Revista Art-emis
Nicolae Iorga - Istoria, o datorie fa?? de omenire PDF Imprimare Email
Comandor (r) Prof. univ. dr. Jipa Rotaru, Membru A.O.?.R.   
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 23:52

Acad. Nicolae Iorga, art-emis„A?a mergem din veac în veac, ca drume?ul în calea lupilor!"

„A fost t?iat un brad batrân/ Fiindc? f?cea prea mult? umbr?/ ?i-atuncea din p?durea sumbr?/ S-a auzit un glas p?gân.// O, voi ce-n soare cald tr?i?i/ ?i-a?i r?pus stramo?ul vostru/ S? nu v? strice vou? rostul/ De ce sunteti a?a gr?bi?i?// În anii mul?i cât el a fost/ De-alungul ceasurilor grele/ Sub paza crengilor rebele/ Mul?i au aflat un ad?post// Mo?neagul, stând pe culme drept,/ A fost la drum o c?l?uz?/ ?i-n vremea aspr? ?i ursuz?/ El cu furtunile-a dat piept// Folos aduse cât fu viu/ ?i mort acuma, când se duce,/ Ce alta poate-a v? aduce/ Decât doar înc? un sicriu." (Nicolae Iorga)
Rapturile teritoriale din anul 1940, anii de restri?te ce veneau, au definit tragicul destin ce lovea România ?i l-au îndrept??it pe Nicolae Iorga s? afirme: „A?a mergem din veac în veac, ca drume?ul în calea lupilor!". (ART-EMIS).

75 de ani de la moartea savantului

Prin temperament, ca ?i prin forma?ia sa de spirit universal, savantul Nicolae Iorga poate fi comparat cu un fenomen al naturii. O dovad? în acest sens o constituie monumentala sa oper? care, prin cantitatea ?i varietatea temelor tratate , dep??e?te cu mult limitele considerate maxime pentru fiin?a omeneasc? , fiind, sub acest aspect f?r? egal, nu numai în istoria culturii române?ti ci ?i în aceea a culturii universale. Conform unei statistici înc? incomplete,marele savant român a l?sat posterit??ii zeci de mii de titluri incluse în 1359 volume însumând 165.656 de pagini, 12.755 articole ?i 4.965 recenzii publicate în peste 700 de periodice din toat? lumea[1]. Opera istoric? a lui Nicolae Iorga elaborat? în decursul unei jum?t??i de veac reprezint?, prin vastitatea preocup?rilor, prin bog??ia tematicii abordate, prin rezultatele valoroase la care s-a ajuns, un nepre?uit tezaur ?tiin?ific ?i cultural d?ruit de savantul român istoriei na?ionale ?i universale. Str?lucit elev ?i laureat al ?colii Hautes Etudes de la Paris , doctor al Universit??ii din Leipzig, profesor de istorie universal? din anul 1894 la vârsta de 23 de ani al Universit??ii din Bucure?ti, membru al Academiei Române din anul 1911, membru al Academiei de Inscrip?ii din Paris, al academiilor ceh?, sârb?, suedez?, profesor la Sorbona, membru corespondent al academiilor polon? ?i italian?, membru al institutelor slave de la Londra ?i Praga, al Societ??ii de ?tiin?e bizantine, Doctor Honoris Causa al universit??ilor din Paris,Roma, Oxford, Geneva, Lyon, Strasbourg, Vilnius, Praga, Bruxelles, Bratislava, Stocholm, Cern?u?i, Cluj, Bucure?ti ?.a., Nicolae Iorga a surprins pretutindeni prin extraordinara sa activitate creatoare, prin originalitatea sa, puterea de evocare, capacitatea de sintez?, stilul s?u uneori înc?rcat de povara multiplelor teme abordate, alteori clar, direct ?i p?trunz?tor în acela?i timp. Referindu-se la aceast? mare personalitate a culturii noastre, George C?linescu în cunoscuta sa Istorie a literaturii române remarca urm?toarele: „El e un specialist total, un istoric care a sorbit apa tuturor. Nu e posibil s?-?i alegi un domeniu oricât de îngust ?i umbrit din istoria român? f?r? s? consta?i c? Nicolae Iorga a trecut pe acolo ?i a tratat tema în fundamentul ei... Cunoa?terea aproape monstruoas? a istoriei universale ?i române în cele mai mici detalii, direct de la izvoare, i-a îng?duit istoricului s? improvizeze la cerere ?i în scurt timp istorii par?iale, monografii de ora?e, de domenii, de familii, istorii de rela?ii, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comer?ului, istoria literaturii, istoria c?l?toriilor str?ine, a tip?riturilor. ?i acesteas nu sunt simple îndreptare, sunt sinteze complete, exhaustive, uneori disperant de am?nun?ite, egoiste în note pân? a nu l?sa altuia bucuria unui adaus"[2].

