Revista Art-emis
In memoriam Florin Constantiniu PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Marţi, 17 Aprilie 2012 22:14
Florin Constantiniu - DoliuIstoricul Florin Constantiniu, Membru al Academiei Române a trecut în nefiinţă.

(n. 8 aprilie 1933, Bucureşti - d. 13 aprilie 2012)

În seara de 13 aprilie 2012, de Vinerea Mare, cel care a fost dascăl şi povăţuitor al mai multor generaţii, academicianul Florin Constantiniu a plecat în călătoria cea mare, la „Stăpânul nostru, al tuturor, inclusiv al istoricilor". L-au condus pe ultimul drum academicienii: Dan Berindei, Dinu Giurescu, Răzvan Theodorescu, istoricii Aurel Pentelescu, Valeriu Râpeanu, Adrian Pop, Ioan Scurtu, Vasile Buga, Ion Calafeteanu, George G. Potra, Corneliu Mihai Lungu, Tudor Teoteoi, Ion Bulei, Cezar Mâţă, mai tinerii Florin Şperlea, Florin Banu, Valentin Stan, Alexandru Murad-Mironov şi alte personalităţi: generalul Vasile Cândea, Georgeta Dimisianu, ş.a. Personalitatea marelui istoric a fost evocată de acad. Ştefan Ştefănescu alături de un cuvânt de regret trimis de istoricii din Chişinău. A fost înmormântat a doua zi de Paşti, cu onoruri militare, la Cimitirul Militar - Ghencea III.

„La peste 20 de ani de la marea vărsare de sânge din decembrie 1989, România arată ca un animal bolnav şi hăituit. Ne uităm în urmă şi nu ne vine să credem că au trecut două decenii de speranţe zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a împlinit. În jurul nostru domnesc stagnarea şi deziluzia, începuturile neterminate, politica murdară, cu degetul pe trăgaci, manipularea televizată. Lipseşte o viziune, un proiect naţional de salvare. Lipseşte harta viitorului. Trista privelişte n-a căzut din cer. Au creat-o politicienii şi românii inşişi".
(Florin Constantiniu)


Istoricul Florin Constantiniu s-a născut la Bucureşti, a absolvit studiile secundare la Colegiul „Sf. Sava", iar pe cele universitare la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1951-1956). Din anul 1957 a activat cacercetător în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga" din Bucureşti. În 1968 a susţinut teza de doctorat, iar în anii 1977, 1983 şi 1987 a intreprins cercetări documentare în Franţa şi S.U.A. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei şi a abordat o mare şi variată gamă de cercetare istorică. Este autor a numeroase cărţi, studii şi articole despre istoria medie, modernă şi contemporană a României, publicate în ţară şi în străinatate.

Bibliografie:

- 1963 - „Un proiect românesc de coaliţie antiotomană din ultimul sfert al secolului al XVI-lea"
- 1972 - „Relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XVIII-lea, lucrare distinsă cu Premiul „Nicolae Bălcescu" al Academiei Române;
- 1975 - „De la Mihai Viteazul la fanarioţi. Observaţii asupra politicii externe româneşti";
- 1978 - „Geneza feudalismului românesc: încadrare tipolitică";
- 1980 - „Sensibilităţi şi mentalităţi în societatea româneasca a secolul al XVII-lea";
- 1982 - „Însemnările unui agent secret britanic din ajunul insurecţiei române din august 1944";
- 1985 - „Constantin Mavrocordat", Ed. Militară;
- 1991 - „Între Hitler şi Stalin. România şi Pactul Ribbentrop-Molotov";
- 1993 - „Dictatul de la Moscova (26-28 iunie 1940) şi relatiile sovieto-germane";
- 1995 - „Trecerea Nistrului, 1941 - O decizie controversata" (în colaborare);
- 1997 - „Doi ori doi fac şaisprezece. A început războiul rece în România? ", Eurosong Book;
- 1997 - „O istorie sinceră a poporului român", (a fost retipărită în mai multe ediţii ulterioare, ultima în 2008);
- 1999 - „De la războiul fierbinte la războiul rece";
- 2001 - „PCR, Pătrăşcanu şi Transilvania" (1945-1946), Ed.Enciclopedică;
- 2002 - „Hitler, Stalin şi România - România şi geneza Operațiunii „Barbarossa", Bucureşti, Univers Enciclopedic;
Schisma roşie - România și declanșarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950)
- 2007 - De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu ş.a.

