Revista Art-emis
Marea Enciclopedie a României PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu   
Luni, 13 Decembrie 2010 10:45
Enciclopedia Romaniei coperta„Exegi monumentum aere perennius"
La 27 noiembrie 2010, la Focşani şi Iaşi, Capitale ale „Micii Uniri a Românilor" (1859), aşadar în preajma şi în onoarea MARII SĂRBĂTORI NAŢIONALE de la 1 Decembrie, a survenit un veritabil eveniment editorial. Mai precis, a văzut lumina tiparului, graţie disponibilităţii Casei Editoriale TIPO MOLDOVA din Iaşi (director: Aurel Ştefanachi), ediţia anastatică a uneia dintre CĂRŢILE NEAMULUI - Enciclopedia României, operă de solidă şi exemplară informaţie şi ţinută ştiinţifică, cu o odisee fabuloasă şi pe alocuri chiar dezagreabilă, întrucât cum s-ar putea uita că, decenii la rând, după „eliberarea stalinistă" din 1944 şi în cursul dezastrului holocaustului roşu, ea a fost trecută cu zel în rândul... „cărţilor interzise". Şi se impune să subliniem că, în ciuda tuturor episoadelor dezagreabile şi condamnabile intervenite, ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI, incontestabil, rămâne un monument al civilizaţiei române moderne, o dovadă nepieritoare - dincolo de timpuri şi spaţii, de accidente şi patimi sălbatice - a capacităţii creatoare de excepţie a românilor, cărora le-a fost, din start, dedicată. Secolul XXI a debutat şi se desfăşoară - ceea ce nu mai trebuie a fi demonstrat - sub zodia informaţiilor, care, acestea din urmă, evident domină Lumea. Cel mai nimerit, la Library of Congress din Washington, D.C., în însăşi inima Imperiului mondial al cărţii, fondat la 1800 şi găzduind peste 34 milioane volume din toate ţările şi din toate timpurile, se poate cel mai bine constata care este PUTEREA INFORMAŢIILOR, astăzi sau mâine, dintotdeauna. Acolo, în celebra Main Reading Room, cititorul poate afla pentru o consultare directă peste 40 000 lucrări de referinţă, cu predilecţie enciclopedii şi dicţionare, din colecţia care a depăşit de mult peste 500 000 de titluri ...

Potrivit definiţiei clasice, Enciclopedia reprezintă o „lucrare de referinţă care conţine informaţii din toate domeniile cunoaşterii sau care se ocupă pe larg de o anumită ramură a cunoaşterii. Este o lucrare autonomă. Iar explicaţiile sunt mai amănunţite decât cele oferite de dicţionar. Diferă de un almanah prin faptul că informaţiile nu sunt datate şi nu sunt extrase din text pedagogice, în încercarea de o face mai uşor de consultat şi mai accesibilă pentru nespecialişti. Deşi în general sunt redactate sub forma mai multor articole separate, enciclopediile diferă mult între ele, în privinţa structurii şi conţinutului. Prototipul în general recunoscut al enciclopediilor este Cyclopaedia (1728) lui Ephraim Chamber. Prima enciclopedie modernă este Encyclopédie, apărută în Franţa (1751-1765). Cea mai mare enciclopedie generală în limba engleză este Encyclopaedia Britannica (apud Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, Bucureşti, Litera/Enciclopedia Britannica, 2010, p. 304). Rostul enciclopediilor în formarea şi afirmarea unui individ complet a fost şi rămâne fundamental. Este motivul pentru care, mai ales în epocile modernă şi contemporană, ele au ajuns să domine într-atât domeniul cărţilor - astăzi şi al Internetului - încât, cu tot temeiul, se recunoaşte că o cultură naţională lipsită de asemenea instrumente complexe de informare – fiecare, la rândul său, veritabil tezaur al cunoştinţelor acumulate de-a lungul timpului şi despre toate locurile – ar fi mică şi, mai prejos, chiar inexistentă ... În atare condiţii, se înţeleg eforturile învăţaţilor de oriunde şi de oricând, dar îndeosebi o dată cu începutul erei creştine, de-a reuni şi sistematiza informaţiile existente despre lume şi viaţă în lucrări speciale reprezentând, într-un stadiu incipient, atât modelul cât şi fundamentul enciclopediilor clasice din secolele XVIII-XXI. Dintr-un scurt bilanţ de realizări excepţionale, vom reţine unele exemple remarcabile – de la Pliniu cel Bătrân cu a sa Naturalis Historiae (37 volume, 77-79), la Flavius Cassiodorus cu Institutiones Divinarum et Saecularium Litterarum (560) ori la Issidor din Sevilla cu Etymologiae (636), iar de la Hrabanus Maurus (De Rerum Naturis, 842) şi Bartholomaeus Anglicus (De Proprietatibus Rerum, 1240) la Theodor Zwinger (Theatrum Humanae Vitae, mai multe ediţii succesive – 1565. 