Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Miercuri, 14 Ianuarie 2015 22:31
Mihai Eminescu 165„Inim? bun?, garoafe sângerii, iubire ?i numai iubire, scumpul meu drag! Un echo r?spunde inimilor noastre în auz de diminea??. Scumpul meu Emin, s?-l ascult?m m?rit în noi. Cu totul, de-acum cu totul a ta!   Veronica”
 
Dragostea haric? în care se aprinde Iubirea lui Hristos este un dar dumnezeiesc, o harism? special?, mistic?, o suferin?? temporal? pentru a se defini cre?tinul ales, m?rturisitor, ca s? odr?sleasc? apoi într-o fericire ve?nic? sie?i ?i cununei sfinte, str?lucitoare a Neamului s?u. F?r? suferin?? sufletul nu are demnitate, nu tr?ie?te viu, nu dogore?te, nu na?te iubire, nu d?ruie?te, nu se smere?te, nu se înnoie?te, nu se închin?, nu se jertfe?te pentru a se îndumnezeii. Parafrazându-l pe genialul martir Ion I. Mo?a, care a gr?it dumnezee?tile cuvinte testamnetare tuturor genera?iilor, c?: Jertfa este m?sura cre?tin?t??ii noastre, se poate spune c?: Eminescu este m?sura profetismului nostru na?ionalist-cre?tin. Mihail Eminescu a fost cu mult peste m?sura geniului s?u, a fost Profetul incontestabil al genera?iei sale. Demn ?i profund, cu des?vâr?iri plenare într-un tot ortodox era expresia celui mai angelic în?elept. Sinteza bio-psiho-spiritual? între?inut? de munca titanic?, crea?ia în duh, ad?uga str?lucire organiz?rii armonioase a materiei ?i a spiritului, ca într-o Icoan? aproape de perfec?iune. Toate visele sale înmugurite în virtu?i alese, toate darurile primite se roteau în jurul unei inteligen?e matafizice str?lucitoare, împlinind cu u?urin?? deznod?mântul problemelor deosebit de dificile, vibrând ca un astru la mi?c?rile Luminii, la Atot?tiin?a lui Dumnezeu, cu care se acorda creator prin harul hristic, cu Crea?ia care anticipase în el, Modelul ce stilizeaz? materia spre a gr?i în spirit. Pentru Mihail Eminescu vorbirea era cuvânt, cuvântul era poezie, poezia era muzic?, muzica era psalm, psalmul era armonie, armonia era lumin?, lumina era Nume, numele devenea Renume.
 
Eminescu ?i-a cultivat cu tenacitate, telentul. Minu?ios ?i metodic ?i-a înmul?it talan?ii primi?i în dar, reîmprosp?tând permanent setea de cultur?, reînnoindu-?i de fiecare dat? spiritul întru Duh ?i Adev?r. Cu cât suferea în profunzime înfiind destinul Neamului s?u, cu atât sistematiza faptele, concretiza evenimentele în viziunea lor profetic?, d?ruindu-se tot mai plenar: solitar în suferin??, dar solidar în iubire, ca un întristat pururea bucurându-se! Urcând la esen?a lucrurilor, taina crea?iei, c?reia i se închina devenea o voca?ie sacerdotal? în care ardea focul Iubirii sale. Geniul s?u profetic, lupta împotriva timpului, împotriva vremii, împotriva spa?iului, a m?rginirii, acoperind cu jertfa sa singura menire care argumenteaz? sacralitatea sensului cre?tin: sfin?enia Iubirii. Via?a lui atât de îngem?nat? în Dumnezeu, în Hristos, în Fecioara Maria, în Neamul protodac, în Crea?ie, în Cult, în Cultur?, în Ortodoxie, în na?ionalism cre?tin, în armonie ecumenic?, în pleroma Sfin?ilor ?i-n nemurirea Str?bunilor, în Cuvânt ?i Iubire, nu s-a prelins într-un t?râm al abstrac?iei, al gândirii gnostice, al exerci?iului metafizic, ci a ?â?nit mistic în verdele tr?irii vii, spirituale, religioase, filocalice, susurând mirific ?i serafic în acela?i timp. Asemenea profe?i se întâlnesc foarte rar, fiindc? prea se înm?nuncheaz? în el tot felul de raze frumoase, ce lumineaz? sentimentele profunde, prieteniile adânci, calde, durabile, inspirând permanent încredere, iubire, universalitate ?i dacoromânism.
 
