Revista Art-emis
Medalion Dan Berindei - 90 PDF Imprimare Email
Valeriu Râpeanu   
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 22:27
Acad. dan Berindei, art-emisDan Berindei, istoricul total
 
Cea de a 90 aniversare a istoricului Dan Berindei nu reprezintă doar o biruinţă biologică prin care au fost înfrânte toate relele care se abat asupra trupului, ci triumful spiritului care la această vârstă nu a dat şi nici nu dă semne de oboseală, nici de satisfăcută contemplare a ceea ce a lăsat în urma sa. Viaţa nu a fost clementă pentru tânărul Dan Berindei, născut dintr-o familie cu frumoase tradiţii intelectuale înscrise în istoria ţării noastre, dar asupra căreia avea să se abată „în cadenţa anilor ce vin” - cum spunea un poet al epocii de după 1944 - toate furtunile epocii. Nu le vom reaminti aici cunoscând decenţa sa care respinge orice tentaţie de a-şi crea o aură de victimă, de a pune în exergă suferinţele, statutul de persecutat. Dar câteva trebuiesc spuse deoarece Dan Berindei a cunoscut încă din prima tinereţe toate avatarurile societăţii româneşti de după 1944. Un doctorat pregătit cu temeinicie este amânat prin directivă ministerială chiar în ziua când trebuia susţinut. „Amânarea” a durat… zece ani! A făcut parte din acea generaţie care a fost lovită în fiinţa ei morală şi intelectuală de cavalcada de legi şi reforme datorată tripletei ucigaşe a culturii româneşti Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu, Mihai Roller.
 
Printre instituţiile desfiinţate în 1948 se afla şi Institutul de Studii şi Cercetări Balcanice unde Dan Berindei funcţiona din 1946 chemat de profesorul său Victor Papacostea. Pe plan personal o căsătorie cu Ioana, fiica istoricului şi omului politic naţional ţărănist Ioan Hudiţă împlinită în momentul când socrul său ministru al agriculturii din partea Partidului Naţional-Ţărănesc, în cel de al doilea guvern C. Sănătescu şi apoi în cel condus de Nicolae Rădescu era ţinta unor atacuri furibunde din partea propagandei comuniste fiind denunţat ca…. duşman al reformei agrare. Pe care Ioan Hudiţă şi ceilalţi fruntaşi naţional ţărănişti o vedeau întemeiată pe riguroase temelii sociale, ştiinţifice, economice şi nu electorale aşa cum adversarii săi au împlinit-o după 6 martie 1945. Au trecut doi ani şi familia Berindei avea să cunoască tot ce a avut mai rău, regimul comunist: socrul său este arestat rămânând opt ani în închisoare (ultima fiind cea de la Sighet). În acest timp soţia lui Dan Berindei va sta timp de doi ani la Jilava, unde naşte unul din cei doi copii al cuplului. Ne închipuim ceea ce a urmat pentru o familie stigmatizată şi în ce împrejurări Dan Berindei şi-a început cariera de istoric care a fost viaţa, adevărata lui viaţă. A avut tenacitatea să alcătuiască şi să tipărească volume de documente care constituie temelia studiilor istorice. Şi-a continuat drumul care n-a fost jalonat de onoruri - porţile Universităţi şi ale Academiei i se deschis când avea aproape 70 de ani! - Dan Berindei devenind pe măsura publicării studiilor sale nu doar un nume ci o competenţă şi o referinţă ştiinţifică. Şi-a axact cercetările asupra perioadei istorice care a dus la făurirea României moderne.
 
