Revista Art-emis
Inventatorul Justin Capră a plecat să întâlnească „Adevărul Divin” PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Miercuri, 21 Ianuarie 2015 22:25
Justin Capră - doliu, art-emis„Eu nu sunt inventator, Dumnezeu e inventator, noi făcând parte din « Imitatio Cristi »”. 
 
Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost:
„Nu!... de meserie eu sunt român, iar la asta eu nu voi renunța niciodată”!
 
Virgilius Justin Capră (n. 22 februarie 1933 - d. 19 ianuarie 2015) inventator, profesor și inginer român cunoscut pentru numeroasele sale invenții printre care: rucsacul zburător, triciclul electric Oblio și Troty, cea mai mică mașină din lume - Soleta (cu un consum de 0.5l/100km), primul rachetonaut, automobilul cu motor de avion Virgilius și multe altele. A colaborat cu personalități precum Henri Coandă și Karlo Johann Wilde în domeniul antigravitației, Ion Purica în problema unei lucrări de fizică fundamentală, academicianul Eugen Macovschi în problema viului. A primit diferite distincții și premii importante precum: Premiul Arca, Premiul Ifia Eco pentru cea mai bună invenție ecologică - Triciclu electric sau hibrid, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Eureca Gold Medal pentru Electric or hybrid tricycle, împreuna cu Marian Velcea; Diploma Salonului International de invenții de la Geneva, Premiul Dan Voiculescu și multe altele.
Justin Capră are un portofoliu ce cuprinde 114 invenții, dintre care 72 sunt prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic, 7 aparate de zbor și 15 motoare neconvenționale.
 
Activitate
 
„Cine vrea găsește soluții, cine nu, găsește scuze”. Încă de mic copil preocupările legate de știință au început să se contureze. În timpul școlii primare își cioplește singur niște păpuși de lemn, le plasează pe un disc, punându-le în mișcare cu ajutorul roților dințate de la un ceas stricat. Numește lucrarea ”Hora păpușilor de lemn”. Principala ocupație era să construiască tractorașe, casuțe din nisip, avioane din lemn, diferite mașinuțe cu motorașe de ceas și îi plăcea să stea de vorba cu bătrâni și oameni marginalizați. 
Mai târziu, elev de liceu, meșterește un motor care pornea la o simplă comandă verbală. Încurajat de reactia profesorilor, tânarul va concretiza această idee într-un dispozitiv simplu, ce permitea deschiderea unui garaj de la distanță. În 1956, după o idee năstrușnică din timpul stagiului militar, concepe primul aparat individual de zbor: renumitul „rucsac zburator”; ideea se materializează, fiind transmisă tocmai în S.U.A., unde va fi brevetată șapte ani mai târziu, de către americanii Wendell Moore, Cecil Martin și Robert Cumings. Gurile rele din cooperativa „Ochiul și timpanul” susțin că ideea a fost oferită pe tavă „inventatorilor” americani de către o cârtiță KGB-ista, infiltrată în Ambasada SUA la București, personaj care l-ar fi ascultat cu multă atenție atunci când Justin Capră, umilit de oamenii de știință români, s-a dus să ceară ajutorul ca să-și poată realiza invenția. În 1958, la ieșirea din clădirea Ambasadei S.U.A., a fost arestat și acuzat că ar fi avut intenția să fugă din țară cu ajutorul unui alt dispozitiv de zbor - un „rachetonaut”, cu ajutorul căruia, într-o demonstrație, cu doar câteva săptămâni în urmă, se ridicase de la pământ. Este cercetat, pus să dea declaratii, bătut, amenințat și făcut apoi liber. După ce, la 22 februarie 1962, americanii și-au brevetat aparatul de zbor, identic cu cel imaginat cu șapte ani mai devreme de Justin Capră, în toamna aceluiași an, la Expozitia Transporturilor de lânga Herastrau, Wendell Moore și-a prezentat aparatul de zbor independent. Nu erau diferite decât culoarea și denumirea. Cu toate astea, a continuat să lucreze în magazia lui și să născocească alte și alte mașini, aparate de zbor, dispozitive antigravitaționale. În 2000, invențiile lui însumaseră 77 de mașini, una mai năstrușnică decât alta, multe fiind prioritați la nivel mondial. 57 de prototipuri de automobile, dintre care 10 cu propulsie electrică, 13 motorete - opt cu propulsie electrică, șapte aparate de zbor neconventionale – un elicopter miniatural, de dimensiuni foarte mici - câteva studii ale unor sisteme noi de sustentație și cercetări fundamentale. Câte o năzdrăvănie pusă pe roate sau în mișcare în fiecare an, câte un aparat de zbor la fiecare zece ani de viață.
„Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic.”
 
