Revista Art-emis
Istoria unui om, un om pentru Istorie - Generalul Iulian N. Vlad PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Sâmbătă, 30 Septembrie 2017 22:39

General Iulian Vlad - doliuRespectând opiniile şi controversele care, parafrazând, parcurg drumul de la „câine" la „leu înlănţuit" sau, dacă doriţi, „singur, împotriva tuturor" într-„O lume nebună, nebună, nebună..." încercăm să repectăm sentimentele umane şi tradiţiilor acestui Neam şi să ne plecăm în faţa inexorabilului „act final" al oricăruia dintre noi. Gama opiniilor faţă de acel care astăzi a părăsit scena vieţii este diversificată şi imposibil de cuprins într-un spaţiu atât de restrâns. Conştienţi fiind că unele taine ale acelui „decembrie" vor fi cu greu sau, pentru trăitorii de astăzi, imposibil de limpezit, încercăm totuşi să vă prezentăm opinii, fie ele şi diferite, chiar diametral opuse, scrise ca rămas bun adresat marelui dispărut. Am solicitat şi altor persoane importante ale momentului să-şi spună cuvântul. Din motive de dânşii ştiute, au preferat „tăcerea". Poate, numai „cei ce vor să vină" vor avea şansa aflării adevărului aproape întreg. Avem oare noi dreptul „Judecăţii de apoi"? În speranţa că în faţa morţii credinţa creştină ne uneşte, lăsăm la aprecierea Măriilor Voastre să chibzuiţi. (Ion Măldărescu)

„Viaţa asta-i bun pierdut/ Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!/ Şi-acum ar vrea un neam călău/ S-arunce jug în gâtul tău:/ E rău destul că ne-am născut,/ Mai vrem şi-al doilea rău?// Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moş îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănţuit". (George Coşbuc - „Decebal către popor").

General Br. (r) Aurel I. Rogojan

Generalul Iulian N. Vlad a plecat din lumea noastră într-o altă lume, cea a eternității și împăcării cu sine în fața Supremei Judecăți. Destinul pământean al generaluui Vlad a început la 23 februarie 1931 și s-a sfârșit astăzi, 30 septembrie. Dascăl, militant al mișcărilor de tineret din anii '40 ai veacului trecut, diplomat în științe juridice, militar de carieră, spirit erudit, familist desăvârșit, reformator împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României și devotat cauzelor naționale, generalul Iulian N. Vlad a avut imboldul lăuntric și puterea să ia decizii de risc personal extrem, pe care istoria natională si le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real, dovedit prin fapte salvatoare de neam si țară. Despre cele mai multe dintre aceste fapte nu există nimic consemnat oficial, fiindcă așa a fost să fie rânduiala deciziilor si acțiunilor aflate sub incidența, deopotrivă benefică, dar si nefastă, a secretului și rațiunilor de de stat.

Vinovatul de serviciu al Istoriei

In viața oricărei națiuni apar momente de mare cumpănă si de răscruce a drumurilor istoriei. Nu toate aceste momente sunt faste. Și nu sunt, ori de câte ori între vointa națiunii si administratorul puterii naționale apar contradicții ireductibile pe calea soluțiilor democratice. In astfel de împrejurari, oamenii din fruntea serviciilor secrete trebuie nu numai să știe, dar să aibă și forța necesară pentru a alege între a continua să servească o putere potrivnică națiunii ale cărei interese le-a confiscat, și a servi poporului, apărandu-i suveranitatea deciziilor, în virtutea spiritului si literei Constituției, ori lăsându-i liberă calea să-și reconsidere Constituția. O decizie de această natură a trebuit să ia generalul Iulian N. Vlad in contextul evenimentelor din 1989. Și a luat-o, asumându-și personal consecințele. Fapt pentru care și-a obținut pașaportul intrării demne, pe ușa din față, în istorie. Pentru o astfel de decizie și faptele ce i-au urmat, un președinte al României hotărâse, la 17 decembrie 1989, trimiterea generalului Vlad în fața plutonului de execuție.
Următorul președinte al României a afirmat public că a criticat ineficiența justiției în cazul generalului Vlad, iar rezultatul criticii a constat în trei abuzuri judiciare cuantificate în 24 de ani și sașe luni de închisoare.

