Revista Art-emis
George Potra - Un Senior al Istoriei Neamului Românesc PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Joi, 15 Decembrie 2016 22:02

+ George G. PotraTitulescu - Neuitarea Geniului
+ Prof. univ. dr. George G. Potra

M-am întâlnit cu Titulescu în urmă cu peste 45 de ani. A fost şansa vieţii mele. Am fost şi am rămas fascinat de inteligenţa sa fulgurantă şi de gândirea sa fertilă. M-am robit voluntar unei mari şi perpetue descoperiri. Hrănindu-mă din înţelepciunea sa, am ajuns mai bogat în spirit şi mai generos în trăire, mai bătrân, adică mai îngăduitor în ascultare şi judecăţi. Titulescu mi-a deschis ochii spre Europa visurilor noastre, dar mi-a indus deopotrivă conştiinţa că România este şi rămâne pentru mine singurul loc pe care-l pot numi Acasă, că ea este început şi sfârşit. Titulescu a devenit pentru mine alfa şi omega trăirilor şi judecăţilor mele. Titulescu avea să fie pentru mine ceea ce Bach a fost pentru Enescu. Vă invit să-l ascultaţi pe George Enescu împărtăşindu-se lui Bernard Gavoty: „Încetul cu încetul am învăţat să recunosc în el pe maestrul maeştrilor, pe apostolul de frunte al muzicii. Pentru a putea să vorbesc despre el aşa cum se cuvine, ar trebui să mă îmbrac în odăjdii şi să ţin în mână o cădelniţă! Fără nicio exagerare, Bach este pentru mine ceea ce Sfânta Cuminecătură este pentru creştini; de o jumătate de veac el este pâinea mea de toate zilele, iar muzica sa este muzica sufletului meu, în care îşi are un loc cu totul deosebit, un loc imens".

Soldaţi sau eroi ai istoriei naţionale, toţi cei care au fost actori sau martori de-o clipă ai suferinţei şi dăruirii pentru Neam au transmis celor de după ei mesajul unui întreg şir de generaţii având ca singur orizont ţara. Am descoperit de timpuriu testamentul politic şi moral pe care Titulescu ni l-a lăsat atunci când afirma: „cei ce mor pentru o idee sunt eroi al căror unic testament este un singur cuvânt: continuaţi!". În clipa când am avut revelaţia chemării sale, am răspuns pozitiv. Angajat voluntar ca executor testamentar, l-am rugat pe Titulescu să mă accepte ca fiu spiritual, căci eu mi l-am dorit şi crezut ca părinte spiritual. Cuvintele pe care vi le spun astăzi aparţin unui om care îşi căuta Steaua Polară şi care, atunci când a descoperit-o pe cerul tinereţii sale, a ştiut că s-a întâlnit cu destinul. Identificarea, recuperarea şi publicarea operei politico-diplomatice a lui Titulescu a fost resimţită şi afirmată în România ca o necesitate încă din anii '60 ai secolului trecut, asupra acestei exigenţe accentuându-se în mod deosebit din anul 1966, moment de referinţă, comemorându-se atunci 25 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui om politic şi diplomat român. Am fost înăuntru acestui proces şi pot vorbi cu autoritate şi rigoare despre efortul întreprins de atunci până în prezent.

Aş putea trece în revistă în faţa dumneavoastră proiecte şi hotărâri, succese şi neîmpliniri, oameni care s-au dedicat unor asemenea demersuri, fracturile impuse în timp de cenzura ideologică, într-o anumită perioadă, sau de blocajul birocratic, în care s-au reunit diletantismul unor nechemaţi cu dezinteresul altora, care a dus lâncezeala până la abandon, făcând ca truda celor capabili şi doritori să publice un corpus de documente Titulescu, cu valoare naţională şi internaţională, să nu-şi aibă ani de zile fructificarea şi finalizarea. În efortul de a-l readuce pe Titulescu - şi a fost un câmp de câteva decenii - s-au regăsit solidar istorici, jurişti, diplomaţi, politologi, scriitori, ziarişti. Plecăciune tuturor celor care, dincolo de sorginte, de statut profesional şi social, şi-au onorat calitatea de cercetători şi editori oneşti şi devotaţi, care au pregătit şi publicat volumele de documente, care ne-au dat articole, studii şi cărţi, o adevărată literatură titulesciană. În urmă cu doar câteva minute, Constantin Vlad, profesorul şi diplomatul, mi-a făcut un portret în care adună armonic rigoarea analizei şi căldura evocării, certificându-mi pentru a câta oară judecăţi şi sentimente ce mă obligă sufleteşte pentru totdeauna prin preţuirea şi prietenia ce-mi arată.

Am mângâiat aproape 50 de ani documente Titulescu îngălbenite şi uneori deteriorate de vreme; flerul şi norocul, curiozitatea şi stăruinţa m-au dus pe urmele sale, prin lume, căutându-i rămasurile de tot felul, în biblioteci şi arhive din ţară şi străinătate; am adus acasă, în România, mii de documente titulesciene în copie sau original; am arhivat metri lineari de piese arhivistice; am publicat câteva mii de pagini-document, din colecţia naţională de documente politico-diplomatice Titulescu şi am onorat-o cu ediţii realizate la nivelul celor mai pretenţioase rigori academice, l-am condus pe Titulescu când a revenit în Europa şi America, reactualizându-i mesajul prin expoziţii pe simeze montate pe sub arcadele unor temple centenare sau moderne ale ştiinţei şi culturii; i-am purtat vorbele şi cărţile, gândurile şi sentimentele, în sute de locuri, pentru tineri şi vârstnici, civili şi militari, credincioşi şi atei; mi-am lipit sufletul de impulsul ce a fructificat în medalii, efigii, statui; le-am reamintit românilor să pună o floare la mormântul său de la Şcheii Braşovului unde stă santinelă la integritatea şi supravieţuirea României.

