Revista Art-emis
Eminescu la a 165-a aniversare de la na?tere PDF Imprimare Email
Prof. Ion Ionescu Bucovu   
Miercuri, 14 Ianuarie 2015 22:13

Mihai Eminescu 165„În ?ara Moldovei, de Sus,/ Coborând dinspre obcini spre plai,/ Trece în nop?i când e lun?/ Voivodul Eminescu Mihai,/ Se opre?te la sfinte altare/ ?i-n crame cu vin de un veac,/ Privighetorile când îl v?d se usuc?/ De-atâta iubire ?i tac./ ?i-un cântec se face p?mântul,/ Un cântec ?i-un petic de rai/ Când trece în nop?i înlunate/ Voivodul Eminescu Mihai”. (Mircea Micu)

A c?zut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc.

Acum la mijloc de ianuarie se petrec 165 de ierni de când Mihai Eminescu a c?zut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc. De atunci pân? ast?zi s-au scris biblioteci întregi despre el. Se pare c? orice cuvânt în plus este de prisos. ?i totusi... În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualit??ii române?ti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de str?b?tut un drum anevoios, pân? la tragic, între anii acumul?rilor ?i forma?iei filozofice ?i ?tiin?ifice, apoi chinui?ii ?i amenin?a?ii ani de slujba?, în sfâr?it, neîndupleca?ii ani care i-au m?cinat existen?a fizic?, în ultima parte a vie?ii, pr?bu?indu-l definitiv. Pe timpul vie?ii lui s-a vorbit c? ar fi luat un sifilis de la Veronica, care ?i ea la rândul ei l-ar fi luat de la ofi?erii pe care-i sluja ca infirmier? în Ia?i la 1877. De altfel povestea a auzit-o ?i Veronica care, dup? moartea lui, se sim?ea c? e privit? r?u de toat? lumea, fapt ce o face s? plece din Bucure?ti la V?ratic ?i, dup? aproape patruzeci de zile s? se otr?veasc?. Augustin Z. N. Pop dezminte asemenea poveste. Alta era rela?ia dintre ei. Ca dovad? c? Veronica în anul 1887 îl ia bolnav de la Henrieta de la Boto?ani ?i-l aduce în Bucure?ti pentru îngrijiri. Mult timp stau împreun?, merg la spectacole de teatru, la plimbare etc. O  fotografie descoperita decurând îi arata amici, fotografia?i într-un grup de arti?ti, unde este ?i Caragiale. Aici îns? vedem un Eminescu lânga Veronica ?i Vlahu?? distrus de boal?, tras la fa?? cu o mare musta?? în strachin?, pe cap cu o p?l?rie cu pamblic? într- un costum alb.

La vârsta când iubirea d? în floare.

Cred c? Eminescu-omul, via?a lui, e greu de descifrat dup? 165 de ani. Mai bine s? l?s?m m?rturiile contemporanilor care l-au cunoscut s? vorbeasc?. De?i m?rturiile lor au pus pre? mai mult pe cancanuri, sco?ând în relief partea exotic? a vie?ii lui. El nu a ap?rut pe un sol arid. În familia lui era o efervescen?? cultural?. Se vorbeau câteva limbi, c?minarul avea o bibliotec? bogat?. ?i mai presus de orice voia ca fiii lui s? înve?e carte. Apoi mam?-sa iubea folclorul, le spunea basme, le cânta ?i îi încânta cu snoave, proverbe ?i eresuri. ?i copilul Eminescu a îndr?git natura Ipote?tilor, p?durea, lacurile, dealurile, câmpul, ciobanii,  pris?carii, ?apinarii. Apoi la Cern?u?i a avut norocul s? dea peste un om al lui Dumnezeu care i-a îndrumat primii pa?i spre o lectur? solid?. E vorba de Aron Pumnul, profesorul lui de limba rom?na la care st?tea în gazd?. Aici l-a numit ?i bibliotecar peste biblioteca gimnazi?tilor. Primele poezii ale înainta?ilor le-a citit ?i r?scitit din „Lepturariul” lui Pumnul ?i acum se îndr?goste?te de poezie. Boliac, Cârlova, Alexandrescu, Eliade ?i mai presus de to?i, Alecsandri, sunt mentorii lui de la care va fura rime, ritmul, teme ?i le înoie?te, trecându-le prin personalitatea lui. Ca dovad? c? dup? ce profesorul moare, Eminescu nu mai e interesat de gimnaziu ?i pleac? aiurea hoin?rind cu trupa de actori prin ?ar?.  Acum înflore?te erosul. Era la vârsta când iubirea d? în floare. Iubirea ?i aventura pun st?pânire pe el. Colind? ?ara cu trupele de actori, se emancipeaz?, discut? cu arti?tii, devine chiar artist în „R?zdvan si Vidra”, jucând rolul ciobanului.