1571, 1586, 1604) şi Louis Moreri (Le Grand Dictionnaire Historique ou le Mélange Curieux de l´Histoire Sacrée et Profane, 1676). Să reţinem că între timp intervenise saltul de excepţie prin elaborarea între 1403 şi 1408 în China, sub dinastia Ming, a celei mai vaste lucrări enciclopedice de până atunci (reunind 11 095 volume, circa 370 milioane caractere) şi pe care, în ianuarie 1980, am avut prilejul de-a o admira în cadrul unei expoziţii găzduite de The Library of Congress din Washington, DC.

1701 a marcat, mai mult decât modificarea unei date în calendar, debutul „Marelui Secol" (Jules Michelet), aflat, cum a subliniat istoricul Ştefan Lemny, „sub semnul Raţiunii triumfante şi al Luminilor, secolul marii crize de conştiinţă [...] în care s-a născut vestita Declaraţie a drepturilor omului şi în care au izbucnit marile revoluţii ale lumii moderne". Un rol esenţial a revenit enciclopediilor. Mai întâi, Vincenzo Coronelli a editat prima enciclopedie din lume cu articolele dispuse în ordine alfabetică – Biblioteca Universale Sacro-Profana (6 volume, 1701-1706), fiind succedat curând de Ephraim Chambers, care, cu a sa Cyclopaedia, or an Universal Dictionary of Arts and Sciences (2 volume, 1728), a oferit prototipul tuturor realizărilor moderne ulterioare în materie - celebrele Enciclopedii franceză (17 volume, 1751-1765/1772) şi britanică (3 volume, 1768-1771). După cum este bine cunoscut, rolul esenţial a revenit celebrei Encyclopédie, ou Dictionnaire Raisonné des Sciences, des Arts et des Métiers, redactată şi publicată sub coordonarea lui Denis Diderot, cu colaborări prestigioase - d´Alembert, Voltaire, Rousseau ş.a. Ecourile şi impulsurile Marii Enciclopedii Franceze s-au resimţit copleşitor pe planurile spiritual şi social, dar în prima ordine în privinţa conceperii, editării şi difuzării operelor de referinţă, aşa precum s-au remarcat în ultimele două veacuri: Encyclopaedia Britannica (29 volume, 1910-1911) sau The Encyclopedia Americana (13 volume, 1829-1833; 30 volume, 1960); Encyclopaedia Britannica. A New Survey of Universal Knowledge (24 volume, 1951); Encyclopedia Universalis (20 volume + Atlas, 1968); Enciclopedia Catolica (12 volume, 1948-1954); Enciclopedia Italiana (35 volume, 1929-1933) sau Meyers Lexikon (52 volume, 1839-1855) şi Brockhaus (14 volume, 1900) şi Der Grosse Brockhaus (ediţia a 16-a, 12 volume, 1952-1964), Pierre Larousse, editor, Grand Dictionnaire Universel du XIX-e siècle, 17 volume, 1866-1888), La Grande Encylopédie (31 volume, 1886-1902) şi Michel Mourre, Dictionnaire Encyclopédique d´Histoire (8 volume, 1986); Mircea Eliade, editor in chief, The Encyclopedia of Religion (16 volume, 1987); Bolşaia Sovetskaia Enţiklopediia (5l volume, 1949-1958; 30 volume, 1970-1979) şi Encyclopaedia Judaica (16 volume, 1971); Polski Slownik Biograficzny (19 volume, 1959-1974) şi Uj Idök Lexikona (24 volume, 1936-1942), Biographisches Lexikon zur Geschichte Südosteuropas (4 volume, 1974-1981) şi Sovetskaia Istoričeskaia Enţiklopediia (16 volume, 1961-1976); Thomas Parrish, S. L. A. Marshall, eds., The Simon and Schuster Encyclopedia of World War II (1978); Daniel Ligou, ed., Dictionnaire Universel de la Franc-Maçonnerie (2 volume, 1979); Norman Polmar, Thomas B. Allen, The Encyclopedia of Espionage (1998); Thomas Parrish, Enciclopedia Războiului Rece (orig. - 1996, traducere 2002); Enciclopedia Universală Britannica (16 volume, traducere, Bucureşti, 2010).