Trecând în revist? preocup?rile sale vaste ?i lucr?rile elaborate în atâtea domenii, putem vorbi despre Nicolae Iorga ca istoric al Fran?ei, al Angliei, al Italiei, al Poloniei, al Imperiului Otoman, al sud-estului european ?.a.m.d., dup? cum la fel de bine putem vorbi despre el ca istoric al Transilvaniei, Banatului, Olteniei, Munteniei, Dobrogei, Moldovei sau ca istoric al armatei ?i al înv???mântului, al unit??ii na?ionale, al independen?ei României ?i al f?uririi statului na?ional unitar. La fel ca marele s?u predecesor Nicolae B?lcescu, pe care îl considera ca mentor spiritual, Nicolae Iorga privea istoria nu ca pe în?iruire de date ci o carte de înv???turi pentru prezent ?i viitor, un mijloc de ridicare a con?tiin?ei umane.În concep?ia sa, datoria istoriei este de al?muri pe ascult?tori asupra problemelor zilnice, asupra întreb?rilor ce se prezint? înaintea fiec?ruia, pentru c? istoria este via?a omeneasc?; problemele de odinioar? sunt problemele de acum, în alt? form?, cu al?i oameni, aceea?i umanitate, când ajuns? la scopurile ei, când c?lcat? în picioare ?i strivit?. Relevând utilitatea, frumuse?ea ?i func?ia etico-social? a istoriei, ilustrul savant sublinia faptul c? "istoria e disciplina cea mai uman? din toate, pentru c? l?rge?te via?a" prin perspectiva imens? a trecutului, prin presim?irea viitorului f?r? de cap?t. Nu exist? disciplin? omeneasc? prin care s? ne facem mai sociabili, mai altrui?ti, mai iubitori de om ?i de via??"[3].

Nicolae Iorga s-a aplecat cu con?tiinciozitate ?i competen?? asupra fenomenelor de istorie universal? din toate timpurile, preocupându-se constant de în?elegerea ?i încadrarea istoriei na?ionale în ansamblul dezvolt?rii societ??ii umane de pe întregul mapamond. Vorbind în memorabilul s?u discurs de recep?ie la Academia Român? din 17 mai 1911, despre istoria universal? a?a cum o întrevedea, în seria dezideratelor pe care le formula, Iorga dorea ca aceasta s?-?i constituie pe viitor, atât de hot?rât domeniul s?u de lucru, „încât s? nu mai lase lâng? sine loc pentru o ?tiin?? ori filozofie a istoriei, cu al?i speciali?ti, care nu cunosc de cele mai multe ori nu intimitatea înv???toare a studiilor istorice, darnici m?car gradul de siguran?? ?i de însemn?tate la care au ajuns speciali?tii"[4]. Cercetarea aprofundat? a istoriei popoarelor vecine, a marilor imperii, precum ?i punerea în circuitul ?tiin?ific a rolului ?i locul românilor în universalitate, a contribu?iei lor la dezvoltarea culturii ?i civiliza?iei europene s-au manifestat permanent în activitatea ?tiin?ific? a istoricului român înc? de la terminarea studiilor sale universitare ?i pân? în clipa când min?i întunecate ?i bra?e murdare au curmat via?a titanului care era considerat în epoc? drept „singurul istoric român care a putut cuprinde în opera sa evolu?ia lumii întregi"[5]. Încununare a unui efort supraomenesc, roadele cercet?rilor sale în domeniul istoriei universale s-au concretizat, de-a lungul anilor, în nenum?rate opere de sintez?, monografii, studii,articole sau conferin?e care aveau drept scop de a prezenta "istoria universal? pe care o cere vremea noastr? dup? nevoile ei, pentru ca nu cumva, f?r? luminile trecutului, ea s? apuce, în mi?c?rile ei politice ?i sociale,c?ile pe care le-a apucat"[6].

