Revista Art-emis
Mihai Eminescu şi oraşul lui Alexandru cel Bun PDF Imprimare Email
Petru Grior, Cernăuţi   
Miercuri, 14 Ianuarie 2015 22:22

Mihai Eminescu 165Din Ipoteşti, „satul din legendă”, porneşte Mihăiţă Eminovici la vârsta de opt anişori spre capitala Bucovinei, aflată sub dominaţie habsburgică, pentru a fi înscris la Şcoala „National-Hauptschulle”. Aici, purtând în suflet imaginea miraculoasă a meleagurilor natale cu „lacul codrilor albastru” şi basmul despre Călin, povestit de bătrânul prisăcar Miron cu vocea lui domoală şi plină de vrajă, însoţit pe străzile cernăuţene de chipul dulce al mamei şi de dorul de libertate, copilul, crescut în sânul naturii, a continuat să soarbă cu nesaţ din izvorul nesecat al cunoştinţelor. La acea instituţie de învăţământ, clădirea căreia se află şi astăzi în oraşul de pe malul Prutului, avându-i ca profesori pe Scarlat Weiacek de Voinski, Iancu Litviniuc şi Ioan Zybaczynski, fiul căminarului a frecventat clasele a treia şi a patra primare din septembrie 1858 până în iulie 1860, fiind clasificat de administraţia şcolii printre cei mai buni elevi. Pentru a înveşnici memoria acestui fapt istoric, vineri, 28 iunie 1939, la ora 11, în faţa Şcolii unde a învăţat Luceafărul poeziei noastre, s-au adunat mulţi cernăuţeni, printre care profesori universitari, învăţători, studenţi, elevi, reprezentanţi ai oragizaţiilor obşteşti din Bucovina. Adunarea solemnă a fost deschisă de către Gh. Ucraineţ, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor Cernăuţeni, care, după ce a adus un sincer omagiu Marelui Eminescu, a dezvelit placa memorială, instalată pe peretele Şcolii „I. Litviniuc” din iniţiativa frumoasă a acestei Asociaţii.

Luând cuvântul în faţa celor prezenţi Em. Iliuţ, vicepreşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, a menţionat: „Paşii lui Eminescu pe aici au trecut, glasul lui pe aici a răsunat, iar în acest Cernăuţi nu există stradă, în care numele lui să nu evoce amintiri trainice. În biblioteca Societăţii pentru cultură se găsesc o mulţime de cărţi, pe care degetele acestui minunat copil le-au foiletat de atâtea ori”. Profesorul Ilie Mandiuc a vorbit în numele Ligii Culturale, aducând călduroase mulţumiri învăţătorilor cernăuţeni pentru nobilul gest. Apoi cei adunaţi au vizitat clasa „împodobită cu verdeaţă şi steaguri tricolore”, în care „au fost expuse pe o masă matricolele şcolare din anii 1859 şi 1860” ale sârguinciosului elev „Michael Eminowicz, născut în... 1850 la Botoşani”.  Găzduit în Casa lui Aron Pumnul, băiatul, care „avea o memorie excelentă şi era de toţi agreat”, adeseori „recitând pe de rost balade populare”, pentru întâia oară a făcut cunoştinţă cu revoluţionarul paşoptist, sosit la Cernăuţi cu zece ani înaintea lui Eminescu. Ilustrul dascăl a jucat un rol important în consolidarea viziunii despre lume a „Poetului poeţilor”. Copilul „mic şi îndesat, cu părul negru pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, faţa lungăreaţă, umerii obrajilor puţin ridicaţi, ochii nu mari, dar vii, colorul feţei întunecat, prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor” îşi continuă studiile în toamna lui 1860 la Ober-Gymnasium, unde va învăţa până în primăvara anului 1863, când pleacă spre Ipoteşti cu dor de casă în vacanţa de Paşti. Revine la Cernăuţi abea în aprilie 1864. La acea vreme în oraşul din Ţara codrilor de fagi se afla trupa de teatru, condusă de Stefania Tardini, spectacolele căreia, prezentate în clădirea fostului „Hotel de Moldavie”, s-au bucurat de un succes nemaipomenit.

