Revista Art-emis
„Ridica-te, Gheorghe! Ridică-te Ioane!” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Sâmbătă, 25 Februarie 2012 20:25
Ion Măldărescu
„Dumnezeu a măsurat pământul şi a dat evreilor pe goimi (neevrei) cu tot ceea ce ei posedă:"
(Talmud Babli, tratatul Baba-Kamuna, f.32, c.2, Rohling L. Cit. Pag.63)

Se pare că economia mondială se găseşte în situaţia catastrofală de a se prăvăli într-un hău. Euro se află în colaps. Demersurile foarte agresive ale Israelului şi ale Statelor Unite, iminenta lor ameninţare de atacare a Iranului sunt pe cale să arunce omenirea în încleştarea celui de-Al Treilea Război Mondial, cu urmări imprevizibile pentru întreaga planetă. După reeditarea episodului Pearl Harbor - cacialmaua de la 11 septembrie 2001 - s-a dorit inocularea ideii că cel mai mare duşman al omenirii este terorismul extremiştilor islamici. O vreme, chiar şi azi, americanii şi o covârşitoare parte a lumii occidentale au crezut. Timpul a scos la iveală dovezi incontestabile ale inamicului real, aflat chiar în interiorul structurilor de conducere ale statelor puternice, ale S.U.A. Corporaţiile - marile imperii multinaţionale - cu bugete substanţial mai consistente decât cele ale multor ţări, dictează multor guverne, cum este şi cazul României postdecembriste. Românii nu se pot revolta împotriva lor. „Nu văd pădurea din pricina copacilor"! Zilnic, pe canalele naţionale, fel de fel de „specialişti-anal-işti" economici anunţă sfârşitul crizei, de fapt, un fel de a fura căciula poporului. Modul în care marile puteri ne aburesc şi ne mint că au rezolvat criza din 2008, este de neacceptat. Reţeta de „rezolvare", găselniţa „genială" şi salvatoare au fost tiparniţa de bani „electronici" pentru şmecheri şi creditul de la F.M.I. pentru fraieri (România). Cum ar putea lua sfârşit această criză provocată, când majoritatea statelor sunt supraîndatorate? Cum ar putea plăti România datoriile, când ne aflăm în deficit bugetar? Datoriile cresc şi ne afundăm din ce în ce mai adânc în mlaştină. Când şi cum vom plăti datoria? Vreme de decenii ar trebui ca România să aibă excedent bugetar. De unde? Într-un sistem politic şi social defectuos, precum cel actual, în care F.M.I.-ul ordonă jaful privatizării şi concedieri masive, când alocarea de investiţii şi crearea de locuri de muncă este nulă, nu este posibil. Am urmărit, ca atâţia alţii, întâmplările începutului de an 2012. Iniţial m-am bucurat că răbdarea românilor a ajuns la capăt şi a declanşat „explozia mămăligii", că demnitatea a scos capul ascuns timp de 22 de ani sub gluga umilinţei. Zadarnic! Totul s-a transformat într-o derutantă manifestare a teatrului absurd, un fel de război al românilor împotriva românilor. Lipsa de speranţă a declanşat paranoia galopantă pe stradă, pe internet, în ziare şi în studiourile de televiziune, unde protagoniştii au cântat sau au jelit după propriile partituri. Noi nu am ştiut - sau poate am uitat - cine ne-a legat lanţul de grumaz şi ne-a pus în jug în 1989. Nu avem puterea să aruncăm lanţul şi să ne revoltăm împotriva dictaturii F.M.I., care „taie şi spânzură în România", împotriva „iluminaţilor" care doresc instaurarea Noii Ordini Mondiale - New World Order (N.W.O.), pe întreaga planetă, care doresc instituirea unui stat poliţienesc total şi a controlului absolut asupra individului.[1] Este „ordinea" lor, nu a noastră!

