului nostru destin", c?ci „noi nu tr?im pentru ca s? oferim sistemelor interna?ionale p?mânturi de echilibru, ci tr?im pentru ca noi, prin lupta ?i jertfa noastr?, s? d?m istoriei onoare ?i sistemelor interna?ionale reazim"[22]. Mai ales c? „poporul român are instinctiv con?tiin?a unit??ii sale, fiindc? p?mântul s?u a fost întotdeauna o cetate de mun?i ?i de ape n?scut? în vadurile civiliza?iei dace", iar el - poporul nostru - „trebuie în?eles ?i înt?rit, iar nu judecat ?i lovit, fiindc? acela care love?te în p?mânturile ?i fiin?a noastr?, love?te în zidurile v?zute ?i nev?zute ale Europei de azi ?i de mâine[23]. Acela?i lucru se reafirm? câteva pagini mai jos: „P?mântul românesc de azi, p?mântul dacic de ieri, a avut întotdeauna aceast? func?iune de paz? în fa?a n?v?litorilor care veneau din R?s?rit, ca lava unui vulcan care - din veac în veac - ap?r? p?mântul Europei"[24]. În epocile medieval? ?i modern?, sus?ine autorul, în acord cu rezultatele studiilor istorice consacrate, „masele" n?v?litoare din Est „au amenin?at Europa, de la Genghis Khan pân? la Ivan cel Groaznic ?i de la Petru cel Mare la Stalin"[25]. În situa?ia dat?, Basarabia - „p?mântul de margine al neamului nostru" - a suportat cu prioritate n?v?lirile ?i cotropirea barbarilor din Est", de unde se deduce rostul provinciei „pentru întreaga civiliza?ie a Europei"[26]. Scopul lui Antonescu este nedisimulat, el justificând, finalmente, orientarea României spre Germania în 1940 ?i meritul generalului Ion Antonescu în asigurarea „direc?iei" - c?ci el a „rezemat existen?a noastr? na?ional? ?i continuitatea istoric? a rostului nostru european pe singura putere european? (subl. ns.) care reprezenta, în împrejur?rile din 1940, un baraj împotriva expansiunii din R?s?rit"[27]. „Aceasta este – se dest?inuie, f?r? re?inere, memorialistul - semnifica?ia adeziunii României la Pactul Tripartit în împrejur?rile din 1940"[28]. Alian?a cu Germania a fost „însu?i sensul voin?ei noastre, egal cu „un act de consacrare politic? a independen?ei na?ionale [atât] pentru noi, dar ?i pentru Sud-Estul continentului ?i în Balcani, pe care se reazim? echilibrul Europei ?i al lumii"[29]. ?tim în prezent, cu siguran??, c? în 1946 la „Procesul" a?a-zisei „mari tr?d?ri na?ionale" asemenea recunoa?teri nu au putut s?-l ajute cu ceva pe Mihai Antonescu, dimpotriv?, dar, remarcând faptele, trebuie s? constat?m c? aprecierile fostului demnitar con?ineau atâtea elemente reale. Dup? cum ?i consecin?ele alinierii României la politica Germaniei – angajarea în r?zboiul împotriva URSS la 22. 06. 1941, despre care a afirmat categoric ?i cu temei: „... ?i nici unui român nu-i trece prin minte c? lupta azi [R?zboiul din Est, 1941-1944] este un r?zboi de agresiune pe care România îl duce împotriva cuiva ..."[30]. Mai mult: „R?zboiul nostru, politica noastr? extern? nu sunt acte de agresiune ?i de imperialism, ci de conservare na?ional? ?i de ap?rare a institu?iilor noastre. Politica noastr? extern? este politica p?mântului ?i unit??ii noastre ve?nice. În r?zboiul nostru este o lupt? na?ional? care respect? legea str?mo?easc? ?i împline?te, prin genera?ia de azi, tradi?ia lui ?tefan cel Mare ?i a lui Mihai Viteazul, datoria noastr? de popor de margine, care are de ap?rat în Carpa?i ?i la Dun?re latinitatea noastr?, civiliza?ia Europei, familia ?i proprietatea"[31]. Era o obliga?ie, c?ci Europa „trebuie s? tr?iasc?" - eliminarea pericolului de la R?s?rit, lichidarea comunismului amenin??tor ?i a jugului „slavilor cotropitori" context în care ostilit??ile au prins ?i caracterul unui „conflict al raselor"[32]. O afirma?ie lipsit? de temei ?tiin?ific, dar care a putut avea un efect decisiv în „procesul" din mai 1946, în stabilirea sentin?ei de condamnare la moarte a celor doi Antone?ti, o dat? cu Constantin (Piki) Z. Vasiliu ?i Gh. Alexianu. De?i, faptul trebuie numaidecât re?inut, „Tribunalul Poporului" n-a cunoscut cu precizie documentele folosite de noi, dar „a intuit" sensul ?i spiritul lor... care trebuiau - ?i au fost - sanc?ionate prin executarea a?a-zi?ilor criminali de r?zboi în cadrul „noii ordini" comuniste dictate de Kremlin!

-------------------------------------------------------
[1] Vezi „Lumea", nr. 9/2005, p. 34-36.
[2] ANIC, fond PCM, dosar nr. 143/1941.
[3] ANIC, fond PCM, Cabinetul Civil Mihai Antonescu, dosar nr. 338.
[4] Ibidem, f. 5.
[5] Idem, fond PCM, dosar nr. 143/1941.
[6] ANIC, fond PCM, Cabinetul Civil Mihai Antonescu, dosar nr. 421, f. 227.
[7] Idem, dosar nr. 298, f. 1-3.
[8] Idem, dosar nr. 301.
[9] Idem, dosar nr. 308; idem, dosar nr. 314.
[10] Vezi Pacea de mâine. Documente, Bucure?ti, Editura Militar?, 2006.
[11] Gh. Buzatu, Mare?alul Ion Antonescu, p. 501 ?i urm.
[12] ANIC, fond PCM, dosar nr. 127/1941, f. 1.
[13] Ibidem, f. 2 ?i urm.
[14] Ibidem, f. 18 ?i urm.
[15] Ibidem, f. 34 ?i urm.
[16] Ibidem, f. 48 ?i urm.
[17] Ibidem, f. 56-75.
[18] Ibidem, f. 58-61.
[19] Ibidem, ff. 65-75.
[20] Ibidem, f. 4.
[21] Ibidem.
[22] Ibidem, f. 5.
[23] Ibidem, f. 7-8.
[24] Ibidem, f. 12.
[25] Ibidem, f. 14.
[26] Ibidem, f. 21.
[27] Ibidem, f. 26.
[28] Ibidem.
[29] Ibidem, f. 27.
[30] Ibidem, f. 29.
[31] Ibidem, f. 30.
[32] Ibidem, f. 35-36. Din alt loc afl?m c? „afirmarea rasei, procesul rasial, [...] se a?eaz? la baza civiliza?iei, a?a cum na?ionalitatea se afirmase în veacul trecut" (f. 35) Discursul autorului decade în afirma?ii de genul: „r?zboiul acesta este un r?zboi de rase, nu r?zboi de clase, nu r?zboi de mase" (f. 45).

footer