Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Miercuri, 18 Iulie 2012 09:17
Bucovina ?i Basarabia
„P?mântul meu, cum spune ?i-n izvoade, l-a scris pe harta lumii, Dumnezeu." (Andrei Ciurunga)

„Ion, întregitorul de hotare." (Adrian P?unescu)

Despre iminen?a pericolului rus ?i sovietic ?i atitudinea unora din oamenii politici români, înainte de producerea ireparabilului în iunie 1940, ne vorbe?te, pilduitor, un document descoperit în arhiva „procesului" intentat în 1946 fo?tilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu, fiind vorba de o lung? scrisoare trimis? la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil ?eicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea R?dulescu.[1] Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspira?ia ca, întâlnindu-i în împrejur?ri diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (I.I. C. Br?tianu, N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mare?alul C. Prezan), s?-i chestioneze, între altele, despre semnifica?ia vecin?t??ii Rusiei. A ob?inut, se în?elege, f?r? dificultate, în replic?, dezv?luiri ?i preciz?ri fundamentale, demne oricând s?-?i afle locul într-o antologie. ?ansa i-a surâs, cu adev?rat, lui I. Joldea R?dulescu în 1927, când, la Bucure?ti, l-a primit premierul în func?ie al României. Era cu pu?in timp înainte de sfâr?itul nea?teptat al lui I. I. C. Br?tianu, unul dintre fondatorii ?i c?l?uzitorii marcan?i ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existen??. Dac? insist asupra gândurilor m?rturisite de I. I. C. Br?tianu ziaristului interesat de idei ?i convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins c? România, aflat? ?i ast?zi pe o nou? turnant? a istoriei sale, este în situa?ia când nu poate ?i nici nu trebuie s?-?i îng?duie experimente diplomatice ori s? ignore pildele ?i îndemnurile antemerg?torilor no?tri ilu?tri, fie ei fondatori de ?ar?, fie creatori ?i propov?duitori ai curentului permanent al opiniei publice na?ionale. Cu precizarea c?, în func?ie de momentul, de con?inutul ?i de adresa dezv?luirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Br?tianu (1864-1927), voi re?ine pentru cititor acest pasaj fundamental: „...Vecin?tatea cu Rusia - iat? principiul de la care trebuie s? porneasc? nu numai politica noastr? spre R?s?rit, dar toat? politica noastr? extern?. Vecin?tatea cu Rusia - nu sentimentele, nu afinit??ile rasiale sau culturale, nu interesele economice comand? politica noastr? extern?. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi d? mai mult? certitudine c? m? va ap?ra contra Rusiei, dar nu cu armele, c?ci sor?ii unui r?zboi cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternic? armat? din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic ?i pe acela al alian?elor; din momentul în care s-a dezl?n?uit r?zboiul, partida poate fi socotit? ca pierdut?..." Peste mai mul?i ani, în 1936, I. Joldea-R?dulescu a avut ?ansa de a-l chestiona pe N. Iorga. Relativ la Basarabia, ilustrul istoric a observat: „... Basarabia ne-a picat în gur? ca o par? m?l?ia??, care îns? ne-a r?mas în gât. N-o s-o putem înghi?i decât dac? cineva ne va da o puternic? lovitur? de pumn în ceaf? [...] N-o putem asimila decât dac? o zguduire social? intern? ne determin?, vrând-nevrând, s? accept?m un regim politic care convine structurii ?i vecin?t??ii sale cu Rusia [...] Dar nici dac? ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom ?ti s? punem între Rusia ?i noi barajul unei alian?e care s?-i ?ie pe ru?i în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furc?. Pân? atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care îns?, în clipa conflictului nu ne vor folosi la nimic". Prognoza istoricului s-a dovedit corect?: în iunie 1940 sfâr?itul Basarabiei române?ti a inaugurat procesul dezintegr?rii României Mari. Stopat par?ial ?i vremelnic de R?zboiul din Est (1941-1944), angajat exclusiv pentru eliberarea Basarabiei ?i Bucovinei de Nord ?i pentru lichidarea pericolului comunist.[2]