Colaborator la elaborarea unor volume colective:

1964 - „Istoria României" (vol.III);
1969 - „Istoria lumii in date";
1971 - „Istoria Romaniei in date";
1971 - „Istoria poporului roman";
1989 - „Romania in anii celui de-al doilea razboi mondial" (3 vol.);
1993 - „Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane";
1997 - „Misiunile lui A.I. Visinski in Romania".

Distincţii:

- 1972 - Premiul „Nicolae Bălcescu" al Academiei Române;
- 2000 - Ordinul Naţional „Pentru Merit" în grad de cavaler;
- Membru corespondent al Academiei Române, începând cu 29 ianuarie 1999;
- 2006 - Membru titular din al Academiei Române.

„După cum constatăm, un bilanţ remarcabil al operei, din care se detaşează - probabil - inegalabila Istorie sinceră... În totului tot - o sinteză remarcabilă şi provocatoare care, netăgăduit, a încununat activitatea-i ştiinţifică prodigioasă a reputatului polihistor. Acesta a dovedit, dacă mai era nevoie, că sunt istorici şi... istorici. Florin Constantiniu fiind unul dintre aceia care a venit cu ceva nou, a corectat ori a îmbogăţit o informaţie, i-a oferit un alt sens. El a deschis alte orizonturi în domenii în care imuabilul trona impasibil, a încadrat armonios problemele istoriei naţionale în istoria universală. [...] Autorul relevă că, în primul rând, a fost inspirat de Istoria sinceră a naţiunii franceze, datorată celebrului Charles Seignobos, pentru ca apoi, trecând prin Andrei Oţetea şi Dimitrie Cantemir, să concludă că numai o istorie adevărată devine obligatoriu sinceră. Aş adăuga, elaborată la vârsta şi în baza unei experienţe în care sinceritatea, departe de a reprezenta o slăbiciune ori un defect, devine o armă, o probă irefutabilă a dominării tehnicilor istoricului de profesie. Florin Constantiniu a revenit la principiul (la care face trimitere expresă) stabilit de nu mai puţin celebrul Leopold von Ranke în veacul trecut, în sensul că trecutul trebuie reconstituit aşa cum a fost (wie es eigentlich gewesen). În consecinţă, se explică autorul, istoria trebuie cunoscută «cu cele bune şi rele ale ei»."

(Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu)

„Dispariţia marelui istoric Florin Constantiniu constituie o grea pierdere pe care o suferă nu doar Academia Română ci întreaga cultură romanească".
(Academician Ionel Haiduc preşedintele Academiei Române)

„Cred cǎ nu exagerez cu nimic afirmând cǎ Florin Constantiniu a fost cel mai complet şi temeinic istoric român din ultima jumǎtate de veac, precum şi un Mare Român, într-o vreme când aceastǎ apartenenţǎ naţionalǎ este mai curând hulitǎ decât apreciatǎ. Dar, ca un adevǎrat Cetăţean, Florin Constantiniu a ieşit în arenǎ, pentru a promova adevǎrul istoric, prin scrierile sale (a dat cea mai temeinicǎ şi originalǎ sintezǎ, intitulatǎ semnificativ «O istorie sincerǎ a poporului român», care s-a bucurat de un uriaş succes, cunoscând nu mai puţin de patru ediţii), precum şi prin intervenţii publice. [...] Toate acestea - şi încǎ multe altele -, l-au adus pe Florin Constantiniu în pragul disperǎrii. Nu mai vedea nici o cale de îndreptare. Ajunsese la convingerea cǎ poporul român nu mai are nici o perspectivǎ istoricǎ. În articolul publicat în numǎrul din februarie 2012 al revistei «Istorie şi civilizaţie», Florin Constantiniu scria: «Am spus în repetate rânduri - şi o voi spune mereu - clasa politicǎ din perioada post decembristǎ este cea mai incompetentǎ, cea mai lacomǎ şi cea mai arogantǎ din întreaga istorie a poporului român. Actuala guvernare a ridicat incompetenţa, lǎcomia şi aroganţa la culmi fǎrǎ precedent». [...] Omul Florin Constantiniu a plecat dintre noi, dar în urma sa rǎmâne OPERA sa nemuritoare. Iar pentru noi, cei care l-am cunoscut, şi un model de comportare, un adevǎrat Istoric-Cetăţean."

(Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu)

„Florin Constantiniu, un om, o istorie, un suflet, un patriot, un adevărat român. L-am cunoscut în momentele sale de glorie, imediat după evenimentele din 1989. Era plin de încredere în ce va urma, conştient de neîmplinirile anterioare, credea în plinătatea evenimentelor ce va să vină. Organizam expoziţii, lansări de carte istorică şi întotdeauna ne era alături încurajându-ne şi îndemnându-ne la mai mult şi la mai bine. A fost o vreme în care am văzut în domnia sa imboldul înspre o cât mai adâncă cunoaştere şi propovăduire a adevărului istoric. Nimic nu ne putea împiedica atunci să credem că Florin Constantiniu reprezintă un crez, un destin, un simbol. Au trecut anii şi l-am reîntâlnit total schimbat. Am înţeles din ulltimile discuţii cu domnia sa că societatea românească este sortită eşecului, că este foarte greu dacă nu imposibil să se mai poată redresa ceva, din această cădere în care ne prăvălim ireversibil. Pesimismul domniei sale era molipsitor, noi însă, cei puţin mai tineri din preajmă-i am încercat să-l înțelegem şi nu odată să-l încurajăm sperând într-o mai grabnică schimbare. Nu a fost să fie aşa şi a plecat, lăsându-ne datoria de a-i împlini năzuinţele. Nu ştim dacă vom reuşi, oricum îndrăznim acum să credem că Florin Constantiniu prin elocința sa, ne va fi alături în tot ceea ce vom întreprinde de acum înainte înspre propovăduirea istoriei neamului şi a adevărului atât de elocvent al redevenirii noastre istorice. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, acolo unde suntem siguri că deşi a plecat prea devreme dintre noi, îşi va gasi locul şi binemeritata odihnă."

(Comandor (r) Prof. Univ. Dr. Jipa Rotaru)


„Pentru profesorul Florin Constantiniu istoria unui popor este o fiinţă care creşte şi se împlineşte coerent, organic, cu darurile şi slăbiciunile sale. De aceea, discursul istoric al profesorului nu este unul rece, uscat, impersonal, ci vibrant, patriotic, uman. Prin istorie, înţelegandu-se şi «psihologie naţională», disciplina ştiinţifică pe care profesorul a şi practicat-o, pe urmele invocatului de dânsul, Dimitrie Cantemir. Aceasta lecţie de istorie a profesorului Florin Constantiniu este bunul cel mai de preţ pe care ni l-a lăsat. El stă la îndemâna generaţilor de români ce ne vor urma, în spaţiul nostru de totdeauna."
 (Corneliu Vlad)

„Academicianul istoriei sincere [...] ne spunea că nu mai avem acea idee de forţă, călăuzitoare, care mută munţii şi mobilizează o naţiune în vremuri de restrişte. Au avut-o personalităţile de la răscruci de istorie şi, uneori, academicianul se certa într-un fel cu poporul român, dar noi nu trebuie să-l judecăm pentru asta, ci să-l ascultăm. Cunoscând istoria şi ducându-şi zilele prin mai multe regimuri politice, a văzut starea ţării de la înălţimea ştiinţei şi experienţei sale de netăgăduit. Ştia. Judeca. Trăia. Suferea. Simţea. Se revolta. Admira curajul, sinceritatea, loialitatea, patriotismul luminat. Altruist până-n măduva oaselor [...], nu nădăjduia la o sănătate mai bună, ci la o însănătoşire a ţării. Credea că metehnele trecutului, adânc înrădăcinate, se pot pierde în noianul de bunătate românească. [...] Îl aşez Academicianul Constantiniu la categoria ,,Mari Români."
(Florin Şinca)