Destin de vinovat de serviciu al istoriei ? Da, putem spune și așa. Dar numai dacă ținem neapărat să fim de partea celor care au premedidat nedreptatea. In cele ce urmează voi da și suport afirmației. Viata si cariera omului care pleaca dintre noi, au fost călăuzite de o dragoste supremă - România. Devotamentului fata de semeni si adevăr l-a determinat să se pună în serviciu credincios neamului său si să servească Romania sub drapel vreme de aproape patru decenii. In întreaga sa carieră, dedicată apărarii securitătii nationale a României, și-a îndeplinit cu exemplar simt de raspundere îndatoririle, punând mai presus de orice valorile definitorii ale ființei noastre naționale, atât de greu încercate și permament amenințate de... să le spunem „vicisitudinile istoriei". A pornit și a răzbit în viață cu îndemnurile și povețele mamei Eugenia și ale bunicii, tatăl Nicolae fiind pe front pentru eliberarea fraților de peste Prut și întregirea țării și a neamului, apoi într-un lung prizonierat. Mama și bunica, neștiutoare de carte, și-au dorit să-l vadă dascăl. Le-a ascultat.

Elev eminent al Liceului „Gheorghe Chițu" din Craiova, s-a pregătit ca învățător. A fost remarcat pentru calitățile dovedite și îndrumat să activeze în Uniunea Asociațiilor Elevilor din România, Organizația Tineretului Sătesc, iar după unificarea mișcărilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitoresc. Din anul 1951, odată cu admiterea în Școala Militară și până la data de 05 ianuarie 1990 a fost militar activ. A parcurs cu tenacitate toate treptele ierarhiei militare și profesionale, pana la gradul de general cu trei stele și înalta demnitate de ministru secretar de stat în Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului. Două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din Ministerul de Interne. Ca șef al Direcției Învățământ a pus bazele mai multor instituții de formare și specializare a personalului din toate armele Minsterului de Interne. In această calitate a pus în aplicare decizia politică istorică și ordinul memorabil ca ofițerii de informații externe ai României să nu se mai pregătească prin alte țări. De asemenea, i se datorează unificarea și transformarea școlilor de ofițeri în instituții de învățământ superior.Din anul 1977 și până la finalul abrupt al carierei militare a făcut parte din conducerea Ministerului de Interne ca secretar de stat, adjunct al ministrului, ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului (membru al Guvernului). A pus bazele sistemului național de apărare antiteroristă și a inițiat o amplă reforma contraspionajului, două domenii pe care le-a coordonat nemijlocit și în care România a avut rezultate de rezonanță internațională.

In perioadele de maximă confruntare a beligeranților Războiului Rece , mai bine de un deceniu a fost mandatat, de la cel mai înalt nivel, să pregătească vizitele oficiale în străinătate ale Președintelui României, calitate în care a câștigat stima, respectul și aprecierile deosebite ale președinților sau prim miniștrilor statelor vizitate, pentru maniera exemplară în care a promovat și apărat interesele tării sale în relațiile internaționale. În fapt, acesta a fost și temeiul pentru care a fost investit în ultima și cea mai importantă funcție deținută, fiind primul și unicul profesionist din interiorul sistemului numit ca șef deplin al Securității Statului. In cei 13 ani, cât a îndeplinit funcții de cea mai înaltă răspundere în conducerea Ministerului de Interne și a Securității Statului nu a avut nici-un contact operativ cu omologi din statele membre ale Tratatului de la Varșovia. In schimb, a îndeplinit misiuni care au condus la importante deschideri către servicii similare din spațiul euroatlantic. Generalul Iulian N. Vlad s-a impus ca un redutabil partener în cooperarea cu servicii speciale din Europa de Vest, Orientul Apropiat și Mijlociu. Doi premieri ai Israelului i-au adresat mesaje de apreciere și mulțumire.

