Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Sùmbătă, 01 Septembrie 2012 23:58

Ion Antonescu, Mihai I, Mr. Anton Dumitrescu, col. EmilianIonescu

Arestarea Antone?tilor


Disputa memoriali?tilor prive?te în prima ordine, cum era de a?teptat, momentul însu?i al arest?rii Antone?tilor. Detalii, care de regul? scap? aten?iei, cap?t? pentru fo?tii protagoni?ti semnifica?ii exagerate, chiar aberante. Istoricul, oricum, este dator s? le ia în considera?ie, descifrându-le. Pentru episodul în sine, am identificat mai multe dezacorduri:
- Cine a trimis „echipa" lui Anton Dumitrescu (cuprinzând pe subofi?erii Dinu Cojocaru, Dumitru Bâl? ?i Dumitru Rusu) în „salonul galben", unde tocmai se încheiase discu?ia între Antone?ti, pe de o parte, ?i Regele Mihai ?i S?n?tescu, pe de alt? parte, dup? ce Suveranul rostise formula de demitere a Mare?alului? Emilian Ionescu a pretins c? el f?cuse aceasta[1], în vreme ce Anton Dumitrescu - într-o prim? relatare - i-a indicat pe „Emilian Ionescu sau Mircea Ionni?iu (subl.ns.)"[2], revenind, în ultima-i relatare[3], în favoarea lui Mircea Ionni?iu.
- Când au p?truns în „salonul galben", Dumitrescu ?i oamenii s?i, Regele se mai afla acolo? Emilian Ionescu ne pune iar??i în dificultate, afirmând: Regele p?r?sise înc?perea, ba, mai mult, „a ie?it pe lâng? mine în sufragerie" (subl.ns.).[4] Acest „pe lâng? mine" era un mod subtil, probabil, pentru memorialist, de-a se pune în eviden??, ceea ce îl situa în conflict cu... el însu?i, dat fiind c? anterior, în 1979, d?duse o alt? versiune, notând: „Nu terminase bine Regele de vorbit, când am dat semnalul de intrare în salon a echipei de arestare. Maiorul Dumitrescu ?i subofi?erii s?i au intrat, l-au salutat pe Rege, care a p?r?sit aproape imediat (deci, dup? aceea - n.ns.) înc?perea..."[5]

Desprindem c?, finalmente, memorialistul a expus corect derularea faptelor: Regele nu p?r?sise „salonul galben" pân? când echipa Dumitrescu nu se prezentase s?-i aresteze pe Antone?ti. Scena real? a fost surprins? de generalul Aurel Aldea, precum ?i de maiorul Anton Dumitrescu, din care re?inem: „Eu am intrat în sufragerie (în „salonul galben" - n.ns.), înso?it de cei trei subofi?eri, am salutat pe Majestate: « S? tr?i?i, Majestate...», apoi m-am adresat Conduc?torului: « Domnule Mare?al, din Înalt Ordin, sunte?i arestat...», dup? care am ordonat celor trei subofi?eri: « Executarea...»"[6]