Am mărturisit peste tot, aşa cum o fac şi astăzi, iubirea de Titulescu. Mă expun tuturor celor care mă plac şi celor ce nu mă plac. Rămân un pasionat, dar mă feresc să devin un fanatic. Iubirea mea de Titulescu lasă loc în conştiinţa posterităţii româneşti tuturor celor care şi-au amestecat oasele la temelia ţării. Primesc Premiul internaţional Nicolae Titulescu cu bucurie, dar şi cu smerenie. Mă lepăd în faţa dumneavoastră de deşertăciunea care face zilnic cu ochiul fiecăruia. Primesc Premiul internaţional Nicolae Titulescu cu dorinţa de a-mi fi fost încredinţat nu ca o Cruce pentru merit, ci ca o Cruce pentru dreaptă credinţă. Pentru un Om, pentru o Idee. Îmi daţi acest premiu în Casa Titulescu, templu de spiritualitate românească în care întreţinem flacăra îndrăznelii şi speranţei. Nici atunci când, în urmă cu câţiva ani, acest premiu a fost reactivat şi nici după aceea nu m-am gândit precumpănitor la cei ce au fost premiaţi sau aveau să fie.

Toţi cei care au luat sau vor lua acest premiu sunt oameni de aleasă calitate, adevărate valori naţionale. Mai presus de această realitate, pentru mine rămâne esenţial faptul că pronunţăm solemn numele Titulescu. Unii vor spune că îl pronunţăm prea des. Eu simt şi cred că trebuie să o facem. Bifez ca o victorie a instinctului naţional orice ştire privind acordarea numelui Titulescu unei şcoli primare sau unui liceu vocaţional, unei aule universitare sau unei săli parlamentare, unui bulevard sau unei pieţe, orice efigie, medalie, statuie, expoziţie sau monografie consacrate ilustrului nostru conaţional. Nu ştiu câte persoane, dintr-o mie sau dintr-o sută, ar putea explica de ce o facem. Majoritatea vă vor răspunde pur şi simplu că aşa trebuie! Aceasta este o victorie a bunului simţ, o victorie a fiecăruia dintre noi, o victorie a tuturor, a spiritului.

Dincolo de articole, studii, cărţi, de emisiuni de radio şi televiziune, de efigii şi statui, cel mai mare succes este faptul că Titulescu a intrat în fibra şi conştiinţa neamului românesc. Împotriva memoriei lui Titulescu continuă un război la vedere sau subteran. Condotieri ai acestei misiuni funeste nu-l iartă pe Titulescu că nu şi-a declinat calitatea de român, că a îndrăznit să fie şi să rămână român, să se afirme ca român, că a perseverat să reprezinte interesele naţiunii sale, în ţară şi peste hotare, înainte şi după moarte, să apere poporul român, să apere demnitatea acestuia. Titulescu şi-a sfidat duşmanii afirmând: „Eu care sunt pământean, adânc pământean, eu care particip de atâţia ani la viaţa internaţională fără a uita că sunt român, eu care sunt un soldat al ţării mele în tranşeele păcii şi care n-a cunoscut încă demobilizarea, eu care am văzut toate ţările la ele acasă sau la muncă spre a ajunge la concluzia că nimic nu poate mai mult ca glia părintească, eu care sunt adânc uman am curajul de a spune public că umanitatea nu mă interesează dacă România nu-şi găseşte locul în sânul ei"!

Primitiv, dar periculos, duşmanii săi şi ai noştri l-au declarat trădător. Au început prin a spune că a cochetat cu masoneria, că a fost iudeo-mason, că s-a vândut comuniştilor, că a jucat la zaruri cu ruşii Basarabia... Pentru că trebuia să fie vinovat, Titulescu a fost acuzat de dezmembrarea României, de pierderea Basarabiei şi Bucovinei, a Cadrilaterului, a Transilvaniei de Nord-Vest, de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Aşa a fost creat duşmanul de moarte. A fost găsită o explicaţie nu doar pentru greşelile din trecut, ci şi pentru situaţia din prezent. Am cules, la capătul unor investigaţii îndelungate, sute de mărturii pro şi contra Titulescu. Gazetari de doi bani şi politruci de nouă generaţie îi terfelesc metodic pe toţi cei care au trăit şi au murit ca români, aduc în prim-plan, în colocvii de nişă sau în publicaţii de scandal, doar dejecţiile adversarilor lui Titulescu. Preferă întotdeauna extremiştii, de stânga sau de dreapta, apatrizi, troţkişti, nihilişti. Aş putea să spun că mi-e mai uşor, dar nu-mi este, să afirm că Eminescu a păţit la fel, că Iorga a păţit la fel, că la fel păţesc atâţia alţii. Nu mi-e uşor, mi-e doar mai trist. Ne vom raporta în continuare la ei ca părinţi ai culturii naţionale, ca ostaşi al supravieţuirii, ca bastioane indestructibile ale demnităţii româneşti. Suntem într-un război în care în joc nu mai sunt doar pământuri, case, oameni, ci şi suflete. Cutremurele şi înfrângerile interioare pot transforma un popor într-o populaţie. Ca orice trăitor din spaţiul nostru etnic, religios şi cultural încerc presiunea înaintării în vârstă, ceea ce obligă la o gestionare severă a timpului. Mă simt obligat să-mi cenzurez tentaţiile şi slăbiciunile intelectuale, abandonând unele proiecte începute şi să refuz solicitări cărora le-am răspuns în timp doar pentru a nu fi nepoliticos.