In mod cu totul aparte, se cuvine a-i evoca meritele excepționale în relațiile stabilite cu Ministerul Securității Externe al Chinei și schimburile de informații de cea mai mare importanță pentru apărarea și securitatea României, dar și a Chinei. Menționând că din lumea comunistă doar România și China aveau departamente speciale de apărare față de serviciile sovietice, cred că aduc argumentul forte privind substanța axei secrete București-Beijing. Și mai trebuie spus că în considerația acestei conlucrări, ministrul securității Chinei când a acceptat o invitație în Romînia, la începutul anilor '90, a solicitat expres includerea în program a unei întrevederi cu generalul Iulian Vlad, care se afla în nedreapta detenție.

Spun nedreapta detenție și odată cu această afirmație fie-mi îngăduit să nu-l lăsăm pe generalul Vlad să plece dintre noi fără a se face public faptul că generalul magistrat Adrian Nițoiu, judecătorul în cele trei înscenări judiciare ce i-au fost intentate, nu a putut să ducă cu el în mormânt povara nedreptății, a abuzului judiciar la care a fost obligat în chip mârșav. A simțit nevoia să-și elibereze conștiința și s-a mărturisit victimei. Mai mult, l-a invitat pe generalul Vlad în familie, pentru a o încredința de iertare. Apoi i-a oferit stiloul cu care i-a semnat cele trei sentințe. Judecătorul, ceva mai împăcat sufletește a mai trăit cât să-și rănduiască trecerea Styxului. A fost chemat și el la judecată. La judecata Tatălui Ceresc.

Adevărul. Generalul Iulian Vlad a fost condamnat din exterior pentru dejucarea celor mai nefaste obiective ale planului de reformare perestroikistă a României, asumat și de puterile occidentale, cunoscut și la Vatican. Deciziile și faptele generalilor Iulian Vlad și Stefan Gușă au făcut imposibilă destrămarea Romîniei, fiind sine die amânate: unirea celor două Moldove, a Banatului sârbesc cu Banatul românesc, a Maramureșului interior cu Maramureșul exterior, tranșarea statutului noilor entități, dar și al Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească și desprinderea Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată de la granița cu Austria la frontiera cu România. Cam așa s-au exprimat, în vreo - două trei rînduri, chiar și în ultimul deceniu, lideri de seamă de la Moscova, iritați de turnura evenimentelor din fosta lor zonă de influență.

Planul menționat a fost sabotat de doi generali români. În ordinea deciziilor și actelor lor de comandă, generalul-colonel Iulian N. Vlad și generalul-maior Ștefan Gușă. Cel dintâi menționat, generalul-colonel Iulian N. Vlad, în calitatea de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului:
1. premerător evenimentelor a interzis uzul de armă de către efectivele Departamentului Securității Statului, iar în dimineata zilei de 22 decembrie a solicitat și Inspectoratului General al Miliției să emită un ordin în acest sens;
2. și-a dezarmat toate forțele luptătoare din subordine, inclusiv deținătorii de armament individual, dispunând securizarea și sigilarea locurilor de păstrare a armamentului și muniției;
3. a interzis, din faza incipientă a evenimentelor, orice fel de intervenție sau prezență a Securității în mișcările de stradă,
4. informat fiind de generalul Ștefan Gușă că se află în legătură telefonică cu Ferenc Karpati, ministrul Apărării al Ungariei, apoi cu Comandamentul Militar Unificat al Tratatului de la Varșovia, care doresc confirmarea cererii de ajutor militat adresată de factorul politic, a fost categoric împotrivă ;
5. a dejucat provocările și diversiunile prin care se urmărea declanșarea unui război fratricid între Armată și Securitate. Dacă acest obiectiv intermediar al conspirației internaționale ar fi fost realizat, calea intevenției externe se deschidea și condițiile izbucnirii războiului civil, implicit ale dezmembrării teritoriale a României erau împlinite.

