Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Duminică, 30 Octombrie 2016 10:48

IAfi? lansare c?r?i Marian Ioaneri, 27 octombrie 2016, s-a produs manifestarea cultural? senza?ional? anun?at? cu surle, f?r? trâmbi?e, înc? de pe 3 octombrie 2016, dup? cum se poate reciti ?i acuma la acest link [1], întru în?elegerea celor ce urmeaz?. În pofida speran?elor, ieri, aproape toate mi-au mers pe dos, confirmând, parc?, aprecierea celor care m? consider? pe mine a fi pe dos. Am s-o iau pe puncte:
1. Înfior?toarea misiune de a m? duce ?i aduce înapoi cu ma?ina personal? ?i-a asumat-o preietenul meu Valeriu Panait. I-a reu?it, c? v?d c? sunt acas? acuma, dar... pe dos. Pentru c?, în loc s? mi se fac? r?u în ma?in? ?i la dus ?i la întors, ca de obicei, mi s-a f?cut doar la întors. E adev?rat, mi s-a f?cut a?a de r?u, încât aproape c? a compensat faptul c? nu mi s-a f?cut ?i la dus. Mul?umesc frumos, Vali!

Postul de televiziune nu a fost închis ?i nimeni n-a fost arestat

2. De cum am ajuns acolo, domnii Ion M?ld?rescu ?i Nicolae Dinescu (nu, nu este coinciden?? de nume, este chiar fostul arbitru de fotbal, la fel de viguros ?i la 75 de ani, ca la 30), care ne a?teptau „la cotitur?", pentru c? strada f?cea o curb? acolo unde ne-am întâlnit, ne-au ?i „s?ltat" ?i ne-au depus în studioul televiziunii locale. Am zis c? ne-au s?ltat, pentru c? studioul este la ultimul etaj al unui bloc. Ca s? fiu sigur c? nu uit pân? la sfâr?it, mul?umesc celor doi înc? de acum pentru tot ce au f?cut ?i tot ce ne-au oferit ieri, oriunde ne-am aflat în Râmnicu Vâlcea! ?i chestiunea cu televiziunea a fost pe dos, pentru c? eu îi avertizasem c? nu e bine s? m? invite pe mine într-o emisiune ?i s?-mi pun? întreb?ri. Nu de alta, dar, dac? le r?spund, s-ar putea s? le închid? postul ?i s?-i ?i aresteze. Cu toate astea, nu au renun?at, dar, ca s? fie totul chiar pe dos, postul nu a fost închis ?i nimeni n-a fost arestat. Este adev?rat c? moderatorul, domnul profesor Nicolae Dinescu, m-a „atacat" numai cu întreb?ri legate de c?r?ile mele, de pasiunile mele, oferindu-mi formidabila surpriz? de a fi ?tiut c? sunt mare suporter al echipei de fotbal „Rapid" ?i chiar l?udându-mi aceast? pasiune.

O bun? parte dintre cei care ar fi dorit s? vin? la manifestare s-au împiedicat în stropii de ploaie

3. Prezentarea propriu-zis? a c?r?ilor a avut loc la Biblioteca Jude?ean? „Antim Rvireanul". Întrucât nu se întrevedea nimic pe dos, a preluat sarcina de a rezolva aceast? problem? însu?i Dumnezeu care, de?i pân? atunci nu plouase, a b?gat o ploaie zdrav?n?, astfel încât o bun? parte dintre cei care ar fi dorit s? vin? la manifestare s-au împiedicat în stropii de ploaie. A?a se face c?, în loc ca sala s? fie pe jum?tate plin?, a fost pe dos, adic? pe jum?tate goal?! Calitatea participan?ilor ?i cele spuse de ace?tia au compensat, îns?, toate celelalte impedimente. A? zice c? ?i chestia asta a fost tot pe dos, dac?-mi amintesc de alte manifest?ri similare la care particip? lume mult? ?i iau cuvântul foarte mul?i vorbitori care se scot pe ei în eviden??, nicidecum lucr?rile despre care ar fi trebuit s? vorbeasc?. De data asta, to?i cei care au luat cuvântul au vorbit pu?in dar cred se în?eleseser? ?i puseser? la cale un fel de complot la adresa mea, astfel c? toate acele cuvinte pu?ine m-au pus pe mine în situa?ia de a mi se pune nodul în gât de mult mai multe ori decât de obicei. Pe dos, nu!?

