Revista Art-emis
„ONOARE ŞI PATRIE !” - Cotul Donului-Stalingrad 75 de ani - „RESPECT ŞI RECUNOŞTINŢĂ !” PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Miercuri, 22 Noiembrie 2017 21:51

Comemorare 75 ani Cotul Donului - Râmnicu VâlceaApel la neuitare - „Cimitirul Eroilor" din Râmnicu-Vâlcea

Joi, 16 noiembrie 2017, la Cimitirul Eroilor din Râmnicu Vâlcea s-a desfăşurat ceremonia de comemorare a eroilor-martiri căzuţi pe câmpurile de luptă ale Frontului de Est, din Stepa Calmucă şi confruntarea de la Cotul Donului-Stalingrad. Asociaţia ART- EMIS, iniţiatoare a manifestării mulţumeşte pentru sprijinul acordat în organizarea evenimentului:
- Înalt Preasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscop al Râmnicului
- Domnului Florian Marin - Prefect al Judeţului Vâlcea
- Domnului Lt. Col. Iulian Truşcă, Comandant al Garnizoanei M.Ap.N. Vâlcea
- Domnului Lt. Col. Ing. Cristian Gabriel Arinton, Comandant al Centrului de Instruire pentru Geniu, Explosiv Ordonance Disposal şi apărare Chemichal Bacteriological Radiological and Nuclear Defense „Panait Donici"
- Mass-media şi tuturor celor prezenţi, pentru respectul Domniilor Lor faţă de jertfa ostaşilor Armatei Române aflată în slujba Neamului Românesc şi pentru că au găsit de cuviinţă să rupă un crâmpei din existenţă şi au participat la emoţionanta ceremonie de cinstire a celor cărora le datorăm respect şi recunoştinţă. (Ion Măldărescu)

Alocuţiuni rostite la Ceremonia de comemorare a eroilor martiri căzuţi în luptele de la Cotul Donului şi Stalingrad

Institutia Prefectului VâlceaFlorian Marin, Prefectul județului Vâlcea

Onor Inalt Prea Sfinţia Voastră,
Domnule Administrator public,
Doamnă Viceprimar,
Domnule viceprimar,
Domnilor generali şi ofiţeri,
Onorată asistenţă

Înainte de a rosti scurtul mesaj pe care îl am pentru acest eveniment, aş vrea să mulţumesc domnului Ion Măldărescu pentru că ţine vie flacăra recunoştinţei faţă de Eroii Neamului şi, an de an, a realizat activităţi cu semnificaţii istorice.

Astăzi este o zi plină de încărcătură emoţională şi spirituală, în care omagiem eroii neamului românesc, cei care de-a lungul veacurilor, cu sacrificii umane şi materiale, au creat o stare de spirit, un sentiment al eroismului, al patriei şi al dăruirii de sine. Eroii poporului român, cu nume cunoscute, dar mai ales necunoscute, unii ştiuţi doar de Dumnezeu, sunt acele personalităţi care au demonstrat, chiar prin sacrificiul suprem, că pun interesele comunităţii sau ale naţiei mai presus decât interesele proprii.

Cinstirea și pomenirea eroilor neamului reprezint o datorie de conștiință lăsată de străbunii noștri, pe care trebuie să o respectăm cu sfințenie din generație în generație. Atunci când vorbim de Cotul Donului, vorbim de istoria militarilor români căzuți în 1942 la Cotul Donului și în Stepa Calmucă, acolo unde 150.000 de soldați ai armatei române și 100.000 de militari transilvăneni din armata ungară, reprezentând aproximativ jumătate din combatanții noștri de pe câmpurile de luptă, au murit într-o operațiune care a constituit cea mai sângeroasă bătălie din istoria românilor, numită Bătălia de la Cotul Donului.

Acest episod, ca un moment de cotitură din istoria de jertfă a poporului român, ne cere astăzi să le vorbim tinerilor despre eroi, despre sacrificiu și despre noțiunea de patriotism, pentru că patriotismul nu este o haină învechită, la care să renunți atunci când vrei și de care să-ți amintești doar cu prilejul ceremoniilor. Cu toții trebuie să luptăm mai departe pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Vă mulţumesc că am avut ocazia să exprim cu pioşenie și gratitudinea aceste gânduri pentru înaintaşii noştri şi să-mi afirm ataşamentul față de valorile tradiţionale româneşti.

Slavă Eroilor Poporului Român!

