Revista Art-emis
Cu durere despre cei vii şi cei morţi PDF Imprimare Email
Ion Ungureanu   
Joi, 21 Iulie 2011 23:30
ungureanu ionDiscurs rostit la Cimitirul Eroilor din Chişinău

Ne-a adunat azi aici, de Zilele Înălţării, un act de vandalism feroce, care în fond s-a întâmplat chiar sub ochii unora dintre noi. Este o dovadă elocventă că oraşul Chişinău, de la 1944 încoace nu ne-a aparţinut nouă, băştinaşilor. Pentru a ajunge aici, în locul unde are loc slujba de pomenire, a trebuit să trecem azi prin bălării şi hăţişuri, ca în vremurile vechi, când primii creştini se adunau în peşteri pentru a se ruga împreună lui Dumnezeu. Iată-ne aruncaţi înapoi în epoca păgânismului. Cei care s-au întrunit azi aici sunt, după expresia biblică, sarea pământului, ei sunt purtătorii făcliei memoriei noastre istorice. E bine ştiut că atitudinea faţă de cimitire relevă gradul de civilizaţie al unui stat. Ne-a adunat aici investigaţia jurnalistei Angelina Olaru despre această monstruozitate care s-a săvârşit chiar în inima Chişinăului - demolarea Cimitirului Eroilor - un complex memorial şi arhitectural unic. Dar dacă le punem pe toate cap la cap, era inevitabil ca toate astea să se întâmple. Pe timpuri, năvăleau tătarii, turcii, prădau cu nemiluita tot ce le ieşea în cale - şi dacă de la păgâni nici nu te puteai aştepta la milă şi îndurare, atunci când lor li se alăturau cazacii, năvălind şi ei peste noi, e un lucru absolut de neînţeles. Creştini ca noi, ne ardeau bisericile, ne furau cărţile sfinte, icoanele... (despre aceasta ne-a amintit recent Nicolae Dabija în unul din editorialele sale). Dar chiar şi ei, după o vreme, se întorceau cu prada la ei acasă - pe unde le-or fi fiind casele. Astăzi avem de-a face cu un alt soi de năvălitori. Ei îşi spun „eliberatori", dar nu pleacă înapoi, de unde au venit (deci sunt ocupanţi!). „Nu-u-u!, nu-u-u!" ripostează ei indignaţi, suntem eliberatorii voştri. Aceşti neaveniţi distrug ce-i al nostru şi-şi instalează kibitcile roşii în casa noastră strămoşească. Între timp îşi educă demolatori şi prădători din seminţia noastră. Religia, care ne-o impun, e ura faţă de frate şi dragostea faţă de prădători. Ni s-a implantat în creier că nu mai suntem ceea ce am fost, că nu mai avem nevoie de memorie, de legi morale, ni se rescrie, ni se falsifică trecutul istoric.

Noi, băştinaşii, n-am fost aşa, dar ne-au învăţat să fim aşa cei care au venit cu „mî starâi mir razruşim do osnovania" (vom distruge vechea lume până în temelii). După ce şi-au aruncat în aer bisericile, catedralele (e de ajuns să pomenim doar „hram Hrista Spasitelea" la Moscova, având apoi intenţia să distrugă până şi celebra biserică a lui Vasile Blajennâi din Piaţa Roşie, şi numai printr-un miracol în ultima clipă s-au răzgândit), ei bine, aceşti neobarbari au venit şi la noi să ne înveţe a demola, a arunca în aer, a şterge cu buldozerele orice urmă de civilizaţie, de creştinătate. I-aţi văzut chiar zilele astea mărşăluind obraznic cu drapele roşii, sângerii prin Chişinău, scandând „naşa Moldova!" („Moldova noastră"), deşi nu ne cunosc limba, cu atât mai mult istoria. Ce anume au ei în vedere când zic Moldova, se vede la Tiraspol, în acest vechi pământ moldav devenit azi o enclavă rusească, unde numele de „Republică Moldovenească" e pus doar de formă. Ei zic „Moldova", dar subînţeleg Rusia, subînţeleg o gubernie rusească. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe Patriarhul Rusiei, Kirill, care în toamnă îşi va vizita la Chişinău spaţiul canonic al „Vseia Rusi" (al întregii Rusii), în timp ce Patriarhul României n-are voie să vină pe moşia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Trăim timpuri apocaliptice, unde minciuna e întronată împărăteasă. Eu nu le-aş dori ruşilor ca într-o bună zi nişte venetici să mărşăluiască semeţ pe străzile Moscovei scandând, cu accent specific, „nasa Moscava, nasa Moscfa!". Şi să ceară obraznic ca limba lor să fie decretată limbă de stat în Rusia. Poate că atunci ruşii din Rusia s-ar trezi şi ar înţelege mai bine situaţia dramatică în care ne aflăm noi, băştinaşii, şi i-ar sfătui pe consângenii lor, odată ce ei n-au de gând să se întoarcă în Rusia, cel puţin să se poarte cu respect faţă de noi, pe pământul nostru, pentru că oricât de mulţi ar fi, oricât de mult s-ar întinde - până la urmă, tot la matca lor vor trebui să se întoarcă, aşa cum se întorc apele revărsate dintr-un râu în albia de unde s-au pornit.