Domnul conf. univ. dr. Remus Grigorescu a reu?it s? fie primul care m-a emo?ionat

Moderator al acestei întâmpl?ri literare a fost domnul profesor Nicolae Dinescu. Nici aici n-am sc?pat de lauda la adresa pasiunii mele pentru „Rapid", dar nu numai la atâta s-a redus prezentarea pe care mi-a f?cut-o, ci m-a pus s? „recit" ?i forma?ia care a câ?tigat campionatul în 1967. Apoi a dat cuvântul invita?ilor. Primul care a vorbit a fost directorul bibliotecii jude?ene, domnul conf. univ. dr. Remus Grigorescu. Domnia sa a vorbit cel mai pu?in, dar a reu?it s? fie primul care m-a emo?ionat, a?a c?, s? fiu ?i eu pe dos, despre cel de la început voi vorbi la sfâr?it. A urmat domnul general mr. (r) Ilie Gorjan. Înc? dinainte de a lua cuvântul, domnia s? m? ?i afectase emo?ional prin dou? chestiuni. Una era aceea c? a fost jandarm, a lucrat la jandarmi, ?i mi-a adus aminte c? unchiul meu, so?ul celebrei mami din scrierile mele, adic? sora lui tata, cel care-mi aducea caramele în buzunarele vestonului, a fost jandarm. În dulce spiritul etern al politicii române?ti de dintotdeauna, dup? ce fusese trimis s? asigure paza ?i ordinea în zonele cele mai dificile, inclusiv spre linia frontului, dup? r?zboi, când p?rea c? s-a a?ternut pacea, a fost dat afar? din Jandarmerie.

Domnul Ilie Gorjan a citit dou? d-alea de scriu eu, f?r? s? ?tiu ce sunt

A doua a fost aceea c? citise din scoar??-n scoar?? cele dou? c?r?i care erau prezentate. Am recunoscut un om cu o forma?ie similar? cu a mea, un om care nu-?i permite s? vorbeasc? f?r? s? ?tie despre ce vorbe?e. Ca ?i mine, cam anacronic în raport cu vremurile pe care le tr?im, din acest punct de vedere. De?i am zis c? domnul Ilie Gorjan m-a emo?ionat prin dou? chestiuni, ca s? men?in caracterul pe dos al întâmpl?rii, voi numi ?i cea de a treia chestiune cu care m-a emo?ionat. Întru exemplificarea aprecierilor pe care domnia sa le-a f?cut la adresa autorului c?r?ilor, adic? a mea, aprecieri pe care le-au f?cut to?i vorbitorii dar pe care nu le pot reproduce din egosim, le p?strez numai pentru mine, domnul Gorjan a citit dou?... A citit dou? d-alea de scriu eu, f?r? s? ?tiu ce sunt. La finalul acestor rânduri voi prezenta toate textele lecturate fie de invita?i, fie de mine, pentru cei care n-au ajuns s? le audieze în direct. Acum voi men?iona doar faptul c?, la finalul lecturii, sala a aplaudat.

A f?cut trimitere la Sean Connery

Ca s? nu r?mân la „cele dou? erau trei", voi mai ad?uga dou? aspecte care mi-au re?inut aten?ia din cele spuse de domnul Gorjan. Unul este acela c? domnia sa a subliniat spiritul ludic al scriselor mele, remarcând, îns?, c?, uneori, acesta devine sentimental. Al doilea este c? a f?cut trimitere la Sean Connery. Or, eu nu-mi amintesc s? fi scris, sau s? fi spus la Râmnicu Vâlcea, ceea ce mi s-a-n tâmplat în Japonia, acolo unde mi s-a spus c? a? sem?na cu celebrul actor irlandez, ba chiar s-a ?i scris despre aceast? asem?nare chiar în publica?ia oficial? a Agen?iei pentru Ap?rare din acea ?ar?. De unde l-o fi scos domnul general pe Sean Connery!?!

„A?i vrut s? cunoa?te?i un lup de mare ?i, când colo, a?i cunoscut doar un biet maidanez literar"

A urmat domnul Adrian Bu?u, vicepre?edinte pentru probleme de cultur? al Consiliului Jude?ean Vâlcea. Dincolo de referirile la activitatea pentru care ne adunasem acolo, am re?inut, ?i am ?i remarcat atunci când am luat ?i eu cuvântul, afirma?ia domniei sale, prezentat? ca o scuz? c? nu putuse participa la o alt? activitate cultural? desf??urat? în zilele precedente, întrucât „Am finalizat spitalul ?i nu mai suntem nevoi?i s? return?m fonduri europene". Pentru mine, orice altceva era mai pu?in important decât ceea ce a spus. A? mai men?iona c?, într-o discu?ie anterioar? începerii activit??ii propriu-zise, domnia sa îmi spusese c?, printre motivele pentru care a venit a fost dorin?a de a cunoa?te un „lup de mare". Nu puteam r?mâne nesim?itoriu ?i rece în fa?a unei asemenea declara?ii, astfel c? i-am vorbit despre încercarea mea de a impune acordarea unui premiu Nobel pentru... r?u de mare, angajându-m? s? aduc eu acel premiu în România. Iar ca amintire i-am oferit cartea „Maidanisme literare sau Tablouri din cuvinte", cu dedica?ia „A?i vrut s? cunoa?te?i un lup de mare ?i, când colo, a?i cunoscut un maidanez. ?i nici ?la autentic, ci doar un biet maidanez literar". De?i avusesem o mic? re?inere, ?tiind eu din experien?e anterioare, c? oamenii care nu m? cunosc bine sunt tenta?i adeseori s?-mi în?eleg? pe dos spusele, râsul domniei sale la lecturarea acelei dedica?ii m-a desc?tu?at.