Florian Marin, Prefectul județului Vâlcea
16 noiembrie 2017

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

Arhiepiscopia RâmniculuiDomnule Prefect,
Domnule Administrator al judeţului lcea,
Doamnă Viceprimar,
Domnule viceprimar,
Domnilor generali,
Onorată adunare,

Pomenirea dragostei jertfelnice a eroilor neamului - datorie sfântă a românilor

Deşi Biserica a condamnat orice tip de violenţă, totuşi, în decursul istoriei sale a fost nevoită, nu de puţine ori, să se pronunţe în mod public asupra legitimităţii conflictelor militare. Eruditul Profesor Georgios Mantzaridis, în tratatul său de „Teologie Morală", accentuează ideea că „participarea creştinului la orice fel de război vine în vădită opoziţie cu credinţa sa. Dar şi tolerarea nedreptăţii ce se face celor nevinovaţi este culpabilă. În cele din urmă, se dovedeşte că în lumea aceasta omul nu poate trăi autentic creştineşte"[1]. Începând cu veacul al XX-lea, din păcate, s-au înmulţit tot mai mult ameninţările împotriva vieţii umane, dar mai ales a demnităţii umane şi a respectului reciproc. Respectul faţă de om se arată, în primul rând, ca respect faţă de chipul lui Dumnezeu, apoi ca respect faţă de viaţa personală, care, de fapt, se şi implică în acesta. Cerem respectul faţă de noi, însă, de prea multe ori, uităm să acordăm respectul cuvenit faţă de cel de lângă noi.

Preoţii Bisericii nu au fost chemaţi să poarte armele în războaie, însă au fost chemaţi să-i întărească sufleteşte pe ostaşii români cărora le-au devenit duhovnici, ţinându-le trează conştiinţa morală sau alinându-le suferinţa, lucru petrecut și în lupta de la Cotul Donului și Stalingrad.

Doctorul Iosif Niculescu relata în câteva mărturii despre această luptă: „Armata Română a fost pe Frontul de Est ca să dezrobească teritoriile româneşti, Basarabia şi Bucovina, şi să-L ducă înapoi pe Iisus Hristos. Preoţii noştri din armată nu reuşeau cu botezul, cu rugăciunile, cu împărtăşania populaţiei, care, de douăzeci şi ceva de ani, nu mai auzise de preoţi şi de Dumnezeu, fiind împuşcaţi de bolşevici"[2]. Acest lucru este evidențiat și de către Dinu Popa, ginerele lui Radu Gyr și fiu de preot ardelean: „Tata a fost preot militar și a mers până la Cotul Donului. Spune în scrierile lui cum, trecând prin satele rusești, nu avea odihnă pentru că nu mai termina să le boteze copiii. Bisericile erau transformate în magazii și preoții erau uciși, așa că existau și tineri nebotezați, nu numai copii. Era un risc enorm. Vă dați seama că dacă afla cineva îl împușca fără să stea pe gânduri. Era mereu în linia întâi cu canistra de ceai, alături de soldați și îi încuraja să lupte. Însă pentru asta l-a răsplătit mult Dumnezeu".

Acum 75 de ani, la 19 noiembrie 1942, a început cea mai tragică operaţiune militară din istoria Armatei Române, cea de la Cotul Donului, componentă a marii Bătălii de la Stalingrad, după cum a fost caracterizată această confruntare militară de către istorici. Conform datelor publicate acolo și-au dat viața peste 150.000 de ostași din armata română, la care s-a adăugat jertfa a peste 100.000 de ostași români din armata maghiară.

Biserica noastră Ortodoxă îi pomeneşte în rugăciunile ei atât pe „ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român", cât şi pe „cârmuitorii, conducătorii ţării noastre", ca unii care trebuie să vegheze pentru păstrarea acestei moşteniri lăsate de înaintaşii noştri. Rugăciunea pentru eroii patriei este atât un act de recunoștință față de cei care au apărat ființa neamului românesc, cât și un act liturgic, cerându-I lui Dumnezeu odihna lor în pacea Împărăției lui Dumnezeu.

S-au făcut rugăciuni astăzi pentru sutele de mii de români căzuți în luptele de pe frontul de Est de acum 75 de ani, însă i-am pomenit pe toţi cei căzuţi în acest crud război şi datori suntem să le respectăm jertfa lor mai ales prin păstrarea valorilor naţionale şi apărarea identităţii neamului nostru. Nu putem să ne purtăm ca nişte străini de neam, când strămoşii, bunicii şi părinţii noştri s-au jertfit pe ei, şi-au dat viaţa lor şi a copiilor lor pentru păstrarea unităţii Neamului Românesc.