Asemeni tuturor înainta?ilor no?tri profe?i, mesianismul jertfelnic al lui Mihail Eminescu s-a circumscris sensului ortodox al tr?irii continue, na?ionalist-cre?tine, pentru fiii ale?i ai Cerului. Mihail Eminescu în orizontul gândirii sale profetice nu ?i-a propus elaborarea unei metafizici sau dogmatici cre?tine, ci pur ?i simplu comuniunea hristic?, real?, în?eleapt? a Ortodoxiei în sfera Filosofiei Duhului, a Filocaliei Evanghelice, în pilduitoarele proorocii ale Marelui Pavel ?i a m?rturisirii dreptei credin?e a ??ranului imperial, a Jertfei sublime, a voca?iei liturgic-milenare a Dacoromânului.
„Cum au reu?it, se întreab? profesorul Mihai R?dulescu, întrebându-ne totodat?, s? convie?uiasc? pe acela?i disc al ??rii cel mai atroce comunism ateu cu Biserica cea mai rânduit? din Ortodoxie?...” Un r?spuns ni-l d? P.S.Galaction-episcopul Alexandriei ?i al Teleormanului: „Voca?ia liturgic? a acestui neam care-?i converte?te întreaga via?? în gesturi ?i am?nunte sacralizate ?i renun?? la orice, la bun?stare ?i la libertate chiar, dar la sacru niciodat?”, iar alt? ad?ugare la fel de profund? vine de la p?rintele Buga: „Nic?ieri ca-n România-pu?c?ria nu a fost pref?cut? în Sorbon? teologic? ?i în catacomb? cre?tin? în care au oficiat cele mai alese spirite na?ionale, pe via?? ?i mai ales pre moarte.” (Pr. Prof. Ion Buga – Minipatrologie contemporan?. Ed. Symbol, Bucure?ti, 1994, p. 18). Vis-a-vis de regimul închisorilor este întrebat de o reporter? ex-de?inutul politic, f?g?r??anul Dumitru Moldovan: Dintre toate închisorile, unde a fost cel mai greu? În România. Dup? eliberare ?i dup? Revolu?ie.
(Supravie?uitorii-M?rturii din temni?ele comuniste ale României. Interviuri de Anca ?tef. Ed. Humanitas, Bucure?ti, 2014, p. 219).
 
Mihail Eminescu este hotarul statornic al Neamului în Vatra credin?ei milenare, ap?, duh ?i râu în curgerea divin? a Str?bunilor, flac?r? ?i c?ldur? în ruga monahilor ce vegheaz? tuturor stânca de neclintit a crezului nostru biruitor, lumina ?i cuvântul lui Hristos în Hrisovului arhisecular al nemuritorilor Daci, Luceaf?rul care binecuvinteaz? curgerea cristalin? a izvoarelor, adierea n?zuin?elor valahe pe c?r?rile ve?nicilor Carpa?i, izvorul c?l?uzitor spre limanul moral al dreptei con?tiin?e. Eminescu a fost ?i înc? mai este crezul îndr?gosti?ilor de frumuse?ea sublim? a dragostei. Pe fruntea sa nimbat? de cer s-au rezemat de-atâtea ori...tâmplele atâtor frumoase fecioare dacoromânce. Privirea sa de Sfinx a p?truns în candela sufletului curat aprinzând dorul atâtor inimi angelice, înfl?c?rate, serafice. Gura sa a înmugurit cuvântul dându-i slova haric?, înmiresmat? de mustul graiului dulce, bucovinean. În cugetul s?u mare cât Kogaionul a adunat toate rugile de foc ?i toate binecuvânt?rile, toate prigonirile ?i toate n?zuin?ele, toate frângerile ?i toate în?l??rile, toate suspinurile ?i toate îmbr??i??rile, toate fream?tele ?i toate ecourile, toate fl?c?rile ?i toate arderile, toate furtunile ?i toate însenin?rile, toate fiorurile ?i toate împlinirile, toate crucile ?i toate biruin?ele, toate r?stignirile ?i toate învierile. Poezia iubirii sale p?trunde în toate fibrele, în toate tainele fiin?iale aprinzând jocul juvenil al celor ce se înfioar? îmbr??i?ându-se.
 