Invenții și realizări
 
Un nou sistem de bob.În 1950, la doar 17 ani, realizează un bob, cu noutăți în ceea ce privește suspensia și directia;
Automobilul Virgilius. În 1955, construiește un automobil – VIRGILIUS – cu două roți, prima invenție omologată ca atare; echipat cu un motor de avion, de 105 CP, vehicul ce atingea 300 km/oră și cântarea 250 kg;
Rucsacul zburător. În 1956 realizează prima versiune brevetată a „rucsacului zburator”, invenție ce va fi furată – cu ajutorul lui[necesită citare], ajungând să fie brevetată șapte ani mai târziu de către americani. După ce parașutistul Vasile Sebe s-a prăbușit cu primul rucsac, savantul Henri Coanda i-a sugerat să schimbe combustibilul la cea de-a doua variantă a „rucsacului zburator”, realizat și încercat cu succes de către același parașutist, în 1958. Aparatul, expus o vreme la Muzeul Tehnic din București, nu a intrat niciodată în producția de serie. În SUA, în schimb, după obținerea brevetului de invenție, în 1962, pentru un aparat identic cu cel gândit și realizat de Justin Capră, acestea au intrat în producția de serie, fiind folosite în operațiuni dificile de către politiști, militari și pompieri. În 1968 realizează rucsacul-zburător, varianta cu perhidrol. Zbor reușit încercat de același Vasile Sebe.
Aerodina cu decolare şi aterizare verticală. În 1968, realizează o aerodină cu decolare și aterizare verticală, aparat de zbor performant, care nu va fi introdus niciodată în fabricatie.
Aparate de zbor individuale. În aceeași perioadă, 1966-1968, construiește un aparat de zbor individual, cu azot lichid. Testat cu succes, pare să treacă aproape neobservat, în timp ce un automobil ce avea caroseria fluidă (și invizibilă) va trezi entuziasmul celor aflați din întâmplare în parcul Libertătii (actualmente parcul Carol); în România nu mai văzuse nimeni așa ceva; mass-media de atunci trece sub tăcere evenimentul. Un alt „aparat de zbor individual”, conceput și concretizat în atelierul modest de pe strada Aurel Vlaicu, era tot un „elicopter” - fără elice, fără aripi și fără jet. Ideea revendicată de Justin Capra a fost „obținerea forței portante prin sustentație cu efect pelicular”.
Elicopterul portativ. În 1964, construiește și un „elicopter portativ pentru juniori”. Cu o undă de umor, creatorul spune despre acest aparat că „are doar 35 de kg, cu tot cu combustibil, greutatea proprie fiind de 30 kg, forța portantă de 125 kg și puterea 15 CP”. Jurnalistul care a făcut fotografii la încercarea aparatului a fost dat afară de la Agerpress, unde lucra, iar filmul i-a fost confiscat. La probele de zbor desfășurate pe aeroportul Băneasa, echipa de supraveghetori a fugit de pe teren, lăsându-l pe inventator să-și facă zborul demonstrativ doar în prezența prietenilor. Ceilalti nu doreau să fie făcuți răspunzători în cazul în care s-ar fi întâmplat un accident.
Cutia neagră. În 1961 inventează „cutia neagră” - despre care ne spune, cu emoție, că a conceput-o în anul în care i s-a născut fata - este un dispozitiv ce poate să reducă parțial gravitația corpurilor, invenție ce i-a atras atenția lui henri Coandă, cu care a colaborat în diferite proiecte.
Automobilul Soleta. Printre automobilele create de Justin Capră se află și „Soleta F” - cea mai mică mașină din lume, cu un consum redus de benzină (0.5l/100km), care, de altfel, a fost văzută adesea pe drumurile țării. Din seria Soleta, a creat mai multe prototipuri diferite între ele prin greutate, viteză maximă și consumul de benzină. Soleta 150 Ecor, micro-autoturismul lui, cântărește 95 de kilograme și este capabil să străbată 100 de kilometri cu doar jumătate de litru de combustibil. Modelul următor, Soleta I.C. 200, a fost o îmbunătățire a modelului anterior și ajungea la viteza de 67 km/h.
Automobilul Sarmis. Prin anii ’70, a proiectat și o mașina nepoluantă, fără volan și fără pedalier, comenzile facându-se de la un buton așezat pe carcasa fotoliului. Din această serie, modelul Sarmis EM 4K, cu o greutate proprie de 140 kg și greutatea acumulatorilor de 180 kg, atingea pe drum drept o viteză de 60 km/h
Motoreta Oroles. După încercarile precedente, a construit mai multe prototipuri de mașini și motorete, alimentate de acumulatori, preocupându-se în special de creșterea randamentului și scăderea greutății; la Muzeul tehnic din București, vizitatorii puteau admira pâna prin anii ’90, un electroscuter - motoreta electrică Oroles ES 5, numită după un rege dac - cu o greutate de 65 kg, greutatea sursei 70 kg, viteza medie 27 km/h și o autonomie (până la reîncărcarea bateriei) de 90 de kilometri.
Triciclul Troty.La Târgul Inventika din 2008 a fost prezentat „Troty” un triciclu pliabil cu motor electric integrat în butucul roții de direcție, care este răspunsul imaginat de autor la problemele de trafic urban. Vehiculul se înclină la viraje în mod natural, iar la staționare blochează puntea spate. Are o viteză maximă de 28km/h și o autonomie de 50 km, fiind prevăzut cu un accumulator care se încarcă de la orice prize de 220 V. Greutatea proprie cu tot cu accumulator este de 30 kg, iar sarcina utilă de 80 kg.
Automobilul hibrid Oblio. Automobilul Oblio 3C a fost vedeta Salonului Inventika, premiat cu Eco-Prize de Federația Internatională a Asociațiilor de Inventatori. Între scuter și mașină, cu motor integrat în roată, automobilul funcționează pe bază de curent electric, în loc de combustibil. Bateriile din dotare se încarcă de la priză prin intermediul unui acumulator. Nu necesită permis de conducere, poate atinge o viteză de până la 30 km/h și are o autonomie de 80-100 km.Fiecare nouă mașina imaginată aducea elemente de noutate pe cât de ingenioase, pe atât de utile. La una dintre ele, fumul ieșea prin axul roții, alta devenea invizibilă, grație unei pelicule de fluid ce o înconjura și care ferea pe cel din mașină și de curent si de vânt sau ploaie. Pentru multe dintre mașinile sau motoretele clasice, cadrul era și rezervorul de benzină. Inventatorul dispune de o întreagă recuzită de soluții pentru miniaturizare și pentru a reduce greutatea. Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale
 