Pentru a înţelege mai bine „fenomenul" N.W.O. şi conexiunea cu România, vă propun să aruncăm o succintă privire retrospectivă asupra situaţiei de după Al Doilea Război Mondial, din perioada aservirii absolute Moscovei (1944-1958). În posturile-cheie de conducere, de represiune, în direcţiiile ideologice şi culturale veţi constata prezenţa majoritară a unor elemente alogene, în special evrei sau proveniţi din familii evreieşti. Indivizi care au acţionat nu în calitate de evrei, ci de comunişti-evrei, slugi fanatice ale Moscovei, pentru distrugerea majorităţii intelectualilor români - uneori chiar a altor evrei. Se pare că abuzurile comise în anii '50 de către unii dintre cei menţionaţi au fost uitate de evreii de azi, iar responsibilitatea, fie ea numai morală, ar trebuii recunoscută şi asumată. Pe cei de teapa impostorului zice-se dovedit, Ellie Wiesel, nu-i interesează decât Auschwitz-ul şi nu vor să ştie nimic de Basarabia şi Transilvania anului 1940, de Aiud, Sighet, Piteşti sau Canal. Este firesc să-i preocupe soarta evreilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar, în mod regretabil şi de nepermis, au „uitat" de crimele şi persecuţiile comise de confraţii lor contra românilor. Pentru înţelegere şi comparaţie, o lectură a numelor celor instalaţi în scaunele decizionale ale diferitelor domenii de activitate de atunci este edificatoare:
Ana Pauker (Hannah Rabinsohn), Teohari Georgescu (Burach Teskovich), Gheorghe Apostol (Aaron Gershwin), Lothar Rădăceanu (Lothar Wuertzel), Iosif Kişinevsky (Ioska Roitman), Liouba Kişinevschi, Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Petre Borilă (Iordan Dragan Russev), Vasile Luca (Lukacs Laszlo), Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef), Silviu Brucan (Saul Brukner- zis şi "Oracolul de la Dămăroaia"), Emil Bodnăraş (Emilian Botnarenko), Walter Roman (Ernő Neuländer), Miron Constantinescu (Mehr Kohn), Alexandru Bârlădeanu (Saşa Goldenberg), Leontin Sălăjan (Szilágyi Leon), Gheorghe Gaston Marin (Ghiuri Grossmann), Leonid Tismăneanu (Leon Moiseevici Tismeneţki), Dionisie Patapievici (sau Dionis, sau Patapiewicz Denys, sau Patapicovici), Avram Bunaciu (Abraham Gutman), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), Maxim Berghianu (Maximilian Bergmann), Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenco) zis Pantiuşa, Dumitru Coliu (Dimităr Kolev), Ion Vinţe (Vincze János), Alexandru Nicolschi (Boris Grünberg), Mihai Dulgheru (Mişa Dulbergh), Mihai Florescu (Misha Iakobi), Ana Toma (Ana Grossman), Alexandru Sencovici (Szenkovits Sàndor), Ştrul Mauriciu, Moises Haupt, Ştefan Coller (Koller), Feller Moritz, Mirodan (Alexander Zissu Saltman)... Aurel Baranga (Ariel Leibovich), Marcel Breslaşu (Mark Breslau), Jules Perahim (Iulis Blumenfeld), Nina Cassian (Renée Annie Cassian), Veronica Porumbacu (Veronika Schwefelberg), Alexandru Graur (Alter Brauer), Alexandru Toma (Solomon Moscovici), Ion Călugăru (Ştrul Leiba Croitoru), Maria Banuş (fiica lui Max Banush de la Banca Marmorosch Blank), A.E. Bakonsky (Anatol Eftimievici Baconsky), Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Cohn), Alexandru Jar (Alexander Avram), Mihail Davidoglu (Moise Davidson), Ion Vitner (Iţic Wittner) ş.a. Dar să nu-i neglijăm nici pe contemporani: Petre Roman, Mugur Isărescu, Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Mihai Răzvan Ungureanu... şi de ce nu, cei trei preşedinţi ai României de după '89.