S-a dovedit a fi istoricul total, care a îmbrăţişat această epocă tumultoasă, contructivă, cu oameni dăruiţi şi pasionaţi până la jertfa pentru ideea României unită, modernă din toate punctele de vedere, cu oameni care au avut simţul realităţilor şi au construit o ţară scoţând-o din letargia orientală, cu intelectuali ce au pus temelia unui culturi izvorâtă din profunzimile populare şi legată de curentele novatoare ale spirualiăţii europene. În primul rând romantismul. De aceea cei care vor să cunoască această epocă a secolului al XIX-lea au ca reper ştiinţific opera lui Dan Berindei. Am spus opera şi nu operele sale deoarece scrierile lui Dan Berindei alcătuiesc un sistem coerent, unitar, structurat ştiinţific. S-a remarcat mai de mult prezenţa istoricului în Cetate. Într-adevăr Dan Berindei a fost şi este - paginile revistei noastre se onorează cu prezenţa sa permenentă - la televiziune, radio, în ziare şi reviste. Fie evocând personalităţi ale civilizaţiei româneşti , momente din trecutul nostru, fie consemnând meditaţii asupra contemporaneităţii - însemnările lui Dan Berindei aparţin deopotrivă unui istoric şi unui moralist. Excluzând orice partizanat politic, orice tentaţie de a servi interesele acelor care vor să impună adăvărul pritocit în laboratoarele dezinformării, Dan Berindei desfăşoară o tinerească activitate publicistică. Şi în acelaşi timp este oaspetele totdeauna aşteptat, mereu ascultat al unor colocvii, reuniuni ştiinţifice, dezbateri publice. Aceasă dimeniune a personalităţii sale nu a diminuat odată vârsta deoarece face parte din fibra sa intelectuală şi morală.
La începutul lunii noiembrie când Dan Berindei, istoricul de largi deschideri culturale, omul care a slujit cu devotament, dăruire, fără emfază ştiinţa românească, priveşte înapoi cu mulţumirea datoriei împlinite noi toţi îi dorim să privească înainte fiindcă îi aşteptăm cuvântul scris şi rostit cu bucuria de a ne afla alături de unul din marile spirite ale acestei ţări.[1] 

O viaţă dăruită istoriei naţionale

Dan Berindei face parte din generaţia care a păşit pe băncile Universităţii din Bucureşti când învăţământul istoriei - ca de altfel al tuturor disciplinelor umaniste - se afla în plină expansiune calitativă. Pe Acad. Dan Berindei, la a 90-a aniversareN. Iorga adolescentul şi tânărul Dan Berindei îl ascultase la Radio: „sfaturile pe întunerec” ale savantului având, aşa cum au mărturisit toţi cei ce se aflau atunci în faţa aparatelor, fie doar cu galenă, o forţă unică de atracţie intelectuală. Beneficiind de îndrumarea unor profesori precum Gheorghe I. Brătianu, C. C. Giurescu, Victor Papacostea ca să amintim doar trei din dascălii care i-au înrâurit drumurile, Dan Berindei s-a format de timpuriu ca un istoric care a aşezat la temelia unei temeinice opere cercetarea şi punerea în lumină a izvoarelor. Colecţii fundamentale de acte şi documente privitoare la perioade şi evenimente de o hotărâtoare importanţă ale istoriei naţionale sunt legate de numele său. Acestea au fost temeliile unei construcţii istoriografice care s-a caracterizat prin soliditatea informaţiei, prin obiectivitatea interpretării, prin privirea organică asupra tuturor domeniilor care alcătuiesc o societate. Perioada asupra căreia s-a aplecat cu o stăruinţă intelectuală neobosită Dan Berindei a fost bogată în personalităţi - exemplare - şi evenimente - memorabile - înscrise în istoria naţională. Evocând portretele acestor oameni între oameni, reliefându-le faptele, nu odată eroice, totdeauna dezinteresate, străbătute de patosul dăruirii necondiţionate pe altarul patriei - reconstituind evenimente datorită cărora ţările româneşti au cunoscut ceea ce pe bună dreptate Domnia Sa numeşte „trezirea naţională” istoricul a configurat o adevărată frescă a vieţii sociale politice, economice, a secolului al XIX-lea, secol hotărâtor pe calea făuririi României moderne.

