Revista Art-emis
Serviciul Român de Informaţii - Un sfert de secol de istorie (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Duminică, 29 Martie 2015 15:19
SRI - 25 de ani de la infiinţare„Datorăm loialitate necondiționată doar Patriei noastre și nu persoanelor trecătoare la conducerea unor instituții, și ele vremelnice, și cu care unii dintre conducătorii acestora nu sunt capabili să se identifice. [...] Secretizarea informațiilor cu scopul de a se ascunde abuzul de putere, acte administrative ilegale ori infracțiuni este interzisă”.
Tentativele Kremlinului de a se debarasa de liderii politici incomozi de la Bucureşti
La 26 martie 1990, după patru luni de descărcare de informaţii a Departamentului Securitătii Statului de către agenţi ai G.R.U.[1], preşedintele Comitetului de Stat al Securităţii (K.G.B.)[2], Vladimir Kriucikov, a decis să le ia generalilor roşii de la Bucureşti jucăria Serviciului de Informaţii (civil) al Ministerului Apărării Naţionale. Denominaţia „democratică” a noii securităţi a fost lansată imediat după trecerea, la 26 decembrie 1989, a Departamentului Securităţii Statului în structura Ministerului Apărării Naţionale, cu ministrul secretar de stat, general-colonel Iulian N. Vlad la comandă, până la arestarea acestuia, în după amiaza ultimei zile anului, când s-a recurs şi la o manevră provocatoare, scontându-se pe un al patrulea scenariu de lichidare fizică a acestuia, în decursul ultimei săptămâni. Birocraţia paroxistică a militarilor din reţeaua G.R.U. însărcinaţi să reorganizeze noul serviciu a disimulat de minune, în intervalul celor patru luni, distrugerea, din numai câteva mişcări, a unicului sistem informativ naţional din fostele state socialiste, membre ale Tratatului de la Varşovia, care, de la jumătatea anilor ’60, a fost etichetat de Moscova ca inamic. Printre consecinţele acestei etichete au fost şi tentativele Kremlinului de a se debarasa de liderii politici incomozi de la Bucureşti şi susţinerea vocilor critice, chiar şi în surdină, la adresa lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în ultimii ani de activitate şi viaţă ai acestuia, iar ulterior, pregnant începând cu anul 1977, împotriva lui Nicolae Ceauşescu, pe care l-au flancat cu agenţi de anvergură şi i-au ţesut iţele unei conspiratii în mai multe acte. Precizarea este necesară, date fiind circumstanţele scoaterii lui Nicolae Ceauşescu din viaţa politică, dar şi din cea pământeană şi numirea, în martie 1990, ca director al Serviciului Roman de Informaţii a unui complotist activ şi participant - „ca asesor civil al Tribunalului Militar Excepţional” - la execuţia de la Târgovişte, din 25 decembrie 1989, a cuplului prezidenţial.
Generalii Nicolae Militaru, Gheorghe Logofătu, Victor Atanasie Stănculescu şi Vasile Ionel şi-au plantat oamenii la comanda structurilor defunctului Departament al Securităţii Statului.
Acestea sunt faptele simple, cele care rămân şi contează cu adevărat pentru istorie. Dincolo de fapte, vom găsi naraţiuni, care de care mai interesante, dar cel mai adesea subiective, sau tendenţioase, ori de-a dreptul ticăloase.
Despre circumstanţele înfiinţării Serviciului Român de Informaţii am scris şi nu tot ceea ce am scris a fost şi de bine[3]. Dacă generalul Nicolae Militaru nu ar fi fost dornic de instaurarea, şi de jure, a unui regim de dictatură militară, comandându-şi până şi uniforma de mareşal, deci dacă nu ar fi devenit o ameninţare iminentă pentru Ion Iliescu, care din anii ’70 devenise agreat la Kremlin ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu, generalii roşii ar fi deţinut în continuare jucăria serviciilor secrete, cel puţin până la clarificarea opţiunilor de politică externă, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia. Forţa reţelei G.R.U. din România, chiar dacă acesta nu era totalmente autonom de K.G.B., acţionând integrat, sub coordonarea aceluiaşi şef autohton de rezidenţă, pentru înlăturarea lui Ceauşescu, l-au făcut pe Ion Iliescu mai circumspect şi determinat să capteze bunăvoinţa Occidentului pentru a se menţine în prim planul vieţii politice. Datele factuale ale primei etape a directoratului lui Virgil Magureanu indică o susţinere deosebit de puternică a acestuia pentru ofiţerii pe care generalii Nicolae Militaru, Gheorghe Logofătu, Victor Atanasie Stănculescu şi Vasile Ionel i-au plantat la comanda structurilor defunctului Departament al Securităţii Statului.