Cei care i-au l?udat poezia lui în timpul vie?ii, n-au zis un cuvânt despre activitatea lui jurnalistic?.

Un rol de seam? în via?a lui l-a jucat revista „Familia” a lui Iosif Vulcan. Aici publica primele poezii, fiind elogiate de ziarist. Apoi Viena, centru cultural al Imperiului Cezaro-Cr?esc, îl prime?te cu bra?ele deschise. Acum ia contact cu filozofia timpului prin profesorii renumi?i ai Universit??ii vieneze. ?i ceea ce este hot?râtor pentru el, publicarea în revista „Convorbiri literare” a primelor crea?ii de valoare: „Venere ?i Madon?” ?i „Epigonii”. Iacob Negruzzi îl informeaz? imediat pe Titu Maiorescu despre frumoasele crea?ii ale necunoscutului poet. Un capitol aparte din via?a lui este epoca veronian?, femeia care-i captiveaz? toate sim?urile ?i scrie cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura român?. De aici încolo incepe calvarul. Venind în ?ar? este supus unor vicisitudini politicianiste. Mutându-se în Bucure?ti de la Ia ?i, intr? în vâltoarea politicianist?. Particip? zilnic ca ziarist la Camere , fiind martor la toate luptele politice ale timpului. Dar „Timpul” devine tribuna lui de lupt? împotriva tuturor nenorocirilor care cuprinseser? aceast? ?ar?. Articolele lui de la „Timpul” încep s? deranjeze atât pe ciocoii de la Junimea, regalitatea, cât ?i st?pânirea austro-ungar? care pune pe urmele lui o sumedenie de spioni. De aceea, to?i care i-au l?udat poezia lui în timpul vie?ii, n-au zis un cuvânt despre activitatea lui jurnalistic?.

„Mai potoli?i-l pe Eminescu!”

A?a zisele pete gri din via?a lui au fost discutate ?i paradiscutate. S-a acreditat ideea în ultimul timp c? Eminescu a fost ucis de serviciile secrete imperiale printr-o mare conspira?ie, avându-i ca protagoni?ti pe apropia?ii lui cei mai buni de la Maiorescu la Slavici ?i Caragiale.S-a mers pân? într-acolo s? se spun? c? Ion Luca Caragiale s-a mutat la Berlin , sub obl?duirea serviciilor secrete austroungare, ca un bonus pentru spionajul s?u asupra poetului. Nimic mai fals! Mutarea lui Caragiale la Berlin a avut alte cauze care nu fac subiectul acestui articol. Eminescologi de ocazie, dup? aproape 125 de ani de la moartea lui Eminescu se str?duiesc din r?sputeri s? demonstreze c? Eminescu a fost victima unei mari conspira?ii care l-a omorât pe poet. C? mul?i dintre apropia?ii lui Eminescu au fost agen?i de influen?? ai imperiului, nu mai exist? nici un dubiu. Dar ei n-au avut nicio treab? cu boala lui Eminescu, care a avut alte cauze[1]. De la „Mai potoli?i-l pe Eminescu!” al lui Carp, intriga nenorocit? ?esut? în jurul ziaristului Eminescu de slugile Imperiului Austro-Ungar, f?cându-l nebun, ?i pân? la injec?iile cu mercur care i-au distrus via?a, Eminescu a trecut printr-un h??i? al vie?ii greu de imaginat. Eminescu a fost luat în vizorul serviciilor secrete austroungare înc? de la venirea lui la Viena. Imediat se înscrie în cele dou? societ??i române?ti „România” ?i „Societatea literar? ?i ?tiin?ific?” La 20 octombrie 1869 a fost proclamat membru ordinar, publicând articolul „O scriere critic?” în ziarul Albina din Pesta (1870) sub pseudonimul Varro. Acum în sânul na?ionalit??ilor din monarhia austroungar? se agit? idea f?râmi??rii dualismului, urmând ca fiecare na?ionalitate, inclusiv Transilvania s?-?i cear? autonomia. Dup? acest articol, Eminescu este citat s? dea explica?ii la judec?toria de instruc?ie. Urmeaz? apoi Serbarea de la Putna ?i articolele din Timpul care scot din ?â?âni serviciile secrete ale imeriului.