În context, nu este de fel un abuz insistând asupra realizărilor româneşti în domeniu, începând cu Enciclopedia României (3 volume, Sibiu, 1898-1904) datorată lui Cornel Diaconovici şi Marele Dicţionar Geografic al Romîniei (5 volume, Bucureşti, 1898-1902), alcătuit şi prelucrat de George Ioan Lahovari, C. I. Brătianu şi Grigore G. Tocilescu, cărora în deceniile următoare li s-au adăugat: Minerva. Enciclopedie Română (1929); Dicţionar Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească" al lui Ion-Aurel Candrea şi Gh. Adamescu (1926-1931); Enciclopedia „Cugetarea" a lui Lucian Predescu (1940); Dicţionar Enciclopedic Român (4 volume, 1962-1966) coordonat de Athanasie Joja şi D. Macrea; Mic Dicţionar Enciclopedic (diverse ediţii, 1972-1986); Ştefan Ştefănescu, ed., Enciclopedia istoriografiei româneşti (1978) şi cel mai complet Dicţionar Enciclopedic (7 volume, 1993-2009) coordonat de minunatul editor şi coleg Marcel D. Popa, după care s-a întocmit un nou Mic Dicţionar Enciclopedic (diverse ediţii, 2005-2008); Academia Română - Eugen Simion, Dicţionarul General al Literaturii Române (7 volume, 2004-2009); C. Toni Dartu, Marea Enciclopedie a Spiritualităţii Româneşti – Personalităţi române şi faptele lor, 1950-2010 (44 volume); Enciclopedia Ortodoxiei Româneşti (2010); Dicţionar Enciclopedic Ilustrat (şase ediţii, Bucureşti, Editura Cartier, 1999-2008); C. Pârvu, Enciclopedia plantelor (4 volume); Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, eds., Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române (1944-1999) (2 volume, 2000). Din bilanţul expus lipseşte, după cum netăgăduit cititorul deja a constatat, excelenta Enciclopedie a României (4 volume, 1938-1943), asupra căreia vom reveni cu obligativitate.

Nu era dificil de admis că, la confluenţa mileniilor II şi III, o dată cu afirmarea spectaculoasă a Internetului pe planul informaţiilor, trebuiau să intervină modificări majore în domeniile enciclopedismului, iar schimbările produse în numai câteva decenii s-au dovedit, din fericire, mai mult decât importante, cu desăvârşire revoluţionare. Nu este numaidecât vorba de faptul că faimoasele enciclopedii pot fi consultate pe Internet (vezi Enciclopedia României, volumele I şi III), dar Internetul însuşi a ajuns gazda ideală a unor lucrări de profil on-line, dintre acestea cea mai cunoscută fiind - de binemeritată reputaţie mondială - inegalabila Wikipedia. Este, aşa cum au recomandat-o inspiraţii ei fondatori, o enciclopedie liberă, prezentând o sumă de avantaje indiscutabile - apel lesnicios, cheltuieli zero, multitudinea şi garantarea datelor, actualizarea lor continuă, sistematizarea convenabilă etc. Wikipedia - altfel spus Enciclopedia liberă şi multilingvă on-line - este administrată de Wikimedia Foundation, fiind lansată la 15 ianuarie 2001 de către Jimmy Wales şi Larry Sanger. În acest moment, programul funcţionează în peste 270 de limbi, iar cel în română a fost inaugurat la 15 iulie 2003. La 1 noiembrie 2010, Wikipedia (al cărei semn distinctiv poate fi aflat mai jos) includea peste 16 milioane de articole (cuprinzând în total peste 1,74 bilioane de cuvinte) şi peste 1, 5 milioane imagini, toate liber accesibile, neîntârziat şi din orice punct al planetei. Având în vedere cele precizate, se înţelege că şi numărul şi frecvenţa apelurilor