Revista Art-emis
Dochia, M?r?i?orul regal al Daciei Maicii Domnului PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 01 Martie 2015 17:24
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, art-emisFecioar? - Numele T?u este Izvorul dumnezeirii!
Femeie - Numele T?u este Psalmul de foc al Iubirii!
Mam? - Numele T?u este Via?a sfânt? a nemuririi!

Prin mistica traco-dac? a Prin?esei Dochiei, Femeia cre?tin? exprim? fenomenul frumosului românesc în diversitatea lui ortodox?. Femeia s?rb?torit? str?luce?te sublim ca nimbul frumuse?ii regale. Cu unduirile sale majestuoase Femeia dac?, pare o cascad? ce se reverberaz? într-un torent al fiorului cosmic românesc. Femeia se aseam?n? unui flux muzical care r?pe?te în comunicare, care te înal?? purtându-te într-o viziune sacr? de extaz. În nuan?ele graiului dulce, Femeia te însufle?e?te, te a?eaz? pe ritmul gândului, inspirându-?i t?cerea ei profetic?.

Fecioara Maria, Cr?iasa Cerului ?i a P?mântului.

Înflorit? ca o ramur? din ve?nicie Femeia e îns??i eternitatea. În Femeie înmugure?te verdele perfec?iunii, via?a celorlal?i, ca sfânt izvor al sentimentului unei armonii celeste. În natura Femeii suspin? sublimul ?i surâde admirabilul. Femeia este Ideea care s-a întrupat în frumos dând form? cugetului. Sufletul ei pogoar? din str?fundurile siderale ale etnicit??ii noastre. Din ea s-a întrupat spre ve?nicie Pantheonul tracic, nemuritor. Femeia dac? este cea dintâi cugetare a tradi?iei române?ti str?bune. Originea ei cosmic? suprapus? peste existen?a divin? d? expresie p?mântului într-un susur universal de energii vibratorii. Femeia s?l??luie?te în ritmul vie?ii, în sânul iubirii, în s?la?ul cre?rii universale unde se ?ese frumuse?ea dragostei feciorelnice. Femeia are con?tiin?a particip?rii ei la frenezia sufletului lumii, torcând rostul existen?ei umane în firul geniului na?ional. Contemplându-se în actul creator de Dor, în emisfera cunoa?terii serafice, Femeia trebuie pus? deasupra tuturor existen?elor create: a?a cum Fecioara Maria urmând Calea Iubirii a atins des?vâr?irea peste întreaga Crea?ie devenind Cr?iasa Cerului ?i a P?mântului.

Femeia, un permanent compliment frumos al tr?irii existen?iale.

Femeia evadeaz? din linia existen?ei lini?tite pentru intensitatea spiritual? spre a crea: poezia, ruga, arta, muzica, dansul, comunicarea. Femeia este cel mai viu sentiment, cel mai totalitar fior al existen?ei. În corolarul existen?ei sale s?l??luie?te haric sentimentul nemuririi. Tr?ind iubirea, Femeia a spus prin sentimente dumnezee?ti, c? sufletul ei este viu, este dragoste ?i nemurire. Numai cei singuratici sunt muritori ?i singuri. În Femeie tr?iesc ?i înfloresc toate miresmele: gândul, bucuria, idealul, amintirea, via?a, sufletul nostru, puritatea, frumuse?ea, cugetul, con?tiin?a, atitudinea, credin?a, cerul suflului mistic, jertfa p?mântului. Dac? B?rbatul este o constatare a vie?ii, Femeia este un permanent compliment frumos al tr?irii existen?iale, al fiec?rei clipe. În fiin?a Femeii curge un continuu eveniment în zâmbet cu soarele, în unduire cu apa, în diversificare cu frumosul, în acord cu muzica, în tres?rire cu dansul, în rev?rsare cu dorul.

Femeia, Poemul divin al cânt?rii.

Femeia dând m?sur? ?i sens armoniei, asimileaz? miracolul. Fiind Altarul marelui Dor, Femeia inspir? forma cea mai sensibil?, cea mai angelic?, de parc? ar fi Sufletul tuturor. Femeia este cea mai liric? expresie în care sufletul ei cânt?. Chiar ?i când este r?nit? maiestatea ei r?mâne de neatins. În privirea ei undele apelor albastre se deschid cuprinzând adâncurile cerului înstelat cu aura dac? a ve?niciei sfin?ilor. Curajul ei semnific? în?l?area c?tre acel spa?iu al esen?elor pure. Tr?ie?te permanent în frumos, iar când acesta lipse?te îl concepe. Femeia are con?tiin?a sever? a frumuse?ii rodirii sale. Femeia exprim? prin dragoste o infinitate de femei, fiecare fiind rezultanta perfec?iunii unei iubiri. ?i în lipsa ei, care de fapt este absen?a b?rbatului, a?eaz? misterul expresivit??ii acelei inimi care r?sfrânge fluidul mistic asupr?-ne. În c?ldura sufletului ei î?i modeleaz? spiritul provocând o reciproc? fascina?ie între ea ?i creatura ei, b?rbatul, ca o tain? care se exalt? de cântarea întregii ei fiin?e miraculoase. În valen?a sentimentelor ei, Femeia compune o simfonie perfect?. În inima Femeii sunt o mie de inten?ii de har, de dor ?i de gra?ie. În toate fibrele fiin?ei ei, cânt? Poemul divin al cânt?rii. În specificul ei corporal se înfrumuse?eaz? natura b?rbatului. În cremenea b?rbatului, în coaja ??rânei lui, Femeia se înscrie ca un dans ritmic de nimf?, ca o siren? de infinit? leg?nare, ca o lic?rire de stea, ca un suspin de lun?, ca o r?coare aburind? de mai, ca o adiere serafic? ce se prelinge ca absolutul în rai, pe coapsa adoratei Eva. Femeia e o rev?rsare a muzicii, un izvor de poezie mistic?, un r?s?rit al idealit??ii sborului, o defini?ie a formei în extaz spre lumina ce d? nesa?iu Dorului. Fecioara este chipul divinit??ii în contemplare cu r?s?ritul fiin?ial. Femeia este un tremur de balad? spre sânul zenitului poleit cu azur. Mama este o Icoan? în care pulseaz? frumuse?ea vie?ii de negr?it.