Motivând angajarea României în R?zboiul din R?s?rit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord ?i a ?inutului Her?a, la 24 iunie 1941, fiind primit de V. M. Molotov în vizit? de r?mas bun, Grigore Gafencu ?i întrebat de liderul diploma?iei sovietice ce c?uta România în tab?ra Germaniei, a replicat cu demnitate: „În ce m? prive?te, nu pot avea fa?? de evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decât o atitudine de diplomat, adic? de soldat al ??rii mele. S?-mi fie îng?duit în aceast? calitate s?-mi exprim p?rerea de r?u c?, prin politica lui urmat? în timpul din urm?, guvernul sovietic nu a f?cut nimic pentru a împiedica între ??rile noastre durerosul deznod?mânt de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei ?i chiar a unei p?r?i din vechea Moldov?, despre care am avut prilejul s? vorbesc d-lui Molotov în mai multe rânduri, prin înc?lcarea teritoriului nostru, prin actele de for?? care au intervenit pe Dun?re [...], Uniunea Sovietic? a distrus în România orice sim??mânt de siguran?? ?i de încredere ?i a stârnit îndrept??ita team? c? îns??i fiin?a statului român este în primejdie. Am c?utat atunci un sprijin în alt? parte[...] Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii, chez??ie de siguran?? ?i de pace, acoperire fireasc? ?i atât de folositoare a unui hotar întins ?i însemnat al Rusiei, a fost dat?, din nenorocire de guvernul sovietic. Cele ce se întâmpl? azi sunt urm?rile acestei nenorociri care a dus acum la un r?zboi între cele dou? popoare care niciodat? în istorie nu au luptat unul împotriva altuia".[3] În mod sigur, Mare?alul Ion Antonescu nu a ignorat, în politica sa general? ce a condus la r?zboiul României contra Rusiei Sovietice din 1941-1944, semnifica?ia profund?, cu caracter de permanen??, a factorului rus. În context, nu putem ignora preciz?rile pe care Antonescu le-a formulat, în ian. 1943, la solicitarea jurnalistului italian Lamberto Sorrentini, în sensul c? „... M? gândesc la ziua de mâine a României ?i la eventualitatea c? r?zboiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ??rii mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub amenin?area Rusiei putem sucomba [...] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfâr?itul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul ?i poate s? ajung? acolo numai traversând sau înghi?ind România [...] Eu nu fac un joc de tri?or, ca vecinii mei unguri, visând pr?bu?irea germanilor ?i sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta ?i ei nu au motive s? se team? de Rusia. Noi avem. Noi ?tim c? du?manul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare ?i a Ecaterinei a II-a, c?rora Stalin le-a r?mas credincios ?i [pe care], trebuie s? recunoa?tem, îi continu? genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înve?mântându-se ast?zi în comunism, înainteaz? în numele unei ideal care corupe intelectualitatea ?i, ascunzându-?i col?ii dup? o zdrean?? ro?ie, atrage masele de muncitori ?i ??rani. Eu voi arunca în r?zboi, spre a-i z?g?zui pe ru?i, toate for?ele pe care voi izbuti s? le înarmez, convins c? acesta este supremul bine pentru România: z?g?zuirea ru?ilor...". [4]

