Revista Art-emis
Mircea cel Mare-cel Bătrân PDF Imprimare Email
Ing. dr. Mihai Sporis   
Miercuri, 25 Mai 2011 22:07
Sporis MihaiMircea cel Mare-cel Bătrân - Râmnic 623

O afirmaţie susţinută, pare-se, atâta vreme cât de la hrisovul emis la 20 Mai 1388, de marele voievod, al V-lea Basarab de la întemeierea statului Ţara Românească, Mircea cel Mare-cel Bătrân, i se pomeneşte oraşului atestarea. Se vor mai fi strecurat ipoteze, aluzii, nuanţe venite de la istorici şi oameni de cultură, privind vechimea oraşului şi posibila lui întemeiere. Despre Mircea se vor fi spus multe lucruri contradictorii, pătimaş, ori cu rigoare, în contextul dezbaterilor locale, sau al aşezărilor partizane ale istoriografiilor diverse. La moment aniversar (20 Mai, este data hrisovului dat de Mircea, care atestă mai multe localităţi, între care şi Râmnicu Vâlcea), recuperator într-un anumit sens, vrem să mărturisim despre oraş şi despre, nemeritat de controversatul, Mircea cel Mare-cel Bătrân. Ţinutul Vâlcei, ţinut al lupului (I.Conea), dar şi al nenumăratelor vâlcele, este locul vieţuirii milenare, al unor oameni, în condiţii naturale generoase: pământ roditor, apă, sare, munţi pentru turme, păduri cu vânat, dealuri cu pomi şi viţă de vie, căi de comunicaţie, ape cu peşte... Neîndoielnic se vorbeşte despre definirea unui centru de putere socio-politic, susţinut de argumentul unei generoase economii naturale. Buridava ne vorbeşte de buridavensii daci. Localitatea Stolniceni, despre colonizatorii romani. Râurenii, de târgul de ţară, iar arheologii au identificat ringul avar, într-un Râmnic încă neatestat.

Nu departe, pe Valea Olăneşti, la Vlădeşti ceramica dacică atestă vechimi milenare. Localizarea unui centru de putere, pentru un ţinut întins, cel al Vâlcei, vădit ca scaun de judecată (judeţ), printre cele mai vechi în Ţara Românească, nu se poate face însă, cu rigoarea documentelor. Există supoziţii, afirmaţii, intuiţii ale unor istorici, pe care trebuie să le considerăm, ca atare, până la confirmările de mare certitudine. Despre Râmnic se vorbeşte în contextul diplomei ioanite, din 1247, unde aflăm de Cânezatul lui Farkaş (un lup localnic, numit de slavi vâlc, de unguri farkaş) ca despre o localitate ce se urbanizează în perioada 1240-1259 (în timpul navălirii tătare). Petre Bardaşu susţine faptul că Râmnicul, important centru de putere, merge în întâmpinarea descălecătorului Negru Vodă, (1290, Tihomir, alias Thocomeri, susţinut de Nogai, emirul tătar de la Isaccea) la sfârşitul secolului al XIII-lea, pentru întemeierea statului feudal. A. D. Xenopol ne spune că în 1303, prin Râmnic, s-ar fi aflat călugări franciscani. Evaluările documentelor din arhivele regatului maghiar, vorbesc de un Bogdan local (mărturisit, altfel, de satul Bogdăneşti, din vecinătate şi de Fedeleşoiu, unde s-au descoperit însemnele unui centru de putere politică) strămutat la Cuhea, în Maramureş. Este cu din ce în ce mai mare probabilitate, cel ce va fi descălecat, reîntemeietor (după Dragoş, maramureşanul) în Moldova. În 1370, anul înscăunării lui Ludovic de Anjou şi pe tronul Poloniei, apare Mitropolia Severinului, care, peste timp, îşi va schimba locul la Râmnic, ca Nou Severin. De la Râmnic, sublinia recent într-o conferinţă academicianul Răzvan Theodorescu, dintre străluciţii episcopi locali se vor fi ridicat cei mai mulţi mitropoliţi, decât de oriunde. Cu acelaşi prilej, va fi scos în evidenţă libertatea cugetului şi nesupunerea în faţa unor puteri excesiv de abuzive, precum şi ştiinţa tranzacţionalului, a contaminării de nou. Despre toate acestea există o literatură densă, scrisă cu rigoare, de împătimiţi istorici de meserie, ca de pildă Nicolae Bănică Ologu, ori de scriitori devotaţi locurilor şi partizani, în afecţiunea lor, cu jurnalele lor intime, cum este Constantin Mateescu, alături de nenumărate alte nume: Eugen Petrescu, Ion Măldărescu, Emilian Frâncu, Mihai Gherghina... ori de instituţii, pecum Forumul Cultural al Râmnicului, prin „Studii Vâlcene", de Societatea Culturală ART-EMIS, prin revista omonimă sau de Societatea Culturală „Anton Pann", prin revista „Povestea vorbei".