Au fost elaborate cca. 500 documente de concepţie, doctrină, organizare, planificare şi reglementare a activităţii de informaţii
Incompetenţa şi gravele erori profesionale, cumulate cu derapaje şi imixtiuni în sfera politicului, precum şi predispoziţia la corupţie, vor compromite, în foarte scurt timp, pe mai mulţi dintre comandanţii militari, cărora directorul S.R.I. le-a cerut expres, ministrului Apărării, „încetarea detaşării”. Au mai rămas doar câţiva profesionişti cu experienţă în activitatea de informaţii militare, dar fără vreun rol decizional direct, afară de forţa persuasiunii personale. Domeniile activităţilor de suport logistic au rămas, pe mai departe, populate cu personal detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale. Virgil Magureanu a fost declarativ deschis inovării şi reformelor. În primii cinci ani ai directoratului său au fost elaborate cca. 500 documente de concepţie, doctrină, organizare, planificare şi reglementare a activităţii de informaţii pe noile coordonate ale realităţilor politice şi ale contextului geopolitic şi geostrategic internaţional. Nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre consecvenţa şi exemplul personal al „directorului fondator” în ceea ce priveşte punerea în practică a propriilor decizii, căci majoritatea noilor directive şi le asumase ca ordine cu putere de lege.
Virgil Măgureanu a tras reforma „pe dreapta”
Rezistenţa la reforme a fost crâncenă, iar Virgil Măgureanu se dovedea, cel puţin în aceiaşi măsură, susţinător şi al antireformiştilor. „Divide et impera!” Pe de o parte, avea disponibilitatea nelimitata de a emite reglementari, iar, pe de alta parte, le dezavua la primele semnale de rezistenţă, primite din partea celor incomodaţi de instrumentele de organizare şi planificare, control şi cuanificare a activităţii. Prim-adjuncţii şi adjuncţii directorului au fost consecvenţi în liniile de reformare, iar cei pe care Virgil Măgureanu i-a destituit, inclusiv prin comunicate de presă în timp ce se aflau în concediu, între motivele reale, acoperite de capete de acuzare false, se afla impresia indusă de delatori de profesie, cum că principalii săi colaboratori ar promova reforme prin care să-i limiteze puterea, în numele legalităţii şi al autocontrolului intern de constituţionalitate al activităţii Serviului. După ce, la cea de-a cincea aniversare a înfiinţării Serviciului Român de Informaţii, a declarat public reformarea şi punerea pe baze noi a activităţii, Virgil Măgureanu a tras reforma „pe dreapta”.
Ce se construise în planul conceptualizării obiectivelor și direcțiilor strategice de acțiunea dispărut în implozia unui atentat la securitatea națională
La 27 aprilie curent, se vor împlini 18 ani de când, de seară până dimineață, au fost scoase din uz cca. 30 de reglementări și precizări metodologice referitoare la apărarea securității naționale, elaborate în perioadă 1991-1995. Peste o lună, la 26 mai 1997, „directorul fondator” al S.R.I., avea să fie schimbat de președintele Emil Constantinescu, cu inginerul constructor Costin Georgescu, deputat al Partidului Național Liberal, vicepreședinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranţă natională și coordonator al Convenției Democrate Române. Un oltean descendent din familia unui ofițer de carieră, care și-a împlinit, cu abnegație, onoare și omenie față de ostași, datoria pe câmpurile de bătaie ale celui de Al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de predecesorul său, noul director a trăit pe șantiere, a condus colective de specialiști și muncitori, a împărtășit cu ei satisfacțiile și greutățile vieții și profesiei de constructor. Drept urmare, avea și o altă percepție, cea constructivă asupra informației. În amintita noapte, aproape tot din ceea ce se construise în planul conceptualizării obiectivelor și direcțiilor strategice de acțiune în domeniile cele mai vulnerabile la agresiunile anticonstituționale a dispărut în implozia unui atentat la securitatea națională, amorsat de o dispoziție verbală, codificată și ascunsă printr-o actualizare de rutină „indicatorilor de raportare și implementare a datelor în sistemul informatic”.