Descrierea de mai sus atest?, ceea ce am stabilit înc? din 1979[7], desf??ur?rile reale, „tulburate" în 1991 de o declara?ie intempestiv? a lui D. Bâl?, care a pretins c? Regele, întrerupând - dup? cum se ?tie - discu?ia cu Antone?tii, s-ar fi retras la un moment dat în biroul s?u (unde a expus conjura?ilor situa?ia) ?i, apoi, „a trecut ?i pe la mine (subl.ns.) ?i mi-a zis: « Gata »..."[8] Potrivit acestei variante, Suveranul s-ar fi deplasat în continuare spre „salonul galben", a rostit formula de demitere a Conduc?torului ?i a ie?it imediat. Plt. Dumitru Bâl? a adunat el? - pretindea în 1991 - întreaga echip? Dumitrescu ?i a intrat în salon. Tot el(?), declara f?r? pic de repro? fostul plutonier? ar fi fost acela care s-a adresat direct lui Antonescu: „Domnule Mare?al, v? rog s? m? urma?i!"[9]. Colegul lui D. Bâl?, D. Rusu, într-una din declara?iile sale mai noi, ne ajut? s? restabilim adev?rul: echipa Dumitrescu a fost chemat? de la casa sc?rilor din Casa Nou? ?i „am mers pe culoar pân? la salonul galben. Plutonierul Bâl? a deschis u?a (subl.ns.) Atunci, maiorul Anton Dumitrescu, adresându-se Mare?alului, i-a spus: « Domnule Mare?al, din Înalt Ordin, sunte?i arestat! » Regele a disp?rut imediat dup? draperia care desp?r?ea salonul galben de sufragerie..."[10]. Recunoa?terea plutonierului Dumitru Rusu nu numai c? restabilea situa?iile normale dar reprezint? un dezastru pentru preten?iile plutonierului D. Bâl?, c?ci? evident - una-i s? deschizi u?a ?i alta era s?-l declari arestat pe Mare?al! Propunem s? se re?in? îns? c?, ?i în prima dintre relat?rile sale, din 17 februarie 1960, D. Bâl? raportase P.C.R.-ului acela?i lucru: c? el? dictase arestarea Antone?tilor[11], conformându-se, astfel, dorin?ei oficialit??ilor comuniste ale timpului care preferau, dintr-o mie de motive, ca r?sturnarea dictaturii antonesciene s? fi survenit prin voin?a cadrelor militare inferioare, iar nu prin aceea a ofi?erilor superiori în slujba Regelui... În 1960, ra?iunea unei atare versiuni ap?rea lesne de în?eles, a?adar, iar D. Bâl?, disciplinat, i s-a conformat. De altfel, modest ?i sincer, cel care peste ani avea s? inverseze lucrurile ?i se considera un ... monarhist înver?unat (?!), în anul de gra?ie 1960 î?i încheia „raportul" în chip mai mult decât elocvent: „Tr?iasc? Pacea!"[12]. Este straniu c? sursa care trebuia s? fie de cea mai mare încredere, ne referim la generalul S?n?tescu, care a asistat de la un cap?t la altul la ultima întrevedere a Antone?tilor cu Regele, se dovede?te neconcludent?: generalul a re?inut în Jurnalul s?u o variant? aparte, ?i anume c? Suveranul ?i-a dat consim??mântul pentru declan?area loviturii de stat chiar în... cabinetul s?u, apoi a p?truns în „salonul galben" Anton Dumitrescu cu echipa sa, în care el a descoperit patru iar nu trei solda?i[13].

În continuare a intervenit scena bine cunoscut? în care Mare?alul s-a adresat lui S?n?tescu ?i în care, în urma unui ordin al acestuia, „echipa" Dumitrescu a fost pus? în dificultate, atunci producându-se momentul Emilian Ionescu: apari?ia acestuia, din spatele draperiei ce separa „salonul galben" de sufrageria Casei Noi, cu ordinul categoric: „Maior Dumitrescu, executarea!"[14]. Rostul colonelului Emilian Ionescu, în respectivul moment decisiv, a fost recunoscut de majoritatea memoriali?tilor, iar noi îl consemn?m ca atare.

