Revista Art-emis
„De profundis” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 11 Noiembrie 2010 17:47
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/Ion-Maldarescu.jpg
Ion MaldarescuSunt momente în viaţa unui om care impun tăria ridicării deasupra convenienţelor, a circumstanţelor şi a aleatoriului. Există momente când fiecare din noi trebuie să ne întoarcem „la origini", să fim noi înşine, dezgoliţi de „straiele ipocrite ale vremelniciei. Oricare dintre noi poate fi numit „un uriaş cu picioarele de lut" pentru că, citându-l pe Decebal prin Coşbuc: „Cu-o moarte toţi suntem datori". În faţa Morţii nimeni nu este „mai presus de legea universală, oricât de mare ar fi „şpaga". Este clipa „examenului" de la care nimeni nu poate „chiuli", când fiecare din noi plătim bănuţul pentru trecerea Stix-ului", sau altfel spus, „Quae sunt Caesaris, Caesari!". Este ceasul „socotelilor" şi al „judecăţii", când nimeni nu mai poate păcăli pe nimeni, este ceasul „cântăririi" faptelor, dar şi al recunoaşterii meritelor.
În timpul vieţii, deseori ne repezim precum „Oile lui Panurge", imitând gesturi sau atitudini „de bon ton", hulim sau preamărim, cu sau fără măsură. Dacă în timpul vieţii, aparent „haina face pe om", odată ajunşi în atecamera „Doamnei cu coasa", în faţa clipei dinaintea trecerii „dincolo", orice înveliş este de prisos. Pentru a-şi regla „de profundis", socotelile cu existenţa efemeră şi pentru a face pace cu „neprietenii", numai cei inventivi mai pot beneficia de „Sfertul de oră al lui Rabelais", dar nu toţi ştiu sau pot să o facă.

„De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate."
Adrian Păunescu
31 octombrie 2010,
Bucureşti, Spitalul de Urgenţă.

„Carpent tua poma nepotes" Nepoţii îţi vor culege roadele
(Vergiliu, Eloges IX)

footer