Eminescu, p?r?sit de prieteni.

 

S? fi fost societatea „Carpa?i” cauza care cerea Ardealul, mobilizând mii de români?Sau fulminantele lui articole din „Timpul” împotriva Imperiului? S? fi ac?ionat unii dintre junimi?ti ca spioni ai imperiului? Sau Maiorescu s? fi jucat un rol dublu? Pe deoparte s?-l ajute pe Eminescu ?i pe de alt? parte sa-l incrimineze? Eu nu ?tiu cum s-au suprapus ni?te coinciden?e peste via?a lui. Cum se face c? pe 8 iunie 83 e luat pe sus ?i b?gat în ospiciu ?i imediat pe ziua de 28 iunie 1883 Austro-Ungaria rupe rela?iile diplomatice cu România, Bismark amenin?? cu r?zboiul, executând manevre militare în Transilvania iar presa maghiar? amenin?? cu anexarea Valahiei. Medicul Ovidiu Vuia sus?ine c? pân? în 1883 Eminescu a fost psihic normal, nu a prezentat semne de lues ereditar, în 1872 a avut o hepatit?, mai târziu o enterocolit?, urmat? de o artrit?, boli care n-au avut nicio leg?tur? cu infec?ia luetic?. Încet-încet Eminescu î?i d?duse seama c? este p?r?sit de prieteni. Pe Maiorescu îl face smintit[2], junimi?tii îl ocolesc, Slavici se dep?rteaz? ?i el sub diferite pretexte, doctorul Bardeleban, medicul curant al regelui ?i so?ul lui Mite, ducea ve?ti despre el nu tocmai potrivite reginei. De aici ?i furia lui Eminescu pentru rege. Semnalul este dat de celebra exprimare „Mai potoli?i-l pe Eminescu!” a lui Carp. Trebuia cu tot dinadinsul înl?turat de la ziarul care devenise un poten?ial pericol. ?i a?a-zisa nebunie a lui a c?zut ca o man? cereasc?. Dup? 1883 via?a lui penduleaz? între reverie ?i durere. Între 1883 ?i 1889 biografii lui scot în eviden?? mai mult latura lui „bolnav?”. Dac? ne-am apleca cu mai mult? aten?ie asupra acestei perioade am constata c? Eminescu a avut mai multe clipe de luciditate decât de reverie. Cum se face c? dus la Viena cu escort? poli?ieneasc? la sanatoriul Oberdobling, f?r? nici un tratament, în câteva zise î?i revine ?i vorbe?te cu doctorii filozofie, despre vechimea limbii noastre, recit? versuri, de asemenea este invitat la mas?, purtându-se ca un om normal. Oricum, Eminescu la Viena a avut o revenire impresionat?, stare desv?luit? de scrisorile adresate de el cunoscu?ilor ?i prietenilor, în acea perioad? (11-15). Limpede la creier, cât ?i în scrisul s?u de altfel niciodat? schimbat, fenomen subliniat ?i de speciali?tii grafologi. Acela?i lucru putem spune despre el ?i când este internat la Odesa. Aici se comport? normal, scrie scrisori în ?ar?, vorbe?te cu doctorii, este invitat la mas? etc. El a continuat s?  scrie ?i poezie. Dar n-a mai avut l?doaiele lui s?-?i p?streze ciornele, sau caietele lui, hârtia scris?, mototolit?, fie s-a pierdut, fie a fost aruncat? la gunoi.