Ceea ce a urmat la 23 august 1944, dup? orele 17, deci dup? arestarea Antone?tilor, este prea bine ?tiut, de?i au survenit episoade care au r?mas mai pu?in comentate, iar noi documente pot aduce - indiscutabil - preciz?ri deosebit de interesante. Este surprinz?tor faptul c? to?i conjura?ii ?i-au dat seama, de la bun început, de însemn?tatea istoric? a zilei de 23 august 1944 (?!) Dintre ei, generalul S?n?tescu a consemnat, în chip miraculos, chiar în fruntea relat?rilor re?inute în jurnal sub data respectiv?: „23 august 1944, miercuri. Zi memorabil?, care va r?mâne în istoria poporului roman?" (subl. ns.)[15]. Este, mutatis mutandis, tot una cu plecarea diminea?a la serviciu ?i stabilirea, din start, a ceea ce trebuie s? ?i se întâmple în ziua respectiv?! A?a stând lucrurile, ni se pare natural s? asist?m la tentativele personajelor principale ori secundare implicate în conjura?ie de-a se fi raportat exclusiv, înc? din primele clipe ale zile de 23 august ori pe parcurs, vizavi de evenimentul de la Palatul Regal din Bucure?ti. Singura surpriz? pe care o formul?m este doar aceea de-a nu fi aflat comentarii pe marginea urm?toarei „scene" în care-i afl?m pe doi dintre protagoni?ti confruntându-?i sus?inerile sau punându-se tacticos de acord în privin?a relat?rilor destinate posterit??ii. Red?m, spre ilustrare, acest pasaj din declara?iile lui Anton Dumitrescu din februarie 1968 care dezv?luie un episod dintr-una din serile sfâr?itului de august 1944. Naratorul se afla de-acum la Dobri?a, unde se retr?sese Regele Mihai I ?i suita: „La Dobri?a - st?ruie cel împricinat - Regele a avut un r?gaz de lini?te. Seara mi-a spus: « Ia s? ne punem la punct jurnalele ». El avea o agend? de note zilnice, eu aveam o agend? a mea ?i îmi spune mie, dup? ce am venit de la Sinaia ?i i-am adus anumite ?tiri, s? scriem în agend? cum s-a desf??urat ziua de 23 august. Eu am început s?-i povestesc, el mi-a spus: « De acord », pân? la un moment dat, când îmi spune:« Stai, s? scrii ce i-am spus eu lui Antonescu înainte de arestare ». ?i am scris urm?toarele: « Domnule General, amândoi avem de dat socoteal? lui Dumnezeu ?i istoriei de soarta acestui neam. T?v?lugul mor?ii apas? asupra Moldovei. Aceea?i soart? a?teapt? ?i restul ??rii ». Dup? care a urmat formula de demitere ?i intrarea mea. Asta am scris-o la Dobri?a, dictat de Rege în jurnalul de 23 august la capitolul meu. A doua chestiune pe care am scris-o a fost: «Eu l-am întrebat pe D?m?ceanu: « E?ti gata? » Acesta a r?spuns: « Recru?ii nu au decât dou? ?edin?e de tragere ». A treia chestiune a fost ce a spus Regele lui von Killinger, urm?toarele cuvinte: « Interesul ??rii mele m-a obligat s? iau toate m?surile pe care le-am luat. În?eleg s? fiu ?i de aceast? dat? cavaler în sensul c? am dat dispozi?ii ca trupele germane s? se retrag? în ordine, în caz contrar vor suferi rigorile r?zboiului ». Acestea le-am scris în jurnalul în care era specificat? activitatea mea de la 23 august. I-am f?cut ?i lui S?n?tescu un jurnal în cinci exemplare cu desf??urarea evenimentelor de la 23 august"?[16].

În temeiul acestor dezv?luiri se impune s? constat?m:
- ?i Regele ?i Anton Dumitrescu ?ineau câte o agend? cu note zilnice, dar care?, pân? în prezent?, nu au intrat în circuitul ?tiin?ific;
- Insisten?a Regelui pentru ca Anton Dumitrescu s? înscrie în agend? o anume formul? rostit? de Suveran înainte de-a se fi decis arestarea Antone?tilor. Maiorul Dumitrescu a re?inut, dup? anii grei de deten?ie în gulagul comunist, ca în prima sa relatare f?cut? la cererea oficialit??ilor s? a?tearn? textul regal într-o formul? u?or alterat?, mai precis: „Domnule Mare?al, amândoi avem de dat socoteal?, istoriei ?i lui Dumnezeu, - t?v?lugul mor?ii apas? asupra Moldovei - ?i aceea?i soart? a?teapt? ?i restul ??rii?"[17]. Regele a avut în vedere alte dou? momente ale zilei: întâlnirea cu D?m?ceanu (dar dup? arestarea Antone?tilor) ?i primirea ministrului von Killinger;
- Anton Dumitrescu face o distinc?ie categoric? între ceea ce a re?inut pentru propria-i agend? ?i ceea a îndeplinit pentru completarea/definitivarea... jurnalului lui S?n?tescu. Precizarea: „i-am f?cut ?i lui S?n?tescu un jurnal în cinci exemplare cu desf??urarea evenimentelor de la 23 august" îndeamn?, neîndoielnic, pe istoric la un examen riguros al textului ap?rut nu demult sub semn?tura premierului care i-a succedat lui Antonescu, text în privin?a c?ruia s-au exprimat deja suficiente dubii[18].