Felicităm organizatorii evenimentelor din această zi, dar și celor care au cuvântat la această ceremonie, rugându-L pe Dumnezeu să primească lucrarea lor ca un prinos de recunoştinţă adus Eroilor Neamului Românesc.
Dumnezeu să-i odihnească pe toţi eroii Neamului în pacea împărăţiei Sale!

† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului
16 noiembrie 2017

Adrian Mihăilă, Administrator Public al Judeţului Vâlcea

Consiliul Judetean Vlcea.jpgÎnalt Prea Sfinția Voastră,
Domnule Prefect,
Doamnă și domnule viceprimar,
Domnule Măldărescu
Domnilor Generali

Sunt onorat și emoționat să fiu astăzi aici, la comemorarea eroilor români căzuți pe câmpul de lupta în urmă cu 75 de ani, în Stepă Calmucă, la Cotul Donului şi Stalingrad. Vă rog să-mi permiteți ca în numele meu, al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, precum și al colegilor noștri din consiliu, să transmit un gând de recunoștință, de respect, de dragoste frățească pentru toți aceia care fără preget și-au jertfit viață pentru ţară.

În urmă cu 5 ani, la comemorarea a 70 de ani a aceloraşi evenimente, Iosif Niculescu, un veteran al acestor lupte, care atunci avea 98 de ani, spunea: „Armata Română care a luptat pe Frontul de Est, nu și-a imaginat niciodată că va putea cuceri Rusia. Armata Română, a luptat pentru eliberarea teritoriilor românești Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa și pentru re-aducerea lui Iisus Hristos, alungat de bolșevici". Practic, românii au pornit această campanie ca pe un război sfânt, pentru că deasupra orașelor românești Cernăuţi și Chișinău, flutura steagul roșu. Cuvintele veteranului I. Niculescu reprezintă un bun și inspirat răspuns pentru acei istorici care vorbesc fără să știe, pentru că cei care știu, nu vorbesc.

Este pentru noi, o datorie vie, precum o nevoie de neocolit, precum nevoia de aer și apă, să aducem în atenția generațiilor prezente și viitoare experiențele de viață pe care poporul român le-a trăit de-a lungul veacurilor, experiențe care constituie elemente de identitate, trepte în evoluția noastră... în caz contrar, riscăm să lăsăm moștenire cadavrul unui popor și poate chiar mormântul unei ţări.
Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!
Mă înclin în față memoriei celor 160.000 de ostași români și a celor 100.000 de români încorporaţi cu forţa în armata ungară, căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea Patriei și Credinței strămoșești.

Adrian Mihăilă, Administrator public al judeţului Vâlcea
16 noiembrie 2017

Eusebiu Veţeleanu, Viceprimar al Municipiului Râmnicu Vâlcea

Râmnicu Vălcea stemaÎnalt Prea Sfinţia Voastră,
Domnule Prefect,
Domnule Comandant al Garnizoanei Vâlcea,
Domnule Ion Măldărescu,
Stimaţi invitaţi,
Onorată asistenţă,

Ne aflăm astăzi într-un moment de intensă emoţie cu gândul la cei 150.000 de sodaţi români care şi-au pierdut viaţa în confruntările armate din Stepa Calmucă. Este o cifră atât de uriaşă încât ea nu poate fi cuprinsă într-o imagine. Dar este o cifră reală, o contabilitate rece a morţii şi a jertfei de sânge făcută de Armata Română în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Decenii întregi la rând, toţi aceşti eroi ai Neamului au fost acoperiţi de un nedrept văl de uitare. Doar de curând, mulţumită unor oameni deosebiţi care luptă pentru scoaterea la lumină a adevăratelor valori ale Naţiunii Române, au început demersuri de recuperare a memoriei celor căzuţi în urmă cu 75 de ani la Cotul Donului şi Stalingrad, de asumare a luptei lor, de rememorare a unor fapte de arme dramatice şi pline de tragism. Le mulţumesc cu această ocazie tuturor celor care au contribuit, cu fapta, cu condeiul şi cu gândul la aşezarea în cartea de istorie a acestui capitol important al României.

Ne închinăm cu pioşenie în amintirea tuturor celor căzuţi în războaiele patriei şi ne rugăm bunului Dumnezeu să le dea iertare şi pomenire veşnice. Iar pe noi, urmaşii lor de astăzi, ne rugăm să ne îndrume paşii spre lucruri şi fapte care să îi facă mândri pe cei care şi-au jertfit bunul cel mai de preţ - viaţa - pentru neatârnarea Neamului Românesc.
Dumnezeu să îi odihnească pe toţi eroii martiri ai României!

