Revista Art-emis
75 de ani de la asasinarea lui Nicolae Iorga PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.?.R.   
Joi, 26 Noiembrie 2015 00:05

Nicolae IorgaÎn ziua de 28 noiembrie 1940, postul na?ional de Radio a transmis urm?torul Comunicat din partea Consiliului de Mini?tri: „În seara zilei de 27 noiembrie a.c. profesorul Nicolae Iorga a fost ridicat de c?tre o echip? de necunoscu?i de la locuin?a sa de la Sinaia. M?surile grabnice luate în cursul nop?ii de c?tre autorit??i pentru a aflarea ?i eliberarea fostului prim-ministru au r?mas f?r? rezultat. În diminea?a zilei de 28 noiembrie a.c. Legiunea de jandarmi Prahova a g?sit corpul neînsufle?it al profesorului Nicolae Iorga în comuna Strejnic (jude?ul Prahova) str?puns de 6 gloan?e de revolver. Guvernul este în c?utarea vinova?ilor, c?rora li se vor aplica sanc?iuni, potrivit legilor în vigoare". „Necunoscu?ii" erau legionari, care au dus la îndeplinire o decizie luat? de conducerea Mi?c?rii Legionare. Horia Sima, care luase locul lui Corneliu Zelea Codreanu la conducerea Mi?c?rii Legionare, avea s? scrie în cartea sa intitulat? „Era libert??ii. Statul Na?ional-Legionar" c? întocmise o list? cu principalii responsabili pentru asasinarea legionarilor în timpul dictaturii lui Carol al II-lea, pe care nu l-a trecut pe N. Iorga, deoarece arestarea lui „ar fi f?cut o mai mare vâlv? decât a tuturor celorlal?i oameni politici la un loc". Ca urmare, înainte de a-l aresta, „trebuia organizat? contra lui o campanie de pres? de câteva luni, pentru a-i dezgropa trecutul plin de p?cate ?i a-i smulge masca onorabilit??ii".

Campania a început la 10 septembrie 1940, prin ziarul „Porunca vremii", unde I. P. Prundeni a publicat articolul intitulat „Disec?ia unui c?l?u - Nicolae Iorga, în care profesorul era „gratulat" cu expresii precum: „zderan?a apostolic?", „sinistra vedenie cu barb? ?i umbrel?", „omul cu ochii bulbuca?i", cu „lungile lui unghii ca o reminiscen?? de cavern?" etc. Urma acuza?ia: „Cea dintâi condamnare a lui Corneliu Codreanu apar?ine ini?iativei d-lui Iorga". Ca urmare, acesta era considerat „c?l?ul" C?pitanului. La campania de denigrare a lui Iorga s-au asociat Constantin Noica, Horia Stamatu, Ilie R?dulescu ?.a. Dup? o asemenea campanie, s-a trecut la lichidarea fizic? a lui N. Iorga. Despre aceast? crim?, Horia Sima avea s? scrie c?, de fapt, legionarii nu erau vinova?i. Vina „cade întreag? asupra lui Iorga. El este autorul moral al propriului s?u asasinat". Cenzura nu a permis publicarea nici unui articol consacrat lui N. Iorga, nici m?car a anun?ului familiei privind locul, ziua ?i ora înmormânt?rii. La 28 noiembrie, generalul Ion Antonescu l-a primit pe Constantin R?dulescu-Motru, pre?edintele Academiei Române. Cu acest prilej, Conduc?torul Statului s-a declarat de acord cu organizarea unei sesiuni comemorative, la care s? se rosteasc? un scurt discurs, dup? care academicienii s? asiste la procesiunea funerar? de la cimitirul Bellu, dar f?r? ca cineva s? ia cuvântul. În ziua de 29 noiembrie, R?dulescu-Motru a ?inut în plenul Academiei un cuvânt omagial, apreciind c? „Nicolae Iorga a întrupat puterea de munc? intelectual? a neamului nostru în cel mai înalt grad", a fost „o figur? de legend? înc? din timpul vie?ii, ?i care va câ?tiga în grandoare cu cât timpul va trece". De-a lungul celor ?apte decenii ?i jum?tate care s-au scurs de la moartea lui N. Iorga, au existat persoane care au îndeplinit misiunea de a distruge „grandoarea" acestei personalit??i. Dup? asasinarea fizic?, au urmat mai multe tentative de asasinare moral? a profesorului. Prima a fost dirijat? de ocupantul sovietic, iar persoana care s-a pretat la acest rol se numea Isak Ludo. Acesta a publicat în revista „R?spântia" din 15 decembrie 1944 un masiv articol cu acuza?ii care întreceau cu mult pe cele proferate de legionari.