Care sunt datele cazului și care au fost mizele?
Pe măsură ce acumulările de informații relevau o țintă bine definită a amenințărilor la adresă securității naționale, în plan strategic se defineau obiectivele și direcțiile de acțiune, care se formalizau într-un document cu valoare de reglementare și orientare unitară a acțiunilor Serviciului pentru controlul vulerabilitatilor și reacțiilor față de pericole. Așa, de exemplu, a fost constatat interesul extern, îndeosebi în Transilvania, Crișana, Maramureș și Banat, pentru eludarea dispozițiilor Constituției cu privire la inalienabilitatea teritoriului României, principiu în temeiul căruia „cetăţenii străini și apatrizii nu pot dobândi drept de proprietate privată asupra terenurilor.” Pentru cercetarea și documentarea fenomenului, a fost inițiată o operațiune codificată „Glia”, subsecvență apărării dispozițiilor art. 44 al Constituției României. Rezultatul nu a întârziat să apăra, iar guvernul luase în calcul o inițiativă legislativă de protecție față de evidențele acțiuni de război economic duse împotrivă României din arealele fostului Imperiu Austro-Ungar. Într-o altă ipoteză, în urmă aflării rezultatelor estimărilor asupra bogățiilor subsolului, realizate pe bază datelor de cercetare culese de sateliți, teritoriul României a fost „parcelat”, undeva în exteriorul țării, în loturi vizate pentru concesionare, despre care autoritățile din acel moment ale statului român se prefăceau a nu ști mare lucru, dar pentru care se începuse competiția. Urmarea a fost inițierea a două proiecte operaționale de protejare a priorităților naționale, codificate „Magma” și „Neptun”. „Magma” privea rezervele de gaze, iar „Neptun” cele de țiței. Unul din proiecte referea și la gazele de șist.
Teritoriul României a fost „parcelat”, undeva în exteriorul țării
Gravele incidente interetnice violente din 1990 în localitățile Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, Bolintin Deal, județul Giurgiu și Hădăreni, județul Mureș au impus o operațiune specializată de protecție („O.I.G.-ROM”), circumscrisă prevenirii atentatelor împotrivă colectivităților. Recrudescența explozivă a extremismelor naționaliste, a revizionismului teritorial și a separatismelor etnice au determinat un program complex de abordare a planurilor și direcţiilor de cunoaștere și prevenire, inclusiv adaptări în structură organizatorică a Serviciului.
Alte operațiuni priveau prevenirea extincției rețelelor criminale din est, a încălcării embargoului impus Iugoslaviei, aspecte ale cooperării, colaborării și conlucrării interdepartamentale în interiorul sistemului securității naționale ş.a. În total, în primii cinci ani de la constituirea S.R.I au fost inițiate numeroase astfel de reglementări, toate cu bază legală identificată obligatoriu în dispozițiile Constituției, Legea nr.51/1991 privind siguranță națională, Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., cu trimitere, după caz, la dispoziții complementare ale altor legi.