sporeşte necontenit, la nivelul a zeci de milioane în ianuarie 2010! Aşa cum este lesne de presupus şi, deci, de aşteptat, în Wikipedia domeniul istoriei este excelent reprezentat/acoperit, precum în orice enciclopedie, mai cu seamă într-una de asemenea proporţii. Solicitatorul poate avea în vedere: personalităţi, ţări, evenimente, probleme, documente etc., preocupându-se, pentru aflarea unor „rezultate" scontate şi fără dificultăţi, să menţioneze cu claritate (în limbile preferate) pretenţiile. Cum am precizat, nu am ales întâmplător Wikipedia, date fiind cu prioritate modul lesnicios de accesare şi manevrare, nivelul zero al cheltuielilor (s-a specificat că este o enciclopedie liberă), bogăţia materialelor şi, nu în ultimul rând, faptul că specialiştii reuşesc ei înşişi a revizui ori completa textele aflate în circulaţie. Dar cititorul se poate adresa cu maximum de folos şi altor lucrări de referinţă, unele deja celebre. În acest sens, Internetul dispune de numeroase adrese distincte, dintre care unele cvasi-obligatorii pentru a pătrunde în tainele excelentelor Encyclopaedia Britannica (fondată în 1768) ori Encyclopaedia Americana (fondată în 1829). Pentru cea dintâi, unde informaţiile acumulate sunt numai parţial disponibile, restul fiind accesibil doar abonaţilor. Se impune să reţinem, de asemenea, că, după modelul Wikipediei, cu totul recent s-a lansat Enciclopedia României on-line, care deja la 4 noiembrie 2010 înregistrase 2 804 articole.

Enciclopedia României - programată în şase volume, dar apărută în patru volume (1938-1943), datorită condiţiilor precare intervenite în urma Războiului Mondial din 1939-1945, supranumită şi D. Gusti (Preşedintele Comitetului de Direcţie), sau Carol al II-lea (sub domnia căruia s-au iniţiat, redactat şi editat primele trei volume), sau Mareşal Antonescu (sub regimul căruia s-a definitivat şi imprimat ultimul volum) - a apărut când trebuia, cum trebuia şi se adresa cui trebuia. Adică: – exact la 20 de ani după fondarea României Mari, în momentele sale de maximă stabilitate şi înflorire şi reflectând cel mai strălucit bilanţ al inegalabilei Uniri de la Alba Iulia; - în condiţii grafice deosebite şi conţinând materiale de excepţie sub raporturile concepţiei, realizării şi obiectivităţii ştiinţifice impecabile, datorate unor nume ilustre ale culturii şi ştiinţei naţionale (N. Iorga, C. Rădulescu-Motru, Andrei Rădulescu, Virgil Madgearu, Dimitrie Gusti însuşi, Constantin C. Giurescu, Mircea Vulcănescu, Dan Botta, George Alexianu, Paul Negulescu, general Radu Rosetti, Sabin Manuilă, Constantin Moisil, H. H. Stahl, Constantin Garoflid, Gh. Ion Vântu, N. P. Arcadian, M. Popescu-Spineni, Cezar Petrescu ş.a.), raţiuni pentru care, după peste 70 de ani, opera nu şi-a pierdut din interes, din calitate şi actualitate; - românilor de pretutindeni şi, deopotrivă, străinătăţii, care aveau să ia cunoştinţă de efectele benefice şi pe termen scurt ale actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Spre exemplificare, precizăm că Dimitrie Gusti, intervenind în 1938 cu o sugestivă prefaţă intitulată O Enciclopedie Românească (vol. I, p. VIII), şi-a avertizat cititorii: „Enciclopedia României va fi deci o Enciclopedie naţională, nu universală, şi vie, nu abstractă, a timpului în care trăim; ea va fi deci expresia vieţii şi a unei epoci.