Sunt ei oare vinovaţi, aceşti mărşăluitori pe meleagurile noastre? Doar parţial, cred eu. Principalii inşi care poartă vina sunt cei din spate, care-i asmuţă contra noastră, care în fond nu-şi cruţă propria seminţie. Celebra zicere stalinistă „Mî za ţenoi ne postoim!" (Nici un preţ nu e prea mare pentru noi!) e aplicată şi azi. Despre aceasta vorbea Aleksandr Soljeniţân - marea conştiinţă civică a Rusiei, atunci când afirma cu amărăciune că Rusia timp de sute de ani a fost condusă de conducători care au urât şi urăsc poporul rus, şi de aceea nu-l cruţă, îl trimit peste tot în războaie şi misiuni inutile. Acelaşi Soljeniţîn a formulat un deziderat nemaiîntâlnit la nici un alt popor din lume „O sberejenii naroda" (despre cruţarea, ocrotirea, păstrarea poporului). Care „sberejenie", care grijă de consângeni? Amintiţi-vă cum pe timpul conflagraţiei militare de la Nistru, impusă de forţele proimperiale ruso-sovietice, ni s-a tăiat gazul în Moldova (dacă ar fi putut, ne-ar fi oprit şi aerul!). Gazul a fost tăiat pentru toată populaţia - altfel tehnic nu se putea. Şi cine a suferit în primul rând? Ruşii! Ei, spre deosebire de populaţia autohtonă, n-aveau cum să se descurce. Băştinaşii au apelat la neamurile lor de la ţară, pe când ruşii au fost cel mai grav afectaţi de această pedeapsă a Rusiei. Ca şi atacul cu gaze nocive împotriva cecenilor din Teatrul Sud-Vest de la Moscova, care a făcut un număr infinit mai mare de victime în rândul ruşilor decât puteau s-o facă cecenii. E aceeaşi mentalitate: „Mî za ţenoi ne postoim!" O mentalitate de sălbatici. Ea e aplicată în permanenţă. Dar să-i lăsăm în plata Domnului. Întrebarea e ce ne facem cu neobarbarii noştri autohtoni, din stirpea noastră, care s-au înhăitat cu ei? Amintiţi-vă de romanul Clopotniţa al lui Ion Druţă, de vechea clopotniţă a lui Ştefan cel Mare, arsă până în temelii nu de cei care ne pângăresc plaiurile, ci de unul de-ai noştri. Acest act de vandalism e descris într-o operă de ficţiune. Dar uitaţi-vă ce ne spune realitatea: după cum s-a aflat, demolarea definitivă a acestui cimitir sacru a fost aprobată de unul din mai-marii republicii noastre. Astăzi el se justifică, precum că n-a ştiut. Dar, vorba strămoşilor noştri latini, domnule Tarlev: Ignorantia non est argumentum! (Ignoranţa nu este un argument). E înspăimântător ceea ce se întâmplă la noi, sub ochii noştri.