Eusebiu Veţeleanu, Viceprimar al Municipiului Râmnicu-Vâlcea
16 noiembrie 2017

General de Armată (r) Dr. Mircea Chelaru

M.Ap.N.Înalt Prea Sfinţia Voastră.
Domnule Prefect,
Onorantă şi nobilă adunare,

Este de neînţeles pentru un om care astăzi se aşează în faţa Domniilor Voastre, cum de a fost posibil acum 75 de ani ca din sângele românilor să se verse în pământ peste un milion de litri de sânge. Aceasta este metafora comparativă, dar în cifre. Un milion de litri de sânge românesc scurs de la cei căzuţi acolo. Ne punem fireasca întrebare: era nevoie? Puţini pot răspunde, şi acei puţini sunt cei care mai păstrează şi astăzi credinţa în adevărurile Neamului Românesc. Pentru că Neamul Românesc a avut, întotdeauna două borne de referinţă în existenţa sa: o existenţă consacrată, din păcate, supravieţuirii vicisitudinilor istoriei mai mereu făcută de nevrednicii din jurul nostru, Biserica Străromână, biserica neamului străbun şi braţul armat mcare a fost Armia Română, indiferent cum s-a numit ea şi în ce perioadă.

Vă felicit şi bucuraţi-vă că Dumnezeu a dăruit această zi să fim împreună nu doar pentru a produce un serviciu strict militar-religios şi a bifa un eveniment din agendă, ci pentru a ne aduna sufletele şi a ne încredinţa că sufletele noastre vibrează cu cele plecate în veşnicie, pentru că numai veşnicia dă continuitatea unui neam şi cine nu înţelege acest lucru, nu poate să pună pumnul în pieptul uitării. Cea mai mare nenorocire a unui neam este uitarea de sine şi a celor care au adus suprema jertfă pentru supravieţuirea sa.

Aici s-a săvârşit serviciul religios şi militar de mereu aducere aminte. Există mari bătălii în istoria umanităţii care s-au umplut mai apoi de ruşine, dar există şi mari bătălii cu jertfă şi pierdere, care sunt consemnate ca înfrângeri. Şi cei 300 de spartani de la Termopile au pierit învinşi. Stalingradul, pentru Neamul românesc este un moment de glorie, şi să vă spun de ce: pentru că acolo, nu Armata Română, Armata a 3-a desfiinţată, nu ofiţerii şi soldaţii au fost înfrânţi. Acolo au înfrânt Armata Română trădarea şi minciuna, venite şi de la aliaţi, şi de la cei de-acasă. E un moment de aducere aminte pentru cei care, săvârşindu-se din această viaţă, au plecat cu ultima închinare, un moment plin de semnificaţii.

Trăim vremuri nepotrivite - ca să nu folosesc alt termen -, în care cei care au făcut România mare şi Statul naţional Unitar, cu 20 de ani înainte de Stalingrad ne întreabă şi astăzi: sunteţi vou oare vrednici de jertfa noastră? Sunteţi în măsură să apăraţi cu inteligenţa minţii şi cu braţul fortificat ceea ce noi v-am lăsat moştenire? Noi spunem „Da!", cu toate îndoielile unora. Şi spunem „Da!" pentru că rămâne vie credinţa în a fi toţi într-un pumn şi nu degete răsfirate, în jurul bisericii neamului, a armatei sale şi a conducătorilor... înţelepţi. Acelora care ştiu să înlăture hula şi minciuna şi să săvârşească jertfa pentru Neamul Românesc. Jertfa vie, jertfa răbdării, jertfa cumătării.

Am venit aici, auzind că se săvârşeşte această comemorare, aşa cum am făcut-o şi la Comana, aşa cum am făcut-o şi la Iaşi, şi la Stânca Roznovanu, aşa cum am făcut-o şi la Oarba de Mureş şi la Sfântu gheorge, pentru că e nevoie, oameni buni, să ne recorectăm, să dăm sens ideii de români, de românism şi românitate. A fi demn în neamul tău este o obligaţie, nu este măsură de trufie, şi noi facem aici, cu bucurie,aducere aminte pentru cei care s-au jertfit pentru demnitatea neamului, s-au sacrificat ca noi să fim astăzi, să putem sluji sufletele noastre pentru mereu aducerea aminte a sufletelor celor plecaţi.