Actualmente, la peste ?ase decenii de la sfâr?itul r?zboiului mondial din 1939-1945, controversele pe tema celei mai mari conflagra?ii din istorie ?i, în context pe seama destinului Basarabiei, au continuat, dac? nu cumva s-au amplificat? Exist? ?i serioase temeiuri, de vreme ce în dezbaterea problemelor, de exemplu, s-a implicat însu?i pre?edintele SUA, cu o declara?ie categoric? de blamare ?i repudiere a nefastului Pact Hitler-Stalin din 23 august 1939, iar, la aniversarea încheierii ostilit??ilor în Europa în mai 1945, unele capitale, Moscova în rândul întâi, s-au angajat prematur în organizarea unor serb?ri care s-au dovedit mai mult decât... galante. Întrucât, în fond, ele au redeschis marile dosare ale conflagra?iei, sub toate aspectele+origini, declan?are ?i desf??urare, consecin?e etc. Era ?i normal s? fie astfel, dat fiind c?, de ani buni, dup? „deschiderea arhivelor" în urma pr?bu?irii sistemului comunist din ??rile Europei Est-Centrale în 1989-1991, numeroase ?i grave chestiuni ale trecutului apar într-o lumin? total diferit?, de natur? s? impun? rediscutarea cazurilor majore, ?i nu numai. Pe de alt? parte, istoricii, respectând tradi?iile ?i liniile directoare ale profesiei, s-au dovedit credincio?i principiului potrivit c?ruia cercet?rile trebuie, cu orice pre?, aprofundate, element esen?ial de care depinde progresul însu?i al disciplinei. Cu alte cuvinte, pentru istorici nu exist? ceea ce ar voi s? sugereze ori s? impun? guvernele ori anume for?e politice - a?a-zisele „serb?ri galante", pe care, pur ?i simplu, ei le transform? în fericite prilejuri pentru reexaminarea ?i dezbaterea deschis? a marilor ?i micilor „cazuri" de odinioar?, chiar dac? au fost clasate, fiind, de regul?, considerate închise! Mai ales pentru ??rile care au cunoscut sistemul cenzurii comuniste dup? 1944-1945, nu numai rostul Pactului Hitler-Stalin dar ?i restul problemelor ?inând de istoria ultimei conflagra?ii au fost ?i sunt re-dezb?tute, tendin?a general? manifestându-se prin repudierea oric?ror canoane, pân? de curând solide, cu adev?rat de neclintit. A?a, de exemplu, cine ar fi crezut c? aveau s? fie puse cumva în discu?ie efectele sut? la sut? „pozitive" ale Marii Victorii de la 8-9 Mai 1945? ?i totu?i... Interpretarea faptelor trecutului, în temeiul documentelor recent descoperite ?i al noului „spirit al veacului", îl determin? pe istoricul de ast?zi s? re?in? câteva elemente indiscutabile, ?i anume c? triumful militar al Na?iunilor Unite în mai 1945 asupra Reichului hitlerist a fost unul total ?i necondi?ionat, dup? cum a fost ?i capitularea semnat? de delega?ii armatei germane.

