Revista Art-emis
1940 - Relaţii româno-ungare între Trianon şi Diktatul de la Viena PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Petre Turlea, Membru A.O.Ş.R.   
Sâmbătă, 01 Septembrie 2012 23:19
Prof. Univ. Dr. petre ŢurleaÎn 1920, Tratatul de Pace de la Trianon a transformat Ungaria Mare - Stat în care o minoritate, cea a ungurilor, stăpânea şi asuprea o majoritate formată din alte etnii - în Stat naţional, printr-o reducere teritorială. Tratatul consfinţea un fapt istoric deja realizat: regiuni întregi se desprinseseră de Ungaria spre a se alătura unor state naţionale, între care şi România. Astfel, voinţa popoarelor şi voinţa Marilor Puteri au înfăptuit un act de justiţie.

Ungaria nu s-a împăcat niciodată cu graniţele care-i fuseseră trasate la Trianon, deşi acestea erau juste, din punct de vedere istoric şi etnic. În toate regiunile pe care le pierduseră, ungurii erau minoritari şi, asupra tuturor regiunilor pierdute, ungurii aveau doar dreptul forţei; dar, dreptul forţei instaurat prin sabie a însemnat, pentru adevăraţii stăpâni ai acestor regiuni, o nedreptate care dăinuia de o mie de ani. Delegaţiei Ungariei la Conferinţa de Pace i s-a spus că timpul trecut, chiar de o mie de ani, nu justifică menţinerea nedreptăţii. De la Trianon, ţelul suprem al Ungariei era acela de a redeveni Mare. Acestui ţel i-au fost consacrate toate forţele Statului; pentru atingerea lui au fost educate, în şcoli, toate generaţiile de ungur; înfăptuirii lui i-au fost ridicate rugi în toate bisericile maghiare. Naţionalismul şovin îndreptat împotriva tuturor vecinilor a atins cele mai înalte cote. Pentru refacerea Ungariei Mari nu a fost ocolită nici o posibilă cale; s-a pactizat cu oricine (precum U.D.M.R., astăzi - n.r.). Astfel, pe seama României, în 1940, ungurii au obţinut, de la statele puternice ale Europei, Germania şi Italia - a căror doctrină nazisto-fascistă au îmbrăţişat-o cu entuziasm - jumătate din Transilvania. După războiul mondial, de la U.R.S.S. - căreia i-a arătat că îmbrăţişză, cu la fel de mare entuziasm, doctrina comunistă - a obţinut stăpânirea de facto a Transilvaniei şi, în 1952, formarea Regiunii Autonome Maghiare, un adevărat Stat în Stat. După 1989 a îcercat şi încearcă să obţină sprijinul Occidentului - pe care vrea să-l convingă că aderă sincer la democraţie - pentru dezmembrarea României.

Constanţa ţelului suprem urmărit s-a îmbinat, aşadar, cu oportunismul alegerii drept aliaţi pentru atingerea lui, a oricăror forţe care stăpâneau, într-un moment sau altul Centrul Europei. Prin urmare, analiza relaţiei dintre români şi unguri nu se impune doar pentru că trebuiesc luminate unele fapte istorice. Relaţia dintre români şi unguri se află, şi astăzi, într-o evoluţie periculoasă pentru Statul naţional român. Cunoscând constanţele ei în întreaga Istorie contemporană, ştim şi la ce ne putem aştepta în viitor, rămânând a lua măsurile de apărare necesare.

În legătură cu problematica stăpânirii ungaro-hortyste a nord-vestului Transilvaniei există o literatură istorică destul de bogată şi o privire de ansamblu asupra momentelor apariţiei acesteia este oportună. În anii celui de-Al Doilea Război mondial, în mod normal, au apărut doar articole generale, prezentări fără suport arhivistic asupra evenimentelor din nord-vestul Transilvaniei. Două sunt motivelepentru slaba popularizare, în România, a acţiunilor ocupanţilor horthyşti:
- în primul rând, intervenţia Germaniei şi Italiei, care obligau autorităţile româneşti să nu admită prezentarea publică a unor asemenea materiale, pentru a nu incita şi mai mult Poporul Român împotriva Ungariei. Cele două mari puteri se constituiseră drept garante - prin Diktatul de la viena, din 1940 - pentru evoluţia situaţiei din transilvania cedată;
- în aceste condiţii, dezvăluirea atrocităţilor maghiare ar fi dus, implicit, la condamnarea celor care nu şi-au respectat angajamentele luate.
O acutizare a relaţiilor româno-magiare, cu posibilitatea unui conflict armat, ar fi blocat în zonă trupe germano-italiene, necesare pe alte fronturi, mai ales în condiţiile pregătirii şi apoi a desfăşurării războiului împotriva U.R.S.S.. Mai mult, se cunoştea intenţia germaniei de a-şi ralia în războiul anti-sovietic, atât Armata Română cât şi pe cea ungară; or într-un conflict deschis între România şi Ungaria ar fi făcut imposibilă acţiunile acestor ţări pe frontul din Rusia.

- va urma - footer