„Despre boala ?i moartea lui Eminescu”. 

Calvarul poetului a început la Boto?ani unde i-a fost administrat prima dat? tratamentul cu mercur. Când vine în ?ar? ?i i se administreaz? injec?iile cu mercur, cade în reverie, îmboln?vindu-se mai r?u. Sau acele tratamente empirice cu ap? ?i funii ude, ca pe timpul evului mediu. ?i mai r?u, cum îl bagi între ni?te nebuni clinici, unde este lovit de alt nebun, Petre Poenaru, cu o piatr? zvârlit? în cap. V? închipui?i ce calvar? Cauzele mor?ii nu au fost elucidate nici pân? ast?zi, fiind b?nuite implica?ii politice, otr?viri ?i de ce nu fatalitatea reprezentat? de piatra aruncat? în capul poetului de un nebun în curtea sanatorului. Dup? aproape 108 ani de la moartea poetului, mai precis în 1997, apare un studiu medical, precis ?i bine documentat privind moartea ?i afec?iunile poetului. Rezultatele sunt uluitoare ?i dezv?luirile cutremur?toare. Medicul care l-a întocmit, este doctorul docent neuropatolog Ovidiu Vuia, iar lucrarea sa se intituleaz? „Despre boala ?i moartea lui Eminescu”.  Lucrarea se bazeaz? pe fi?e medicale, rapoarte medicale ?i constat?ri ale medicilor care l-au trata ?i consultat pe Eminescu, atât la Viena, Bucure?ti, Ia?i sau Boto?ani. Sindrom maniaco-depresiv  nu sifilis.  În primul rând dup? o întreag? mitologie în literatura ?i mass-media româneasc? privind sifilisul de care suferea Mihai Eminescu, se v?de?te ast?zi c? diagnosticul a fost pus în mod superficial ?i cel mai probabil eronat. Poetul era m?cinat în realitate de un sidrom maniaco-depresiv. Asta o spune ?i medicul  psihiatru boto??nean, cu o vast? experien?? ?i dedicat studiului bolii lui Eminescu. Mai degrab?, Eminescu a suferit o mare depresie sufleteasc?, v?zându-se înl?turat de la Timpul, ziarul lui de suflet, unde ?i-a pus în joc toat? pasiunea lui jurnalistic?. V?zându-se f?r? un venit care s?-i asigure un trai normal, Eminescu, s-a înstr?inat, a c?zut într-o apatie iremediabil?. La toate acestea s-a ad?ugat ?i refuzul lui Maiorescu de a-i încuviin?a c?s?toria cu Veronica Micle. Dac? aceast? c?s?torie avea loc, poate soarta lui era alta.

Omul deplin al culturii române?ti.

În receptarea lui Eminescu ast?zi, o valoare deosebit? o reprezint? ?i studiile profesoarei Monica Spiridon: „Eminescu: O anatomie a elocven?ei” (Ed. Minerva, 1994) ?i mai recentul volum publicat de Scrisul Românesc, Eminescu sau despre convergen?? (2009), prin care autoarea relev?: „Eminescu a?teapt? s? benefi cieze de o presta?ie interpretativ? ?i evaluativ? corespunz?toare, care s?-l scoat? pe de o parte din hagiografi e ?i pe de alta din trivializarea conjunctural?, instalându-l (cu rezultate poten?ial surprinz?toare) acolo unde îi este locul: în contextul literar romantic ?i în func?ia sa cultural? major?, decisiv? pentru orice literatur? european?, aceea de Scriitor na?ional. Un tratament istorico-literar adecvat al lui Eminescu poate demonta multe dintre falsele polarit??i ?i dintre beligeran?ele fastidioase alimentate de tratamentul s?u actual, cel pu?in lamentabil”. Ast?zi avem tip?rite cele cincisprezece mii de pagini din „Caietele Eminescu“, dar ?i studiul lui Constantin Noica - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii române?ti, contribu?ia esen?ial? a filosofului în „problema Eminescu”.

Ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Na?ionale.