V-am vorbit de revelaţia întâlnirii cu Titulescu. Nu numai că nu mi-aş putea abjura religia slujirii acestei culturi, ci nici chiar să-mi fac superficial rugăciunile zilnice înainte de întâlnirea mea cu învăţătorul Titulescu. Voi stărui în efortul de a consolida această falangă culturală românească a studiilor titulesciene, mă voi consuma fără rezerve, ca şi până acum, pentru a urmări datoria de a restitui conaţionalilor noştri opera şi de a întreţine flacăra lui Titulescu. Aş fi fericit să mi se alăture minţi înzestrate şi harnice de vârsta ce-o aveam eu însumi la mijlocul anilor '60. Nu trebuie să uităm că Titulescu a trăit şi a murit pentru ţară, că s-a săvârşit prematur, cu faţa la duşman. Nu trebuie să uităm că Titulescu a văzut românismul şi europeismul ca termeni posibil armonici, oricum nu obligatoriu adversativi. Nu trebuie să uităm că Titulescu a fost un mare european. A fost unul dintre cei care au relevat în modul cel mai pertinent acele contribuţii care asigură Europei un loc proeminent în istoria civilizaţiei. A fost unul dintre cei care au apărat valorile Europei, reliefând capacitatea de iradiere a culturii şi civilizaţiei continentului nostru. A fost unul dintre promotorii cei mai fervenţi ai cooperării europene, ai lărgirii şi diversificării acesteia. A fost unul dintre cei care au atras atenţia asupra marilor răspunderi ale Europei pentru evoluţiile la scară planetară.

Titulescu a gândit întotdeauna angajamentele şi şansele, însuşi destinul României, în coordonate europene, înţelegând că România este în Europa şi că Europa fără România nu poate fi. Titulescu n-a gândit niciodată Europa în termenii Vest şi Est şi n-a confundat niciodată Europa doar ca o parte a ei, Europa fiind popoarele şi culturile ei, toate, ideile şi aspiraţiile ei, toate, valorile sale, toate, victoriile şi înfrângerile ei, toate. Avem nevoie de Titulescu. Opera sa păstrează şi proiectează valoarea unui mesaj de incredibilă şi dureroasă actualitate. Titulescu a relevat pericolul degenerării crizelor economico-financiare în conflicte politico-militare, al naşterii, ascensiuni şi radicalizării regimurilor de extrema dreaptă sau de extrema stângă, al proliferării manifestărilor de forţă, a accentuării pretenţiilor revizioniste şi revanşarde, al multiplicării expresiilor de terorism politic şi al confruntărilor de ordin etnic şi religios.

Titulescu a reamintit în mai multe rânduri marilor democraţii occidentale că interesele lor nu se pot opri la propriile graniţe, că pacea şi securitatea sunt fenomene indivizibile, precum şi faptul că niciun stat al continentului nostru - oricât de îndepărtat geografic de o zonă de conflict potenţial sau efectiv - nu se poate deroba de responsabilitatea ce-i revine în plan european şi global. Titulescu a avut viziunea crizelor şi conflictelor politice, economice, militare, religioase ce aveau să vină. Discuţiilor sterile, proiectelor himerice, rivalităţilor mari şi mici, verbiajului devorator de timp şi acţiuni, Titulescu le-a opus analize de referinţă, propuneri şi iniţiative concrete. Supravieţuirea impune să gestionăm altfel timpul, spaţiul, resursele, să mergem mereu la braţ cu viitorul. Titulescu ne-a atras mereu atenţia asupra tuturor pericolelor de a regresa în istorie, părăsind prezentul pentru a reveni în Ev Mediu sau mai rău. A rostit ca un Apostol: „Şi chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Şi chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, căci m-am străduit să aprind lumina".

Titulescu ne-a cerut nouă oamenilor:
Să renunţăm la folosirea dreptului forţei, pentru a lăsa învingătoare şi dominantă forţa dreptului. Să abandonăm definitiv lupta pentru noi teritorii, pentru vechi sau noi colonii, câştigând toţi prin spiritualizarea frontierelor. Să aspirăm la o pace fără învinşi şi învingători, la o pace dreaptă şi binefăcătoare pentru toţi. Să înţelegem că nu poate exista pacea, atâta timp cât unii, nu puţini, sunt neruşinat de bogaţi, iar alţii, prea mulţi, sunt inacceptabil de săraci. Să realizăm că democraţia este cea mai potrivită stare pentru progres, că regimurile autoritare sau dictatoriale sunt entităţi fără perspectivă istorică, că libertatea, democraţia şi progresul se conjugă împreună, doar împreună. Să ne asumăm o nouă filosofie de viaţă, să punem ordine în gândirea societăţilor naţionale şi a comunităţilor internaţionale.
Să aprofundăm şi să însuşim că vitalitatea reală a formelor instituţionalizate de coagulare la nivel regional sau global cere prezervarea şi respectarea entităţilor statele, a etosului lor.
Să respingem orice forme de discriminare rasială şi religioasă, orice conflicte sau războaie generate de asemenea infirmităţi politice şi morale. Să ne angajăm cinstit, la nivelul fiecărui individ şi al fiecărei colectivităţi în construirea unei noi umanităţi, eliminând reziduurile primitive de egoism, neîncredere, exclusivism, izolaţionism, violenţă. Să aspirăm, mai presus de interese, ideologii, confesiuni şi credinţe proprii la o religie universală a Umanismului, a Adevărului şi Speranţei, în care idealul creator să hrănească nevoia şi devenirea spre mai bine a fiecăruia dintre noi. Ziditor de mari idealuri.

