Revista Art-emis
Omagiere academică - Eugen Simion la 80 de ani PDF Imprimare Email
Prof. dr. Tudor Nedelcea   
Duminică, 09 Iunie 2013 17:58
Acad. Eugen Simion, art-emisZi memorabilă la Academia Română! După ce l-a comemorat pe Radu P. Voinea, înaltul for ştiinţific l-a aniversat pe acad. Eugen Simion la împlinirea celor opt decenii de viaţă (născut la 23 mai, dar înregistrat la starea civilă două zile mai târziu) . A fost o manifestare de pios omagiu criticului şi istoricului literar, editorului Eugen Simion, membru corespondent al Academiei Române (9 martie1991), ales titular un an mai târziu (12 martie 1992), vicepreşedinte (1 februarie 1994-16 ianuarie 1998), preşedinte interimar (15 octombrie 1997-16 ianuarie 1998) şi preşedinte al Academiei Române (16 ianuarie 1998-4 aprilie 2006). Ca o recunoaştere a valorii operelor sale, Eugen Simion, „figură emblematică a culturii româneşti" (Mihai Cimpoi), este ales membru al Academiei Europene de la Londra (1992), membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literari (Paris, 1992), preşedintele Comitetului Naţional Român UNESCO pentru Deceniul Mondial al Dezvoltării Culturale (1992), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1999), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice a Franţei (2004), membru al Academiei Danemarcei, membru de onoare al Academiei Greciei, doctor honoris causa a mai multor universităţi din ţară şi străinătate. A obţinut premiile Academiei Române (1977), Uniunii Scriitorilor (1965,1976, 1980, 1984) şi al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2003), a primit Ordinul „Steaua României", Ordinul Naţional „Crucea Sudului" al Guvernului Braziliei (2000), Legiunea de Onoare a Franţei (2008), Ordinul R. Moldova (2008) etc., etc. La ora de faţă, conduce Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei Române (din 2006), preşedinte (fondator) al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu" al Academiei Române.

Autorul acestor impresionante realizări ştiinţifice şi culturale a fost, aşadar, omagiat de Academia Română, o manifestare de adevărată ţinută academică, venind să-l sărbătorească personalităţi din ţară, dar şi de la Viena sau Paris, Cernăuţi sau Chişinău, I.P.S. Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit romano-catolic de Bucureşti (dar a lipsit Patriarhia Română!?), cei doi preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu (dar a lipsit „Casa Regală"), a venit venerabilul M. Şora (dar a lipsit conducerea Uniunii Scriitorilor).

A fost editat, cu acest prilej, un excelent volum omagial îngrijit de L. Chişu, Gh. Chivu şi Andrei Grigor, un volum de peste 500 p. în care semnează, printre alţii, Ionel Haiduc, Serge Fauchereau, Jaques de Decker, A. Buzura, Al. Zub, Basarab Niculescu, Dan Berindei, A. Puslojici, N. Breban, Solomon Marcus, M. Cimpoi, Gh. Chivu, V. Tărâţeanu, Radomir Andrici, Pavel Ţugui, D. Micu, V. Crăciun, Iordan Datcu, I. Brad, M. Ispirescu, Tudor Nedelcea, Th. Codreanu, Ioana Drăgan, Cătălin Ţîrlea, Stancu Ilin, Daniel Cristea-Enache, N. Panea, Răzvan Theodorescu, M. Metzeltin, I.A. Pop. Liga Culturală, prin preşedintele ei, Victor Crăciun, i-a făcut marelui aniversat o surpriză: eseul lui Mihai Cimpoi, Modelul de existenţă: Eugen Simion, proaspăt scos la editura Semne.