„La palicarul veselim"

A urmat domnul Marian P?tra?cu, cel care îmi organizase prima prezentare de carte la Râmnicu-Vâlcea, în urm? cu un an (poate doi!?). Întrucât nu s-a referit la mine, ci la scrisele mele, voi divulga aprecierile domniei sale cu privire la originalitatea remarcabil? a textelor din c?r?ile mele. Nu în ultimul rând, domnul P?tra?cu a reamintit cum am fost eu împins efectiv de la spate ca s? devin scriitor, de cea c?reia domnia sa i-a zis „englezoaica lui", iar eu am reamintit c? „englezoaica mea" vâlceanc? este ?i, de data asta, i-am devoalat ?i numele vâlcean, nu ca data trecut? când i-l men?ionsem numai pe cel de „englezoaic?". A? mai sublinia dou? aspecte referitoare la interven?ia domnului P?tra?cu. Domnia sa are un stil de a vorbi, din care se vede c? este inginer... chimist. Adic?, sinceritatea spuselor sale poate fi verificat? cu... hârtia de turnesol. Hârtia de turnesol, se ?tie, dac? sesizeaz? concordan?? deplin? între ceea ce vorbe?ti ?i ceea ce sim?e?ti, se alb?stre?te, dar dac? sesizeaz? c? una spui, dar cu totul alta gânde?ti, se înro?e?te. La domnul P?tra?cu hârtia de turnesol se alb?stre?te întodeauna! În finalul interven?iei sale, domnul P?tra?cu mi-a f?cut bucuria de a recomanda celor de fa?? s? acceseze locanta mea cea muzical?, pe care am botezat-o „La palicarul veselim" îndemnându-i s?-?i fac? rezerv?ri, întrucât merit?.

Aprecieri ?i îndemnuri serioase, logice ?i bine inten?ionate

A luat apoi cuvântul domnul profesor dr. Ion Soare, om cu preocup?ri absolut serioase ?i meritorii în domeniul literaturii memorialistice, istorice, dar nu numai, membru al Uniunii Scriitorilor. A? men?iona recent ap?ruta lucrare „Un savant pentru eternitate: Dumitru Dr?ghicescu (1875-1945)", lucrare pe care a prefa?at-o ?i la scrierea c?reia a ?i contribuit, al?turi de al?i pasiona?i, lucrare dedicat? memoriei unui român ale c?rui opere sunt studiate în universit??i de prestigiu din lumea civilizat?, dar despre care nu se pomene?te mai nimic în România. Din p?cate, aprecierile domniei sale au fost din cele pe care am promis c? nu le divulg, ci le p?strez doar pentru mine. A? zice numai atât: „P?cat c? nu pot fi eu atât de serios, pe cât de serioase, de logice ?i de bine inten?ionate sunt aprecierile ?i îndemnurile pe care mi le-a adresat domnul Soare, ?i nu numai domnia sa!"

„Ne-ai p?c?lit, vrem ?i noi cartea asta"

Desigur, n-am avut cum s? m? fofilez ?i a trebuit s? vorbesc ?i eu. Am mul?umit celor „vinova?i" de prezen?a mea acolo, dar, de data asta, pe dos fa?? de obicei, mi-am amintit ?i contextul în care nu numai c? am dat curs unei invita?ii, ci mi-am ?i dorit s? m? duc la Vâlcea. Este vorba de provenien?a vâlcean? a celei care nu s-a l?sat pân? nu m-a f?cut scriitor, dar ?i momentul în care doi invita?i, la precedenta prezentare de carte, la sfâr?it, mi-au spus cu lacrimi în ochi „Ne-ai p?c?lit, vrem ?i noi cartea asta". Nu faptul c? au vrut cartea m-a marcat, ci lacrimile din ochii lor! Apoi am expus povestea celor dou? c?r?i ?i am lecturat câteva texte prin care am încercat s? sus?in afirma?ia c? eu nu sunt scriitor, ci un simplu trec?tor prin via?? care, neputând picta ?i nici cânta, ceea ce-l impresioneaz?, transform? acele întâmpl?ri în tablouri din cuvinte. Iat? ce s-a citit ieri la Râmnicu Vâlcea:

Textele citite de domnul general Ilie Gorjan:

Dialog cu via?a

M-am enervat ni?el asear? ?i m-am cam luat de via?a mea. Nu-i vorb?, c? nici n-a? fi avut de cineva altcineva s? m? iau, c? eram numai eu cu ea acas?. De fapt, am exagerat când am zis c? m-am luat de ea, doar i-am pus câteva întreb?ri. De exemplu, am întrebat-o ce mi-a dat ea din tot ce am vrut eu. Cic? „Ia-o pe puncte, nu m? lua a?a, modo groso! Pân? la urm?, nu uita c? eu te-am luat în primire când nici nu existai ?i te-am adus pân? aici, când nici tu nu te mai recuno?ti în oglind?. Tu crezi c? mi-a fost u?or, cu unu ca tine? Ai uitat de câte ori era s?-mi scapi?" s-a dat ea la mine. Am luat-o pe puncte:
1. Mie-mi pl?cea s? m? scol diminea?a mai târziu, iar tu m-ai dus acolo unde m? sculau la 6 diminea?a. Colac peste pup?z?, în ultimii zece ani de activitate trebuia s? m? scol chiar de la 04.30 a.m.
2. Când eram mic ?i vroiam s? m? fac mecanic, m-ai trimis la liceu. Apoi, mai târziu, când nu mai aveam chef s? fiu mecanic, m-ai f?cut mecanic.
3. Nu mi-am dorit niciodat? s? fiu ?ef, fiindc? ?efia presupune s? acoperi ?i zone de activitate în care nu ai evoluat, cu care n-ai avut tangen??, iar mie îmi place s? m? manifest numai în ceea ce ?tiu foarte bine. ?i? Mai mereu m-ai împins în pozi?ii de ?ef.
4. ?tii bine c? eu sunt cam taciturn. Nu am resurse energetice care s?-mi permit? s? sporov?iesc. Cu toate astea, m-ai împins într-o gr?mad? de posturi în care trebuia s? vorbesc, s? vorbesc, s? vorbesc.
5. Sunt o fiin?? static?. Nu m-a interesat niciodat? s? c?l?toresc, n-am avut curiozit??i turistice. Nici de asta n-ai ?inut cont ?i m-ai trimis de jur împrejurul lumii, de ajunsesem s?-mi fie mai familiar? valiza decât patul de acas?.
6. Fiindc? am r?u r?u de ma?in?, nu mi-am propus niciodat? nici s? am ma?in?, nici s? ?ofez. N-ai dat doi bani pe r?ul meu ?i m-ai obligat s? ?ofez atâta încât, probabil, dac? a? aduna kilometrii parcur?i cu volanul în mân? ...
7. Am ?i r?u de mare, iar tu m-ai împins ?i m-ai f?cut marinar. M? mir c? ai avut grij? ?i nu m-ai l?sat s? mor atunci, pe Dragorul de Baz? 13, când venea Miha s?-mi dea ap? ?i s? vad? dac? mai respir.
8. ?tii c? sunt milos. R?u de gur?, dar slab de înger, cum se zice. Cred c? inten?ionat m-ai împins în situa?ia de a trimite ni?te oameni acolo unde era posibil s? nu se mai întoarc?. Ai vrut s? vezi cum dorm eu noaptea îmbr?cat, cu telefonul pe piept, a?teptând ve?ti de la ei. Mai degrab? m-a? fi dus eu în locul lor, dar ai aranjat lucrurile astfel încât s? n-am voie s? fac a?a.
I-am mai zis eu câteva, dar, la un moment dat, am v?zut-o c? se cam pleo?tise ?i m-a-ntrebat cu glas stins:
- Bine, ai dreptate, ce vrei s? fac acuma? Uite, plec ?i te las f?r? mine, crezi c?-?i va fi mai bine? Auzi ce i-a trecut prin cap! Practic, vroia s? fug? de r?spundere, a?a c? i-am retezat-o:
- Ai vrea tu. Crezi c? scapi a?a u?or? Acuma stai cu mine pân? la sfâr?it, s? vezi ?i tu ce ai f?cut!
Acuma e cu mine, t?cut?. Ea t?cut?, eu t?cut. Ne uit?m unul la altul pe furi?. Ce s?-i mai fac, c? mi-e mil? ?i de ea când o v?d a?a posomorât?. Probabil, ea o fi crezut c? m? ajut?, c?-mi face un bine, de unde s? ?tie c? nimerise într-unu pe dos!?

