Revista Art-emis
„Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” PDF Imprimare Email
Larry Lee Watts   
Miercuri, 01 Mai 2013 21:12
Larry Watts - Cei dintai vor fi cei din urmă
Prefaţa autorului la volumul „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece"

Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat" această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa. Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.

Deja evidentă în volumul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni... ", această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. „Cei dintâi vor fi cei din urmă... " reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.

Obstacolul „concepţiilor încetăţenite" este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului[1] pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.

„Cei dintâi vor fi cei din urmă... " se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.

Căldura cu care publicul român a primit volumul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni... " a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală", deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.

Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni... " a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.

Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor Larry L. Watts - Foto C.N.Ronceaimportant în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că U.R.S.S. a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă - cursul său „separat". Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.

Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil" de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă". Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi. (Larry L. Watts).

Victor Roncea - Un comentariu de despre lansarea volumului „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece"

In Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" (B.C.U.) s-a desfăşurat, ee 24 aprilie 2013, lansarea cărţii mult aşteptate a profesorului american Larry Lee Watts, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece", continuarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România". Ambele volume au fost publicate la Editura Rao şi fac parte dintr-o trilogie destinată recuperării istoriei reale a României. In ciuda cârcotaşilor cam grăbiţi, nu cred ca audienţa de la B.C.U. a fost constituită din „nostalgici", după cum prevăzuse, de altfel, profesorul Mihai Retegan că se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am văzut în sală atât autentici profesionişti ai informaţiei şi căutători independenţi ai adevărului cât şi o parte importantă din elita fostei, actualei şi viitoare „securimi", între care se aflau, în calitate oficială, doi consilieri speciali de-ai Premierului şi doi de-ai Preşedinţiei, plus specialişti străini de marcă, prezenţi la noi în âara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanţi indirect la lansare, care au urmărit conferinţa „Live"[2], Ţinând cont că transmisia în direct a evenimentului s-a desfăşurat pe internet (presa centrală, doar de limbă română, a lipsit aproape cu desăvârşire, darămite să se mai şi difuzeze ceva pe televiziuni) mă indoiesc profund că doar „nostalgicii" au fost călare pe calculatoare.

Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativă doar prin capacitatea lor de otrăvire prin mijloacele de propagandă la care au, încă, acces, a fost cea scoasă în evidenţă de prof. Mihai Retegan, în postura de „avocat al diavolului": acele „VIP"-uri intelectualoide care au întâmpinat cu o violenţă salbatică şi primul volum, dând din coadă şi copite şi înainte de lansarea celui de-al doilea, „ceea ce demonstrează in modul cel mai clar că o anumită politică se derulează, continuă în ceea ce ne priveşte", după cum afirma istoricul român.

Dacă luăm la buchisit cartea lui Larry Watts, de la coadă, ca să respectăm titlul - „Cei dintai vor fi cei din urmă" - ne vom face o idee din ce zone provin şi cine sunt aceste personaje cu apetenţe viscerale împotriva României şi a adevărului istoric, reliefat de profesorul american în premiera internaţională într-o asemenea formă complexă şi unitară. Aşadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata că dacă trimiterile la U.R.S.S. sunt cam egale cu cele la S.U.A., în schimb, volumul de informaţii cu privire la Ungaria şi Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi C.I.A., K.G.B. şi, la rând, cateva personaje malefice ale istoriei României, venite cu pluta sau tancul în ţara noastră, cum ar fi Leonte Rautu şi Ion Mihai Pacepa. Un Pacepa al cărui mit este definitiv spulberat în cartea istoricului şi expertului în informaţii, Larry Watts. Un Pacepa - agent sovietic dovedit - despre care aflăm într-o notă de subsol.[3] Un Pacepa publicat cu surle la „Humanitas" şi promovat cu trâmbiţe de reţeaua antiromânească din care fac parte: Liiceanu, Pleşu, Patapievici... (sub umbrela cui?).

Aceştia şi alţi câţiva au reprezentat, probabil, o parte dintre nostalgicii carcotaşilor care or fi urmărit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul până la 11.000 sunt români! Români interesaţi să afle adevărul despre âara lor. Adevăr ţinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevăr pentru care a fost nevoie de un american ca să-l aflăm, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, întregit, dincolo de ceea ce am trăit cu toâii.

Larry Watts, un specialist al informaţiilor, cu o capacitate analitică remarcabilă, reuşeşte să completeze „Istoria sinceră a poporului român" scrisă de regretatul profesor Florin Constantiniu, cât şi studiile colegilor săi de crez şi de generaţie, cu o perspectivă ascunsă, până acum, celor interesaţi de adevăr. O perspectivă care vine ca un izvor de apă vie intr-o mlaştină de ură, pentru a schimba, categoric, viitorul românilor, prin cunoaşterea a trecutului lor, ceea ce se poate constitui într-o armă redutabilă pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.

Capitolul ce se înscrie ca un necrolog al lui Pacepa se încheie intr-un mod lamuritor: „In mod ironic, daca există cu adevarat un „mit" privitor la independenţa României, rezidă în faptul că „independenţa" era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atât de vizibil şi de constant ostile obiectivelor esenţiale ale sovieticilor".
Multumim, Larry Watts! (Victor Roncea)
---------------------------------------------------------------------
Normal 0 false false false MicrosoftInternetExplorer4

[1] www.larrylwatts.com

[2] prin intermediul platformei Privesc.eu.

[3] p. 151 - unde am găsit o greşeală: generalul Şerb a trădat în 1971 şi nu, în 1991; sunt sigur că măcar la corectură va fi de folos gaşca lui Tismăneanu) că Pacepa a fost susţinut în opera sa de intoxicare şi dezinformare ante şi post-decembristă de nişte personaje între care se numără un fost politruc ca V.I. Tismăneanu, un informator al Securităţii mansurtizat la Radio Europa Liberă, ca Nestor Rateş, un fost disident paşaportat în SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel şi jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stănescu (măcar cel din urmă ar avea datoria să-şi explice poziţia).

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt; mso-para-margin:0cm; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Times New Roman"; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}
footer