Am st?ruit, pân? aici, asupra modului în care se reflect? unele momente în memorialistica datorat? autorilor loviturii de stat din august 1944. Reiese indubitabil c? unii dintre protagoni?ti s-au preocupat de îndat? dup? succesul „ac?iunii" s? povesteasc? cele întâmplate, dar nu oricum, ci, de regul?, s? se plaseze convenabil în miezul evenimentelor, pe care în unele situa?ii, cum a fost aceea a Suveranului, au putut ?i eminamente au reu?it s? le determine, s? le coordoneze de la un cap?t la altul. Nu dorim s? l?s?m deoparte cealalt? categorie de participan?i la 23 august 1944 - aceea a înving?torilor, a celor elimina?i prin lovitura de stat, în spe?? Antone?tii ?i colaboratorii lor principali. Mai ales c?, în ordine strict-cronologic?, unii dintre ace?tia au fost cei dintâi care „au depus m?rturie în fa?a istoriei" - vrem s? zicem au l?sat probe indubitabile - pe marginea celor întâmplate. Se ?tie ?i înc? se apeleaz?, de obicei, la probele reproduse cu ocazia a?a-zisului „proces al marii tr?d?ri na?ionale" din mai 1946, în care Antone?tii, ceilal?i acuza?i ori unii dintre martori au avut în aten?ie premisele ?i desf??ur?rile de la 23 august 1944. Pentru elucid?ri urmeaz? s? apel?m la lucr?rile de temeinic? recuperare a trecutului ?i la documentele aflate în arhivele române si str?ine. Din arhivele noastre, unele documente, din nefericire, au „migrat" deja peste hotare. Asupra volumului „Procesului marii tr?d?ri na?ionale", ap?rut în 1946, nu mai este cazul s? insist?m, edi?ia devenind inutilizabil? dup? apari?ia volumelor îngrijite de Marcel-Dumitru Ciuc?[19]. Se cunoa?te, de pild?, c?, închi?i în camera-seif de la etajul Casei Noi dup? orele 17, Antone?tii au solicitat ?i au ob?inut în seara de 23 august 1944 creioane ?i hârtie de scris. Paznicii celulei improvizate au f?cut ca „mesajele" prizonierilor s? parvin? Regelui, fapt de care unii dintre sfetnici au luat act, mai ales c? au trebuit s? satisfac? cererile formulate.

Mircea Ionni?iu a re?inut: „C?tre miezul nop?ii (de 23/24 august 1944 – n.ns.) afl?m c? Ion Antonescu ceruse hârtie pentru ca s?-?i scrie testamentul ?i c? Mihai Antonescu dorea ca s? vorbeasc? cu Suveranul pentru a-i comunica detalii importante în leg?tur? cu tratativele pe care le ducea cu ministrul Afacerilor Str?ine al Turciei, Menemencioglu. Ic? scrisese un lung memoriu, dar pe care, recitindu-l, l-a distrus". Testamentul Mare?alului a fost p?strat ?i este reprodus (de Mircea Ionnitiu - n.ns.) în anex?.[20] În fond, documentul se referea doar la avu?ia Mare?alului ?i stabilea îndatoririle mo?tenitorilor.