Alocuţiunile rostite, atât în Aula Academiei, cât şi după, au fost sincere, afective şi pertinente, fiecare vorbitor creionând una sau mai multe din faţetele personalităţii lui Eugen Simion. După un program simfonic susţinut de Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu, preşedintele Academiei Ionel Haiduc a deschis „incredibila aniversare" a 80 de ani ai lui Eugen Simion, care de fapt, e o sărbătoare a întregii Academii, menţionând moştenirea predecesorului său în conducerea instituţiei: 38 volume facsimilate din manuscrisele eminesciene, crearea Fundaţie Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (care a editat peste 150 de „Opere fundamentale"), construcţia Bibiliotecii Academiei, Casa seniorilor de la Otopeni, recuperarea averilor Academiei, Dicţionarul general al Literaturii Române (DGLR) în 7 volume, tratatul academic de Istoria românilor, precum şi prestigiul şi independenţa politică a Academiei.

Marius Sala, declarându-se un „admirator constant", a completat seria de proecte gigantice marca E. Simion: Dicţionarul tezaur al limbii române (început acum un secol), Micul dicţionar academic (în 4 vol.), DOOM (ediţia a II-a, îmbunătăţită), ediţia a III-a din Gramatica Academiei, pentru care l-a „somat" s-o predea la termen, o ediţie în limba engleză a acestei gramatici, Istoria limbii române etc. Pentru aceste realizări a intrat în galeria patriarhilor din Academia Română şi va avea o posteritate demnă de invidiat.

Matematicianul Viorel Barbu de la Iaşi îl consideră un cărturar luminat, îngrijorat de globalizarea şi de soarta literaturii române.

Venit de la Viena, M. Metzeltin a precizat (în limba română) că Eugen Simion a înţeles cel mai bine cultura europeană prin prelecţiunile despre limba şi cultura română pe care omagiatul le-a susţinut în străinătate, iar DGLR este un instrument esenţial şi pentru cultura europeană.

Excelent amfitrion la reuniuni internaţionale îl consideră şi Basarab Niculescu (critic literar, filosof al culturii, creatorul „cosmo-modernităţii"), constructor de catedrale culturale, un om cu o „pudoare infinită", care a făcut apostolat în serviciul culturii române. Şi cei mai înverşunaţi adversari ai săi nu pot nega valoarea operei lui E. Simion şi a editorului deopotrivă, comparabil cu Al. Rosetti.
Lingvistul Gr. Brâncuşi a remarcat acribia ştiinţifică, lingvistică, respectul pentru textul editat, prietenia cu marii cărturari ai lumii întru folosul culturii române.

Mihai Cimpoi, prietenul şi colaboratorul său la multe proiecte (între care se impune DGLR), îl prezintă ca un model deontologic, demn de urmat, cum a remarcat şi Steinhardt. Prin lucrările sale, E. Simion a demonstrat europenitatea culturii române, fiind deschis către toate zonele culturale, având mereu în vedere unitatea consângenilor din arealul românesc prin limbă, tradiţii, cultură.

Ecaterina Andronescu îl consideră un reper ştiinţific şi moral, model de verticalitate, un intelectual care a apărat şcoala românească.

Detalii biografice a dezvăluit Ion Iliescu, fostul preşedinte al României. Eugen Simion făcea parte, în 1956, dintr-un grup de studenţi filologi care cereau desfiinţarea cotelor obligatorii (erau fii de ţărani) şi plecarea trupelor sovietice. E un spirit umanist, dar, ca preşedinte al Academiei, s-a arătat pragmatic, dovedind calităţi organizatorice, manageriale deosebite, om cu iniţiative permanente.

Următorul (cronologic) preşedinte, Emil Constantinescu, remarcă cultul prieteniei, discreţia faţă de problemele personale ale scriitorului, fiind un factor de echilibru în societatea civilă, care coagulează oameni diferiţi, cooperant cu Preşedenţia („de multe ori mi-am anulat întâlniri prezidenţiale spre a mă întâlni cu E. Simion").
Preşedintele Academiei de ştiinţe a Moldovei, Gh. Duca, şi rectorul Universităţii Academiei de Ştiinţă de la Chişinău, Maria Duca, au subliniat rolul şi necesitatea colaborării între cele două Academii sau institute academice ca preambul la o viitoare unitate politică. Cât despre E. Simion, el este omul care vorbeşte puţin, dar face mult, mai ales pentru cultura şi ştiinţa basarabeană.