Mihail Eminescu este Crainicul doinei, Craiul cugetului, Câneazul demnit??ii, Boierul d?rniciei valahe, Vestitorul Adev?rului, Luceaf?rul poeziei, Profetul în?elepciunii dace, Voievodul Iubirii. Fiecare geniu cre?tin ori profet ortodox tr?ie?te în suferin?a sa suferin?a Neamului, pentru a suferi apoi ?i-n suferin?a celor de dup? el. El a fost ?i este imnul îndr?gosti?ilor, balsamul r?ni?ilor, flamura eroilor, porumbelul bunelor vestiri, cântarea poe?ilor, aura filosofilor, toiagul pelerinilor, crucea celor ce nu se îndoiesc, ruga celor prigoni?i, scutul celor prea încerca?i, pav?za m?rturisitorilor, nimbul martirilor. A?adar, se poate spune pe drept cuvânt c? Eminescu a fost prezent mistic în toate închisorile ateo-monarho-comuniste, al?turi de suferin?ele urma?ilor s?i întru jertfelnicie ?i crez.
Mucenicul, Marele poet Radu Gyr spunea c? Iisus a fost la ei, la Aiud: As’ noapte, Iisus mi-a intrat în celul?. Cu siguran?? c? Eminul nostru nu putea pierde un asemenea privilegiu divin, fiind acolo sub Umbra înmiresmat? a Domnului nostru-Poetul absolut al Iubirii. Ruga ?i poezia în Amvonul suferin?elor cre?tinilor mistici, m?rturisitori din temni?ele ateo-monarhice, ateo-comuniste au rezidit Omul, zugr?vindu-l în Icoana sfin?eniei, înduhovnicindu-l totodat?. În temni?a Aiudului comunist pe peretele unei celule, un îndr?gostit de Luceaf?rul poeziei noastre a scris versul profetic neamului Dac: „Nu credeam s?-nv?? a muri vreodat?!” (Eminescu)... un turtit de temnicer cu caden?a unui baros de tinichigiu, intr? val-vârtej în camer? s? surprind? nereguli. Dup? ce ostene?te, privirea sa ca un sloi de ghea?? îi cade pe perete mânjind versul sacru. Bo?imea min?ii sale întortocheate deslu?e?te doar dedesuptul: Eminescu. Ca o broscu?? pe mal gata s?-?i înghit? insecta, rânje?te satisf?cut:
- Care e?ti b? Eminescu? Treci în fa??!
- Tovar??u..., r?spunde ucenicul..., Eminescu nu este aici, este sus în Ceruri, la...
- Cerul m?ti de bandit! Ce b?, m? crezi prost ori t?nt?l?u? Las’ c?-l dibui eu imediat pe banditul de Eminescu...                    
Dup? ce „Experimentul Pite?ti”, cel mai diabolic sistem de tortur? împotriva dreptei credin?e, a iubirii de Hristos ?i de Neam, necunoscut în Europa sau în lume, a umplut Cerul cu Mucenici, frunta?ii proletariatului au elaborat o alt? strategie, o alt? variant? a torturii: cea moral-psihologic?, înfiripat? la Aiud, Gherla, Arad, Oradea, etc. Tortura moral-psihologic? s-a ar?tat travestit? inofensiv sub auspiciile unor discu?ii pur ?i simplu cul-tu-rale..., conduse de un activit-educator, alfabetizat de cu sear?. Se citeau ziarele „Scânteia”, diferite c?r?i proletare ?i din când în când se organizau concursuri literare din operele lui Caragiale ori Mihail Eminescu. A?a s-a întâmplat ?i la Concursul de poezie „Eminescu” de la penitenciarul Arad. În anii aceia prea ro?ii, deceniile „decernate” pentru credin?a str?mo?easc? cu foarte mult? generozitate de ateii venetici sau cei bol?eviza?i: 25, 20, 18, 15, 10 (foarte rar...), se acordau de la vârste fragede: 13-14 ani, la 70, 74 ?i mai sus, sub marile dictaturi dintre ’30-’64,’74. În procesele tribunalelor proletare, comuni?tii acordau aprioric judec??ii, sentin?ele grele. Acordarea gratitudinii comuniste se f?cea cu binevoitoarele ad?ugiri, re-arestarea sub acela?i articol de lege: condamnarea la 5 ani pentru o perioad? de 7, la 10 ani pentru 15, la 15 ani pentru 20, la 20 de ani pentru 25. La condamn?rile de 20 de ani ?i peste 20 de ani se ofereau ca decora?ii bol?evice, lan?urile proletare.
 