O victorie istoric?, cu vaste ?i profunde consecin?e, afectând pe termen lung nu numai destinul tuturor ??rilor beligerante, al b?trânului continent în ansamblu, ci, mai mult, al planetei. Tocmai sub acest aspect îns? survin, necesarmente, semne de întrebare ?i controverse, contest?ri ?i abjur?ri, nuan?e, care, în mod normal, nu ar trebui s? mai deranjeze pe cineva, mai ales dac? ?tim istoria celui de-al doilea r?zboi mondial, cu luminile ?i umbrele ei, cu episoadele ei cunoscute sau, îndeosebi, întunecate care au oscilat între admirabil ?i penibil, între extaz ?i crim?. În consecin??, victoria din 1945 a Alia?ilor în Europa, total? ?i global?, cum a fost, a avut, totu?i, culorile ei. Nu se poate neglija, de pild?, c? una a însemnat capitularea Germaniei pentru URSS, altceva pentru SUA, Marea Britanie sau Fran?a. De ce nu ?i pentru România, care, în 1941-1944, angajat? pe Frontul de R?s?rit, pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord ?i ?inutului Her?a, contribuise efectiv la prelungirea efortului de r?zboi al Germaniei, pentru ca, dup? întoarcerea armelor, la 23 august 1944, s? se fi înrolat efectiv în tab?ra Na?iunilor Unite, ajungând a de?ine locul 4 în efortul militar antinazist dup? URSS, SUA ?i Marea Britanie, dar, la ceasul triumfului comun, n-a mai fost invitat? sau acceptat? în „clubul înving?torilor". Iar dac? i s-au recunoscut ni?te merite, atunci, ca ?i acum, a fost blagoslovit? doar cu... „drepturi limitate", în fond tot atâtea atingeri capitale ?i frustr?ri nemeritate, dar dependente exclusiv de toanele Înving?torilor (în primul rând ale lui I. V. Stalin et Co.), precum ocuparea ??rii de c?tre Armata Ro?ie, r??luirea unor provincii istorice, comunizarea for?at? pe timp de o jum?tate de veac, repara?ii de r?zboi incomensurabile etc. S-a pr?bu?it nazismul - este adev?rat -, dar, în Europa Est-Central?, ?i nu numai, a triumfat sistemul anti-nazist/comunist al lui I.V. Stalin, acesta din urm? tot monstru al istoriei, chiar „superior" lui Adolf Hitler. Se poate neglija, de pild?, c? în cercurile politico-diplomatice bucure?tene, anterior lui 23 august 1944, Stalin nu era perceput în altfel decât ca „un alt Hitler"[5], cu alte cuvinte - „Hitler al II-lea"!... Dup? cum este cunoscut, conflagra?ia mondial? din 1939-1945 s-a declan?at în contextul ?i ca o consecin?? imediat? a semn?rii la Moscova a Pactului odios de la 23 august 1939, iar în continuare r?zboiul a avut ca obiectiv (predominant din punctul de vedere al lui I. V. Stalin) atât respingerea agresiunii hitleriste, dar ?i, în caz de succes, care a survenit, aplicarea întocmai a condi?iilor Pactului, care, dup? 8-9 mai 1945, a fost repus integral în vigoare, chiar extins prin acordurile de la Kremlin din octombrie 1944, de la Yalta ?i Potsdam din februarie ?i, respectiv, din iulie-august 1945. În ceea ce o prive?te, România, victim? a Pactului Molotov-Ribbentrop din prima clip?, fiind ?i nominalizat? în protocolul adi?ional secret al abominabilului document, cel mai catastrofal pentru întreaga istorie a veacului al XX-lea[6], dup? cum s-au pronun?at speciali?tii, a r?mas tot victim? a în?elegerilor secrete între

Marile Puteri ?i dup? „victoria popoarelor" - cum i s-a spus în epoc? - din 1945!... Nu este, oare, clar c?, f?r? acel document, adic? f?r? Pactul Hitler-Stalin altfel s-ar fi desf??urat izbucnirea ?i evolu?ia conflagra?iei mondiale din 1939-1945, iar, în context, altfel ac?iona România? Iar, al?turi de România, s-au aflat toate statele Europei Est-Centrale, cedate - dup? 1944-1945 printr-un nou Pact, dar între U.R.S.S. ?i Occident - în „sfera de interese" a Kremlinului, ele fiind practic supuse unei bol?eviz?ri barbare, cu nimic superioar? domina?iei naziste. În atare împrejur?ri, iat? de ce nu putem discuta despre o veritabil? „victorie a popoarelor" în mai 1945, când Marii Înving?tori (SUA, URSS, Marea Britanie), dar Rusia lui Stalin în primul rând, ?i-au rezervat asupra Europei Est-Centrale „drepturi speciale" în afar? de orice m?sur?, statele ?i na?iunile mici ?i mijlocii din zon? fiind plasate dincoace de „Cortina de Fier", adic? pur ?i simplu în ghearele lui I. V. Stalin, potrivit procentelor aberante în privin?a c?rora „Führerul ro?u" c?zuse la în?elegere cu W. S. Churchill, la Kremlin, în octombrie 1944.[7] În acest fel, se poate afirma, cu trimitere la aria geopolitic? est-european?, groz?viile epocii naziste, au fost - în fond, sub alte pretexte ?i etichete, forme ?i con?inut – amplificate, prin „victoria" de moment a socialismului de factur? stalinist? care a înso?it triumful militar din mai 1945. S-a ad?ugat faptul c? Marii Înving?tori, dup? ce au reu?it s? distrug? Reichul lui Hitler, nu au ?tiut s? câ?tige ?i s? instaureze pacea mult a?teptat? de popoare. Mai mult, a doua zi dup? victorie, dac? nu cumva mai devreme, a început conflictul între Înving?tori, Marii Alia?i de odinioar?, ?i care s-a transformat inevitabil într-un „R?zboi Rece" de durat? între cele dou? sisteme comunist ?i capitalist, un fel de „pace armat?", care mai bântuie ?i azi pe alocuri ?i din când în când, mai aproape ori mai departe de noi. Iat? de ce popoarele înc? se afl? în a?teptarea P?CII, dup? cea pierdut? în 1939 sau, mai degrab?, în 1914, pe care, orice s-ar afirma, victoria din 1945 nu le-a adus-o.[8] Iat? un motiv cât se poate de temeinic pentru care o celebr? butad? r?mâne de strict? actualitate: „Opera?ia a Elitereu?it - pacientul a murit în zori"!