Bor? de pe?te pesc?resc

Preciz?ri ini?iale:
1. Bor?ul este pesc?resc, nu pe?tele. Adic?, metoda de preparare.
2. Gospodinele s? nu se a?tepte s? le spun cantit??ile pe categorii de produse ?i timpii pe faze ale prepar?rii. Va trebui s? citeasc? atent ?i s?-?i noteze singure re?eta, pentru c? se reg?se?te în acest material.
S? fi fost prin anul 1900 ?i nu mai ?tiu cât. Nici cum îl chema pe cel c?ruia îi ziceam Cauciuc nu-mi mai amintesc. Eram colegi la Facultatea de Nave din Gala?i. Eu le tot povesteam cum îmi petreceam câte 4-5-6 s?pt?mâni în fiecare var?, pe Dun?rea Veche, la Mila 8 , de unde m ? întorceam cu oase de pe?te ?i în cap. Pentru c? cei pentru care lucram eu acolo, neavând altceva de f?cut decât s? a?tepte s? termin eu ce f?ceam, ca s? plece acas?, adic? la Tulcea, f?ceau pesc?rie. Adic?, pescuiau, sau d?deau iama prin sculele pescarilor, setci, vâr?e, ?i altele, sau preparau pe?tele în toate felurile posibile, eu fiind cel pe care vroiau s?-l impresioneze ?i s?-l impulsioneze, ca s? termine mai repede s? poat? pleca ei. C? eu r?mâneam tot acolo. Dup? una din reprizele de pove?ti spuse de mine, Cauciuc îmi zice: „Hai s?-?i spun ?i eu una. Am fost în vacan?? pe acolo pe unde zici ?i tu c?-?i petreceai verile. Am fost vreo 10 colegi. Am tras la un pescar lipovean acas?. Ziua plecam cu el cu barca. Pescuiam, f?ceam baie, f?ceam plaj?. Prin rota?ie, unu dintre noi r?mânea acas? s? o ajute pe lipoveanc? lag?tit, c? eram zece guri fl?mânde, totu?i. Într-o zi mi-a venit ?i mie rândul. Am adus pe?tele care era într-un co? mare d e nuiele. Lipoveanca a a dus un fund mare de lemn, care, dup? cum ar?ta, cred nu mai fusese sp?lat de când fusese f?cut. A luat pe rând câte un pe?te, cu vârful cu?itului, dintr-o singur? mi?care, îl despica ?i arunca ma?ele din el, apoi hâr?t, hâr?t, o dat? pe o parte, apoi pe partea cealalt?, lua solzii. Cu o mi?care fulger?toare îi t?ia capul ?i arunca ?i pe?tele ?i capul într-o oal? uria??, f?r? s?-l spele. Dup? ce a terminat pe?tii, a-nceput s? taie legumele. N-a sp?lat fundul de lemn dup? ce cur??ase pe?tele, iar dup? ce t?ia m?runt ceapa, o r?dea de pe fund cu cu?itul, aruncând-o în oal?, cu tot cu za?ul care se g?sea pe fund de la pe?te. Am sim?it c? mi se-ntorc ma?ele pe dos, dar nu le-am spus nimic colegilor, când au venit. Ce dracu ar fi mâncat, c? ne terminasem conservele cu care venisem?! Ei s-au a?ezat la mas? iar eu m-am dat lovit, acuzând dureri stomacale ?i mestecam ultimii doi biscui?i. B?i, b?iete, s?-i fi v?zut cu ce poft? mâncau! Atunci am avut în fa?a ochilor materializarea vorbei „se b?teau turcii la gura lor". Cu atâta pl?cere mâncau, încât pur ?i simplu nu m-am mai putut ab?ine ?i am luat ?i eu o lingur?, de curiozitate. Am sfâr?it prin a mânca trei por?ii ?i am pupat-o pe lipoveanc?, f?r? s?-i spun de ce".
Gata fetelor? V-a?i notat re?eta?! P?i, dac? vre?i s? fi?i pupate...

?i iat? ce am citit eu, în contextul în care spusesem c? pe mine m? impresioneaz?, îndemnându-m?, astfel, s? scriu, copiii, b?trânii, câinii maidanezi, tinerii ?i ... extratere?trii:

P?rinte

Întotdeauna am sus?inut c? cea mai important? profesie într-o societate este aceea de înv???tor. Nu m? dezic, dar n-am s? reiau argumentele pe care le-am prezentat cu alte ocazii. Ast?zi, însă, în metrou fiind, cam absent fiind eu, aceast? credin?? mi-a fost zdruncinat? serios. Deodat?, relativ aproape de mine, a r?sunat un „Aaabulubulubulu pâta pâta pâta bdrrrrrruuu!". Intrigat c? nu observasem nimic pân? atunci, m-am aplecat s? v?d fiin?a, c?ci era clar c? era un copil mic. A?a era, nu m? puteam în?ela. Era într-un c?rucior. În picioare lâng? c?rucior, era mama scandalagiului. St?tea de vorb? cu cineva c?ruia îi explica „Acuma are nervi fiindc? ...". N-am re?inut continuarea, nici nu m? interesa. Pe mine, în clipa aia, v?zându-l pe scandalagiu cum ar?ta ?i pe mama lui, m-a lovit gândul c?, totu?i, cea mai important? profesie dintr-o societate este aceea de p?rinte. Orice alt? profesie, dacă este dintr-acelea care au efecte directe asupra fiin?ei umane, se desf??oar? pe durat? limitat?. Înv???torul are grijă de copil câ?iva ani, asistentele de la gr?dini?ă la fel, tot a?a stau lucrurile ?i cu profesorii. Pân? ?i doctorii au grijă de pacien?i doar pe durata bolii. P?rintele, însă, exercit? această profesie toată via?a ?i, pe deasupra, trebuie s? fac? om din „Aaabulubulubulu pâta pâta pâta bdrrrruuuu!". Un om care, poate, va aduce mari beneficii societ??ii. Sau, poate, va fi doar un pion, dar nimic nu se poate realiza f?r? pioni. Iar asta este o profesie care se exercită, adeseori, ?i dincolo de via?ă. Nu întâmpl?tor, prin cimitire poate fi văzut? câte o mam? care vorbe?te singur? în fa?a unei cruci: „De ce-ai plecat, b?iatul meu? De ce te-ai gr?bit ?i nu ai a?teptat s? plec eu ? Pe mine cui m-ai lăsat? ". Sau câte un tânăr care, în acela?i cadru, zice „?i eu, acuma, ce fac mam??".