Titulescu s-a încoronat cu suferinţa de a fi trăit insomnia lângă destinele ţării. De dincolo de Cortina de final, la capătul a 20 de ani de activitate politico-diplomatică, Titulescu s-a destăinuit cu o sinceritate absolută, arătând că singurul său partid politic rămâne România. Mă mândresc că am servit această cariatidă a spiritualităţii româneşti. Mă simt mai puternic cu el în inima României. Avem nevoie de Titulescu, de patriotismul şi europeismul său, de curajul şi imaginaţia sa, de spiritul său novator şi constructiv, de demnitatea şi dăruirea sa, de realismul şi poezia sa, de generozitatea sa, de capacitatea sa de a înţelege şi de a convinge. Cu el rămân puternice bastioanele rezistenţei şi aripile speranţei româneşti. Să dăm afară din templu idolii falşi şi să cinstim ideile lui Titulescu în Pantheonul spiritualităţii româneşti. De fiecare dată, la începutul unei noi bătălii pentru identitatea şi demnitatea românească, veniţi în inima Transilvaniei să vă întâlniţi cu el, veniţi să vă închinaţi la mormântul său din Şcheii Braşovului, lăsând să vă scape o lacrimă întru neuitarea Geniului[1].

Gânduri care dor: în amintirea lui George G. Potra
Prof. univ. dr. Ambasador Constantin Vlad, Membru A.O.Ş.R.

Încep aceste gânduri despre George G. Potra cu următoarea remarcă: trecutul trăieşte cu şi prin noi sau moare înaintea noastră. Păstrat, rememorat, retrăit, regândit şi reapreciat, acest trecut, mai bine zis: o parte din el, devine moştenire. Prin moştenire, trecutul nu decade, ci se înobilează; e un fel redescoperire a lui, dacă vreţi – o reconvertire a noastră la trecut. Iar trecutul devenit moştenire, la rândul său, spune ceva autentic şi esenţial despre noi. Nu suntem neutri faţă de trecut pentru că nu vrem ca prezentul şi viitorul să ni se impună ca o fatalitate. Dimpotrivă, vrem ca ele să ne împlinească destinul. De aceea, moştenirea nu e un trecut mort, ci unul viu, plin de latenţe şi germeni, care îmboldeşte şi fecundează spiritul, nu-i dă pace, ci aripi. Iată dece, cum ne raportăm la această moştenire, ce luăm din ea, ce cultivăm şi ce lăsăm deoparte ne trasează drumul în viaţă, ne înalţă sau ne coboară, condiţionează în mare măsură ceea ce suntem şi reuşim să realizăm – acel strop de perenitate pe care îl lăsăm (dacă îl lăsăm) posterităţii.

Pentru noi, românii, ceea ce ne-a lăsat marele Nicolae Titulescu este moştenire. Iar drumul spre cunoaşterea acestei moştenirii trece, în cea mai mare parte, prin munnca, prin strădania de o viaţă a celui care a fost şi rămâne în istoriografie şi în inimile tuturor care l-au conoscut şi preţuit George G.Potra. Într-adevăr, o substanţială parte a creaţiei ştiinţifice a lui George Potra o reprezintă exegeza operei titulesciene, exegeză de o mare probitate intelectuală, având drept comandament înţelegerea, interpretarea acestei opere la valoarea sa reală, atât pentru vremea lui Titulescu, cât şi pentru vremea noastră. Această exegeză este însoţită de o muncă titanică de editare a unei cât mai mari părţi din lucrările lui Titulescu, de la apariţia unui prim volum de documente diplomatice în 1966, până la publicarea Operei politico-diplomatice, în curs de realizare. În mod concret, graţie preocupării Fundaţiei Europene Titulescu, cu aportul substanţial al lui George Potra, o parte importantă a creaţiei titulesciene se află deja la dispoziţia cititorilor. Se poate afirma, cred, fără teamă de a greşi, că în istoria ţării au fost puţine împrejurările când s-a depus atâta dăruire şi abnegaţie pentru valorificarea creaţiei unor mari fii ai neamului, ca în cazul moştenirii lui Titulescu. Şi de câtă perseveranţă a fost nevoie, câte obstacole au trebuit depăţite, câtă nepăsare, dar şi împotrivire ascunsă sau făţişă au trebuit învinse spre a se ajunge aici!.

Cei care am fost alături de George G. Potra la cele mai diverse manifestări am putut identifica statura sa ştiinţifică şi intelectuală de înaltă clasă. Am apreciat întotdeauna conferinţele sale atât de bogate în conţinut, de inedite. I-am admirat mereu şi mereu calităţile de moderator al dezbaterilor – fie ele întâlniri pe teme politico-diplomatice de mare actualitate, fie lansări de carte din aceleaşi perimetre de interes, fie evenimente culturale. George Potra avea un dar deosebit de a stimula abordarea temeinică a subiectelor supuse discuţiei, de a încuraja gândirea critică, deschisă, nesupusă nici unui fel de canoane. Găseaîntotdeauna cuvinte potrivite spre a îndemna la dialog, avea păreri proprii, bine chibzuite în problemele discutate, ştia cum să ajungă de la idei generale sau subiecte ce ţin de istorie la aspecte de actualitate dintre cele mai arzătoare.