O nou? lectur? din Eminescu poetul, dar ?i prozatorul, ?i mai ales publicistul, ne arat? cât de aproape ne este ast?zi. De unde ?i mereu vehiculata sintagm? „Eminescu - contemporanul nostru”. Ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Na?ionale. Imaginea complet? a scriitorului Eminescu o putem avea numai dup? lectura crea?iei integrale a poeziei, prozei ?i teatrului, precum ?i a publicisticii ?i coresponden?ei, întrucât autorul transfer? p?r?i din dramaturgia sa în poezie. Proza este elaborat? concomitent cu poezia ?i reflect? acelea?i probleme. Poeziile din perioada 1870, din „Convorbiri literare”, merg în paralel cu proze precum  „Geniu pustiu” ?i  „F?t-Frumos din lacrim?”; marile poeme filosofice, sociale ?i politice, cu  „S?rmanul Dionis”, proz? filosofic? ?i fantastic? în care se reg?sesc acelea?i teme romantice cu cele din lirica sa.

Dramaturgia - r?mas? în manuscris în stadii diverse de elaborare, scris? de regul? în versuri, avea în prim plan fi guri istorice precum Decebal, Bogdan Drago?, Alexandru cel Bun, dar ?i eroi populari sau figuri revolu?ionare ca aceea a lui Andrei Mure?anu - devine ?i ea o parte important? a operei. Dimensiunile sale spirituale întrec orice categorisire ?i încadrare în formule ?ablonarde. Dintr-o târf? el a f?cut o madon?, dintr-o banal? balt?, un lac de vis, dintr-o poian?, un om?t de iarb?. La el noptile se topesc în argint ?i aur. P?durea se transform? în templu. De fapt toat? natura e un templu. Cromatica privirii lui e aparte, dominat? de alb, galben ?i albastru. El vede prin cea?? unghiurile închise unde se ?ese p?iejeni?ul. La el lumea mic? a gâzelor este o lume mirific?, umanizat? ?i plin? de miracole. Poezia lui de dragoste este litanie. Dorul ?i dragostea sunt cele dou? sentimente care-l obsedeaz?. Articolele lui de la „Timpul” sunt ?i ast?zi actuale.

Adev?rata poezie începe cu Eminescu.

Eminescu nu poate fi împ?r?it, repetându-se locuri comune ?i truisme, Eminescu trebuie luat Unic, a?a cum a fost el, ferindu-l de aura senza?ionalului. Dar noi? Ce facem cu Eminescu? Eminescu este ?i r?mâne zeul tutelar al românilor. Asemenea Luceaf?rului, el a ap?rut pe bolta literelor române?ti la o r?scruce de drumuri ?i de timpuri. Totul se rezum? la cuvântul modernizare. Modernizarea limbii, ie?irea ei din ciunismul ?i pumnismul timpului, aplecare spre produc?iile populare, spre limba poporului care se articuleaz? cu limba literar?. Vine apoi Junimea care ridic? limba din marasmul produc?iilor de duzin? ?i-i scoate la iveal? pe Slavici, Caragiale, Eminescu ?i Creang?. Nu întâmpl?tor unul e romancier, altul dramaturg, altul poet ?i ultimul povestitor. Patru genuri în care literatura român? exceleaz?. Complexitatea proteic? în opera lui Eminescu te întâmpin? pretutindeni. El caut? mereu „cuvântul ce exprim? adev?rul” într-o fug? melodic? f?r? precedent. Ridic? erosului cele mai frumoase versuri din literatura român?. Eminescu descopere lumea a?a cum este, aceasta este revela?ia noastr? când îi citim opera. Fenomenul Eminescu a fost unic, de la el încoace poezia se scrie altfel. Ba chiar putem s? spunem c? adev?rata poezie începe cu Eminescu.

-----------------------------------------
[1] Vezi Despre boala ?i moartea lui Mihai Eminescu - Studiu patografic - Dezv?luiri - Material integral, Docent dr. medic neuropatolog Ovidiu Vuia (18.03.1929 - 29.09.2002)
[2]vezi celebra Ex. Min. Tit. Maiorescu)
footer