Revista Art-emis
Vivat Academia! Vivat Professores! PDF Imprimare Email
Acad. Solomon Marcus   
Miercuri, 29 Octombrie 2014 18:13
Acad. Solomon Marcus, art-emisÎn ziua de 24 octombrie 2014, în Aula Academiei, domnul Gheorghe Păun și-a rostit discursul de recepție printre nemuritori. Un discurs dens, lămuritor în chestiuni de strictă specialitate matematică și fizică: „Căutând calculatoare în celula biologică”. De ani de zile domnul academician Păun caută răspuns la întrebarea: „Calculează natura?” Căutările sale l-au făcut celebru în toată lumea academică. Domeniul studiat și creat de domnul Gheorghe Păun este unul de avangardă, de care se leagă speranțe fabuloase. Noi, hic et nunc, ne facem datoria de a consemna acest moment de excepție în existența Academiei Române, publicând discursul de răspuns al domnului academician Solomon Marcus, care i-a fost profesor și mentor celui sărbătorit. (Prof. univ. dr. Ion Coja).  

Răspunsul acad. Solomon Marcus, la discursul acad. Gheorghe Păun - Căutând calculatoare în celula biologică - susţinut în aula Academiei Române la 24 octombrie 2014

Drag Academician Gheorghe Păun,

Ne-aţi prezentat un Discurs de o remarcabilă densitate de idei. Acest Discurs trebuie citit, trebuie studiat, nu doar ascultat. Câtă experienţă în cercetare, câtă acumulare de căutări, câtă rafinare a ideilor, câte poticniri, reveniri, eşecuri, şlefuiri au trebuit să se petreacă, pe parcursul mai multor decenii, până să ajungeţi la această prezentare pe cât de simplă, pe atât de profundă. Putem citi acest Discurs în mai multe feluri. Este o poveste de viaţă a unui cercetător care a trăit cu intensitate marile schimbări de paradigmă ale ultimelor decenii; un capitol de istorie a ştiinţei din ultimii 80 de ani; o relatare a apariţiei şi evoluţiei ideii de calcul; o analiză a interacţiunii biologiei eredităţii cu matematica şi cu informatica; o lecţie de cultură în care explicaţi în ce fel distincţii binare casante, ca inert-viu, uman-nonuman, adevărat-fals etc. au fost puse sub semnul întrebării şi înlocuite cu viziuni mai fine, mai nuanţate. Ajungeţi la o tipologie a complexităţii unui sistem, complexitate a cărei capacitate explicativă întrece pe aceea a distincţiilor tradiţionale; momentul culminant, care focalizează atenţia cercetătorilor în această ordine de idei este complexitatea exponenţială, căreia îi consacraţi o întreagă secţiune.

Aţi convocat cvasi-totalitatea disciplinelor, de la logică, lingvistică, fizică şi chimie până la filosofie şi religie. Se simte în tot acest discurs dramatismul framântărilor prin care aţi trecut, de-a lungul a 40 de ani de implicare în cercetare. Titlul Discursului Dv este o sfidare a rânduielilor actuale în birocraţia ştiinţifică şi universitară şi, în particular, şi în cea academică, birocraţie în care împărţirea culturii pe discipline şi contrastul dintre ştiinţe şi umanioare se află la baza monitorizării culturii şi organizării învăţământului. Transgresaţi graniţe odinioară indiscutabile. Reuşiţi să realizaţi un echilibru între atenţia acordată prezentului şi aceea îndreptată spre trecut, spre istorie. La această atitudine contestatară, nonconformistă, vă obliga evoluţia firească a cunoaşterii umane. Vă însuşiţi observaţia lui John Searle, conform căreia a calcula nu este o calitate intrinsecă a unui proces, ci una pe care procesul o dobândeste ca urmare a interacţiunii sale cu un observator.  Natura calculează. Şi aşa începe călătoria în lume a ideii de calcul. De la Turing, pe care-l preocupa simularea calculului aritmetic în cea mai standardizată ipostază a sa, până la calculul cu acizi deoxiribonucleici e o întreagă istorie şi monografia pe care aţi dedicat-o acestuia din urmă, la Springer, în 1998, în colaborare cu Arto Salomaa şi Grzegorz Rozenberg, a devenit de referinţă, fiind tradusă în japoneză, rusă şi chineză şi beneficind de aproximativ o mie de citări vizibile pe google scholar. La fel v-au preocupat automatele Watson-Crick, o altă asociere semnificativă a informaticii cu biologia eredităţii.