Întâlniri ca cele la care mă refer au pus, totodată, în relief una dintre calităţile deosebite ale lui George Potra: aceea că a fost un vorbitor cu har. George Potra a trecut pe la catedră, dar nu s-a molipsit de ticurile profesorale: nu ţinea ca ceea ce are de spus să înceapă într-un fel anume, să dezvolte anumite idei şi să încheie cu nelipsitele concluzii. N-a făcut studii juridice şi, de aceea, nu manifestă înclinaţia unor jurişti - desigur, nu a tuturor! - spre exegeze cu interminabile trimiteri la texte de lege şi la jurisprudenţă. Nu, George Potra nu preda de la catedră, nu făcea pledoarii, ci vorbea. El spunea ceea ce are de spus simplu, direct, era convingător prin substanţă, fără ostenţaţie, fără gestică sau intonaţie, fără nimic căutat, fără a încerca să epateze prin cunoştinţele sale şi trimiteri la fiecare pas la autori celebri. Era inventiv, imaginativ, improviza cu uşurinţă - sau lăs impresia că o face; dar cei avizaţi ştiau bine că în spatele improvizaţiei etc. se află cultură, muncă, temeinicie, lucru bine gândit şi bine făcut. Era colorat în expresie, avea un neascuns cult pentru frumosul rostit chiar în cele mai aride şi pretenţioase probleme. Asemenea calităţi de vorbitor au făcut de-a dreptul memorabile multe din prestaţiile de moderator ale lui George Potra. Uneori, cei mai vârstnici dintre noi ne exprimăm admiraţia şi, pe undeva, nostalgia, faţă de mari dascăli ai noştri: unii l-au ascultat pe Nicolae Iorga, alţii au avut privilegiul de a-l audia pe Nae Ionescu sau, mai recent, pe Grigore Moisil. Nu cred că mă hazardez dacă afirm că, peste ani, unii dintre mai tinerii noştri colegi vor spune cu melancolie, dar şi în semn de preţuire: am fost de faţă la reuniuni moderate de George Potra, la Casa Titulescu.

Nu pot să închei fără să menţionez că în acelaşi gen de activităţi ca cele evocate George Potra a adus întodeauna podoaba unei firi modeste, de om cumsecade, apropiat de semeni, lipsit de înfumurare. N-ar trebui să ne mire că amîntâlnit la el asemenea însuşiri: doar a avut alături mereu şi mereu politeţea înăscută, delicateţea, discreţia şi distincţia Doamnei Ana...Iată câteva gânduri care nu-mi dau pace, în memorie, dar şi în suflet, acum când s-a scurs deja un an de la trecerea sa, grăbită, neaştepatată, nedreaptă în Lumea Celor Drepţi. Dumnezeu să-l odihnească!

Omagiu istoricului George G. Potra
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

În ziua de 17 decembrie 2015 a încetat din viaţă unul dintre cei mai activi, valoroşi şi prolifici istorici români - George G. Potra. Născut la 9 februarie 1940, George G. Potra a absolvit, în 1962, Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, după care a lucrat în învăţământul preuniversitar, în Ministerul de Externe, în presă, la Editura Enciclopedică, la Fundaţia Europeană Titulescu, la Academia Oamenilor de Ştiinţă din România etc. S-a afirmat în perioada de deschidere a României pe plan extern şi de revenire la valorile naţionale pe plan intern. S-a numărat printre cei dintâi istorici care au înţeles rolul european al lui Nicolae Titulescu şi perenitatea idealului pentru care a militat diplomatul român. În 1967, a făcut parte din colectivul de autori ai masivului volum intitulat „Nicolae Titulescu, Documente diplomatice" (894 p.). A fost unul dintre fondatorii revistei „Lumea", în 1969, care s-a impus prin analiza aprofundată a relaţiilor externe din acea vreme, prin interviurile luate unor mari personalităţi politice şi diplomaţi făuritori de istorie, asigurând astfel cunoaşterea realităţii obiective, dincolo de apartenenţa la anumite blocuri militare sau economice.

George G. Potra a fost timp de 20 de ani (1979-1989) redactorul şef al Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, calitate în care a colaborat cu cei mai reputaţi specialişti, care au scris despre istoria, cultura şi civilizaţia românească, revistele respective - tipărite în limbi de circulaţie internaţională - contribuind la mai buna cunoaştere a contribuţiei poporului nostru la zestrea materială şi spirituală a omenirii. După 1989 a continuat cu aceeaşi râvnă munca de cercetător şi analist al vieţii publice din România. Într-o vreme când o bună parte din mass-media se lansase în evidenţierea a tot ce a fost şi era negativ în societatea românească, oferind imaginea unui popor de trioglodiţi şi impostori, George G. Potra a promovat, în calitate de redactor şef adjunct al gazetei „Meridian" (1992-1994), valorile autentice şi respectul pentru istoria naţională. A avut şansa de a coordona, în anii 1994-1997, colecţia „Biblioteca de istorie contemporană a României" a Editurii Enciclopedice, în care au apărut lucrări de referinţă, atât de necesare cunoaşterii istoriei recente, cu plusurile şi minusurile ei.

George G. Potra a cunoscut deplina sa împlinire spirituală şi morală în calitate de director executiv (din 2002) al Fundaţiei Europene Titulescu, înfiinţată în 1991. Revenind la problematica abordată la începutul carierei sale ştiinţifice, George G. Potra s-a dedicat depistării şi cercetării documentelor aflate în ţară şi în străinătate, a creat Arhiva Titulescu la Fundaţia care-i poartă numele. A publicat, singur sau în colaborare (în calitate de coordonator al colecţiei diplomatice Nicolae Titulescu) zeci de volume conţinând documente, şi analize privind activitatea marelui diplomat român, relaţiile cu alte mari personalităţi ale vremii, între care Nicolae Iorga şi Constantin Brâncuşi. A făcut parte din echipa care, după 50 de ani, a îndeplinit dorinţa testamentară a lui Nicolae Titulescu de a fi înmormântat la Braşov - „la picioarele lui Take Ionescu" - ca o expresie a ataşamentului său faţă de marele înaintaş, dar şi ca o recunoaştere a contribuţiei aduse la realizarea Marii Uniri din 1918.