„L-am cunoscut personal pe Florin Constantiniu imediat după alegerile din toamna lui 1996, când Liga Studenţilor din Bucureştii a organizat o serie de dezbateri publice pe tema vânzării de pământ către străini. Noul preşedinte, în primul său gest de prim garant al intereselor naţionale, trimisese la Parlament o propunere de modificare a legii investitorului străin, prin care introducea această înlesnire! Pentru prima oară în istoria neamului românesc, străinilor li se acorda acest drept!... Propunere iresponsabilă, dacă nu cumva propriu zis ticăloasă, trădătoare! L-am simţit atunci pe cunoscutul istoric îndurerat de neputinţa noastră de a stăvili tăvălugul dezastrului care se profila tot mai ameninţător la orizontul aşteptărilor şi temerilor noastre. Fizic vorbind, era măcinat de această durere care-i consuma puterile. Privirile sale, uşor jucăuşe, păreau în căutarea unui reper, a unui punct de plecare, a unei soluţii la problemele atât de neaşteptate şi atât de primejdioase pe care ni le punea realitatea post-decembristă, atât de diferită de ceea ce sperasem cu toţii. A încercat să facă un exercițiu de maximă luciditate, totală, atât ca istoriograf, cât şi în comentariile la realitatea imediată, trăită de toţi! Evident, numai o abordare lucidă te poate duce la aflarea soluţiei. Or, dintre toţi istoricii noştri de azi, mai mult sau mai puţin academici, Florin Constantiniu a fost, după părerea mea, cel mai pasionat de istoria, aflarea în plină derulare! De semnificaţia evenimentelor la care participăm direct, ca obiecte şi, mai rar, ca subiecte ale istoriei! Comentariile sale asupra evenimentelor la zi, cu privire la „starea naţiunii", au tăiat în carne vie, cu vrerea bărbătească şi lucidă de a opri cangrena să se întindă în tot corpul naţional. Lumea, îndeosebi lumea internetului, a sesizat imediat mesajul mântuitor şi întăritor al diatribelor semnate de Florin Constantiniu, textele sale căpătând o largă şi meritată circulaţie la toţi românii, de pretutindeni. Ne-a pus pe gânduri o naţiune întreagă! Iar când va fi să facem inventarul semnalelor care ne-au scos din letargie şi ne-au arătat calea spre liman, care ne-au pus în faţă tabloul nemăsluit al realităţii, oricât ar fi aceasta de incomodă, de dureroasă, Florin Constantiniu va fi un nume pomenit cu recunoştinţă de toată suflarea românească. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în lumea celor drepţi!"
(Prof. univ. dr. Ion Coja)

„Profesorul Florin Constantiniu era o lume întreagă într-un singur om. Cine a avut şansa măcar o dată să-l asculte pe Profesorul Florin Constantiniu, nu a avut cum să scape facinaţiei exercitată de acesta. Profesorul Constantiniu combina o cultură vastă cu o exprimare clară, frumoasă, electrizantă, o cunoaştere exhaustivă cu o fineţe a spiritului rar întâlnită. Profesorul Constantiniu era o lume întreagă strânsă într-un singur om. [...] Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu putea să fie complexă, controversată sau nedreaptă, dar niciodată seacă. Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu era fascinantă şi părea foarte aproape. Dacă întindeai mâna, puteai să o atingi! [...] Dacă cineva era mai potrivit să scrie, să vorbească despre istorie, acesta era profesorul Constantiniu. Plecarea Profesorului Florin Constantiniu în pragul învierii Domnului mă întristează profund, însă îmi dă speranţa că este doar o trecere către un loc unde se strâng la final oamenii cu suflet frumos."
(Ana Maria Cătănuş)

„Dispariţia Domnului Constantiniu ne-a lăsat un gol imens în suflete. Ne-a părăsit într-un
moment când aveam mai mare nevoie ca oricând de un sfat şi un reper din partea dânsului. Azi a fost înmormântat la Cimitirul Militar Ghencea 3. I s-au acordat onoruri militare. Au fost prezenţi, pentru a-l conduce pe ultimul drum, academcienii Dan Berindei, Răzvan Teodorescu, Dinu Giurescu, Şerban Papacostea, Nicolae-Şerban Tanaşoca,. Ştefan Ştefănescu (a vorbit din partea Academiei), numeroşi cercetători, cadre didactice. [...] pentru ştiinţa istorică românească este o foarte mare pierdere. [...] Celui disparut îi datorăm şi apariţia Centrului (C.S.R.S.), pe care l-a sprijint ani de-a randul. Să purtam în suflete imaginea luminoasă a domnului Florin Constantiniu şi să ne rugăm ca Dumnezeu să-l ierte."
(Ambasador Vasile Buga)

„După opinia mea, Florin Constantiniu era cel mai strălucit istoric al acestui ceas în România [...] era un om de mare caracter şi un intelectual absolut remarcabil"
(Academician Răzvan Theodorescu)

Dumnezeu să îl odihnească în pace! footer