Revista Art-emis
Floriile - Săptămâna Patimilor - Învierea Domnului Iisus Hristos PDF Imprimare Email
Episcop Vicar † Dr. Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului   
Duminică, 01 Aprilie 2018 09:04

Episcop Sofian Braşoveanul, GermaniaFraţi şi surori în Hristos,
Dragi prieteni,

Suntem astăzi în Duminica Floriilor şi ne pregătim pentru participarea în Săptămâna Mare la Pătimirile Domnului Hristos, pentru ca, ulterior, să trăim şi bucuria Învierii Lui; aceasta şi cu nădejdea învierii noastre a tuturor. Vă doresc tuturor să treceţi aceste zile cu pace, cu folos sufletesc şi cu bucurie. Să nu lăsăm ca toate aceste zile să treacă pe lângă noi, să nu le avem în vedere doar în virtutea unei tradiţii, ci să încercăm să ne asumăm consecinţele Întrupării şi Învierii Fiului lui Dumnezeu în viaţa noastră. Să trăim cu credinţa, nădejdea şi bucuria Învierii.

Doresc de asemenea să mulţumesc albinelor care au asigurat mierea în stupul şantierului nostru până acum şi sunt determinate s-o facă în continuare. A fost de mare folos această osteneală, această jertfă. Pentru muncitori a fost un ajutor, şi material şi sufletesc, i-a determinat să lucreze nu doar pentru salariu, ci şi cu inima şi credinţa, să fie bucuroşi că lucrează la noi, pentru biserica unei comunităţi. La fel, bucurie au simţit şi albinele care au pregătit sau au dus mâncarea (fie ele şi albine de gen masculin, albinuţi, dacă-mi permiteţi, că alt termen nu se potriveşte aici) şi au putut constata atât bucuria celor care au primit darul cât şi seriozitatea lor la lucru. Să ne ajute Dumnezeu tot aşa în continuare. Acum muncitorii au plecat pentru sărbători acasă, vor reveni pe 11 aprilie[1].În al treilea rând, vă aşteptăm pe cât mai mulţi la festivitatea din 21 aprilie[2].

Va fi un moment deosebit şi e foarte important să fim acolo într-un număr cât mai mare. Am invitat preoţi cu credincioşi din toate parohiile noastre. Vă rog să-i invitaţi şi pe cei care credeţi că ar fi interesaţi. E bine să vadă cât mai mulţi cum se înalţă acest Aşezământ al identităţii noastre, pentru noi, dar mai ales pentru urmaşii noştri. Nici că se putea ceva mai potrivit în acest an al centenarului Unirii. Dacă pentru unii susţinerea financiară este poate mai dificilă, susţinerea prin participarea la eveniment este însă facilă pentru cei mai mulţi. Vă rog deci, notaţi-vă termenul şi veniţi cât mai mulţi. La 1 decembrie 1918, românii din cele 3 provincii au mers în condiţii mult mai grele până acolo, pentru a participa la acea Adunare binecuvântată. Aici trebuie mers cu maşina sau trenul şi S-Bahnul până în Aubing. Şi se mai oferă şi mici după slujbă. Dacă nici asta nu putem... Deci vă aşteptăm cât mai mulţi. Pe cât posibil, îmbrăcaţi în port românesc. Iar pentru cei cu posibilităţi mai mari sau care cunoaşteţi pe alţii careMitropolia Germaniei ar avea posibilitatea, mai avem câţiva stâlpi cruciformi care aşteaptă să fie năşiţi[3].

Nu e puţin lucru să fii ctitor de mânăstire!Cei care nu puteţi veni şi poate că aveţi şi venituri modeste, puteţi susţine totuşi construirea Aşezământului cu dorinţa inimii, cu rugăciunea, cu faptul de a vorbi despre el prietenilor şi a le trimite şi mesajele pe care le postăm pe Facebook[4].

Pentru cei care cred că e greu să construim Aşezământul e bine de ştiut: O familie care câştigă bine (de medici, să spunem, deci nu mari afacerişti) îşi permite să-şi facă o casă de 1 milion de € aici în Germania. Nu pot să cred că 1 milion de români trăitori în această ţară nu sunt în stare să construiască un Aşezământ bisericesc. Trebuie doar noi să fim convinşi că vrem şi să ne implicăm. La lucruri bune puţini se adună, dar mult pot puţinii buni împreună! Cu atât mai mult când sunt mai mulţi cei buni! Deci, în loc să ne lamentăm, haideţi să ne implicăm!

Cu acestea, vă doresc încă o dată sărbători cu bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu.
Hristos a înviat!

Episcop vicar † Dr. Sofian Braşoveanul
Arhiepiscopia Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
Paul-Heyse-Str.19, D-80336 München
Tel: 089/66060884; Fax: 089/54572058
E-Mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Web: www.cbrom.de

-------------------------------------------------------
[1] http://www.cbrom.de/index.php/actualitate/stiri-2018/662-stadiul-lucrarilor-inainte-de-vacanta-de-sf-pasti
[2] detalii: http://cbrom.de/nou/ro/actualitati/10-stiri/112-21-aprilie-o-sarbatoare-a-nadejdii-pe-santierul-asezamantului-bisericesc-din-muenchen
[3] http://cbrom.de/nou/ro/actualitati/10-stiri/114-sustinand-crucea-sustinem-biserica
[4] https://www.facebook.com/cbrom.de/ şi https://www.facebook.com/episcopsofian/

footer