George G. Potra a făcut parte din consiliile ştiinţifice ale mai multor instituţii academice, între care Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, impunându-se prin intervenţiile sale oportune şi pe deplin argumentate. De-a lungul vieţii sale, George G. Potra a avut parte de invidia şi lipsa de recunoştinţă a unor semeni, cu care a colaborat. S-a comportat de fiecare dată demn, fără ranchiună şi fără să riposteze. I-a slujit ca model tatăl său, istoricul şi omul de cultură George Potra (1907- 1990), aşa cum singur mărturisea: „Eu am avut toată viaţa grija asta, să respect numele Potra, să nu îl fac de ruşine. Moştenirea numelui e foarte grea pentru cineva venit de jos". În acelaşi timp, George G. Potra s-a bucurat de stima şi prietenia celor care au apreciat spiritul generos şi exigenta faţă de sine, i-au cunoscut opera şi pasiunea cu care s-a dedicat marelui european Nicolae Titulescu. A primit Premiul Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Premiul Fundaţiei Europene Titulescu, Premiul Fundaţiei „Magazin istoric", precum şi numeroase diplome, medalii şi alte însemne ale recunoaşterii valorii operei sale. În ultimii ani, George G. Potra s-a implicat plenar în activitatea Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, al cărei membru a devenit în 2011. A participat la zeci de simpozioane, dezbateri şi sesiuni ştiinţifice organizate de AOŞR, a coordonat mai multe numere din revista „Annals. Series on History and Archaeology" în care a publicat studii de o certă valoare ştiinţifică. George G. Potra s-a stins din viaţă în plină putere intelectuală, când avea înaintea sa lucrări de încheiat şi planuri de realizat. Forţa nemiloasă a destinului l-a răpit, iar noi am „rămas săraci de dânsul" (ca să-l parafrazăm pe cronicarul care se referise la un mare voievod român). De acum înainte ne rămâne datoria de a-i continua opera şi de a-i păstra amintirea.

George Potra - la un an de la trecerea în nefiinţă
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.Ş.R.

Se împlinește la 17 decembrie 2016 un an de la trecerea la cele veșnice a istoricului și cercetătorului George Potra. Socotim firesc, cunoscându-l pe cel ce a fost un adevărat deschizător de drumuri în istoria diplomației romînești, aplecându-ne asupra operei sale vaste în domeniul amintit, să reamintim că George Potra își înscrie pe răbojul cercetărilor sale studii de diplomație sau politică externă de o valoare excepțională. Rod al eforturillor sale de cercetare, opera sa științifică depășește 50 de volume de îndrumător, autor sau coauthor; ediții de documente, monografii pe probleme diplomatice și de politică externă, bibliografii sau studii critice. Cunoscător al mai multor limbi străine, neobositul cercetător a realizat de asemenea dealungul carierei un număr impresionant de traduceri ale unor lucrări de istorie a culturii, istorie politico-diplomatică și chiar antropologie sau chiar istoria războiului rece. Emblematice rămân însă, purtând amprenta inconfundabilă a polivalentului cerccetător George Potra, preocupările sale legate de înțelegerea și aprofundarea studiului privind viața și activitatea celui mai mare diplomat român al tuturor timpurilor- Nicolae Titulescu. Indiferent de postura în care se afla și de preocupările impuse de funcția ocupată în diplomație, mass-media sau cultură, George Potra a făcut din subiectul Nicolae Titulescu o pasiune căreia îi va închina întreaga sa viață. Așa se explică de ce i-a fost încredințată conducerea Fundației Europene Titulescu. Sub egida acestui for științific și de cultură diplomatic de valoare națională și internațională, avea să se desăvârșească și opera de redare în circuitul științific sub semnătura George Potra a „Colecției de documente politico-diplomatice Nicolae Titulescu", vis împlinit în ultimii ani de viață iar în anul 2013, grație eforturilor sale majore rămășițele pământești ale marelui nostru diplomat au fost aduse acasă (de la Paris la Brașov).

Ca un corolar al impresionantei activități dedicate cercetării, culturii și publicisticii, pe lângă alte multe distincții, George Potra a fost primit ca membrtui titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, instituție de consacrare științifică în cadrul secțiunii istorie și arheologie. Și aici, ca peste tot pe unde a trecut, și-a pus amprenta cu competența și rigurozitatea științifică ce l-a caracterizat asupra sesiunilor științifice organizate la nivelul secțiunii de istorie și arheologie, prezentând comunicări de înaltă ținută științifică saui publicând în revista A.O.Ș.R. - „Annals" material deosebit de valoroase din domeniile sale predilecte: istorie, diplomație, cultură și relații internaționale. În semn de prețuire pentru moștenmirea lăsată științei românești, la un an de la dispariția sa, George a fost omagiat într-un amplu moment comemorativ organizat de Academia Oamenilor de Știință din România, INST, Centrul de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu" și Fundația „Dignitas" în ziua de 16 noiembrie 2016. Au luat parte mulți dintre cei ce l-au cunoscut pe distinsul istoric, cercetător și om de cultură, George Potra.

Un modest omagiu
Prof. dr. Vasile Buga

Îmi este extrem de greu să scriu la timpul trecut despre istoricul George G.Potra. Ocaziile în care ne-am întâlnit au fost diverse, însă de fiecare dată impresiile lăsate asupra mea au fost profunde. În primul rând, trăsăturile de caracter: onestitate, modestie, simţul onoarei şi demnităţii, respect faţă de preopinent, căldură sufletească şi deschidere în relaţiile interumane, generozitate, disponibilitate faţă de cei care-i solicitau sprijinul, optimismul reţinut, echilibru în enunţarea opiniilor, tratarea cu blândeţe şi înţelegere a lucrurilor, chiar dacă uneori acestea au fost în defavoarea lui. Istoricul George G. Potra s-a impus în conştiinţa mea şi, sunt convins, a multora din generaţia sa şi nu numai, prin pasiunea cu care se apleca asupra subiectului tratat, perseverenţa în ducerea până la capăt a investigaţiilor, setea de cunoaştere, seriozitatea cu care aborda problemele, indiferent de natura lor. În mod deosebit m-a impresionat devotamentul cu care s-a consacrat studierii vieţii şi activităţii marelui diplomat român, Nicolae Titulescu, descoperirii şi recuperării, învingând mari oprelişti, a documentelor arhivei acestuia, valorificării lor, apărării cu argumente a memoriei lui în faţa tuturor detractorilor. Mărturie în acest sens stau zecile de volume, precum şi sutele de studii şi articole ale regretatului istoric. Este aproape imposibil ca, evocând personalitatea lui Nicolae Titulescu, să nu-i asociezi numele cu cel al istoricului George G. Potra, prin strădaniile căruia opera ilustrului diplomat român a devenit atât de cunoscută şi apreciată nu numai în România, ci şi peste hotare.