Nu se poate, da’ merge!
 
Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit explicaţia fizică. „Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi, n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile. Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi - profesori, academicieni, savanţi - şi prima expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da’ merge! Cum dracu’ justificăm?» Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis «Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-om găsi noi justificare matematică». Nu s-a găsit nici acum”.
 
Circa 100 de vehicule neconvenţionale
 
Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie - automobilul fără caroserie, cu efect pelicular - şi-a găsit o oarecare aplicare. Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani să-l construiască. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic - nu plouă, nu ninge”. Aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!
 
„Eu să plec? Să plece ei!”
 
De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui Ceauşescu. I-am zis « Eu să plec? Să plece ei. Păi ce, eu am stricat atmosfera în ţara asta? Aici este o ţară formidabilă - nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la I.T.B., iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania, Canada... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident. Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România... [...] Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe, de vreme ce adevăr egal subiectiv? Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări. Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate. Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin. Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare. Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima, toleranţa rezolvă toate problemele. Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu, de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.
 
Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit. Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali. Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport spaţiu-timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)
 
Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită? Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate spirituală. Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă. Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân, pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă. Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-un caracter. Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.
Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni. Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin”.
Justin Capră
 
Adevărul în care a crezut Justin Capră este unul singur: adevărul Divin. A plecat să-l întâlnească acolo, Sus!  
Odihnească-se în pace!
 
Bibliografie:
 
footer