Nelipsit de la spectacolele trupei, tânărul Mihai, „atras brusc de fascinaţia teatrului”, hotărăşte să se dedice „îmbietoarei muze”, pornind cu actorii spre Braşov şi Sibiu. După o lungă călătorie prin ţară, se întoarce la locul, unde a văzut lumina zilei, devenind funcţionar la Tribunalul din acest oraş, apoi la Consiliul Judeţean Botoşani. De aici se îndreaptă în primăvara lui 1865 spre meleagurile carpatine, făcându-şi apariţia pe străzile cernăuţene cu sufletul încărcat de frumoase şi neuitate impresii din Moldova şi Transilvania, când trupa teatrală Tardini-Vlădicescu sfârşea a doua stagiune a reprezentaţiilor sale în Bucovina. Se duce cu actorii, atras de vraja spectacolelor şi ademenit de tainica voce a călătoriilor. Tânărul de cincisprezece ani a revenit la Cernăuţi în toamna aceluiaşi an, după ce a străbătut „locurile unde se născuse „Mioriţa”, cu scopul de a-şi continua studiile la gimnaziul din localitate ca privatist”. Când zăpada acoperise glia strămoşească şi sfântă cu o plapumă uriaşă şi albă, văruind acoperişurile caselor, accentuând argintul cupolelor bisericilor din vechiul şi istoricul oraş, iar gerul brodase pe sticla ferestrelor pana păsării măiestre, Aron Pumnul, marele gânditor al poporului nostru, care, împreună cu Hurmuzăcheştii, Ioan Gheorghe Sbiera, a pus fundamentul culturii româneşti în Bucovina, a închis ochii pentru totdeauna. Nicolae Dabija, cunoscut scriitor din Republica Moldova şi autor al unor eseuri despre viaţa Luceafărului poeziei româneşti, relatează: „La moartea iubitului dascăl, micul Mihai lăcrimase prima dată în versuri - acea durere pricinuită de dispariţia marelui Om şi profesor preaiubit, fiind poate cea, care i-a atins întâia dată struna ce a scos mai apoi sunete atât de profunde”.

În noaptea, când a murit cărturarul Aron Pumnul, s-a născut poetul Mihai Eminescu.

Oraşul, „care a alintat copilăria lui Eminescu... şi i-a pus solidă bază vastei sale culturi” a dorit să aibă „în cuprinsul său chipul înveşnicit în bronz al celui mai mare poet român”. Visul nobil a devenit realitate în neuitata duminică de 7 decembrie 1930. În acea zi de început de iarnă, însă cu „o vreme admirabilă ca de primăvară”, în Parcul „Arboroasa” a fost dezvelit bustul scumpului fiu al neamului, care „a turnat gândul şi simţirea sa în nemuritoare versuri”. El a înţeles să atingă cu o neîntrecută măiestrie toate coardele sufletului omenesc. Cernăuţiul a avut întotdeauna „cel mai sfânt cult pentru memoria lui Eminescu”. Bustul Luceafărului poeziei româneşti a fost înălţat din iniţiativa Secţiei cernăuţene a Societăţii „Liga Culturală”, înfiinţată la 29 iunie 1924, care din primele zile ale întemeierii sale a desfăşurat o intensă activitate de valorificare şi popularizare în Bucovina a operei nemuritoare a Marelui Poet. În iunie 1925, Comitetul acestei Societăţi, condus de profesorul universitar Vasile Gherasim, care ne-a lăsat şi o bogată moştenire literară, a adoptat hotărârea, primită cu entuziasm de către populaţia din Cernăuţi, de a-şi depune toate eforturile pentru ridicarea unui monument Poetului în oraşul care este atât de strâns legat de viaţa şi activitatea lui Eminescu. Fondurile pentru ridicarea bustului lui Eminescu au fost adunate cu greu de către membrii „Ligii Culturale”. În decurs de aproape cinci ani ei au organizat un şir de conferinţe şi şezători culturale, concerte şi reprezentaţii teatrale despre viaţa şi activitatea Poetului, printre care „Eminescu şi Bucovina”, „Omul Eminescu”, „Alecsandri şi Eminescu” şi altele, colectând mijloace pentru atingerea scopului nobil. Societatea a primit un mare ajutor din partea redacţiilor ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”, care, având bani în plus, adunaţi pentru înălţarea monumentului Poetului în oraşul Iaşi, i-a împărţit frăţeşte între Cernăuţi şi Cluj. Astfel, cernăuţenilor le-a revenit suma de 113 mii lei, care, ataşată la banii colectaţi aici, le-a dat posibilitatea să înceapă lucrările pentru înălţarea bustului. A fost anunţat un concurs pentru cea mai reuşită machetă, care să-l prezinte pe Eminescu din perioada când a scris poemul „Luceafărul”. Concursul, la care au participat opt autori, a avut loc în ziua de 29 mai 1930. În urma unor prelungite dezbateri a fost ales proiectul prezentat de sculptorul ieşean R. P. Hette.