Gh. Ionescu-B?l?ceanu se arat? la fel de explicit ca sf?tuitorul Regelui, observând la rându-i: „În camera-safe, unde au fost depu?i cei doi Antone?ti, s-au adus o mas? ?i dou? scaune. Ion Antonescu ?i Ic? Antonescu mi-au cerut hârtie ?i creion, pe care le-am dus în urma aprob?rii date de Rege. Ion Antonescu ?i-a scris testamentul, în care ar?ta c? las? toate averea so?iei sale. Ic? Antonescu s-a adresat Regelui, ar?tând c? el, peste capul Mare?alului (inexact – n.ns.), duce tratative cu Alia?ii prin emisari direct la Cairo. El cerea s? fie chemat imediat de Mihai spre a-i spune ?i alte chestiuni de mare importan??. Atât testamentul lui Ion Antonescu, cât ?i cele scrise de Ic? Antonescu le-am predat Regelui ?i acesta lui Mocsonyi-Stârcea. Cererea lui Ic? a r?mas f?r? r?spuns, Mihai nevrând s? aud? de acest lucru. Dup? bombardament (efectuat de avia?ia german? în diminea?a de 24 august 1944 - n.ns.), am g?sit pe jos fragmente rupte din noti?ele f?cute de Ion ?i Ic? Antonescu, fragmente pe care le-am p?strat un timp, apoi le-am aruncat"[21]. Alte documente aveau s? fie descoperite de Gh. Teodorescu, la care facem referire mai jos.

Dest?inuirile unor comploti?ti (Ionni?iu ?i B?l?ceanu) se dovedesc par?ial inexacte, în sensul c?:
- Nu se confirm? c? de la Mare?al s-ar fi p?strat doar testamentul, preluat ?i valorificat de Mircea Ionni?iu, ci au ie?it la iveal? ?i alte documente, mult mai semnificative pentru speciali?ti ?i pentru istorie: o scrisoare destinat? de Mare?al so?iei, precum ?i tulbur?toarele însemn?ri din celul? despre cele întâmplate la Bucure?ti în zilele de 22 ?i 23 august 1944 (inclusiv ultima audien?? la Rege ?i episodul arest?rii sale). Acest document[22], beneficiind de semn?tura inconfundabil? a Mare?alului, poart? men?iunea: „23.VIII.1944. Scris în celul?".
- Documentul prezint? o valoare excep?ional?, iar Antonescu, intuind cu siguran?? acest lucru, pentru a-l salva de la o posibil? „r?t?cire" ori de la o nedorit? publicitate ?i interpretare în epoc?, în scop politic neadecvat ori strâmb, nu l-a predat oamenilor Regelui, ci i-a aflat o cât se poate de original? ascunz?toare. Decis s? se adreseze Istoriei, Mare?alul a preferat calea ce i s-a p?rut cea mai riscant? dar care s-a dovedit cea mai sigur? în privin?a protec?iei: a ales dintre c?r?ile ?i imprimatele pr?fuite r?spândite în camera-safe o agend? care apar?inuse însu?i Regelui Carol al II-lea ?i, pe filele din luna aprilie 1930, ?i-a a?ternut gândurile ?i impresiile, mesajul destinat a parveni viitorimii în stilul s?u lapidar, în formula ce-i era familiar? ?i lesne de recunoscut, dar evident în mare grab? (unele cuvinte, mai ales numele proprii, au fost prescurtate). În cursul bombardamentelor germane asupra Capitalei din 24 august 1944 aveau s? fie afectate, cum se ?tie, p?r?i importante ale Palatului din Calea Victoriei, inclusiv ori mai ales Casa Nou?, dar - printr-o minune - agenda cu pricina a sc?pat intact?. Ea a fost descoperit? printre d?râm?turi de Gheorghe Teodorescu, c?pitan ?i comandant al companiei I-a a Batalionului de Gard? al Palatului, în august 1944, ?i care, peste ani, în 1980, a prezentat pre?iosul document liderului P.C.R. de atunci, Nicolae Ceau?escu[23]. Este memorabil paragraful final ce cuprinde o evaluare a actului de la 23 august 1944 de c?tre cineva care, natural, nu putea ?i n-a voit s?-l accepte: „... Istoria s? judece. M? rog lui Dumnezeu s? fereasc? ?ara de consecin?ele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodat? eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi în prezen?a domnului Mihai Antonescu c?, dac? este un alt om în ?ar? capabil s? o serveasc? mai bine ca mine, eu îi cedez locul, cu o singur? condi?ie: s? prezinte garan?ii ?i s? nu fie un ambi?ios sau un aventurier"[24].