Scriind despre omul şi istoricul George.G.Potra, nu pot să nu amintesc grija acestuia de a aduce în atenţia contemporanilor idei promovate de marele diplomat în politica externă a României. Amintesc în acest sens studiul „Nevoia de Titulescu", în care autorul, răspunzând unor imperative ale realităţii zilelor noastre, evidenţia faptul că marele diplomat român a înţeles să afirme fără echivoc faptul că o cooperare internaţională „nu se poate realiza decât între egali, că niciun considerent nu poate justifica renunţarea la atributele de independenţă şi suveranitate, că orice formulă de asociere sau de cooperare cerând un asemenea preţ nu poate fi acceptată decât cu riscul pierderii propriei identităţi"[2]. Adaug, de asemenea, evidenţierea poziţiei lui Nicolae Titulescu faţă de marele vecin de la Răsărit, atenţia acordată de către acesta, dincolo de orice raţiuni ideologice, stabilirii relaţiilor diplomatice între România şi U.R.S.S., în iunie 1934, semnării cu Uniunea Sovietică a unui Pact de Asistenţă mutuală. „Lui Nicolae Titulescu, titularul de la Palatul Sturdza. - nota George G.Potra- în studiul „Nicolae Titulescu. Pro-memoria privind Pactul de Asistenţă mutuală româno-sovietic" (Montreaux, 29 octombrie 1935) - îi erau foarte clare efectele negative ale menţinerii unei situaţii anormale în raporturile bilaterale româno-sovietice, ale lăsării Uniunii Sovietice în afara eforturilor de edificare a unui sistem de securitate colectivă"[3].

M-am oprit asupra acestor citate pentru a sublinia, dacă mai era nevoie, patriotismul autentic, verticalitatea şi poziţa responsabilă a istoricului George G.Potra, extrem de sensibil la nevoia exprimării unei voci distincte a României în concertul naţiunilor, a promovării ferme a intereselor sale naţionale într-o lume multipolară. Nu pot să nu evoc conectarea lui permanentă la activitatea ştiiinţifică, organizarea a numeroase manifestări de prestigiu la Fundaţia Europeană Titulescu, căreia i-a consacrat ani îndelungaţi, participarea activă la dezbaterile de la Centrul de Studii Ruse şi Sovietice „Florin Constantiniu" din cadrul Institului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Acum, la un an de la plecarea sa atât de neaşteptată pentru familia care i-a fost mereu aproape, pentru toţi cei care l-am iubit şi preţuit, se cuvine să ne plecăm fruntea în faţa personalităţii sale luminoase. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

George Potra - mentor și model!
Dr. Liviu Ţăranu, C.N.S.A.S.

Scriind într-una din ultimele sale cărți despre relația dintre doi titani ai istoriei noastre, Nicolae Iorga și Nicolae Titulescu, George Potra concluziona astfel: „Figuri legendare ale istoriei naționale, părinți fondatori ai României moderne, oameni care au trăit și au murit pentru Țară, Iorga și Titulescu n-au mai avut timp să se împace [...] S-au născut și au murit români, creștini, amândoi având la căpătâi câte o candelă în Panteonul recunoștinței naționale"[4]. Soarta celor două personalități ne demonstrează, ca și în alte situații, că Istoria nu este deloc blândă cu slujbașii săi, uneori mi se pare chiar că e mai severă cu aceștia. E și cazul lui George Potra. L-am cunoscut în 2004, când ne-a oferit prilejul (subsemnatului și lui Florian Banu) să lansăm o carte despre „Declarația din aprilie 1964". Eram atunci pentru prima dată la „Fundația Titulescu" și, dincolo de eleganța locului, m-a impresionat plăcut căldura cu care George Potra, în calitatea sa de amfitrion, ne-a primit și ne-a omenit cu câteva din volumele sale despre Titulescu. De atunci am fost la manifestările organizate de George Potra în nenumărate rânduri, am lansat mai multe cărți la „Fundația Titulescu", mereu beneficiind de avantajul de a-l asculta sau de a-l avea ca moderator. Un foarte bun cunoscător al politicii externe a României, titulescian pasionat și excelent orator, George Potra era un model pentru noi cei din „aripa tânără" a istoriografiei. Pe lângă echilibrul și înțelepciunea cu care modera evenimentele editoriale de la „Fundația Titulescu", prezența sa impresiona și prin eleganța vestimentară. Pentru noi, tineri și ambițioși istorici, avea doar cuvinte de încurajare. Nu l-am auzit niciodată să critice pe cineva, nu era deloc genul de om care să poarte polemici. Ne îndemna mereu să avem metodă și spirit critic în abordarea oricărui fapt istoric sau atunci când intram în meandrele biografiei vreunei personalități din acel tumultuos secol al XX-lea.