Dar se putea altfel, din moment ce, înainte de orice în Europa, Înving?torul nr. 1 s-a numit I. V. Stalin? Nimeni altul decât acela care s-a dovedit, în materie de crime politice ?i genocid, predecesorul, aliatul, inamicul, dar ?i succesorul, în tot ?i-n toate, al lui Adolf Hitler, ex-führerul celui de-al III-lea Reich. Ce n-a putut face unul, pierzând r?zboiul ?i ruinând Reichul brun, promis supu?ilor s?i pentru o mie de ani, a des?vâr?it cel?lalt, de?i nu i-a supravie?uit, cu toate c? înving?tor în r?zboi, nici opt ani, suficien?i îns? pentru a pune pe roate (care aveau s? se dovedeasc? butuci) un alt Reich, ro?u, planificat pe-o ve?nicie. Întrucât, cine ar fi cutezat, la vremea respectiv?, s? argumenteze cum c? socialismul sovietic, exportat, închiriat ori, mai degrab?, impus dup? 1944-1945 statelor ?i na?iunilor subjugate func?iona cumva pe durat? limitat?? Asocierea Hitler-Stalin se impune cu acuitate în prezent, când fanii victoriei din 1945, din Europa ori din Extremul Orient, repro?eaz? celor care, nemul?umi?i atunci ?i acum de roadele succesului, nu-s de acord c? triumful Na?iunilor Unite asupra Germaniei, Italiei, Japoniei ?i sateli?ilor lor ar fi solu?ionat toate problemele lumii postbelice, mai mult, c? ar fi inaugurat o Nou? Er?. F?r? Hitler, Mussolini ?i Togo, - argumenteaz? fanii, optimi?ti, de acord - dar cu Stalin sau Beria în schimb a putut fi altceva. Cu ace?tia din urm?, cu toate c?, în raport cu Stalin sau cu Beria, Hitler, Goering, Himmler ?i ai lor s-au dovedit bie?i pigmei, fie numai dac? avem în vedere num?rul ?i amploarea crimelor planificate ?i ariile de ac?iune. Cititorul, mai mult ca sigur, observ? c? modul în care se pune problema este cu totul r?sturnat. În sensul c? victoria din 1945 ?i consecin?ele ei au putut fi ?i pozitive, indiferent de rostul major al lui Stalin, în vreme ce cu Hitler.