Maya Simionescu (savanta care a lucrat cu Emil Palade în SUA) consideră că E. Simion se implică în multe proiecte, pe care le duce la bun sfârşit, are tot timpul idei pe care le materializează. Important este ce facem şi ce lăsăm în urma noastră.

N. Dabija evidenţiază ideea de românitate care a stat la baza înfiinţării Academiei, rolul culturii în pregătirea unirii politice în general, şi al lui Eugen Simion în special, personalitatea marcantă care a adus Basarabia în cultura română, fiind astfel sincronizaţi.

I.P.S. Ioan Robu a amintit de puzderia de organizaţii postdecembriste probasarabeni, care s-au pierdut între timp. Doar Academia Română, graţie lui Eugen Simion, continuă la nivel înalt legătura cu provincia noastră. Biserica catolică are în Basarabia un episcop şi 12 preoţi, plus o revistă. Pentru Eugen Simion are o stimă deosebită, fiind liantul dintre creştinism şi cultură.

Studentul Colcieru a făcut o excelentă dizertaţie pe marginea vol. Timpul trăirii, timpul mărturisirii.

Eugen Simion a fost omagiat şi de o delegaţie a Primăriei municipiului Ploieşti, Victor Crăciun i-a acordat o plachetă şi o medalie a Columnei, iar ministrul Învăţământului, Radu Procopie, i-a adresat un mesaj instituţional şi i-a acordat o plachetă în semn de recunoaştere a meritelor sale.

Aşteptată cu deosebit interes de participanţii care au umplut până la refuz Aula Academiei, a fost alocuţiunea sărbătoritului. Cum era firesc, Eugen Simion a făcut apel la pilde biblice, la cugetările sau jurnalele intime ale marilor personalităţi româneşti (G. Călinescu, Paul Zarifopol, E. Lovinescu, Tudor Vianu) spre a se defini pe sine. „ Mă întreb cine sunt eu? Ce credem noi despre noi sau ce cred alţii despre noi" este tema discursului său aniversar. Apelând la un text confesional din Tudor Vianu, mai puţin cunoscut ( în care filosoful culturii apare în alte ipostaze: sentimental, sfios şi melancolic, înclinat spre misticism), Eugen Simion se defineşte ca un spirit cumpătat, uneori anxios, care ştie să se stăpânească, detestă ura şi incită la toleranţă, consideră, în spirit montesquian, adevărul ca o virtute, (are „viciul" adevărului), are nelinişti, nu-i place bocetul, dar nici zeflemeaua, jeluitorii de profesie, cei care se îndoiesc de toate, nu-i place omul guraliv, întunecat la minte şi slobod la gură, este un om al faptelor, crede în România profundă şi în virtuţiile ţăranului român care înţelege mai bine legile naturii şi întâlnirea de „dincolo"; nu-i de acord cu Emil Cioran (care consideră bătrâneţea o ruşine9, îşi doreşte o bătrâneţe goetheană spre a scrie ceva important (dar nu dezvăluie, din superstiţie, ce), bunătatea şi inteligenţa ca formă a bunătăţii pot învinge bătrâneţea, este orgolios, dar îşi educă orgoliile, este dezamăgit de unii prieteni („mi-au reuşit mai mult ideile decât prietenia"), Academia Română este a doua sa casă, întrucât misia ei este pusă în slujba naţiunii. „Înspăimântat" de atâtea cuvinte frumoase spuse despre Domnia Sa (dar îndreptăţite) în Aula Academiei şi la recepţie, „modelul de existenţă" (M. Cimpoi), octogenarul Eugen Simion nu vrea să se uite în urmă, să judece sau să dea sfaturi; aminteşte doar cuvintele Sf. Apostol Pavel (reluate şi de Marin Preda): „Dacă dragoste nu e, nimic nu e".
„Spirit al amplitudinii", Eugen Simion este spiritus rector al culturii române de la cumpăna celor două milenii, în bună tradiţie maioresciană şi călinenesciană. Întru mulţi ani, domnule Profesor! footer