Dan Berindei este istoricul total prin excelenţă care necontenit a studiat istoria României în legătură cu contextul european al vremii. Aceste interferenţe care privesc toate domeniile civilizaţiei româneşti dovedesc o dezvoltare organică, un flux neîntrerupt de idei şi fapte pe care le-am receptat reliefând identitatea şi specificitatea naţională a poporului român. Din păcate Universitatea noastră a beneficiat târziu de prezenţa ca profesor a lui Dan Berindei. S-a petrecut o simultaneitate dramatică în istoria învăţământului românesc. În 1948, când profesorii săi pe care i-am amintit au fost excluşi din învăţământ, tineri precum Dan Berindei care într-o desfăşurare normală a vieţii universitare ar fi trebuit să înceapă să urce treptele ierarhiei didactice au fost la rândul lor împiedicaţi să facă primul pas. Şi în cazul lui Dan Berindei această situaţie a durat patruzeci de ani! Dar urmând exemplul celor amintiţi, al celor care i-au înrâurit cariera, Dan Berindei a înţeles că istoricul are datoria să comunice cu cei din jur nu numai pe calea studiilor, tratatelor, volumelor, ci şi prin formule care să aducă trecutul românesc în actualitatea imediată, să-l facă accesibil unui mare număr de oameni. A devenit astfel una din prezenţele vieţii noastre publice prin articolele sale din presă, prin emisiunile radiofonice şi de televiziune.

Cuvântul său echilibrat care sintetiza o încărcătură erudită cu o expresie lipsită de emfază pe înţelesul tuturor într-o frumoasă limbă românească a fost şi este ascultat, preţuit de un număr incalculabil de oameni. Care, indiferent de pregătirea lor, ştiu că Dan Berindei este mesagerul unor adevăruri esenţiale, că prin el retrăiesc momente fundamentale ale istoriei naţionale. Pe care Dan Berindei a pus-o necontenit în lumină având drept călăuză adevărul. Un frumos exemplu de intelectual care într-o viaţă pe care o dorim să fie şi de acum înainte tot atât de rodnică pe plan ştiinţific - a fost la înălţimea unei opere ce aparţine patrimoniului ştiinţific al poporului român.[2] 
 
Academicianul Dan Berindei la 90 de ani, în dialog cu Alexandra Săraru
 
Alexandra Săraru: Cum vede lumea Omul Dan Berindei la 90 de ani?
 
Acad. Dan Berindei: Cu mult interes şi cu multă îngrijorare! Omenirea se află într-un moment de  dezvoltare extraordinar, însă în acelaşi timp evoluţiile ridică semne de întrebare. Suntem departe de a trăi într-o lume în care să se fi instaurat pe deplin un echilibru între oamenii planetei, ca şi între popoarele ei. Inegalitatea materială şi starea precară a multora continuă să fiinţeze şi chiar să se accentueze, generând contradicţii şi chiar conflicte. Deşi primejdii uriaşe se profilează, reacţia omenirii faţă de această situaţie nu este pe măsura cuvenită.  Uriaşul salt demografic (înzecirea populaţiei globulului în curs de mai puţin de trei veacuri), dar totodată irosirea resurselor, dispariţia treptată a materiilor prime şi chiar marea primejdie a unei crize a apei dulci, schimbările climatice şi ameninţarea creşterii nivelului oceanelor şi mărilor, pericolul pe care îl poate produce oricând utilizarea imprudentă sau fără discernământ a forţei atomului, poluarea dincolo de limitele admise sunt numai câteva dintre aceste primejdii! Lumea este dominată de interesele unor mari forţe economice, care au în vedere înainte de toate doar propriul profit, mai ales dacă-l pot obţine în zone geografice care nu le interesează cu prioritate. Mai gravă este poate şi decăderea morală, treptata  renunţare la idealuri, egocentrismul excesiv, indiferenţa faţă de soarta celorlalţi. Capacităţile oamenilor sunt foarte mari, uneori chiar uimitoare, dar în acelaşi timp ei sunt sub incidenţa dezvoltării unei lumi formale şi birocratice, a specializării şi tipizării excesive, a subsumării faţă de  lumea virtuală. Se profilează şi  primejdia robotizării şi a pierderii prin aceasta a însuşirilor umane.
Cu toate acestea, sunt un incorigibil optimist. Cred în forţa omului de a a-şi croi drum mai departe şi de a rezolva probleme aparent insolubile. De asemenea, deşi privesc cu tristeţe şi strângere de inimă starea naţiunii noastre - devenită din ce în ce o populaţie! - am încredere într-o trezire a românilor şi în reactivarea unor sentimente reale - şi nu mimate - de dragoste de ţară. Avem destule defecte, dar avem şi însuşiri, o putere de adaptare şi de reînviere, care îmbinate cu inteligenţa nativă va ajuta pe români să pună la locul cuvenit naţiunea lor în comunitatea naţiunilor, cu afirmarea şi păstrarea trăsăturilor lor specifice care i-au ajutat să reziste la o întretărire de drumuri istorice atâtea veacuri.
 