În concep?ia lui Nicolae Iorga, istoria era o datorie fa?? de omenire, datorie care comporta în primul rând obliga?ia de a respecta adev?rul ?i de a înf??i?a faptele „a?a cum au fost". Pentru a se putea realiza acest lucru, activitatea istoricului nu se poate m?rgini la singura m?rturie a izvoarelor. Întrucât "istoria e adev?r ?i art?", pentru a-i da via?? trebuie s? intervin? imagina?ia ?i experien?a istoricului. „Îmi voi permite s? spun - ar?ta Nicolae Iorga - c? în toat? via?a mea nu am f?cut nimic în afar? de societate. Tot, ?i literatura, ?i arta, ?i ?tiin?a eu le socot în leg?tur? cu via?a noastr? omeneasc?, închis? în marginile unei na?iuni ?i ale unui stat ?i, mai departe de na?iune ?i de stat, în via?a general? a omenirii". Profund cunosc?tor al istoriei na?ionale ?i a celei europene, Iorga a în?eles c? fenomenele istoriei române?ti, departe de a reprezenta manifest?ri izolate, se integrau în marile curente de istorie general?. Eviden?iind faptul c? istoria românilor nu poate fi separat? de cea universal?, marele savant scria: „izolat?, istoria noastr? nu are în?eles. Popor mic, dar pus într-un loc prielnic sintezelor, ne-am însu?it tot ceea ce am primit, armonizând dup? instinctele ?i nevoile noastre suflete?ti toate elementele împrumutate. N-aveam nici un motiv s? continu?m a accepta istoria omenirii a?a cum e scris?, în chip divergent, dup? ambi?ii, pe care nicio metod? nu le poate opri ?i înfrâna, de popoarele mari. Ci profitând de pozi?ia noastr? geografic? ?i de existen?a sintezelor care ni s-au impus, trebuie s? tras?m linii ?ipuncte de popas pentru via?a lumii pe care ceilal?i, chiar când le v?d nu le ?in în seam?"[7].