Tot în zilele astea a fost difuzată ştirea că acum câteva zeci de ani a fost rasă cu buldozerele porţiunea din Cimitirul Central unde se afla mormântul unui primar excepţional, Karl Schmidt, care a condus primăria timp de 28 de ani. Tot atunci a fost şters de pe faţa pământului mormântul marelui arhitect Alexandru Bernardazzi, care a eruoepenizat Chişinăul. Pe locul mormintelor lor s-a înălţat „Kinoteatr 40 let VLKSM" – trăiască comsomolul! Această clădire are în faţă acea oribilă statuie căreia nici Ministerul Culturii de atunci nu i-a dat aviz de instaurare: „Iz-za hudojestvennoi nepolnoţennosti" (Din lipsă de valoare artistică). Dar ia încearcă azi să te atingi de ea, imediat eşti etichetat barbar şi... rusofob (deşi e un monument sovietic, cum vedem, ruşii şi sovieticii au devenit sinonime). Iată de la cine a preluat ştafeta domnul Tarlev atunci când a aprobat demolarea definitivă a tot ce e legat de cimitirul gloriei militare, de osemintele ostaşilor căzuţi în două războaie, călcate şi măcinate de buldozere... Desigur, în ochii unora noi, cei adunaţi aici, arătăm ca nişte naivi, ca nişte romantici. Ia auzi, domnule, noutate! Când tot la Chişinău şi în împrejurimi au fost torturaţi şi împuşcaţi fără judecată mii de oameni - şi până azi găsim noi şi noi gropi cu cei executaţi, iar unii dintre autorii acestor atrocităţi mai sunt încă în viaţă, trăiesc printre noi şi primesc pensii grase. Pe aceşti criminali, pe aceşti călăi nu-i caută judecătoria de la Haga, crimele lor n-au fost catalogate drept „crime împotriva umanităţii". Ce le putem răspunde? Una n-o exclude pe alta. Dar nimic nu e mai urât, decât un om fără memorie, nimic mai periculos decât o societate care degenerează într-o masă de consumatori biologici sau, cum se spune la noi de la o vreme: n-are importanţă limba, ci ceea ce pui pe limbă... Deci suntem invitaţi să coborâm la regnul animalic. Îi înţelegem şi pe cei din Occident, care depind şi ei, sărmanii, de gazele ruseşti, vor şi ei să aibă „ce pune pe limbă", dar e prea sinistră această alianţă dintre „materialiştii" noştri şi „idealiştii" din Occident, care-şi limitează căutările criminalilor doar până la graniţele fostului imperiu sovietic. Noi, băştinaşii, am făcut şi facem parte dintr-un străvechi popor care n-a râvnit niciodată de la nimeni un petic de pământ străin, n-am încălcat legea lui Dumnezeu: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Ne-am cinstit totdeauna strămoşii, uitaţi-vă câtă lume e în cimitirele noastre de Paştele Blajinilor! Iată de ce îndrăznim să cerem să ne fie ascultat glasul.

Iar celor care convieţuiesc alături de noi, le-aş pune o singură întrebare: cum v-aţi simţi, tovărăşeilor, dacă din porunca cuiva (n-are importanţă a cui) ar fi aruncat în aer complexul gloriei militare „Eternitatea" de pe strada Pan Halippa? E de neimaginat aşa ceva! Dar voi cum aţi procedat cu Cimitirul Eroilor? Istoria pe aceste meleaguri n-a început cu voi. Până la venirea voastră aici au trăit oameni, care au avut un trecut, au avut strămoşi, au avut ca şi voi, eroii lor, pe care i-au îngropat cu cinste. Şi voi, venind, ce-aţi făcut cu osemintele lor? Spune o vorbă veche din bătrâni: cine trage în trecut din pistol, viitorul va trage în el cu tunul. Nu vă purtaţi cu noi ca nişte cuceritori - altfel va trebui să suportaţi consecinţele. Nu e o ameninţare, e o avertizare. Nu suntem nişte „piei-roşii", noi nu trebuie să fim creştinaţi. Am fost creştinaţi înainte de venirea voastră (cam cu vreo jumătate de mileniu), aşa că voi ar trebui să fiţi subordonaţi spaţiului nostru canonic şi nu invers. E de-ajuns că aţi încercat să ne descreştinaţi. Nu tropăiţi cu cizmele voastre în casa care v-a găzduit. Cine nu încalcă legea noastră strămoşească şi se poartă cu respect, va fi tratat adecvat. Cine încalcă această lege i se va arăta uşa. (Nu vă supăraţi, vorba românului!, dar aşa se procedează peste tot în lume). Mult încercată matuşkă Rusie! Opreşte-te! Ai grijă de seminţia ta, n-o semăna pe toate coclaurile, pe toate meridianele. Mai citeşte o dată parabola lui Tolstoi „De cât pământ are nevoie omul?". Riscaţi să lăsaţi Rusia fără ruşi. Şi ar fi păcat. Te ia groaza, când te gândeşti cine le-ar putea lua locul. Din nou înapoi la pecenegi, "prietenii" noştri comuni? Nu-i o figură de stil. Ne-am convins nu o dată că, în lumea în care trăim, totul e posibil. Fără să vrei te întrebi: oare Rusia până acuma nu s-a dumerit că a fost supusă unei experienţe nefaste? Scria cancelarul Germaniei Bismarck într-o scrisoare de răspuns socialistului Bebel, care îl tot presa cu ideile lui socialiste: „Curioase idei! Ar trebui să găsim o ţară, de care nu ne este prea milă, de exemplu, Rusia, şi să le probăm".