ramnic 20 mai 2011Mircea cel Mare-cel Bătrân, se naşte în 1358 la Curtea de Argeş. Este fiul lui Radu I, din a doua soţie a acestuia, Calinichia, adeverită după multe cercetări şi ipoteze, ca fiind olteancă, „valahă nord-dunăreană". Fraţi buni ai lui Mircea sunt Stoica şi sora, care va fi fost căsătorită cu Roman I, (să nu se lege, în vreun fel, acest fapt, de posibila descălecare a unui Bogdan vâlcean, în Moldova, atunci când vasal fiind, fusese pus pază în Maramureş, împotriva tătarilor?) viitorul domn al Moldovei, după Petru Muşat; din această căsătorie se va naşte Alexandru cel Bun. Fraţii vitregi, după tată, mai mari, au fost Dan I şi cu o anumită rezervă, Vlad (considerat în anumite ipoteze nepot de frate de la Dan I, ipoteză contrazisă de actele de donaţie pentru Mănăstirea Cozia, unde îl găsim frate cu Dan şi cu Mircea). În 1385 îl vedem pe Mircea asociat la domnie, alături de Dan I. Exista în vreme obiceiul ca voievodul să împartă ţara, ca pe o moşie, urmaşilor şi să stabilească raportul de putere între ei. În sudul Dunării, rudele valahilor făcuseră acest lucru în 1363, când Ivan Alexandru, ţarul Bulgarilor de la Târnovo, va lăsa fiilor lui, (tot din două căsnicii). Ţaratul Vidinului, lui Ivan Sracimir (fiul Teodorei, fiica cea mare a lui Basarab I, sora lui Nicolae Alexandru), 1363-1396, şi Ţaratul de Târnovo, lui Ivan (tot Ion) Şişman 1363-1393. Centrul de putere rămânând la Târnovo, unde se afla şi o Patriarhie creştin ortodoxă, cu autoritate şi asupra mitropoliilor româneşti de la Argeş (1359) şi Severin (1370). Pe acest scenariu trebuie să vedem împărţirea ţării făcută de Radu I: Dan I şi Vlad (uzurpatorul) cele 13 judeţe din Muntenia (mama lor fiind munteanca Ana), Mircea şi Stoica cele 5 judeţe ale Severinului şi posesiunile din Transilvania. Puterea urma să se exercite de la Argeş, prin dreptul primului născut în asociere cu al doilea, pentru a se evita lupta fratricidă.

hrisov - mircea cel mareFacem aceste precizări, pentru logica evenimentelor, ce vor afirma personalitatea marelui voievod Mircea cel Mare 1386-1418:
- 23 septembrie 1386, singur domnitor; 1387 Kosovopolie, în sprijinul lui Lazăr al Serbiei, o rudă apropiată prin alianţele înrudirilor; 1390-1394 tratatul cu Polonia, redevenită iagelonă; incursiuni împotriva turcilor la sud de Dunăre; 1394 în sfera ungurească a lui Sigismund de Luxemburg ;
- 10 Octombrie 1394 are loc uzurparea de la Argeş a lui Mircea, cu ajutorul polonilor şi turco-tătarilor; Vlad pe tron la Argeş, obedient Poloniei, ostil ungurilor, tributar turco-tătarilor; Stoica, Ban al Severinului; Mircea Duce de Amlaş şi Făgăraş, şi domn legitim recunoscut de regele Ungariei, asupra întregii ungro-vlahii; în acelaşi an Polonia îl înlocuieşte pe Roman I (cumnatul lui Mircea, de pe tronul Moldovei, de la Suceava!)
- 6 Ianuarie, 1395, Ştefan I se închină Poloniei / februarie, la Ghindăoani, Regatul Ungar este învins de Moldova, ajutată de Polonia;
- 7 Martie 1395 acordul de alianţă între Mircea şi Sigismund;
- 17 Mai 1395, istorica victorie de la Rovine/ Posada 1395, unde Vlad (uzurpatorul) pune pe fugă oastea maghiară, post Nicopolul Mic şi rămâne pe tronul de la Argeş, dar pierde Severinul. Credem că după Rovine, Mircea controlează politic şi Severinul cu ajutorul lui Sigismund şi al lui Sracimir;
- Septembrie 1396- Nicopole; Înţelegerea cu Baiazid; Restaurarea pe scaunul, reunificat, de la Argeş, în 1397; Consolidarea puterii politice pe căi politico-diplomatice şi pe fondul crizei otomane;
- 1408 asociază la domnie pe fiul său Mihail, de la Doamna Mara (catolică, cu moşii în Ungaria; ctitorul a unei biserici catolice, în Târgovişte, în anul 1417)

Mircea se remarcă prin eroism, diplomaţie şi un remarcabil simţ politic, dublate de o înţelegere a vremii sale remarcabilă. Va fi un model pentru urmaşii săi, care îl vor pomeni cu admiraţie: Vlad Călugăru, Radu cel Mare, Mircea Ciobanu. Mircea Ciobanul, ginere al lui Petru Rareş, prin fiica acestuia, Chiajna, va lua chiar numele de... domn, Mircea şi se va folosi la nevoie de moşnenii vâlceni, la Milostea, împotriva boierimii uzurpatoare

NOTĂ: pledăm pentru canonizarea lui Mircea, marele domn pristăvit la Cozia, acum când este mare nevoie de sfinţii români. Resacralizarea la vremuri de posibilă rătăcire, a pământului neamului, trebuie să-i constate şi să-i pună în conştiinţa noastră. De câţiva ani susţinem în reuniunile publice, civile şi ecleziastice, recuperarea lui Mircea cel Mare (cu acest nume, în abecedarul lui Ion Creangă, în poezia lui Bolintineanu, Mircea cel Mare şi solii) şi chemarea lui în ceata sfinţilor, de către Biserica Ortodoxă Română. Anual, la parastasul dedicat lui, la Mănăstirea Cozia, ori la ceremoniile de atestare a oraşelor Râmnicu Vâlcea şi Călimăneşti, în numele Cercului de la Râmnic, România: Grădina Maicii Domnului, am reluat acest apel. Cercul menţionat este un grup informal, înfiinţat în 2001, pentru a compensa slăbiciunea... Forumului Cultural, (pornit la drum tot în 2001, şi cu unele nostalgii: recuperarea gloriei pierdute, a multor liber cugetători, rămaşi fără pârghii) şi a promova altfel curentul recuperator al valorilor neamului, post-secularizare.
Grafica - Ion Măldărescu footer