Toată activitatea de cercetare pe care aţi desfăşurat-o până în anul 1997, o citiţi acum altfel decât o citeaţi atunci, decât o citeam atunci noi, ceilalţi. Eraţi, în a doua jumătate a anilor ’90 ai secolului trecut, unul din liderii mondiali ai teoriei limbajelor şi gramaticilor formale, fapt ilustrat în mod convingator de poziţia în prim plan pe care o aveţi în cele trei volume din Handbook of Formal Languages publicată la Springer în 1997 şi de impactul monografiei anterioare, în colaborare cu Jurgen Dassow, privind peisajul care se desfăşoară dincolo de lumea gramaticilor context free; 875 de citări menţionate în urmă cu câteva zile, pe google scholar. Cu această impresionantă carte de vizită aţi devenit în 1997 Membru Corespondent al Academiei Române. În anii ’90 aţi beneficiat de stagii repetate de cercetare la Universitatea din Turku, unde aţi colaborat cu un mare prieten şi sprijinitor al ştiinţei româneşti, Profesorul Academician Arto Salomaa; această colaborare a avut un rol esenţial în evoluţia Dv ca matematician, ca informatician şi ca om. Îi exprimăm aici recunoştinţa noastră.

Iată însă că acum altfel se vede toată această istorie; ea vă apare ca o pregătire a instrumentelor de lucru în vederea intrării în perioada următoare, a pariului Dv major privind capacităţile computaţionale ale celulei biologice. Să nu ne grăbim însă. Cine a fost Gheorghe Păun al anilor ‘70, ’80 şi ’90? A fost mai întâi o furnică muncind pe teritoriul relativ restrâns al gramaticilor chomskiene. Metafora furnicii trimite aici la două aspecte ale acestei simpatice fiinţe: zona de acţiune de natură locală, dar cu pătrunderi în profunzime; deosebita harnicie investită în acţiunea respectivă. Gheorghe Păun a fost toată viaţa un mare muncitor, iar hărnicia sa a fost tot timpul în alianţă cu talentul său, cu deosebire în problemele de natură combinatorială, generativă şi de alegeri strategice. Mai trebuie adăugat aici ceva esenţial: academicianul Păun este un împătimit al jocului, ludicul ocupă un loc central în personalitatea sa. Le-a făcut pe toate cu starea de spirit a gratuităţii, le-a făcut de dragul lor. Truda sa nu a fost niciodată o caznă, o salahorie, ci dimpotrivă: şi-a însuşit disciplina concentrării pe obiectul supus investigaţiei, fără ca aceasta să-i afecteze starea de destindere, de relaxare, de bună dispoziţie. Cine l-a văzut pe Gheorghe Păun adresându-se unei săli de profesionişti ai domeniului a putut cunoaşte verva cu care îşi trăieşte ideile, faţa sa radiind de satisfacţie şi de bucurie, plăcerea cu care savurează unele rezultate, modul în care se autoironizează şi râde atunci când relatează diferitele capcane întâlnite pe parcurs. Se întâmplă de multe ori ca talentul să nu se asocieze cu munca şi cu hărnicia, după cum se întâmplă de şi mai multe ori ca hărnicia şi munca să nu se asocieze cu talentul. La Gheorghe Păun mariajul talentului cu munca şi cu hărnicia este total şi acest fapt explică ceea ce unul dintre marii lui parteneri, Grzegorz Rozenberg, propunea drept cuvânt cheie în caracterizarea personalităţii lui: eficienţa.

Momentul culminant al aventurii Dv bio-informatice îl constituie anii de început ai mileniului al treilea, cu articolul-manifest de lansare a calculului membranar, publicat în Journal of Computer and System Sciences şi acumulând 1702 citări, iar doi ani mai târziu, în 2002, cu cartea de la Springer, dedicată aceluiaşi calcul membranar şi acumulând 1643 de citări menţionate pe google scholar; tradusă în limba chineză. Aceste două lucrări programatice îl au ca unic autor pe Gheorghe Păun iar la aspectul numeric impresionant al citărilor trebuie adăugat aspectul calitativ; aceste citări, după cum se poate uşor vedea, vin în mare parte de la autori care, la rândul lor, au multe citări iar natura esenţială a citărilor este probată de faptul că ele se referă la noţiuni şi idei introduse chiar de Gheorghe Păun. Ar mai fi de adăugat la ele lucrarea colectivă din 2010 The Oxford Handbook of Membrane Computing cu 359 de citări menţionate la 22 octombrie 2014 pe google scholar. Apariţia unui astfel de Handbook este fără îndoială semnul recunoaşterii domeniului creat de Gheorghe Păun drept unul ajuns la maturitate şi la celebritate. Este acum, fără îndoială, un moment de bilanţ. Este clar ca aţi dus la capăt un proiect grandios, maratonic, extins pe parcursul a patru decenii. Aţi reuşit acest lucru într-o ţară în care, în urmă cu câteva secole, Dimitrie Cantemir observa cu amărăciune că  pe aceste meleaguri oamenii cu greu se apucă de ceva şi când se-apucă, repede se lasă. Desigur, nu sunteţi primul contraexemplu la reflecţia marelui Domnitor al Moldovei. Dar, trebuie să recunoaştem, suntem încă deficitari la realizarea atâtor proiecte pe termen lung, în cercetare, în educaţie, în economie, în civilizaţia vieţii cotidiene.