Ludo considera c? articolele publicate cu prilejul împlinirii a patru ani de la moartea lui Iorga erau „o flec?real? sentimental?". În relitate - aprecia Ludo - lucr?rile de istorie publicate de Iorga „nu aveau nici o valoare", iar întrega sa activitatea public? nu era decât „o instiga?ie antisemit?". Prin aceasta, „a anticipat Transnistria" (deportarea evreilor în timpul lui Antonescu). Mai scria Ludo c? N. Iorga „a fost tot ce poate fi mai str?in de democra?ie". Gazetarul nu a ezitat s? lanseze acuza?ia absurd? potrivit c?reia Iorga ar fi promovat o politic? a diversiunii, care „se cheam? pe române?te na?ional-socialism. Adic? hitlerism". A mers atât de departe, încât a justificat uciderea sa de c?tre legionari: „Cu arma pe care le-a pus-o chiar el în mân?. A? zice chiar cu propria lui mân?. Nu a fost ucis. S-a sinucis. Vinovat e numai el". În fond, prin asemenea elucubra?ii, Ludo îl parafraza pe Horia Sima. Atacul împotriva lui Iorga nu a fost singular. I. Ludo a f?cut „carier?" prin denigrarea valorilor istorice ?i culturale ale poporului român. El îl acuza pe G. C?linescu, la 15 mai 1945, c? a inclus în „Istoria literaturii române" autori reac?ionari, precum Liviu Rebreanu, Nichifor Crainic ?i Al. Br?tescu-Voine?ti. Sprijinit de Iosif Ch?inevschi, Leonte R?utu ?i Silviu Brucan, timp de un deceniu, I. Ludo a fost un autor în „vog?", publicând mai multe volume, în care ridiculiza personalit??ile aflate în conducerea României din perioada interbelic?. Pentru romanul „Domnul general guverneaz?", tip?rit în 1953, prin care-l badjocorea pe generalul Averescu, I. Ludo a primit Premiul de Stat. Coreligionarul s?u, rabinul ?ef Alexandru ?afran avea s?-l caracterizeze astfel: „Ludo tip?re?te la Editura de Stat tomuri groase, tomuri de otrav?, câ?tig? averi din noroiul ce-l arunc? asupra trecutului românesc".

Mesajul lansat de Ludo a fost continuat de Mihail Roller, care a primit misiunea de a-l „desfiin?a" pe N. Iorga ca istoric. În „Istoria R.P.R.", Roller scria c?, în lucr?rile sale, N. Iorga în?ira fapte „f?r? leg?tur? între ele, p?trunse de idei ?ovine în care domin? în cele mai multe cazuri ac?iunile regilor ?i ale reprezentan?ilor clasei st?pânitoare". Acestea erau „expresia unei concep?ii anti?tiin?ifice", în timp ce o „adev?rat? istorie ?tiin?ific? poate fi alc?tuit? numai pe baza înv???turii marxist- leniniste". Oarecum curios, lui Roller i s-au asociat c?rturari veritabili, precum I. D. Suchianu ?i Constantin Daicoviciu. Ca urmare, c?r?ile lui Iorga au fost interzise, trecute la „fondul special" al bibliotecilor, multe dintre ele fiind arse. O prim? ac?iune de „recuperare" a lui N. Iorga s-a înregistrat în 1957, când s-a men?ionat c? profesorul a fost solidar cu ??ranii r?scula?i în 1907. Apoi, în 1965 s-au marcat oficial, 25 de ani de la asasinarea lui N. Iorga, printr-o sesiune ?tiin?ific? desf??urat? la Academia R.S. România, inaugurarea Casei Memoriale „N. Iorga" la V?lenii de Munte etc. În anii urm?tori au fost editate mai multe volume scrise de N. Iorga, s-au publicat studii ?i c?r?i dedicate acestuia (între autori aflându-se Barbu Theodorescu, Mihai Berza, Titu Georgescu, Valeriu Râpeanu, Gh. Buzatu, Petre ?urlea, Georgeta Penelea ?.a.).