Ampla cercetare prin arhivele ?i bibliotecile europene ?i remarcabila capacitate de sintez? a savantului român se fac sim?ite imediat dup? terminarea studiilor universitare când Nicolae Iorga va publica lucr?rile „Thomas III, marquis de Saluces", Paris, 1893 ?i „Philippe de Mazieres (1324-1405) et la croisade du XIV-e siecle", Paris 1896. Continuând cercet?rile asupra istoriei române?ti ?i europene, stabilind analogii, compara?ii, similitudini ?i deosebiri între evolu?ia poporului român ?i a popoarelor vecine, Iorga va depune o statornic? munc? de editare a noi ?i noi izvoare,documentare care, vor sta la baza unei ample istorii a cruciadelor, în ?ase volume, publicat? între anii 1899-1916. Studiul cruciadelor îl va duce pe autor în tangen?? cu istoria Bizan?ului ?i implicit cu cea a cuceritorilor otomani, mo?tenitori ai acestei imense împ?r??ii. Documentarea acumulat? cu prilejul acestor studii îi va permite elaborarea primelor sale mari opere de istorie universal?: „The Bizantine empire" în 1907 ?i „Geschichte des Osmanischen Reiches" în cinci volume editate între anii 1908-1913. Concomitent, Nicolae Iorga este preocupat de alc?tuirea unior expuneri unitare asupra istoriei poporului roman, concretizate în trei mari sinteze: „Geschichte des Rumanischen Volkes im Rahman seiner Staatsbildungen",Gotha 1905, „Histoire de la Roumains et de leur civilisation", Paris, 1920 ?i „Istoria Românilor", zece volume ap?rute la Bucure?ti între anii 1935-1939. În aceste sinteze, dup? cum aprecia autorul lor, a topit întreaga sa comoar? documentar? adunat? din numeroase arhive române?ti ?i din toate col?urile Europei, c?utând totodat?, pe baza unei cuget?ri originale ?i a unei arhitecturi proprii, s? ilustreze în ele, cu o genial intui?ie, sensul ?i modul de dezvoltare a vie?ii unitare a poporului roman, precum ?i perspectivele sale de viitor.

Prestigiul cucerit în domeniul istoriei popoarelor din Peninsula Balcanic? ?i a relief?rii leg?turilor acesteia cu istoria românilor l-a îndrept??it pe Nicolae Iorga s? înfiin?eze, în anul 1914 Institutul de Studii Sud-Est Europene care se va situa în rândul celor mai porestigioase institu?ii de cercetare a istoriei din Europa. În timpul Primului R?zboi Mondial ?i în perioada imediat urm?toare, marele istoric lucreaz? cu înfrigurare la elaborarea unor importante lucr?ri cum au fost: „Imperialismul austriac ?i cel rus în dezvoltare paralel?", „Originile ?i dezvoltarea statului austriac", la care se vor ad?uga „Chestiunea oceanelor", „Dezvoltarea a?ez?mintelor politice ?i sociale ale Europei", „Elemente de unitate a lumii medievale, moderne ?i contemporane", „C?r?ile reprezentative în via?a omenirii" ?.a., care vor constitui zestrea ?tiin?ific? pe baza c?reia savantul a elaborat lucrarea „Essai de synthese de l 'istoire de l' Humanite", oper? ce l-a consacrat definitiv drept unul dintre cei mai mari istorici din Europa. Activitatea sa în planul istoriei universale nu s-a limitat numai la scrierile men?ionate. Între anii 1920-1940, Nicolae Iorga î?i va des?vâr?i opera european? prin prelegeri, conferin?e ?i comunic?ri la mai toate congresele interna?ionale, universit??ile ?i academiile din Europa ?i America. Rezultatele muncii sale ?tiin?ifice ?i recunoa?terea valorii de istoric mondial vor fi concretizate ?i în cele peste treizeci de titluri de Doctor Honoris Causa ?i de membru al celor mai renumite academii din lume[8], fapt f?r? precedent în epoc?.