Gheorghe Păun a evitat sistematic să lucreze în învăţământ, să profeseze de la o catedră. S-a dedicat total cercetării. Dar de îndată ce cucerea un teritoriu al cunoaşterii, simţea nevoia să împărtăşească şi altora bucuriile trăite, să-i contamineze cu preocupările sale; prin expuneri invitate, prin ceea ce scria şi publica, prin dezbateri şi discuţii personale. Prin angajamentul său total într-o aventură intelectuală captivantă a reuşit să seducă numeroşi cercetători, să-i atragă la preocupările sale, a ajuns să fie căutat şi chemat peste tot în lume. Sesiunile bianuale de comunicări şi brainstorming în domeniul calculului membranar, ţinute de fiecare dată în altă parte a lumii, îl au ca protagonist pe Gheorghe Păun. Lista discipolilor săi, a celor cărora le-a condus sau îndrumat teza de doctorat, a celor cu care a colaborat este lungă şi include naţionalităţi dintre cele mai diverse. În ciuda faptului că nu a lucrat în învăţământ, acţiunea sa educaţională este impresionantă. Mulţi dintre discipolii săi au devenit personalităţi recunoscute, care au format la rândul lor discipoli. Dacă un savant ar trebui apreciat după calitatea celor cărora le-a devenit mentor, Gheorghe Păun se prezintă excelent şi la acest capitol. Puţini dascăli cu activitate la catedră de o viaţă întreagă îl pot concura pe Gheorghe Păun în această privinţă.

Nevoia pe care a resimţit-o de a ieşi în lume cu ideile sale, curajul de a se supune judecăţii ei, aprecierii critice nemiloase, fără de care nu poţi pătrunde în marile reviste internaţionale nu au întârziat să dea rezultate. După ce s-a luptat ca lumea ştiinţifică să-l recunoască şi să-l respecte, a reuşit s-o seducă şi să devină o personalitate căutată de zeci şi zeci de universităţi, punctul său de vedere a căpătat greutate, a devenit o instanţă internaţională în evaluare şi câteva zeci de reviste internaţionale dintre cele mai prestigioase l-au inclus în comitetele lor editoriale. Zeci de întâlniri internaţionale l-au inclus în comitetul de progrm sau l-au reperat ca plenary invited speaker. Lumea a devenit a lui şi el a devenit al lumii. Comparaţi această situaţie cu problema care este vitală pentru cultura românească, pentru ştiinţa românească: numărul încă foarte mare al celor care, lucrând în cercetare, nu au curajul sau capacitatea sau voinţa de a intra în jocul planetar al competiţiei valorilor. Tuturor acestora, frecvent întâlniţi în universităţi şi în institute de cercetare, le adresăm invitaţia de a urma exemplul celui care azi se află în atenţia noastră.

Vom încheia cu referire la o altă problemă fierbinte a societăţii noastre: problema identităţii. Câtă energie se cheltuieşte pe tema compatibilităţii dintre diferitele noastre identităţi: românească, europeană, planetară! Iată, avem aici, în faţa noastră, în carne şi oase, o persoană care a articulat într-o armonie perfectă identitatea sa de cetăţean al comunei Cicăneşti, în care s-a născut şi care l-a proclamat Cetăţean de Onoare; de cetăţean al oraşului Curtea de Argeş, unde a urmat liceul şi unde locuieşte acum, după un şir lung de ani în care a fost bucureştean; este Cetăţean de Onoare al acestui oraş în care, de câţiva ani, editează revista lunară de cultură Curtea de la Argeş; de cetăţean al Europei, în care zeci de universităţi l-au invitat şi l-au omagiat iar Academia Europaea l-a ales ca membru; de cetăţean al lumii, cu savanţi de pe toate continentele aplecaţi asupra cercetărilor sale.

Cine sunteţi? l-a întrebat un gazetar.

„Sunt un ţăran argeşean dus de viaţă până prin Academia Română; ba şi prin cea a Europei. Am obiceiul de a lucra zi-lumină (ca ţăranul) şi fac aproape totul în stare de joc”.

De ce aţi rămas în România? „Pentru că nu pot trăi decât în limba română; pentru că am tălpile şi genunchii înverziţi de iarba Cicăneştilor şi nu se ia verzeala asta oricât m-aş freca de tare cu săpun euro-global. Altfel, ca tot matematicianul, am tot umblat prin lume: cu treburi, niciodată ca să-mi caut loc de casă.”

Acesta este Academicianul Gheorghe Păun, pe care acum, la ora bilanţului, în pragul alegerilor prezidenţiale, il putem arăta ţării şi lumii, să se vadă cu cine ne mândrim.

Academician Solomon Marcus

24 octombrie 2014

footer