Cel de al doilea general, generalul-maior Ștefan Gușă, în calitatea de Șef al Marelui Stat Major s-a opus cu fermitate și vehemență ofertelor armatelor ungare și sovietice de a intra pe teritoriul României. Trebuie menționat că războiul informațional crease, deja, în câteza zeci de minute, starea de teroare psihică și isterie mediatică, de tulburări, incidente, amenințări și pericole iminente, toate induse prin dezinfomare în cascada și transmise în direct de televiziune pentru ca cererile de intervenție militară externă, care, de altfel, au și fost anunțate ca realizate, să aibe aparențele de necesitate.

Generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad au dovedit în acele momente de mare cumpănă o extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat escaladarea mult mai periculoasă a evenimentelor. Pentru loialitatea dovedită poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să plătească. La viața generalului Iulian Vlad au fost puse în operă nu mai puțin de opt atentate, de la care a fost salvat numai de pronia cerească. Exemplu de onestitate politică si civism, Domnia Sa a dat dovadă, până în ultima clipa a vieţii sale, de un crez exemplar in forta principiior care i-au călăuzit viaţa, asumandu-si lucid, inteligent si responsabil destinul.

În ziua de vineri, 5 mai 2017, mi-a spus că are zilele numărate și că, în scurt timp, nu va mai fi printre noi, dar pleacă cu sentimentul misiunii de căpătâi îndeplinite și că nu regretă privațiunile care i-au marcat viața, fiindcă și ele sunt parte a vieții. Posteritatea si istoria vor judeca si aseza trecerea prin aceasta lume a generalului Iulian N. Vlad la locul pe drept meritat[1].

Gen. (r) Petru Neghiu, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere - Serviciul de Informaţii Externe (A.C.M.R.R.-S.I.E.)

„Astăzi o să mă refer puțin la impresiile și la trăirile mele subiective. Eu personal, și nici asociația pe care o reprezint, nu suntem nostalgici unei epoci, dar Gen. Iulian Vlad a fost salvarea țării. Și, vă spun asta și vreau să subliniez : noi, asociația noastră, l-am declarat pe Gen. Iulian Vlad, Erou al nostru. De ce? Pentru că a împiedicat sfârtecarea țării, a împiedicat Războiul Civil din România în 1989. Dacă generalul Vlad nu dădea ordinul pe care l-a dat, România nu ar mai exista astăzi. Dacă este posibil și prin intermediul publicaţiei dumneavoastră, aș propune tuturor celor care suntem de acord cu asta ca generalul Iulian Vlad să fie declarat Erou Naţional. Ce pot să vă mai spun în această zi că asociația noastră l-a îngrijit în ultimele două luni pe generalul Vlad, i-a asigurat și asistență religiosă, s-a spovedit și a făcut cele necesare... Dumnezeu să-l odihnească!".

Prof. univ. dr. Corvin Lupu - Gânduri la moartea generalului Iulian Vlad

Prin natura poziției deținută în societate, l-am cunoscut pe generalul Iulian Vlad. L-am cunoscut bine și l-am avut oaspete de mai multe ori în casa mea, atât singur, cât și cu soția, chiar dacă cele mai multe dintre întâlniri și numeroase lungi discuții le-am avut în casele unui prieten comun, trecut și el în neființă. Generalul Vlad este un personaj istoric care a decis câteva momente importante ale istoriei recente a României. El a controlat și a influențat destinele multor subordonați, bucurându-se de stima multora dintre ei. De asemenea, a decis o parte a viitorului României, al nostru al tuturor, prin felul în care a organizat evenimentele din decembrie 1989. A influențat comportamente și atitudini și mulți ofițeri de informații l-au luat drept model. A fost un om foarte deschis, privitor la unele momente din activitatea sa, dar și foarte discret cu altele, iar uneori, ascuns.