A.S.: Cum vede lumea Istoricul Dan Berindei?
 
B.D.: O bună parte din răspuns se găseşte mai sus, în unele lucruri
spuse privind întrebarea anterioară. Ca istoric, desprins de actualitate şi cotidian, trebuie să mărturisesc  încântarea mea, la sfârşitul vieţii, la contemplarea mersului prin timp a omenirii, spectacol fascinant, tragic şi extraordinar, de fapt o dramă spectaculoasă fără sfârşit. Omul este fără îndoială un animal inteligent scăpat  de pe orbita  propriei lui Creaţii, dar care - părăsind o disciplină nativă ereditară  şi pierzând în bună măsură instinctele - a reuşit să se afirme faţă de restul regnului animal şi să impună, în parte, evoluţia plantelor. Din păcate, el a fost totodată distrugătorul mediului din care a provenit, multe specii animale şi vegetale datorindu-i pieirea sau reducerea, ba chiar şi înfăţişarea naturii fiind afectată de intervenţiile umane. În multe privinţe, a reuşit să schimbe înfăţişarea lumii, dar în acelaşi timp  s-a dovedit neputincios în faţa unor fenomene sau calamităţi naturale.  Istoria este o carte în care sunt strânse şi consemnate  episoadele unei evoluţii dar şi unei drame uriaşe. Ea oferă un  ansamblu nepreţuit de învăţăminte, de care din  păcate generaţiile succesive ţin foarte puţin seama. Există o dreptate imanentă, după cum fiinţează şi o forţă de necrezut în rândul unor mici popoare care demonstrează unitate şi voinţa de a face faţă unor teribile încercări. Există personalităţi care au marcat prin mintea şi fapta lor în bine, dar uneori şi în rău, paginile istoriei umanităţii. Oamenii sunt egali, dar cu caracteristici şi deosebiri, care - datorită unor condiţii similare ale spaţiului în cauză -  se transferă chiar asupra unui popor sau altuia şi care reflectă, în unele cazuri, rodul unei evoluţii şi a unor încercări milenare sau seculare, trăsături care n-ar trebui să se piardă sub influenţa unei artificiale şi mimetice globalizări. Marea lecţie a istoriei mai este şi neputinţa colectivităţii umane - cel puţin până acum! - de a accepta în practică aplicarea dezinteresată a egalităţii oamenilor şi a dreptului fundamental al tuturor la o viaţă decentă. Vorbele nu pot acoperi stările de fapt!
 
Acad. Dan BerindeiA.S.: Cum vede lumea vicepreşedintele Academiei Române la 90 de ani?
 