Dup? 1989 curentul antina?ional s-a revigorat, în domeniul istoriografiei principalul „combatant" fiind Lucian Boia. Acesta a primit misiunea de prezenta istoria românilor ca o succesiune de „mituri", promovate de A. D. Xenopol, D. Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu ?i al?i istorici. Cu mult? râvn?, Boia a desf??urat o ampl? campanie de negare sau de aruncare în derizoriu a momentele esen?iale din istoria poporului român ?i personalit??ile sale emblematice. În privin?a lui N. Iorga a recurs la falsific?ri, omisiuni ?i interpret?ri tenden?ioase, unele de-a dreptul penibile. De exemplu, dup? ce îi critic? pe istoricii care au sus?inut continuitatea popula?iei daco-romane pe teritoriul Daciei, Boia afirma: „Dup? atâtea tentative, din p?cate imaginare, terenul r?mânea gol. Pentru a-l acoperi, Iorga a sugerat organizarea autohtonilor, dup? retragerea aurelian?, în ceea ce numea Romanii populare, solu?ie nu tocmai explicit?, dar care a p?rut multora versiunea salvatoare, invocat? de diver?i autori pân? ast?zi". Speciali?tii în materie - între care Ioan-Aurel Pop - au demonstrat faptul c? ideea lui Iorga era nu numai original?, dar ?i întemeiat?. Boia nu a cercetat ?i nu cunoa?te subiectul, dar ?i-a îndeplinit misiunea de a sus?ine c? la venirea ungurilor în Transilvania acest teritoriu era gol, astfel c? aceasta apar?ine de drept Ungariei.

În acela?i spirit, Boia scrie: „Iorga ?ine s? integreze într-o timpurie ?ar? Româneasc? spa?iul complet al României, chiar dac? intensitatea romanit??ii sau românit??ii nu apare identic? de la o provincie la alta". În realitate, N. Iorga nu a afirmat niciodat? c? intensitatea romanit??ii sau românit??ii ar fi fost identic? în cele trei provincii istorice. Dar Boia a recurs la acest fals pentru a contesta unitatea poporului român, raliindu-se istoriografiei ruse ?i sovietice, potrivit c?reia moldovenii ar fi un popor diferit de cel român. Recent, Boia a publicat o carte despre „românizarea României" în care sus?ine c? unirea Transilvaniei cu România a fost un act de conjunctur?, datorat înfrângerii Austro-Ungariei în Primul R?zboi Mondial, speculat? de unii intelectuali români, dar grosul popula?iei ardelene nu a dorit unirea cu România. De aceast? dat? Boia cuno?tea realitatea (teza sa de doctorat de referea la Eugen Brote, frunta? al Partidului Na?ional Român), dar ?i-a îndeplinit misiune de a contesta actul Marii Uniri din 1918 (c?r?ile sale au fost traduse rapid la Budapesta, unde i s-au f?cut o larg? publicitate). Ceea ce i-a deranjat pe Ludo, Roller, Boia ?i ciracii lor este faptul c? N. Iorga a fost un patriot român ?i un savant de talie mondial?. Boia în nume?te pe Iorga „na?ionalist" ?i „autohtonist", o acuza?ie mai mult decât absurd?. Denigratorul este contrazis de opera profesorului, care poate fi lesne consultat?, c?r?ile sale aflându-se în cele mai mari biblioteci din lume.

Înc? din timpul vie?ii, Iorga a fost apreciat ca fiind o mare personalitate mondial?, fiind ales membru al mai multor Academii, i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al unor prestigioase Univesit??i, între care cea din Paris (Sorbona) ?i Marea Britanie (Oxford). În 1938, N. Iorga a fost ales în calitate de vicepre?edintele Comitetului Interna?ional al Istoricilor, cea mai înalt? demnitate ?tiin?ific? ocupat? de un istoric român, r?mas? unic? pân? ast?zi. R?mân emblematice cuvintele scrise de N. Iorga despre menirea istoricului: „un animator neobosit al tradi?iei na?ionale, un m?rturisitor al unit??ii neamului peste hotare politice ?i de clase, un predicator al solidarit??ii de ras? ?i un descoperitor de ideale spre care cel dintâi trebuie s? mearg?, dând tineretului ce vine un exemplu".

La cei 75 de ani care au trecut de la moartea sa, N. Iorga continu? s? fie farul c?l?uzitor al românilor ?i o personalitate ?tiin?ific? mondial? de prim? m?rime, c?ruia i se cuvine stima ?i recuno?tin?a noastr?.

footer