De?i cei doi dictatori au cooperat ?i s-au admirat, ori chiar s-au r?zboit, pentru a se mo?teni. Iar, dac? r?spunsul este univoc, în ecua?ie fiind îng?dui?i doar Stalin ?i echipa, atunci trebuie consemnat c? fie numai prezen?a Führerului de la Kremlin ?i a Reichului s?u a decolorat ?i denaturat pân? la desfigurare Victoria din 1945. În a?a fel încât, pur ?i simplu, a transformat albul în negru, succesul în e?ec, iar bucuria ?i fericirea multor popoare în dezastre ?i angoase. A fost, din p?cate, suficient „atâta"! Ce altceva se desprinde decât acomodarea cet??eanului cu gândul c?, pe când Adolf Hitler este integral scos din joc, cineva-cumva s-ar mai „împ?ca" cu Hitler al II-lea, alias I. V. Stalin. Este, net?g?duit, vorba de o monstruozitate a istoriei; nu ne propunem s? descifr?m cine ?i de ce o cultiv? dup? 1945 sau dup? 1953? Problema a fost abordat?, îndeosebi de marele istoric britanic Alan Bullock, autorul unei magistrale „biografii paralele" Hitler-Stalin, în care a demonstrat c?, dup? dispari?ia liderului nazist ?i dup? pr?bu?irea în 1989-1991 a imperiului stalinist, beneficiar de primul rang al succesului militar din 1945, un întreg e?afodaj s-a n?ruit, astfel încât perspectiva din care urmeaz? s? consider?m epoca celui de-al doilea r?zboi mondial trebuie revizuit?. La urma urmelor, singurul unghi din care mai putem accesa perioadele lui Hitler sau Stalin nu ne mai îng?duie s? ignor?m c?, în timpul celor doi dictatori, au func?ionat din plin abatoarele istoriei.[9]

În contextul precizat, se impune a conclude: În esen??, oameni de stat ?i militari de elit?, scriitori ?i diploma?i, istorici ?i geopoliticieni, ziari?ti de imens prestigiu ?i autoritate, dintre care-i re?in în prima ordine pe M. Eminescu ?i N. Iorga, pe M. Kog?lniceanu, I. I. C. Br?tianu ?i N. Titulescu, pe S. Mehedin?i, Pamfil ?eicaru, Emil Cioran sau pe Mare?alul Antonescu, s-au exprimat adeseori ?i în mod categoric în sensul c?, pentru ultimele trei veacuri ale istoriei na?ionale, a func?ionat cu putere de lege acest blestem neiert?tor în privin?a pozi?iei noastre geopolitice: Românii ?i România s-au aflat „prea aproape de Rusia ?i prea departe de Dumnezeu"!

Aceast? situa?ie geopolitic? a stat - cine mai pune la îndoial? faptul? - la temeiul atâtor dezastre din trecutul nostru, mai cum seam? în 1812, 1940, 1944 ... Astfel, conchidem, c? sesiunea noastr?, nefiind una aniversar?, este consacrat? analizei dezastrelor men?ionate în consecin??, ?i nu numai, asupra originilor, desf??ur?rii ?i urm?rilor lor, pe termen scurt ori de durat?. Revin în aten?ie ?i aspectele fond?rii României Mari, men?inerea, consolidarea ?i, apoi, pr?bu?irea ei în 1940 ?i 1944, dup? cum ?i perspectivele actuale ori de mâine, dac? acestea, realmente, mai pot/ori merit? a mai fi luate în considera?ie? S? re?inem c?, indiferent de solu?iile avansate, trebuie a se avea în vedere revenirea „acas?" a provinciilor noastre istorice!

Nu spun o noutate c?, în toate aceste probleme, str?lucitul nostru polihistor N. Iorga s-a întâlnit - de fel întâmpl?tor! - cu Ion Antonescu ... Între altele, cel dintâi, în lucrarea Adev?rul asupra trecutului ?i prezentului Basarabiei, retip?rit? în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, a observat dup? cum am constatat - într-un adagiu de obicei ignorat - c? partea României ocupat? de U.R.S.S. reprezenta „un teritoriu de istorie na?ional? ?i de drept na?ional", care, net?g?duit, urma a fi „reluat la cel dintâi prilej favorabil"!