Felicit din inimă pe cei care au avut această iniţiativă, pe dumneavoastră care v-aţi găsit timp să drămuiţi din viaţa Dumneavoastră pentru cei care au plecat.

Am să închei cu o singură pildă dintr-un moment crucial al acelui cumplit noiembrie 1942. Se dădea împărtăşania ultimă şi preotul militar de front făcea rugăciunea de plecare a morţilor din tranşeea a patra. Dintr-o dată, la aproximativ 250 de metri au apărut, în linie de luptă, tancurile ruseşti. Comandantul de pluton şi încheietorul de batalion au strigat:
- Părinte, lasă-i! Să plecăm că deja au venit ruşii!
Ştiţi care a fost răspunsul preotului?
- Nu! Eu trebuie să săvârşesc slujba până la capăt!
Închideţi ochii şi imaginaţi-vă: cu cădelniţa şi rugăciunea către Dumnezeu, pentru a mirui sufletele celor plecaţi. Aşa au trecut tancurile peste el.
A sluji până la moarte credinţa neamului nu este opţional. Este poruncă Dumnezeiască şi Ordin de la Naţiune!
Sărut dreapta, Părinte Arhiepiscop!

General de Armată (r) dr. Mircea Chelaru
16 noiembrie 2017

Col. (r) Grigore Predişor, Preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere S.R.I. - Sucursala Vâlcea

A.C.M.R.R.-S.R.I. VâlceaÎnaltpreasfinția Voastră,
Prea cucernici părinți,
Domnule Prefect,
Onorată asistență,

Astăzi, am rupt o clipă din timpul nostrum pentru a ne îndrepta gândurile către Armată Ţării, datorită căreia Neamul Românesc încă mai există, către ostaşii români cărora în acele zile de toamnă târzie ale anului 1942 şi în cumplita iarnă 1942-1943 le-au fost curmate timpul și viața. Ignoranța și vârtejul lumii în care trăim ne-au făcut uneori să ascundem trecutul sub vălul preocupărilor cotidiene, dar nu avem dreptul să permitem uitării să șteargă jertfa supreme a celor ce au luptat pentru glia străbună.

Prea multe pagini din istoria noastră au fost scrise cu sânge, pagini peste care nu trebuie să lăsăm să se aştearnă uitarea şi pe care se impune să le cinstim cu recunoştinţă. Cotul Donului a fost cel mai mare dezastru suferit vreodată de trupele române, anul 1942 fiind unul în care ostașii români s-au simțit părăsiți și uitați până și de Dumnezeu, trecând prin chinuri inimaginabile. De aceea, astăzi, din păcate, se vorbeşte mai puțin despre faptele de eroism și de vitejie ale strămoșilor noștri. Vorbim mai mult despre momentele în care soldații români au fost îngenuncheați, umiliți și batjocoriți fără milă, toate acestea însă fiind posibile și datorită unor trădări.

Noi, luptătorii frontului invizibil, în nobila misiune de apărare a patriei, ştim că suferința este un sentiment care înnobilează sufletul. Am învățat cu toții să suferim în noi înșine, conştienţi fiind că nu vom uita, că nu avem voie să uităm vreodată pe cei care şi-au dat viaţa sub Tricolor, dar nici pe cei care l-au vândut pentru un pumn de arginţi.

Armata Română, când a trecut Prutul, nu a călcat pe pământ străin, ci pe pământ românesc, pe care a fost trimisă să-l elibereze de sub ocupaţie străină, să readucă Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa în graniţele României de la 1918. Istoria neamului nostru a fost de multe ori vitregă datorită trădătorilor şi, aşa cum aminteam, au fost învinși și prin trădare. De la Decebal până în zilele noastre, poporul român a fost vândut şi revândut de nenumărate ori de către puternicii vremii, după cum le-au dictat interesele.

Îmi permit să subliniez, că nu înțelegem cum la aproape 28 de ani de la înlăturarea regimului comunist se continuă răfuiala aberantă cu ofițerii de informații aflaţi la datorie în perioada respectivă, cadre militare cărora li se fac etichetări globale tendenţios deformate, falsificate şi acuzatoare, luându-se în derâdere datoria sfântă a fiecărui român de a-și apăra țara.