Sfâr?it de lume

Dac? ar putea s? vorbeasc?, b?ncile din cartierul meu ar spune o mul?ime de pove?ti. Despre pensionarii care stau la o bere, despre negustorii care vând ciorapi, chilo?i, maieuri, despre ?ig?ncile care vând piersici ?i flori, p?zite de câte un tuciuriu cu ceafa groas?, despre bolnavii psihici care-?i târâie existen?a pe ele, despre droga?ii care-?i dau în vene ?i r?mân întin?i pe ele. Oare, cum ar spune povestea de azi?
Pe una din b?nci st?tea o b?trân?, cu o g?leat?. Era evident venit? din alt? parte. Pe fundul g?le?ii, erau ni?te vi?ine. N-am ?tiut atunci, nu ?tiu nici acuma de ce m-am oprit în dreptul ei, c? eu nu m?nânc vi?ine. M-am oprit ?i ...
- Ce-s astea, mamaie, cire?e?
- Nu maic?, e vi?ine.
- Sunt d-alea americane, cu e-uri, cu fosfa?i, cu emulgatori, cu detergen?i, cu nitri?i?
Recunosc c? pân? ?i capra vecinului ar fi murit de oftic? dac? m-ar fi auzit în?irând cuvintele astea, f?r? s? am habar ce semnifica?ie au, sau dac? au vreo leg?tur? cu vi?inele.
- Nu, maic?. Nici nu ?tiu ce-s astea de le zise?i. Sunt de la mine din curte. Mi s-a dus mo?u', c? el mai f?cea vi?inat?, fiu-meu nu mai vine cu anii, iar eu nu mai pot s? m?nânc. Mi-e mil? de ele s? le las s? putrezeasc? pe jos. I-am cump?rat toate vi?inele ?i m-am îndep?rtat repede s? nu m? vad? cum... ?i uite a?a am mâncat eu vi?ine sp?late cu lacrimi. Dar am fost ?mecher în fa?a b?trânei! În timp ce mâncam nu sc?pam de imaginea acelei femei. Era imaginea unei lumi care se duce. Imaginea unui sfâr?it de lume.

Respect

Azi am trecut printr-o pia??. A fost doar un pretext de a-mi prelungi traseul cu vreo 37 de metri, să pot zice că mi-am făcut plimbarea... s?pt?mânal?. În hala de m?rime aproximativ... mijlocie, „negustori industriali" ofereau produse tradi?ionale precum kiwi, pomelo, clementine ?i altele. Zic „negustori industriali" pentru c? ei nu produc ceea ce vând, ci doar negustoresc, or eu m? a?tept ca, la pia?? m?car, s? cump?r de la ?ia care produc ceea ce vând. M? refer la produsele agro-alimentare, adică legume ?i fructe, nu-i am în vedere ?i pe ?ia care vând detergent, de exemplu, tot la pia??.Când s? ies, în dreptul u?ii era un maidanez capsat. Nu, nu e vorba de un maidanez uman pilit ?i pus pe scandal, ci de un maidanez canin, cu capsa de identificare montat? pe ureche de cei de la „Fiur l?bu?en". Exacerbat de politicos, cum m? ?tie toat? lumea, mai ales în rela?ia cu cei în fa?a c?rora n-am avut niciodat? câ?tig de cauz?, ci numai invers, m-am dat ni?el mai înapoi, ba chiar m-am pozi?ionat dup? u??, a?teptând ca „individul" s? treac? ?i s? pot ie?i ?i eu în siguran?ă. Maidanezul, îns?, nu vroia. St?tea ?i m? ?intuia cu privirea de parcă mi-ar fi zis: „B?, eu te mai a?tept mult s? ie?i?!?". Atunci mi-am luat inima-n din?i ?i am ie?it. Imediat, a l?sat ?i el capul în jos ?i a intrat prin u?a înc? deschis?. În clipa aia mi-am amintit c? străzile noastre sunt pline de tineri care nu ?tiu ce-i ?la respect ?i nimeni nu-i înva??. Părin?ii sunt ocupa?i cu carierele profesionale, bunicii sunt în excursie ca s? vad? ?i ei, acuma, lumea, iar profesorii sunt supraînc?rca?i cu planificări, conferin?e, seminarii, interviuri ?i scandaluri sexuale. A?a c?, m? bate gândul să deschid o ?coal?, sau m?car un curs, unde s? se predea respectul. Primul lector l-am ?i g?sit. Maidanezul capsat.