Acel prilej favorabil avea s? intervin? gra?ie actului de voin?? ?i ac?iunii al lui Ion Antonescu ce a coincis clipei astrale a istoriei na?ionale - 22 iunie 1941! Data de 22 iunie 1941 r?mâne negre?it în istoria românilor legat? de numele Mare?alului Ion Antonescu. Multe din documentele sale, de regul? neglijate chiar de istorici, s-au aflat la temeiul ac?iunilor sale pe Frontul de Est. Dintre acestea, f?r? a intra în detalii, men?ion?m: Ordinul de zi adresat la 1 ianuarie 1944 lupt?torilor de pe front; ordinul din 6 februarie 1943, deci de îndat? dup? e?ecul de la Stalingrad, transmis tot unit??ilor operative din Est, în sensul de a lupta „cu toat? hot?rârea, acolo unde ne g?sim, spre a feri ?ara de cotropire [...] Dac? vrem s? reconstruim o Românie Mare trebuie s? o merit?m prin lupte ?i prin sacrificii"; declara?ia confiden?ial? f?cut? ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru „Il Tempo" la 26 ianuarie 1943 (?i ap?rut? abia dup? r?zboiul mondial din 1939-1945), asupra c?reia revenim (vezi supra), în sensul c? „... du?manul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare ?i a Ecaterinei a II-a, c?rora Stalin le-a r?mas credincios ?i [pe care], trebuie s? recunoa?tem, îi continu? genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înve?mântându-se ast?zi în comunism, înainteaz? în numele unei ideal care corupe intelectualitatea ?i, ascunzându-?i col?ii dup? o zdrean?? ro?ie, atrage masele de muncitori ?i ??rani ..."

Dar sunt atâtea probleme asupra c?rora ar trebui s? insist?m. Tocmai de aceea, se în?elege, în context, valoarea testamentar? a ultimei declara?ii a Mare?alului, din dup?-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execu?ie de la Jilava. Atunci, Antonescu, desp?r?indu-se de mama sa, a asigurat-o f?r? ezitare: „Dac? mor, este pentru Bucovina ?i Basarabia. De ar fi s? reîncep, a? face la fel!".[10] Ce încheiere se impune, alta decât aceasta: Bucovina ?i Basarabia - a nu se uita!

Grafica - Ion M?ld?rescu
--------------------------------------------------------------
[1] Arhiva CNSAS, Bucure?ti, fond 40 010, dosar 13, filele 109-154.
[2] vezi Petre Mihail Mih?ilescu, România în calea imperialismului rus. Rusia, România ?i Marea Neagr?, Bucure?ti, 1944; General Platon Chirnoag?, Istoria politic? ?i militar? a r?zboiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941 - 23 august 1944, edi?ia a IV-a, Ia?i, Editura Fides, 1998.
[3] Grigore Gafencu, Misiune la Moscova. 1940-1941, Bucure?ti, Editura Univers Enciclopedic, 1995, p. 230-231.
[4] Gh. Buzatu, ed., Mare?alul Antonescu la judecata istoriei, Bucure?ti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379.
[5] Gh. Jurgea-Negrile?ti, Troica amintirilor. Sub patru regi, Bucure?ti, 2002, p. 316.
[6] Jean-Baptiste Duroselle, Tout Empire périra. Théorie des relations internationales, Paris, A. Colin, 1992, p. 304
[7] Gh. Buzatu, Din istoria secret? a celui de-al doilea r?zboi mondial, I, Bucure?ti, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, 1988, p. 305 ?i urm.
[8] Pierre Renouvin, Histoire des relations internationales, VIII/2, Paris, Hachette, 1958, p. 314 ?i urm.
[9] Alan Bullock, Hitler et Staline. Vies parallčles, Paris, Albin Michel/Robert Laffont, 1994, p. 441-452.
[10] Gh. Buzatu, Mare?alul Ion Antonescu. O biografie, Ia?i, Editura Tipo Moldova, 2012, p. 698. footer