Pentru unii este condamnabil să fii patriot, să-ți aperi țara și neamul și, totodată convenabil să trădezi, să fii vânzător de țară și neam, după cum bat vânturile. Considerăm că trecerea timpului va face îndreptările necesare, va scoate la lumină dovezile că lupta pentru cauza poporului este justă, de esență patriotică și cu adevărat nobilă. Sperăm că și Dumnezeu, o să apere acest popor ce a iubit și va iubi acest minunat pământ plin de frumos, atât de bogat şi râvnit de mulţi neprieteni, dar fiecare dintre noi are datoria şi obligaţia de a-l lăsa urmaşilor, măcar aşa cum ni l-au lăsat strămoşii.

În astfel de momente ale istoriei noastre, cel mai puternic liant al solidarității naționale este credința în România. În numele acestui crez, să aducem un pios omagiu eroilor-martiri căzuți pe câmpul de luptă de pe Frontul de Est, să-i onorăm în inima și în gândul nostru.

Col. (r) Grigore Predişor, Preşedintele A.C.M.R.R.-S.R.I., Sucursala Vâlcea
16 noiembrie 2017

Ion Măldărescu, Preşedintele ART-EMIS

ART-EMIS AcademyÎnalt Prea Sfinţite Părinte Arhiepiscop Varsanufie,
Domnule Prefect,
Domnilor Generali şi militari ai Armatei Române,
Prea Cucernici Părinţi,
Onorată asistenţă

Aroganţii necunoscători, mercenarii şi falsificatorii Istoriei se erijează, ostentativ şi pe nedrept, în acuzatori, judecători şi executori ai memoriei colective. Aceştia ar fi bine să afle că cercetarea anumitor momente ale istoriei şi înţelegerea lor corectă obligă transpunerea în „atmosfera" momentului. Deliberat sau nu, ei nu ştiu, nu pot sau nu vor să o facă. Ignoranţii condamnă trecerea Nistrului de către Armata Română, dar „uită" că aceleaşi legi aspre ale războiului au purtat, în a doua mare conflagraţie mondială, Armata Română nu doar pe Frontul de Est, dar şi dincolo de graniţa de vest a României, în pusta ungară, în Tatra cehoslovacă şi pe pământ austriac. Peste Nistru ne-a dus Wehrmachtul, iar spre Vest, Armata Roşie. Este soarta unei ţări mici aflată la intersecţia intereselor marilor imperii, pentru că - aşa cum spunea Nicolae Iorga -, suntem „Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac şi vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belşug şi de trecere a oştilor... Apţi pentru cea mai înaltă civilizaţie şi siliţi de a trăi de la o bejenie la alta. Oricare alţii s-ar fi risipit în lume... Noi am rămas. Cu sabia în mână de strajă la toate zările, iar, când s-a frânt o clipă, ca să se lege din nou, tainic, oţelul, am întins brutalităţii arma subţire a inteligenţei noastre. Şi, iată, suntem tot acasă". Cine îşi cinsteşte Patria şi îşi respectă înaintaşii, nu a trăit degeaba! Aşa a fost dintotdeauna, aşa este şi astăzi!

Trăim astăzi un moment care se doreşte a exprima credinţă, îndemn şi speranţă, iar gândul nostru se îndreaptă spre cei care merită, necondiţionat, respectul şi mereu-aducerea aminte: eroii căzuţi pe câmpurile de luptă, a căror jertfă se află dincolo de orice analiza lucidă şi seacă. Datorăm respect şi recunoştinţă celor care au slujit şi s-au jertfit sub Tricolor.

Trebuie să ne redescoperim pe noi înşine, să credem în noi şi să urmăm îndemnul unui mare patriot „căzut la datorie" în slujba Neamului Românesc: „Fii bun, fii drept şi recunoaşte că deasupra intrigilor şi urilor este Patria, este Veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată"[3]. Far şi călăuză, îndemnul constituie legământ sfânt şi unica soluţie de supravieţuire a Neamului Românesc. Conştienţi fiind că Eroii nu mor niciodată, demnitatea, patriotismul şi jertfa eroilor-martiri, ne obligă să-i păstrăm vii în memoria noastră

Ion Măldărescu, Preşedintele ART-EMIS
16 noiembrie 2017

Foto - Domnica Mărcuşi şi Gheorghe Sporiş
Grafica - I.M.

------------------------------------
[1] Georgios Mantzaridis, Teologia Morală, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 380.
[2] Fragment din interviul realizat de Roxana Iorgulescu-Bandrabur şi Vasile Şoimaru cu Iosif Niculescu, în septembrie 2012.
[3] Mareşal Ion Antonescu.

footer