Bustul Luceafărului poeziei noastre a fost aşezat în Parcul „Arboroasa”, ales de membrii „Ligii Culturale” ca cel mai potrivit loc, pentru că, „fiind văzut din toate părţile, să fie un continuu stimulent... la mai multă dezinteresare în acţiuni şi la mai multă sinceritate în vorbe”. Vasile Gherasim, luând cuvântul la ceremonia dezvelirii bustului, a spus: „Iar tu, geniu... căpătând chip de bronz - să rămâi... între noi! Tu eşti făcut dintr-o bucată, întocmai cum în viaţa ta pământească ai fost „om dintr-o bucată”. Din Nirvana te-am coborât aici între noi, pentru ca din vâltoarea vieţii noastre, adesea tulburi, la tine să putem veni pentru a ne pleca genunchii în faţa ta”.

Bustul lui Eminescu, despre care Vasile Gherasim menţiona că „prin aşezarea bronzului masiv pe soclul de granit am vrut numai să accentuăm că steaua n-a murit, că azi o vedem şi e între noi simbol veşnic al unei vieţi pline de afirmare, al unei vieţi creatoare în cel mai amplu înţeles al cuvântului”, după cum afirmă cercetătorul Victor Macarie, „a ajuns, miraculos, în faţa Liceului „Mihai Eminescu” din Botoşani”.

Au rămas doar teii din fostul Parc „Arboroasa” ca să-i ducă dorul.

Ziarul „Glasul Bucovinei”, care apărea la Cernăuţi, a inserat în paginile sale un şir de materiale despre comemorarea în Bucovina a semicentenarului de la trecerea în nemurire a Luceafărului poeziei noastre. Astfel, la 15 iunie 1939 menţiona că Universitatea Cernăuţeană a „comemorat, într-un cadru deosebit de festiv, cei cincizeci de ani de la moartea marelui nostru Eminescu”. Deschizând şedinţa festivă, Teofil Sauciuc-Săveanu, prorector al Universităţii, s-a adresat către cei prezenţi cu următoarele cuvinte: „Eminescu este sinteza sufletului românesc celui mai autentic, sinteza istoriei noastre naţionale şi sinteza celor mai reprezentative valori ale vieţii noastre etnice şi etice”. Oprindu-se asupra legăturii Poetului cu Ţinutul codrilor de fagi, oratorul a subliniat: „Bucovina şi, în special Cernăuţii, adăpostindu-l ca elev, i-au fost cu deosebire dragi marelui poet. Mihai Eminescu n-a uitat niciodată de dulcea Bucovină, pe care a vizitat-o şi în 1875, la împlinirea tristului centenar de răpire, când el, poetul, a lansat în taină cunoscuta broşură a lui Mihail Kogălniceanu. Dar faptul că Eminescu a iubit din tinereţe fragedă meleagurile noastre se remarcă şi în opera-i lirică. Frumoasa odă „La Bucovina” este semnificativă în această privinţă. Eminescu a avut un cult special pentru această parte de miază-noapte a Moldovei... Iată de ce nu trebuie să ne surprindă faptul că în această Bucovină, iubită de poet, apare „Buletinul Mihai Eminescu”, singura revistă monografică de acest fel din întreaga noastră literatură”. Peste trei zile, amintita publicaţie releva că Secţia din Cernăuţi a „Ligii Culturale” a organizat duminică, 18 iunie, acelaşi an, un frumos festival în cinstea memoriei Luceafărului, la care a contribuit corul Societăţii „Căminul M. Eminescu” din Mănăstirişte (o suburbie a Cernăuţiului). În timpul solemnităţilor a luat cuvântul profesorul Ilie Mandiuc, care în discursul său a evocat date însemnate din biografia genialului Poet, a povestit despre perioada cernăuţeană a elevului Mihăiţă Eminovici, despre pribegia Poetului, în timpul căreia „fugarul din Ipoteşti” a ascultat „respiraţia întregii ţări româneşti,... descoperind acel miracol al unităţii etnice de limbă, de simţire şi gândire” a neamului nostru, despre Săbătoarea de la Putna, „aranjată de Eminescu”. Oratorul s-a oprit asupra prieteniei dintre Mihai Eminescu şi Ion Creangă, arătând cum „cele două genii s-au înţeles, s-au apreciat şi s-au iubit”. Analizând opera eminesciană, Ilie Mandiuc a subliniat că poezia lui Eminescu „e strai de purpură şi aur şi înfăţişează din punct de vedere al formei cea mai desăvârşită originalitate de expresie în literatura noastră”. „Glasul Bucovinei” scria că acest festival „a făcut să retrăiască un strălucit Eminescu, prilejuind clipe de adevărată înălţare sufletească”.