D.B.: În bună măsură, am răspuns mai înainte acestei întrebări! Consider Academia Română o „patrie mai mică”. Ea este o „bătrână doamnă” care împlineşte doar în trei ani un  veac şi jumătate de fiinţare şi care are de realizat misiuni fundamentale: să strângă în rândurile ei vârfurile valorilor culturale, prin activitatea acestora şi a reţelei sale de institute să fie o necontenită producătoare de lucrări de înalt nivel, să dezvolte relaţiile interacademice pe plan mondial şi mai întâi european şi mai ales să  nu-şi uite menirea naţională pe care a  avut-o de la înfiinţarea ei în 1866. Atunci a fost cel dintâi parlament cultural al naţiunii, în care s-au strâns laloaltă românii de pretutindeni, când încă nu exista o Românie Mare. De atunci a mers în pas cu evoluţia şi dezvoltarea ţării şi a reprezentat totdeodată o sfătuitoare - prin  lucrările ei dar şi prin luări de poziţie - ale celor care au condus sau conduc ţara. Nimic din ceea ce are loc şi priveşte România nu-i poate fi indiferent.
Alegerea mea în Academie cu 22 de ani în urmă a însemnat pentru mine, atunci, la 66 de ani, cea mai de seamă realizare a vieţii. De fapt, era vorba mai ales de recunoaşterea  unei activităţi de o viaţă. Ales de confraţii mei preşedinte al Secţiei de resort din Academie, pe care am slujit-o în acestă calitate 13 ani, în ultimii opt mi-am îndeplinit apoi, în două mandate succesive, care se vor încheia în aprilie viitor, funcţia de vicepreşedinte. De pe această poziţie şi de cea a unui „nemuritor” privesc lumea străduindu-mă necontenit pentru afirmarea Academiei Române şi deplina ei reinserare în cadrul societăţii româneşti şi a românilor de pretutindeni şi pentru  respectarea de către succesivele înalte autorităţi ale statutului  a activităţii şi poziţiei ei specifice. Revenind la lume, trebuie să mărturisesc că pentru mine Academia Română înseamnă o harnică uzină multiformă de afirmare ştiinţifică internaţională şi totodată un for de înţelepciune de care societatea românească şi mai ales înaltele autorităţi şi formaţiile politice ar trebui să ţină seama în  mult mai mare măsură pentru a se asigura acestei ţări şi locuitorilor ei locul cuvenit în  lume![3]  
A consemnat Alexandra Săraru
 
Notă: Istoricul Dan Berindei s-a născut la 3 noiembrie 1923, în Bucureşti. Este licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie, secţia Istorie (1945), şi-a luat doctoratul în ştiinţe istorice în 1969, cu teza „Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)”. Membru corespondent (9 martie 1991) şi membru titular (10 noiembrie 1992) al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române (din 1993, reales în 1997 şi 2001); din 2005, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice iar din 2006, vicepreşedinte al Academiei Române.
A fost secretar şi asistent suplinitor la Institutul de Cercetări Balcanice din Bucureşti (1946-1948) şi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei (1948-1952), după care a fost eliminat din cercetare, timp de trei ani, din motive politice. În 1955 a fost rechemat la Institutul de Istorie al Academiei, unde a rămas până la pensionare. Secretar, apoi secretar general al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (din 1993), Dan Berindei a fost principalul organizator al Congresului Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Bucureşti, din 1980. Membru fondator al Comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie şi vicepreşedinte (1971), apoi preşedinte (din 1981).
A publicat, singur sau în colaborare, peste 50 de volume şi 550 de studii şi articole ştiinţifice şi a susţinut conferinţe în ţară şi în circa 20 de state ale lumii. În martie 2010, cu ocazia lansării a patru volume semnate de academicianul Dan Berindei ("În mijlocul cetăţii", „Constituirea României moderne”, „Portrete istorice ale românilor” şi „Ioan Hudiţă - Jurnal politic. 1 martie 1942 - 31 ianuarie 1943”), s-a desfăşurat colocviul dedicat istoricului „O viaţă dedicată istoriei naţionale - Dan Berindei”.
Membru fondator, membru în comitetul de conducere şi în Biroul Fundaţiei europene „Nicolae Titulescu”; membru fondator al Fundaţiei „Dunărea Marea Neagră”; delegat permanent al Academiei Române pe lângă Uniunea Academică Internaţională (din 1992); membru a 16 organisme ştiinţifice internaţionale de profil.[4]
Membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, cu sediul la Paris. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2001) şi al Universităţii „Ovidius” din Constanţa (2007). Distins cu Premiul Academiei „Nicolae Bălcescu” (1977) şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler (2002).


[1]   Vezi revista Clipa, http://www.revistaclipa.com/8560/2013/10/repere-academice/dan-berindei-aniversare-90 - cu acordul directorului Dinu Săraru
footer