Decizia a fost luată şi transmisă „de la persoană la persoană”
Momentul în care s-a procedat la acea amplă radiere a memoriei instituționale a Serviciului Român de Informații a precedat predarea funcției de către Virgil Măgureanu, iar dispoziția a fost transmisă verbal de un colaborator din imediată sa apropiere, teoretic, fără urme. Alte retușuri anterioare ale reglementărilor au creat riscuri de deconspirare a identității surselor secrete, au bagatelizat și compromis instituția ofițerilor acoperiți, ori au deturnat informarea de la rațiunea existenței serviciului. Chestiuni în care comisiile parlamentare de control au mai prins câte un capăt de ață, dar niciodată nu au reușit să deşire ghemul abil încâlcit al scopurilor ascunse. Practic, noul director a preluat Serviciul, în ceea ce priveşte instrumentele delicate ale îndeplinirii misiunilor, cam de la momentul 1991-1992. Antemergătorul său în S.R.I., profesorul Mircea Gheordunescu, numit adjunct al directorului la 14 martie 1997, nu a aflat nimic, fiindcă decizia - dată fiind nefirescul ei -, a fost luată şi transmisă „de la persoană la persoană”. Fiecare conştientă, cel puţin de faptul că participă la un abuz care va deschide cale liberă, dacă avem în vedere profitorii, putem afirma că trădării naţionale, în varianta submimării economice a statului, de conivenţa cu interesele unor entităţi străine. În primul rând, cele care au „ras” industriile grele (feroase si neferoase), extractive, chimică şi petrochimică s.a.m.d.
Au fost abandonate misiuni fundamentale de apărare a Constituţiei României
Pentru ascunderea manoperei şi pentru a nu se observa „din prima”, nu s-a emis vreun ordin expres de abrogare. Ar fi avut loc, imediat, comentarii şi reacţii în Serviciu. Cum s-a procedat? Sub pretextul actualizării dicţionarului esenţelor de informaţii (tag-urilor), printr-o circulară transmisă de un oarecare, din dicţionarul respectiv s-au radiat câteva coloane de combinaţii binare, corespunzătoare numelui de cod al operaţiunilor şi esenţelor de informaţii aferente. Consecinţa a fost că respectivele informaţii nu mai erau recunoscute şi acceptate de sistem. În Serviciu, cu deosebire la structurile teritoriale, au apărut comentarii şi nedumeriri de ce au fost abandonate misiuni fundamentale de apărare a Constituţiei României, definite de operaţiuni din categoria celor anterior amintite. Am rămas „interzis”. Dacă abrogarea lor ar fi fost făcută pe cale legală, prin ordin al directorului, aşa cum au intrat şi în vigoare, trebuia să se ştie. Nimeni nu credea că se pot abandona direcţii de acţiune informativă, pe care atât Constituţia, cât şi legile existente obligă la îndeplinirea respectivelor misiuni. Ofiţerii credeau că dispoziţia a fost dată de noul director al Serviciului, numit de preşedintele Emil Constantinescu şi erau preocupaţi de identificarea soluţiilor juridice, care să le permită exercitarea competenţelor retrase. 
Prada numită „România”
Regulile interioare severe, specifice disciplinei Serviciului nu îngăduiau nimănui să afle ceea ce nu i se comunica oficial şi nu-i este necesar îndeplinirii atribuţiilor sale. Peste ani, fiind solicitat să particip la o evaluare a necesităţilor de modernizare conceptuala şi organizatorică a Serviciului, avea să se descopere ce şi cum s-a întâmplat, iar constatările şi consecinţele au fost raportate ierarhic. Cei care au comandat atentatul la misiunile de realizare a securităţii naţionale au dorit să se facă „întuneric” şi să nu fie văzuţi. Ei, dar mai cu seama politicienii miliardari şi milionari, niciodată menţionaţi în vreun top. Atât ei, cât şi spoliatorii veniţi de aiurea, ca lăcustele la prada. La prada numită „România”. Învăţămintele istoriei arată că astfel de întâmplări însoţesc alternanţele partidelor politice la putere. Dar nu se cunosc şi cazuri în care vreo putere politică să aibă suficientă voinţă să-şi asume eliberarea serviciilor secrete din constrângerile care le impiedică să vadă şi să înţeleaga cât de fragile sunt demarcaţiile dintre oportunismul carierist, corupţie şi trădare.
- Va urma -
------------------------------------------------
[1] Гла́вное Разве́дывательное Управле́ние (Г.Р.У.); Glavnoe Razvedîvaetel’noe Upravlenie (G.R.U.);
[2] (K.G.B.) Komitet gosudarstvennoy bezopasnosti; Комите́т Госуда́рственной Безопа́сности (К.Г.Б.).
[3] Aurel I. Rogojan, Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Bucureşti, Editura Compania, 2011 p. 37-80.
footer