Le-au „probat", începând cu anul 1917. (Preţul a fost de zeci şi zeci de milioane de vieţi omeneşti.) Am nimerit şi noi, alături de ruşi, în malaxorul acestei experienţe tragice. Eu, care mi-am făcut studiile la Moscova în timpul dezgheţului hruşciovist, iar mai apoi am şi lucrat acolo, comunicând cu celebra intelighenţie rusă, vă spun sincer că mă simt îngrozit când văd aceşti rinoceri cu drapele roşii, mărşăluind pe străzile Chişinăului. Mi-e ruşine şi mă doare inima văzând că ruşii au ajuns să fie confundaţi cu comunismul, cu fioroasele fiare bolşevice! Nu forţaţi nota, nu întindeţi coarda, ea poate plesni. În casa spânzuratului nu se vorbeşte de funie. Nu mai mărşăluiţi, nu mai fluturaţi aceste drapele sângerii. Veniţi alături de noi să refacem ceea ce au distrus părinţii voştri buimăciţi de-o propagandă care i-a făcut neoameni, haideţi s-o începem chiar de la restaurarea acestui cimitir în cinstea eroilor căzuţi, mai ales că alături de osemintele ostaşilor noştri români sunt şi osemintele soldaţilor ruşi, ale altor etnii, asta, desigur, dacă vreţi o viaţă civilizată. Treziţi-vă, afară e un alt veac, sunt alte vremuri, imperiile şi-au dat duhul, împăcaţi-vă cu gândul acesta, nimeni, nici un popor nu poate fi mai presus decât alt popor, fie el mare sau mic. În faţa lui Dumnezeu suntem toţi egali. Nu vă irosiţi puterile să păziţi ceea ce nu vă aparţine. După cum s-a văzut, nici o ideologie, nici o doctrină nu poate asigura nimănui dominaţia mondială - această deşertăciune a deşertăciunilor! Stimaţi alogeni, astâmpăraţi-vă şi purtaţi-vă civilizat cu naţiunea titulară, dacă vreţi să trăim în pace şi bună înţelegere. Iar rătăciţilor noştri le-aş aduce aminte că nici un popor nu-şi glorifică vânzătorii de neam. Ei sunt puşi pe vecie la stâlpul infamiei. Aceasta vă aşteaptă dacă nu vă dezmeticiţi din buimăceala care v-a cuprins.
Şi ca să n-o închei pe-o notă pesimistă, să ne aducem aminte de luminata noapte a Învierii cu acele miraculoase cuvinte: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le".

Astăzi au nevoie şi cei vii, nu numai cei din morminte, să învie din morţi. Doar aşa putem spera că ni se va dărui viaţă veşnică. Trebuie să refacem în întregime Cimitirul Eroilor, aşa cum a fost edificat de înaintaşii noştri. Şi atunci poate că Dumnezeu îşi va întoarce faţa spre noi. Vom fi trataţi cu respect de popoarele lumii – va fi examenul nostru de ţară civilizată. Prin aceasta ne vom pocăi cu toţii, numai aşa îşi vor găsi odihna de veci cei care şi-au dat viaţa pe aceste meleaguri, şi-au dat tot ce au avut mai scump. Să le fim recunoscători şi să fim demni de ei!

Ion Ungureanu
Ex-Ministrul Culturii şi Cultelor din Republica Moldova footer