Busculada olimpic?

N-am ce face ?i m? întorc de la Bra?ov la Bucure?ti, taman când începuse s? ning? la munte. Pe drumul spre cas?, mă opresc în dreptul unei cofetării. De sus, parcă începuse olimpiada la proba „jumping f?r? coard?". Participau stropii de ploaie ?i fulgii de zăpadă. Punctul de lansare? Norii de pe cer. Sosirea? Pe obrazul meu. În fa?a cofet?riei, o femeie vizibil de la ?ar?. „Ia ghiocelul, ia zambila, ia laleaua! Un leu ghiocelul, un leu zambila, un leu laleaua!". Pu?ini trec?tori se perindau pe fleo?c?iala aia de vreme, dar ea absolvise studiile de strategie ?i-?i alesese locul într-un „punct obligatoriu de trecere pentru tineri". La un moment dat, ies din cofetărie un b?iat ?i o fat?. „?ăranca" nu îi iart? ?i „sare pe ei": „Ia ghiocelul, ia zambila, ia laleaua! Un leu ghiocelul, un leu zambila, un leu laleaua!". B?iatul se opre?te ?i o întreab? din ochi pe fat?, iar ea, aproape imperceptibil, se uit? spre zambil?. Băiatul scoate un leu, ia zambila ?i i-o d? fetei. De cum pune mâna pe floare, fata o miroase ?i zâmbe?te. V?zând-o zâmbind, b?iatul se întoarce la ??rancă, îi ia toate zambilele din mân?, le num?r?, îi dă banii ?i-i înmâneaz? fetei toate buche?elele. În clipa aia, în punctul olimpic de sosire de pe obrazul meu, s-a produs o busculad?. Stropii de ploaie ?i fulgii de z?pad? care aterizau acolo s-au ciocnit cu... lacrimile mele.

Juc?rii extraterestre

Dom'le, aproape c? m-a apucat durerea de cap de când m? tot str?duiesc s? p?trund în tainele extraterestre. De câte ori sunt cât p-aci s? le dau în vileag, pac! mai apare câte ceva care cic? n-ar fi cum era cât p-aci s? descop?r eu. Da' nu m? las! Împrumutai ?areta cu care str?b?tu Suc? tot Universu' atunci când îl trimis? nea M?rin Primordialu' s? vad? cine dete cu Big-Bangu' în gr?dina lui, ?i d?dui ?i eu o fug? pân?-n buricul Universului. Profitai de faptul c? ?ia de pe acolo umbla cu nasu' pe sus ?i nu m? b?gar? în seam?, m? apropiai de o gr?dinu?? unde-?i cre?te ei mini-extratere?trii ?i ce v?zui ... aproape c? mi-e fric? s? v? spui. Da' v? spui, c? p? urm? zice?i c? de ce-mi fu fric? s? v? spui! La început nu-mi d?dui seama ce f?cea ?ia mici, c? st?tea ciorchine în jurul unei mese ?i, din când în când, râdea, î?i dedea cu palmele peste genunchi ?i zicea ceva ce nu-n?elesei, c? era în extraterestr?. Profitai de faptul c? ?i ??tia era tot cu nasu' pe sus, c?, uitai s? v? spui, extratere?trii ??tia are nasu' în vârfu capului, ?i m? apropiai o ?âr?. Era s? caz, când v?zui ce f?cea. Juca ceva ca ?la de-i zicem noi „Monopoly", sau „Nu te sup?ra frate". Cum m? gândeam eu a?a, dac? ne-o fi v?zut ei pe noi jucându-ne cu d-astea, sau ei ne-a înv??at pe noi, z?rii unu mic mai sup?rat, care st?tea retras, singur, cu nasu-n jos. Adic? era a?a, cu capul plecat, i-o fi fost r?u, o fi mâncat ceva ce nu i-a c?zut bine. Dup? cum ar?ta, nu cred c? avea mai mult de 3-4 ... mii de ani. M? apropiai de el, îl mângâiai ni?el, îl întrebai ce a p??it de e sup?rat ?i ne-am încins la conversa?ie. Era sup?rat c? îi luar? unii mai mari ideile ?i pe el îl d?dur? la o parte de la mas?.