Suspinul Dochiei pentru Dacia sfârtecat? de vr?jma?ii cotropitori.

Dochia, prima legend? afirm? c? Prin?esa mo?tenitoare a Marelui Decebal a încercat în fruntea armatei ei s? despresureze Cetatea Sarmisegetuza pentru a-?i elibera tat?l din încercuirea romanilor. Dup? primul asalt reu?it Dochia cu armata sa a fost apoi respins?. Atunci s-a retras cu oastea r?mas? spre r?s?rit în mun?i, în vederea unui alt atac surpriz?. Urm?rit? aprig de str?inul cotropitor de ?ar?, care fusese fascinat de frumuse?ea, curajul ?i vitejia ei deosebit? ?i sim?indu-se în mare primejdie a ordonat armatei s-o lase singur? avântându-se spre culmile Muntelui Ceahl?u ?i ascunzându-se dup? o stânc?. Se roag? bunului Zamolxe s-o apere de du?mani. Stânca se deschide îmbr??i?ând prin?esa la pieptul ei. De sub pieptul stâncii a ie?it un izvor ce curge lin ?i rece pân? ast?zi, susurând lacrimile ?i suspinul Dochiei pentru Dacia sfârtecat? de vr?jma?ii cotropitori. Alt? variant? privind soarta prin?esei urm?rite arat? c? dup? ce Dochia s-a ascuns dup? stânc? rugându-se, Zamolxe a pref?cut-o într-o p?stori?? b?trân?, de aici expresia Baba Dochia, cu un cârd de oi. Urm?ritorul s-a oprit în fa?a b?trânei ciob?ni?e întrebând încotro a fugit prin?esa. Baba Dochia i-a ar?tat cu toiagul spre sud. Prigonitorul a plecat pe urmele ei, iar Dochia a r?mas st?pân? pân? ast?zi în ?ara ei.

Dochia, mo?tenitoarea lui Decebal

Dochia, spune o alt? legenda culeas? de Gheorghe Asachi este mo?tenitoarea lui Decebal care l-a înfuntat pe samavolnicul invadator Traian. Fiind urm?rit? de cel care i-a ocupat vremelnic o parte din Regatul tat?lui ei, s-a travestit în p?stori?? reu?ind s? ajung? cu turma de mioare pân? la poalele Muntelui Cehl?u. Aici au ajuns-o urm?ritorii lui Traian cu el în frunte. Atunci P?stori?a-Dochia s-a rugat la Marele Zamolxe ?i Maicii Precista care au pref?cut-o cu oi cu tot în stânci. Aproape de vârful Ceahl?ului se afl? ?i ast?zi în mijlocul unei paji?ti micu?e, ie?it? o stânc? de statura unui om înconjurat? de stâncu?e rotunjite ce preînchipuie pe P?stori?a-Prin?es? cu mioarele sale. Locul acesta mioritic l-am v?zut în vara anului 2013, de la poalele Cet??ii Dur?u-Neam?.

Dimitrie Cantemir spune c? termenul Ceahl?u vine de la protodacul Pion, care înseamn?: stâlp, coloan? a cerului, axis mundi.    Fiind cel mai înalt munte al Moldovei are vârful în form? de turn înalt. „În vârful acestui turn se vede o statuie foarte veche, înalt? de cinci stînjeni, reprezentând o femeie b?trân?, înconjurat? de 20 de oi, iar în partea natural? a acestei figuri femeie?ti curge un izvor nesecat de ap?. Statuia aceasta nu este înfipt? în nici o baz?, ci formeaz? una ?i aceea?i mas? compact? cu restul stâncii, îns? de la pântece în sus este liber?, înconjurat? de pietrele care semnific? oile ei.” (Romulus Vulc?nescu - Mitologie Român?. Ed. Academiei R. S. R., Bucure?ti 1987, p. 268-269).

Imn închinat Femeii

Fiecare zi însorit? cu foc i se roag?,/ Fiecare vorb? a ei e dulce, de frag?,/ Fiecare iubire e dragostea întreag?.// Fiecare sear? senin? smerit i se închin?,/ Fiecare floare spre p?mânt i se înclin?,/ Fiecare fior al ei e o lacrim? de lumin?.// Fiecare mugur de dor în sufletul ei cre?te,/ Fiecare frunz? din ram în inim?-nverze?te,/ Fiecare raz? de sus în priviri îi zâmbe?te.// Fiecare mireasm? pe chipul ei se a?terne,/ Fiecare vis în vis spre împlinire se cerne,/ Fiecare chem?ri sunt tr?iri ?i doruri eterne.// Fiecare susur de ap? în inim?-i vibreaz?./ Fiecare adiere angelic? o înmiresmeaz?./ Fiecare cântare divin? o înfrumuse?eaz?.

footer