Prodigioasa activitate ?tiin?ific? a marelui savant român era astfel omagiat? de istoricul american Paynton, la 3 mai 1930, când lui Nicolae Iorga i se confer? titlul de Doctor Honoris Causa al Universit??ii din Oxford: „V? prezint un b?rbat de multe înv??at ?i a multe scriitor pe care dac? a? voi s?-l numesc Titu Liviu al Daciei sale transdanubiene ar fi s? ascund ceea ce ar trebui rostit mai înainte de toate, anume c? el a scris opere istorice în patru limbi, c? a mers pân? la izvoarele cele mai ascunse, c? a pref?cut în piese de teatru povestiri istorice ?i a împletit numele s?u cu îns??i istoria. C?ci nu a descris numai faptele românilor, nu a publicat numai monumentele ?i a str?b?tut cu o curiozitate ca a lui Pliniu arta, s?la?urile ?i mîn?stirile lor, el a urm?rit analele turce?ti pe o întindere de 5 secole, în tot atâtea tomuri le-a înf??i?at, precum a cercetat ?i obiceiurile ?i a?ez?mintele tuturor neamurilor din p?r?ile de miaz?zi ?i soare-r?sare ale Europei. C?ci nimeni nu se bucur? în atare privin?? de o mai mare ?i mai r?spândit? faim? în lumea ?tiin?ific?"[9]. Apropierea furtunii care avea s? angajeze popoarele lumii în uraganul celui de-al doilea r?zboi mondial îl face pe istoricul român s?-?i adune tot mai st?ruitor gândurile în jurul unei umanit??i c?reia i se contestau cele mai elementare drepturi de libertate ?i demnitate. Într-o cuvântare ?inut? la Congresul Ligii Culturale, în anul 1939, Nicolae Iorga atr?gea aten?ia asupra înv???mintelor trecutului: „Lua?i îns? istoria ?i ve?i vedea care este soarta regimurilor care au atentat la cugetarea liber? în omenire, c?uta?i în istoria omenirii ?i ve?i vedea unde au ajuns to?i cuceritorii, to?i acaparatorii de ??ri ?i distrug?torii de neamuri". Iar în ultima sa lec?ie de deschidere a anului universitar rostit? în fa?a studen?ilor,marele dasc?l accentua ideea c? istoria este un mare tribunal, în care se judec? popoarele ?i na?iunile; triumfuri aparente se termin? prin cumplite dezastre ?i încord?ri na?ionale, cum este ?i încordarea de fa?? a Germaniei, pot s? aib? un efect dezastruos. F?când o analiz? lucid? a evenimentelor pe baza înv???mintelor istorice, Nicolae Iorga concluziona c? :" orice c?lcare a condi?iilor normale de via?? nu aduce decât oboseala unui organism ?i incapacitatea de a juca rolul istoric natural din partea acelora care au întrecut, peste puterile lor, acest rol".

Preocup?rile ilustrului om de ?tiin?? român pentru studiul istoriei universale nu au încetat nici o clip?. Chiar atunci când mâna criminal? a for?elor teroriste s-a ab?tut asupra acestui monument al culturii române?ti, pe masa sa de lucru se aflau paginile unei prefa?e la o „istoriografie" - rezumat ?i sintez? a tuturor cuno?tin?elor culese în decursul cercet?rilor efectuate timp de decenii asupra trecutului tuturor popoarelor.
Pe baza datelor cunoscute suntem îndrept??i?i s? afirm?m c? Nicolae Iorga a fost savantul care a scris cel mai mult, nu numai dintre români, dar chiar dintre to?i c?rturarii lumii. Contribu?ia sa de o via?? pus? în slujba culturii române?ti cât ?i a celei universale, i-a fost unanim recunoscut? ?i apreciat?,marele savant român impunându-se ca cel mai reprezentativ istoric al Europei din secolul al XX-lea.
-------------------------------------------
[1] Enciclopedia istoriografiei române?ti, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1978,p.183.
[2] George C?linescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucure?ti, 1982, p.612.
[3] Barbu Teodorescu, Nicolae Iorga 1871-1940, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1976,p.36.
[4] Nicolae Iorga, Discurs de recep?ie la Academia Român?, 17 mai 1911 în Neamul Românesc, V?lenii de Munte 1913.
[5] Pamfil ?eicaru, Istoricul Nicolae Iorga în " Ramuri, revista literar?", An XXXVIII nr.9-10, septembrie-octombrie 1942, Craiova p.277.
[6] Ibidem, p.281.
[7] C.I.Br?tianu, N.Iorga ( trei cuvânt?ri), Bucure?ti 1944, p.8.
[8] Nicolae Iorga, Omul ?i opera, Editura Junimea, Ia?i, 1971, p.82.
[9] C.I.Br?tianu, Op.cit., p.6.

footer