Odată ce Enciclopedia României se gândea să îmbrăţişeze însăşi viaţa naţiunii române, cu toată fierberea ei creatoare, lucrarea nu se mai putea împărţi în compartimentele nenumărate ale unei înfăţişări alfabetice. Aşezarea trebuia să fie organică şi să cuprindă cele câteva funcţiuni mari ale oricărei colectivităţi". Iar, în 1943, cele Câteva lămuriri preliminare, semnate Comitetul de Redacţie, relevau în mod nuanţat că, „deşi în intervalul scurs dintre apariţia ultimului volum [vol. III, 1939] şi a acestuia de faţă [IV, 1943], pământul asupra căruia şi-a întins neamul românesc stăpânirea de fapt a suferit dureroase schimbări, volumul IV al Enciclopediei - conceput şi lucrat în parte înainte de 1940 - continuă să înfăţişeze icoana României întregi, dacă nu aşa cum o cuprind visurile noastre, măcar aşa cum au realizat-o, de fapt, părinţii noştri. Dacă, deci, cifrele privitoare la anii de după 1940 înfăţişează, în capitolele în care au putut fi date, un efort mai mic decât acela al întregului neam românesc, ele sunt totuşi semnele unei activităţi care – în cadrul Statului românesc – nu a încetat nici o clipă să viseze întregul. Comitetul de Redacţiei al Enciclopediei României a vrut să lase contimporanilor şi generaţiunilor viitoare o imagine integrală a realizărilor neamului românesc din nordul Dunării, în cursul scurtului răgaz de 22 de ani de unitate politică pe care i l-au îngăduit împrejurările, din cei peste două mii de ani de dăinuire istorică, ele constituind nu numai o dovadă a capacităţii sale de creaţie, dar şi o întărire a nădejdii pe c are lumea o poate pune în realizările lui, într-un viitor în care, scăpat de nesiguranţa ceasului de faţă, va izbuti să-şi consacre toate puterile strălucirii chipului lui Dumnezeu pe pământ, în felul său ..." (Enciclopedia României, IV, p. 5). De asemenea, dintru început, Dimitrie Gusti a stabilit cele trei mari capitole împărţite în şase volume programate ale Enciclopediei: a) Organizarea politică-administrativă, în primele volume (I - Statul; II - Judeţe şi oraşe); b) Economia în volumele III - Economia Naţională şi IV - Întreprinderi şi Instituţiuni economice; c) Cultura în volumele V - Cultura Naţională şi VI - Instituţii şi personalităţi culturale) (apud Enciclopedia României, I, p. IX).

În ceea ce-l privea, NICOLAE IORGA, titanul istoriografiei naţionale şi universale din ultimele veacuri, acesta deschidea, alături de DIMITRIE GUSTI, seria contribuţiilor găzduite de Enciclopedie - cum se putea altfel? - cu Originea, firea şi destinul Neamului Românesc, din care reţinem aceste rânduri pline de înţeles:
„ ... Trebuie preţuit omul care, în legătură cu oricine, zăreşte ceea ce este comun umanităţii [...] Şi, totdeauna, peste tot ceea ce am făcut, să ne gândim înainte de toate că suntem formele trecătoare, de astăzi până mâne, când ici, când dincolo, ale acelui lucru mare şi sfânt, care este sub toate faptele şi în toate formele: omul" (Enciclopedia României, I, p. 33-41). Într-un atare context, să nu neglijăm finalmente că o lucrare de ţinuta şi semnificaţia MARII CĂRŢI editate îşi va dovedi valoarea, fiind în consonanţă deplină cu personalităţile de primă mărime ale ROMÂNIEI ETERNE, care au cultivat şi ilustrează oricând enciclopedismul – M. Eminescu şi N. Iorga, D. cantemir şi B. P. Haşdeu, George Călinescu şi M. Eliade, într-o Republică a Literelor, iar Ştefan cel mare, Brătienii, M. Kogălniceanu, Take Ionescu, N. Titulescu și Grigore Gafencu, Mareșalii Constantin Prezan, Alexandru Averescu și Ion Antonescu, în domeniile politico-diplomatic sau militar. footer