Ca orice personalitate de primă mărime, prin natura puterii uriașe pe care a deținut-o, este un personaj controversat. Făcând această afirmație, sper și cred că nu îi afectez memoria în aceste zile dinaintea înmormântării. Nu este momentul pentru nici un reproș. Spun aceasta pentru că la noi, la cercetătorii științifici de istorie, nu se aplică învățătura creștinească „De morți numai de bine!" Noi, istoricii, avem de-a face cu mai mulți „dispăruţi" decât cu oameni în viaţă și trebuie să-i prezentăm în lumina adevărului, care, de cele mai multe ori nu iartă și nu lasă loc numai pentru bine și pentru atitudini creștinești. Totuși, creștin fiind, astăzi am să spun doar câteva lucruri care îl onorează pe defunct. În primul rând, am apreciat la generalul Vlad cultura și faptul că studiase foarte atent istoria României, dar și istoria multor state privitor la care a trebuit să ia unele decizii profesionale.

Avea o inteligență nativă deosebită și o tenacitate de copil sărac ridicat prin sine însuși și care a fost conștient că pentru a putea domina și controla integral uriașa putere pe care o avea Securitatea și cu această putere, întreaga Românie, trebuie să fie foarte bine pregătit intelectual. Pentru aceasta a muncit foarte mult și a reușit să acumuleze multă cultură și să stăpânească foarte bine gramatica și vocabularul limbii române. Din acest punct de vedere, cu riscul să supăr mulți dintre șefii actuali ai serviciilor noastre, pot să vă spun că nici unul nu se ridică la nivelul său, chiar dacă au alte calități deosebite și performează în munca de coordonare a culegerii și interpretării informațiilor.

Momentul de vârf al carierei politico-militare a generalului Iulian Vlad a fost în ziua de 22 decembrie 1989, când toată puterea din România a ajuns să fie concentrată într-o singură clădire: sediul C.C. al P.C.R. Între orele 8.33 (momentul rănirii prin împușcare a generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale și șeful Comandamentului Militar Unic al României, ulterior asasinat prin strangulare) și orele 12.09 (momentul evacuării forțate a Ceaușeștilor din sediul puterii, în vederea desăvârșirii loviturii de stat), generalul Iulian Vlad a deținut puterea în România și a luat deciziile cele mai importante. Despre aceste decizii și despre cum a decis generalul Iulian Vlad viitorul României, am scris în cărțile mele[2]. Acum, la trecerea în neființă, pe ecranul memoriei mi se derulează zeci de situații diferite din întâlnirile și discuțiile cu generalul Iulian Vlad, din excursiile făcute împreună. Îmi este greu să aleg una dintre ele pentru a o prezenta cititorilor acestor rânduri. Mă rezum la a spune că, cu ani în urmă, în prezența soțiilor noastre, generalul Iulian Vlad ne-a spus că după ce a ajuns să dețină funcții de comandă la vârful Securității și mai ales după 22 decembrie 1989, niciodată nu a crezut că va ajunge să moară liniștit în patul său și a fost convins că va avea parte de o moarte provocată, așa cum au avut predecesorii săi, Mihail Moruzov, Eugen Cristescu sau Alexandru Drăghici și mulți, mulți alții cu funcții mai mici, dar importante.

Astăzi, la 86 de ani și jumătate, generalul Iulian Vlad a trecut în lumea de dincolo, lăsând în urma sa numeroase pagini de istorie, unele scrise și unele încă nescrise, multe controverse și familia fiului său. Le transmit condoleanțe tuturor membrilor familiei Adrian și Anca Vlad. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe generalul Iulian Vlad! (30 septembrie 2017).

„Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!/ E rău destul că ne-am născut:/ Dar cui i-e frică de război/ E liber de-a pleca-napoi,/ Iar cine-i vânzător vândut/ Să iasă dintre noi!// Eu nu mai am nimic de spus!/ Voi braţele jurând le-aţi pus/ Pe scut! Puterea este-n voi/ Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,/ Că zeii sunt departe, sus,/ Duşmanii lângă noi!".

--------------------------------------------------
[1] Extras din volumul „Iulian N. Vlad - Confesiuni pentru istorie" în curs de apariție la Editura „Proema", Baia Mare.
[2] Corvin Lupu, România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat Sibiu, Editura Techno, Media, 2010; Corvin Lupu, Trădarea Securității în decembrie 1989, Bucureşti, Editura Elion, 2015

footer