În închisorile ateo-comuniste, concentra?ionare: psalmul, poezia, cântecul, suspinul, dorul, colindul, credin?a, medita?ia, suferin?a, dragostea, c?p?tau o amplificare serafic?, o intensitate heruvimic?, o tr?ire mistico-duhovniceasc?, o simfonie dumnezeiasc?. Tocmai de aceea, la eliberare, eu-l fiec?ruia spiritualizat, presim?ea ruptura sufleteasc? viitoare de parc? ar fi fost alungat din m?n?stire. O dat? cu anun?ul competi?iei se a?ternea îns? ?i dilema: ce poezie alegi? poveste?te m?rturisitoarea noastr? Doctori?a Galina R?duleanu: „Oscilam între Trecut-au anii ?i Criticilor mei. Am fost îns? insistent sf?tuit? s? renun?. Oricine ar fi auzit « pierdut e totu-n zarea tinere?ii / ?i mut?-i gura dulce-a altor vremuri » ar fi în?eles la ce m? refer. La fel ?i Criticilor mei... M-am decis pentru lumea basmului, C?lin-file din poveste... Am luat premiul II, cu felicit?ri ?i... garoafe. De-abia dup? terminarea competi?iei au n?v?lit în mine poeziile lui Eminescu. Era ca un delir. Le redescopeream frumuse?ea ?i le înv??am într-o adev?rat? febr? psihic?, dus? la paroxism de elementul meu slav. De aceea, la fiecare vers, sunet, se r?spândea în mine ca « o mireasm?-ntr-o p?dure », ca o muzic? al c?rei ecou mergea de la o celul? la alta, de la o fibr? la alta, pân? la o cuprindere total?. Nic?ieri ?i niciodat? nu voi mai auzi atât de profund: « se bate miezul nop?ii în clopot de aram?... » ?i nici nu voi tr?i atât de dureros: « zadarnic dup? umbra ta dulce le întind, din valurile vremii nu pot s? te cuprind ». ?-acel dureros ?i duios: «când voi muri, iubito, la cre?tet s? nu-mi plângi, din teiul sfânt ?i dulce, o ramur? s? frângi... ». Sau « red?-mi comoara unei clipe, cu anii de p?reri de r?u ». În aceast? stare aproape febril?, înv??am câte 2-3 poezii pe zi, mergeam apoi s? i le recit Lucre?iei, pe care o sim?eam rezonând la acela?i diapazon. Descoperisem o comoar?, o adev?rat? comoar?. A trebuit ca suferin?a s?-mi deschid? por?ile frumuse?ii ?i chiar mai mult decât atât. Atunci ?i acolo, cuvintele acelea aproape c? se n??teau în mine.” (Dr. Galina R?duleanu, „Repeti?ie la moarte... din spatele gratiilor”. Pite?ti, Ed. Funda?iei „Sfin?ii Închisorilor, 2013, p. 269-271).
 
A?adar, Luceaf?rul nostru Emin, dup? mult? chibzuial? a luat rotunjimea horei ?i leg?narea viselor, surâsul nuferilor ?i gânguritul pruncului, îmbr??i?area îndr?gosti?ilor ?i plânsul c?prioarei, mugurul gândului ?i suspinul îngerilor, floarea cuvântului ?i m?re?ia p?unului, iu?imea vântului ?i verdele ierbii, sub?irimea cugetului ?i catifelatul rozelor, nestatornicia vremii ?i sfiala p?p?diei, flac?ra focului ?i limbu?ia rândunelelor, aurul mierii ?i dulcea?a dorului, savoarea vinului ?i aburul pâinii, tremurul codobaturii ?i seme?ia condorului ?i apoi împletindu-le cu drag, o z?misli pe Venera...
 
Maririi din Sinai,14 Ianuarie 2015.
Dacoromânia-Brusturi-Neam?.
Grafica - Ion M?ld?rescu
footer