L-am admirat pentru perseverența sa și pentru continuitatea extraordinară a efortului său istoriografic. Atunci când credeam că s-a scris totul despre Nicolae Titulescu, George Potra tocmai livra o noutate editorială pe acest subiect. Am fost și sunt convins că după fenomenul George Potra, nu a mai rămas nimic de scris despre Nicolae Titulescu. Poate doar vreo răstălmăcire a ceea ce cu multă însuflețire a adunat George Potra. Dar și pentru aceasta, cred că vor mai trece câteva decenii! Pregătind o dezbatere pe marginea subiectului meu preferat, „Declarația din aprilie 1964", în martie 2014, am aflat chiar de la el că se retrage de la „Fundația Titulescu". Știam cu toții că era locul său de suflet și nu înțelegeam ce l-a determinat să ia o asemenea hotărâre. Am avut prilejul să am o discuție, pe îndelete, cu el în timp ce reveneam în București, de la Sesiunea de comunicări „Istoria, Armata şi Serviciile Speciale în Apărarea României" organizată de domnul Ion Măldărescu, la Vâlcea, la începutul lui iunie 2015. Mi-a făcut atunci câteva recomandări pe care le-am primit ca sfaturi pentru viață. Ca să nu uit, pentru că discuția mi s-a părut însemnată, mi-am notat atunci câteva din lucrurile care credeam că merită reținute. Iată doar trei dintre ele: în viață leagă-ți numele de un proiect important iar nu de o persoană, nu fi slugă la nimeni și ferește-te de intriganți! Nu am putut crede că acea discuție avea să fie și ultima. Mergeam pe principiul pe care mi-l enunțase în octombrie 2011 regretatul istoric Florin Constantiniu, după lansarea uneia din cărțile mele, la Fundația Titulescu, și la care el semnase prefața[5]. Atunci conducându-l la mașină i-am spus academicianului că mi-aș fi dorit să fim împreună într-o carte mai mare, una mai importantă... Răspunsul a venit prompt: „Avem timp domnule Țăranu!". Din păcate, timpul este prietenul nostru cel mai sever. Marele nostru istoric, Florin Constantiniu, s-a stins câteva luni mai târziu, în aprilie 2012!

George Potra moderase cu eleganță acea lansare la care au luat cuvântul, alături de amintitul istoric, regretatul Gheorghe Buzatu, Katherine Verdery și Doina Bunaciu. Au urmat și alte lansări de succes în 2013 și început de 2014 puse la cale alături de George Potra. Eram foarte sigur că vor urma și altele. Ca urmare, nimeni, atunci la început de iunie 2015, nu m-ar fi putut convinge că era ultimul prilej de a discuta cu George Potra. Am reflectat la cele spuse de eminentul titulescian, preluând fără urmă de îndoială recomandările sale. Știam că sunt rodul unei bogate experiențe de viață, cu suișurile și coborâșurile ei! Știam că era omul care văzuse și trăise multe, știam că grila sa de interpretare era una profesionistă! Ceea ce nu știam era că aveam să-l pierdem, atât de curând! Dumnezeu să-l odihnească în pace!

George Potra, un aristocrat la culturii
Dr. Alin Spânu

Prin trecerea la cele veșnice a lui George Potra toată lume a pierdut: familia, prietenii, admiratorii, presa, Ministerul de Externe, România. A fost un talent nativ, a activat polivalent și nu a făcut niciodată compromisuri. A fost un aristocrat al culturii, rasat, fin, cult, cu șarm și umor, dar care nu suporta prostia și minciuna, pe care le sesiza de la distanță și lua măsuri pentru a-i îndepărta pe posesori. Am pierdut un caracter deosebit, însă au rămas vorbele memorabile și îndrumările pentru viitor. Și-a cultivat prieteni din aceeași categorie intelectuală și cu aceeași coloană vertebrală. Și-a făcut un crez din readucerea operei lui Nicolae Titulescu în prim plan, apoi a militat pentru readucerea rămășițelor în țară și, în final, i s-a dedicat în cercetarea și publicarea operelor și corespondenței. A promovat tineri în sediul Fundației Europene „Nicolae Titulescu", moderând dezbateri sau lansări de volume, toate sub auspiciile unui românism european, așa cum a fost conceput de patronul spiritual al instituției. Despre George Potra vom vorbi doar la trecut, dar cine l-a cunoscut nu-l va putea uita și-l va păstra în memorie, mereu în actualitate.

George Potra - Senior al Istoriei Neamului Românesc
Ion Măldărescu, Preşedinte ART-EMIS

În pofida vremurile de restrişte, a eforturilor de desţărare, de depersonalizare naţională pe care le parcurgem, mercenarii fără de ţară şi teroriştii „multiculturalismului" bezmetic nu vor reuşi să-şi ajungă scopul de ştergere din memoria colectivă a Statului Naţional şi numelor Seniorilor Istoriei Românilor precum Florin Constantiniu, Gh. Buzatu şi George Potra. Ei şi cei ce au făcut România Mare, cei care au stat în calea agresiunilor îndreptate împotriva Neamului şi Istoriei Românilor, a marilor lor simboluri umane, vor rămâne dăltuiţi pentru veşnicie în Piatra Neamului Românesc, ca Patrioţi! Au fost, sunt şi vor dăinui pentru că fac cinste Neamului Românesc. Pentru că în România mai trăiesc încă Români demni, iar George Potra a fost unul dintre Ei.

--------------------------------------------
[1] Textul prezentat „Titulescu. Neuitarea geniului" este discursul de acceptare rostit de George G. Potra la 4 noiembrie 2011, cu prilejul acordării Premiului internaţional „Nicolae Titulescu" pe anul 2010, Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, Casa Titulescu.
[2] Adrian Năstase, George G.Potra, Titulescu, ziditor de mari idealuri, Fundaţia Europeană Titulescu, Bucureşti, 2007, p.27
[3] Ibidem, p.118.
[4] George G. Potra, Nicolae Iorga - Nicolae Titulescu. Interferențe, București, Fundația Europeană Titulescu, 2011, p. 75.
[5] Liviu Țăranu (ed.), Avram Bunaciu. Biografie, reflecții, corespondență, București, Editura Enciclopedică, 2011.

footer