Problema deschiderii unui Muzeu al Luceafărului poeziei noastre în oraşul în care tânărul de şaisprezece ani a plâns prima sa poezie la moartea mult iubitului său profesor Aron Pumnul şi de unde a pornit în nemurire i-a preocupat întotdeauna pe oamenii de bună credinţă din Ţinutul codrilor de fagi. Bunăoară, la 5 ianuarie 1942, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a înaintat Preşedintelui Academiei Române o scrisoare cu următorul conţinut: „În casa, care a fost proprietatea profesorului Aron Pumnul şi în care a locuit Mihai Eminescu-elev, Societatea noastră intenţionează să deschidă un muzeu, în care să se perpetueze amintirea celor doi dispăruţi. Pentru a complecta colecţiile acestui muzeu, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a îngădui delegatului nostru... cercetarea manuscriselor şi a tuturor relicviilor rămase la Academie de la Eminescu şi Pumnul, precum şi fotografierea lor. Cu deosebită stimă: C. Loghin”. La 4 martie, acelaşi an, amintita Societate s-a adresat Primăriei oraşului Cernăuţi cu rugămintea ca organele administrative locale să înceapă lucrările de reparaţie în privinţa clădirii nr. 19 de pe strada Aron Pumnul, pentru a organiza în ea Muzeul lui Eminescu. Cererea Societăţii era însoţită de un referat, întocmit de către inginerul Găină, în care erau indicate lucrările ce trebuiau să fie efectuate pentru reparaţia numitei case. Se prevedeau următoarele: văruirea interioară şi exterioară a clădirii, repararea acoperişului, ferestrelor şi a şoproanelor din curte, ridicarea unui gard din lemn împrejurul casei. S-a constatat că, pentru a duce la bun sfârşit lucrările planificate, era nevoie de suma de 170 mii lei. Societatea a fost nevoită să intervină pe lângă Primăria oraşului după ajutor, fiindcă nu dispunea de mijloacele necesare pentru organizarea Muzeului, deschiderea căruia se prevedea pentru ziua de 1 mai 1942.

Referindu-se la oraşul Cernăuţi, atestat pentru prima dată la 8 octombrue 1408 într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun, domnutor al Statului Moldovenesc, în componenţa căruia intra şi târgul de pe malul Prutului, eminescologul Victor Crăciun afirmă: „Aici, Eminescu împlinea formalităţile celei de a doua şcoli a vieţii: întâlnirea cu scrisul naţional şi universal, care se adăuga primei trepte, primare, naturale şi intuitive, deprinsă la Ipoteşti până la vârsta de şapte-opt ani. Şcoala sub privegherea lui Aron Pumnul îl maturizează brusc, gimnazistul acumulând între 1858 şi 1863 cunoştinţe docte şi definitive pentru care alte minţi s-ar fi trudit mai bine de un deceniu. Aici se aşează mai întâi, pornind de la conceptul dascălului său patruzecioptist, stratul istoric şi literar absolut trebuitor în tot ce va săvârşi în curând. Fără această şcoală trainică, fără „Lepturariul” lui Aron Pumnul, fără cărţile din Biblioteca gimnaziştilor, pregătirea timpurie a poetului, întreaga lui dragoste de neam, de limbă, de obiceiuri ar fi întârziat, literatura lui s-ar fi zămislit mai greoi şi ar fi fost amânată manifestarea geniului, poate s-ar fi micşorat creaţia eminesciană cu câţiva ani buni de poezie. Universitatea „Aron Pumnul” a însemnat totul pentru începuturile lui Eminescu.

footer