Revenim la neconcordan?ele descoperite între textele lui Mircea Ionni?iu ?i Gh. Ionescu-B?l?ceanu: ambii neglijeaz? scrisoarea Mare?alului destinat? so?iei ?i în care afl?m aceast? dest?inuire privind comportamentul s?u (în bun? m?sur? inexplicabil) cu prilejul ultimei întrevederi la Regele Mihai: „O alt? cale n-ar fi fost a mea (subl.ns.)". Aceast? remarc? pune în eviden?? faptul real c?, plecat la Palat în dup?-amiaza de 23 august 1944 s? discute problema semn?rii grabnice a armisti?iului cu Marile Puteri ale Na?iunilor Unite, Mare?alul a sfâr?it prin a nu mai fi de acord cu solicitarea Regelui în acea direc?ie. Avem convingerea c? Mare?alul, dispus oricând s? r?mân? el însu?i, nu a mai acceptat punctul de vedere exprimat de Suveran, pur ?i simplu pentru c? a considerat c? decizia trebuia, potrivit legilor ??rii ?i statutului s?u, s?-i apar?in?, iar nu s?-i fi fost sugerat? ori chiar impus?!

Referitor la Mihai Antonescu, Mircea Ionni?iu îi atribuia un memoriu pe care l-ar fi distrus. Este posibil, mai cu seam? c? documentul respectiv înc? nu a ie?it în vreun fel la iveal?. Gh. Ionescu-B?l?ceanu admitea îns? c? s-ar fi predat Regelui ?i documente subscrise de fostul vice-pre?edinte al guvernului ?i lider al diploma?iei române. Ceea ce-i posibil. Pân? acum îns? nu a ap?rut nici unul din aceste documente. Ori n-au existat, ori au fost distruse ori au fost pierdute?! Am descoperit în schimb, la faimoasele Hoover Institution Archives, din cadrul lui Stanford University, Palo Alto, California - U.S.A., copia unui mesaj trimis din celul? în seara de 23 august 1944 de c?tre Mihai Antonescu generalului Constantin S?n?tescu, despre care expeditorul, cu certitudine, aflase c? între timp devenise succesorul mare?alului, ca premier. Avem la dispozi?ie textul integral ?i l-am tip?rit înc? din 1990. Mihai Antonescu insista ca noul guvern s? urm?reasc? rezultatele tentativelor de armisti?iu ini?iate de cabinetul Antonescu la 22-23 august 1944, îndeosebi prin intermediul Turciei, Elve?iei ?i Suediei. Ar fi iluzoriu s? conchidem c? Alia?ii nu luaser? cuno?tin?? în privin?a respectivelor demersuri antonesciene. Sursele descoperite de noi în arhivele din Washington ?i Londra indic?, dimpotriv?, c? Foreign Office-ul a fost prompt informat, chiar în dup?-amiaza zilei de 23 august 1944, ?i c?, f?r? întârziere, a contactat Departamentul de Stat din Washington, Ankara ?i Kremlinul pentru sondaje ?i precizarea unei atitudini comune. Straniu a fost c?, ?i dup? lovitura de stat de la Bucure?ti, marile capitale (în primul rând, Londra ?i Washingtonul) au continuat s? examineze ofertele de ultim? or? ale lui Mihai Antonescu, pentru ca în stadiul imediat urm?tor s? se realizeze un schimb de vederi trilateral al „axei aliate" reunind Marea Britanie, S.U.A. ?i U.R.S.S. pe tema condi?iilor de armisti?iu ce aveau s? fie impuse României în noua situa?ie ?i, în consecin??, numai treptat s? se ia act de demersurile diplomatice ale guvernului instalat la Bucure?ti la 23 august 1944 ?i care, într-o m?sur? important?, a ?inut seama de ofertele ce fuseser? avansate ori recep?ionate de cabinetul Antone?tilor. Specific?m c? mesajul pe care Mihai Antonescu l-a trimis lui S?n?tescu cuprindea, în final, o aluzie la modul în care fusese „primit" ?i „tratat" la Palat în orele imediat precedente: „Pentru ospitalitatea M.S. Regelui, toat? durerea unui român."[25]

