Revista Art-emis
Scrisoare către ţara mea PDF Imprimare Email
Marian Ioan   
Vineri, 30 Noiembrie 2012 22:17
La Multi Ani, Romania!Port în mine dragostea necondiţionată faţă de tine.

Mi-a fost sădită, picătură cu picătură, de-a lungul întregii mele vieţi.

Mi-a fost săditã de lacrimile lui ma'mare atunci când îmi povestea de fiul ei care a murit pe front.

Mi-a fost sădită de mâinile ciungi ale lui tataie care-mi povestea cum a fost pe front.

Mi-a fost sădită de socrul meu care-mi povestea cum a fost el rănit pe front, când avea 18 ani, şi cum bea apă „din copita calului".

Mi-a fost sădită de cei 80.000 de spectatori care asistau la meciurile echipei naţionale de fotbal şi care, la sfârşit, se îmbătau de bucurie sau lăcrimau de suferinţă.

Mi-a fost săditã de Nadia Comăneci, în nopţile albe ale Montrealului.

Mi-a fost sădită de „băieţii mei" şi de „fetele mele" în nopţile în care copiii lor mici erau acasă cu pojar, iar ei veneau „la datorie".

Mi-a fost sădită de Mihai Eminescu, de Marin Sorescu, de Nichita Stănescu, de Radu Tudoran, de Marin Preda, de Adrian Păunescu, de George Topîrceanu, de Romeo Dăscălescu, de Anatol Covali, de Ducu Bertzi, de Doru Stănculescu, de Tatiana Stepa, de Marcela Safciuc, de Tudor Gheorghe şi de mulţi, mulţi alţii, care m-au ajutat să descopăr în mine ceea ce nici nu ştiam că am, folosind doar limba pe care eu însumi o învăţasem de la mama, dar nu-i înţelesesem toate tainele.

Mi-a fost sădită de tata, când stătea nopţi la rând în fabrică, fiindcă „se sfărâmase şi trebuia reparată".

Mi-a fost sădită de minerii care-şi duc viaţa în „lumea lor fără de cer" şi îşi văd copii doar când dorm.

Mi-a fost sădită de ţăranii care nu ştiu că trebuie să ia pauză la 50 de minute ca „să-şi refacã forţa de muncă", atunci când cosesc, sau sapă, sau prăşesc cu ziua-lumină.

Mi-a fost sădită de aviatorii care se urcă în avioanele cu care ştiu că s-ar putea prăbuşi.

Mi-a fost sădită de George Enescu prin rapsodiile lui.

Mi-a fost sădită de Grigore Leşe prin „cucul" lui care cântă-n Bucovina.

Mi-a fost sădită de Jean Moscopol pentru care „Tot ce-i românesc nu piere şi nici nu va pieri!".

Mi-a fost săditã de Mihai Daniel, care se înverşunează să înalţe folclorul românesc pe culmile virtuozitãţii.

Mi-a fost săditã de marinarii care suferă pentru a duce „bucăţica lor de ţară", care este nava, acolo unde le-o ceri tu.

Mi-a fost sădită de ploile, de noroaiele şi de viscolele prin care mărşăluiam şi care m-au ajutat sã înţeleg că eu pot fi mai mult decât o biată moluscã.

Mi-a fost săditã de lipovenii din Delta Dunării care se adunau ciorchine lângă un televizor, la Căminul Cultural, pe care se vedeau mai mult purici decât imagine, ca să vadă România-Ungaria la fotbal.

Mi-a fost sădită de învăţătoarea mea, Sofia Pelerighin, Dumnezeu s-o odihnească!

Mi-a fost sădită de copiii mei atunci când erau mici şi mi-au dat, prin existenţa lor, şansa să devin „cineva", şi atunci când alergau să ajute pe toată lumea în decembrie '89, fără să se gândească la ceea ce li s-ar fi putut întâmpla.

Mi-a fost sădită de toţi cei ce mi-au ieşit în drumul vieţii şi mi-au îmbogăţit propria existenţă prin existenţa lor.

Eu nu mă pot dezbăra de această dragoste nici când mă cert cu tine, nici când mă calci în picioare. Îţi iert chiar şi faptul cã flirtezi nemeritat de mult cu politicieni cărora nu le pasă de tine. Pentru că aceastã dragoste este înrădăcinată în existenţa mea, nu în cuvintele mele. Ca să o scoţi din mine, ar trebui să mă distrugi.

Să ştii că nu sunt singurul care te iubeşte necondiţionat. Mai sunt mulţi, inclusiv printre cei ce te-au părăsit. Unii te-au părăsit tocmai pentru că te iubesc, dar tu nu i-ai înţeles. Dacă ai şti câţi suntem şi cum te iubim, sigur ai zâmbi şi ai deveni mai frumoasă şi mai bună cu noi. Şi ne-ai ierta pentru momentele în care te-am înjurat, te-am ponegrit şi ne-am jurat că ne vom dezice de tine. Ce noroc am avut că nu ne-ai luat în serios atunci!

La Mulţi Ani, de ziua ta, România!
footer