Din una-n alta, aflai c? el f?cuse P?mântul. Zicea c? primise la Monoply ?la un fir de praf ?i trebuia s? fac? nu ?tiu ce cu el. În timp ce ?ia mai mari râdea de el, el dete cu Big-Bangu ?i transform? firul de praf în P?mânt. Atunci se f?cu lini?ite în jurul lui, c? t?cur? to?i ?ia mai mari ?i c?scar? ochii nevenindu-le s? cread?. A?a se instal? lini?tea universal?. Apoi, ?l mic se apuc? s? pun? pe P?mânt d-alea, d-alea da' nu-i pl?cu fiindc? prea st?tea toate la locu' lor. Atunci f?cu ?i oameni. De atunci, se strânseser? to?i în jurul lui ?i ne studia de acolo, din gr?dinu?a aia a lor. De unde la început râseser? to?i de el, acuma începur? cu idei. Unu zise c? ce e P?mântul ?la, dac? n-are istorie, de unde ?tie el c? e adev?rat ?i n-o fi vreo hologram?. De aia, ?l mic ne d?du erele, glacia?iunile ?i alelalte. Pe urm?, zise altu' c? ce oameni e ?ia, f?r? istorie. ?i, ca s?-i închid? gura ?i ?stuia, ?l mic ne dete dacii, ne dete ilirii, ne dete maya?ii.Partea proast? fu c?, pe m?sur? ce tot evolua realizarea ?luia mic, se b?gar? ?i d-?ia mai mari în joc, ca s? fie ?i ei importan?i. Iar ?ia ne d?dur? r?zboiul de o sut? de ani, r?zboiul rozelor, pe urm? ne d?dur? democra?ia, alian?ele ?i alte p?cate d-astea. Iar pe ?la mic, pân? la urm? îl d?dur? la o parte de tot, c? aveau de gând s? ne fac? s? plec?m de pe P?mânt. Atunci, când îl g?sii eu pe ?la mic sup?rat, asta discuta ?i mari. Ajunseser? cu discu?iile la întrebarea cum s? ne fac? s? plec?m. S? pârjolim P?mântul, ca s? plec?m de fric?, sau ca s? nu murim de foame, sau altfel?Cam aici plecai ?i eu, c? se l?sase seara, iar tr?sura lu' Suc? n-avea faruri de sear? ?i nu vroiam s? se ia de mine vreo patrul? de mili?ieni extratere?tri. C? ?ia, de?i sunt extratere?tri, sunt turci. Adic?, nu ?ine s? le dai ceva, c? ei nu ?tie ce-i aia, iar s? fug n-a? fi avut cum, c? ei sunt în acela?i timp ?i acolo unde m-a prins ?i acolo unde a? fi fugit. Am auzit ?i eu c? se las? ?i ei mânji?i, da' numa cu ceva anume ?i eu n-aveam la mine. C? nu-mi trecuse prin cap când plecai de acas? s? fi luat o damigean? cu zaib?r, s? fie acolo, c? nu se ?tie... Cum am zis de la-nceput, la final voi men?iona ce a spus primul vorbitor, anume directorul bibliotecii jude?ene. Domnia sa a prezentat catrenul de pe coperta a IV-a a c?r?ii „La cap?tul drumului - The bestial bonus", cel intitulat...

Final

M? uit în mine ca-ntr-o carte/ M? r?sfoiesc, m?-ntorc pe dos/ Scot via?a-mi ?i o pun deoparte/ M-apropii ?i-o privesc sfios.

Domnul Remus Grigorescu a subliniat frumuse?ea acestui catren, într-o manier? care chiar m-a emo?ionat mai mult decât m-a? fi a?teptat. ?i, ca s? pun capac la toate cele ce au fost pe dos, i-am spus c? acela este singurul catren pe care l-am scris în întreaga mea via??, ad?ugând ceva specific mie. Anume, am zis „Acuma, când i-a?i remarcat dumneavoastr? frumuse?ea, îmi dau seama ce s-ar fi ales de mine dac? a? fi scris mai multe d-astea!" Cam asta fu la Râmnicu-Vâlcea. La „anvergura" mea nesemnificativ?, nu cred c? a? fi putut avea un final... literar mai frumos. Vorba prietenului meu rapidist Fil?: „Ce bine c-ai fost, ce p?cat c? nu vei mai fi!". Un singur regret am, anume c? am uitat s? le citesc „Valsul miresii". C?, povestea acelei mirese ?i pe cea cu Maria, cu borcanele cu ciorb? pe care i le tot car? mama, de?i ea nu le m?nânc?..., n-am uitat s? le spun. Dar acum, pe bune, n-ar fi fost prea pe dos s? nu fi uitat eu chiar nimic!?

P.S. Azi, tot acolo, se desf??oar? un festival de umor. Dac? a? mai fi r?mas, a? fi avut curaj s? le citesc „Abordare serioas? în registru umoristic„, din cartea „Despre Intelligence Altfel', o carte care nu este nicidecum de umor, ci de deschis mintea, text cu care mi-am încheiat întotdeauna conferin?a „Despre Intelligence" în ropotele de aplauze ?i hohotele de râs ale celor prezen?i. Nu m-ar fi mirat dac? primeam vreun premiu!
28 octombrie 2016

Not?: subtitlurile extrase din text apar?in redac?iei.
----------------------------------------
[1] https://altfel.wordpress.com/2016/10/03/manifestare-culturala-senzationala/

footer