________________________________________
[1] Ibidem, II, p. 463; Emilian Ionescu, În uniform?..., p. 95; idem, Contemporan cu veacul XX, p. 141.
[2] J. C. Dr?gan ?i colaboratori, eds., Antonescu, II, p. 465.
[3] Cf. „Tribuna" din 23 august 1979, p. 11; Gh. Buzatu ?i colaboratori, Din istoria unei zile, p. 37.
[4] Emilian Ionescu, Contemporan cu veacul XX, p. 141.
[5] Idem, În uniform?..., p. 95.
[6] J. C. Dr?gan ?i colaboratori, eds., Antonescu, II, p. 465. Dup? r?zboi, Anton Dumitrescu, drept „r?splat?", s-a ales ?i el cu ani grei de temni??!
[7] Gh. Buzatu ?i colaboratori, Din istoria unei zile, p. 38.
[8] Vezi „Tinerama" din 1-7 noiembrie 1991, p. 9.
[9] Ibidem.
[10] „Cronica" din 13 august 1984, p. 3.
[11] Gh. Buzatu ?i colaboratori, eds., Mare?alul Antonescu, II, p. 220 (era adev?rat, la ordinul lui Emilian Ionescu).
[12] Ibidem, p. 226.
[13] Constantin S?n?tescu, op. cit., p. 163.
[14] Gh. Buzatu ?i colaboratori, Din istoria unei zile, p. 38.
[15] Constantin S?n?tescu, op. cit., p. 160.
[16] J. C. Dr?gan ?i colaboratori, eds., Antonescu, IV, p. 517.
[17] Ibidem, II, p. 465.
[18] Cf. Gh. Buzatu, România ?i r?zboiul mondial din 1939-1945, Ia?i, 1995, p. 167.
[19] Vezi Procesul Mare?alului Antonescu. Documente, I-III, Bucure?ti, 1995-1998.
[20] Mircea Ionni?iu, op. cit., pp. 79-83 (text autograf ?i transcris).
[21] Apud Gh. Buzatu ?i colaboratori, eds., Mare?alul Antonescu, II, p. 203.
[22] Vezi, mai jos, în acest volum, textul integral.
[23] Gh. Buzatu, Mircea Chiri?oiu, eds., Agresiunea comunismului în România, vol. II, Bucure?ti, 1998, p. 150; vezi Gh. Buzatu, 23 august 1944, în „Ziari?ti Online", 23 august 2012.
[24] Relativ la importan?a excep?ional? a acestui document (vezi supra), de îndat? dup? condamnarea sa la moarte, la 17 mai 1946, Mare?alul Antonescu i-a transmis avocatului Titus Stoika despre faptele petrecute la 23 august 1944: „Din «Casa de fier » unde am scris pe carnetul lui C[arol] ne-au luat agen?i cu pistoale ?i ne-au dus spre Vatra Luminoas? într-o cas? a lor. În zori în ma?in? ne-au luat ru?ii ?i am plecat spre B?l?i, iar noaptea am poposit în comuna Dobre?ti la o cas? unde am dat prima declara?ie [ru?ilor]..." (cf. Gh. Vartic, Doina Maria Petrescu, Ultimele gânduri ale Mare?alului, în „Revista de istorie militar?", nr. 3-4/1996, p. 61).
[25] Gh. Buzatu ?i colaboratori, eds., Mare?alul Antonescu, II, p. 239.

footer