Dacă în perioada de după război, ucazurile veneau de la Moscova, astăzi ordinele ni se transmit de la Washington, de la Bruxelles, mâine, cine ştie?, de la Tel Aviv. Trăim, repetăm drama anilor postbelici şi suportăm consecinţele dramei postdecembriste. Din moment ce am fost îmbrânciţi pe poarta U.E. şi N.A.T.O.!, adio suveranitate naţională! Revenind la borna prezentului, în aceeaşi zi în care F.M.I. a lăudat reformele guvernului, Primul Ministru în exerciţiu a depus mandatul guvernului. Vi se pare că s-a produs ca urmare a presiunii străzii? Fals! Aşa s-a ordonat. „Nu protestele l-au silit pe Emil Boc să demisioneze, ci propriul său partid", scrie Karl-Peter Schwarz în editorialul intitulat „Teatru absurd la Bucureşti", din ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Editorialistul afirmă că propoziţia de rămas-bun a premierului demisionar: „Am luat decizia de a depune mandatul pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat cu atâtea suferinţe, şi anume stabilitatea economică a ţării", ar fi inspirată din opera „compatriotulului său, Eugen Ionesco".[2] Politicienii şi guvernanţii noştri sunt simple marionete, banali pioni ai Ocultei mondiale, uşor de inlocuit. Din nou, imposibilul a fost posibil. Numirea noului premier stă sub semnul ambiguităţii, al nesiguranţei. Deşi tânăr, se află sub „umbra" multor semne de întrebare. Serviciile româneşti de contraspionaj consideră că M.R.Ungureanu „este agent al unei puteri străine". În conjunctura în care Masoneria este tot mai implicată în derularea evenimentelor, strânsa prietenie cu şeful masoneriei germane (evreu polonez) nu pare a fi simplă coincidenţă. În unele medii se afirmă că printre misiunile noului premier s-ar număra şi înstrăinarea aurului României către firma evreiască din Canada, Roşia Montana Gold Corporation. În condiţiile menţionate sumar, un personaj a cărui experienţă este discutabilă, iar conexiunile sale cu diverse organizaţii străine nu constituie un „certificat de bună purtare", a fost numit de Preşedinte ca să conducă destinele Ţării. Poate veţi spune, asemenea altora: „nici nu s-a instalat bine şi este contestat". În situaţia dezastruoasă în care administraţiile de după '90 au adus România, nu ne mai putem permite să facem experienţe. Avem nevoie de certitudini, iar noul premier nu ni le va oferi! Nu-i rău să ascultăm şi vocea târgului, să ne luminăm puţin şi să vedem ce hram poartă urmaşul „la tron".

Mihai Răzvan Ungureanu - de la C.C. al U.T.C., la Ministerul de Externe, la Serviciul de Informaţii Externe, la şefia Guvernului României.

Vă previn că C.V.-ul istoricului M.R. Ungureanu este impresionant, mult prea „impresionant", pentru a fi atribuit unui om de 44 de ani, cu precizarea că spaţiul nu ne permite relatarea biografiei integrale. Istoric şi diplomat român, fost membru supleant al C.C. al U.T.C., a deţinut funcţia de ministru de externe al României între anii 2004-2007. Până la numirea sa ca Prim ministru a fost director al Serviciului de Informaţii Externe al României. După comentariile apărute în mass-media, Mihai Răzvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi. Mama, evreică născută la Bălţi - cel mai rusificat oraş din Republica Moldova în perioada existenţei U.R.S.S.; tatăl său, Ştefan Ungureanu, a fost profesor de chimie-fizică la Universitatea din Iaşi, viceprimar şi director la Agenţia Locală de Conservare a Energiei. În anii '90 M.R. Ungureanu a fost lansat în viaţa publică românească de către de Iosif Sava, în Seria seratelor muzicale, care includeau dialoguri cu oameni politici, oameni de artă, filozofi, muzicieni, instrumentişti, în 1990, aflaţi la începutul carierei. Tot din presa românească reiese că studiile şi cariera sa au fost/sunt conectate cu organizaţiile Sörös şi cu cele iudaice ale magnatului Mark Rich. „Apartenenţa sa ca lider al organizaţiilor Sörös din România, ca şi ale organizaţiilor sioniste, a permis ca, neavând nici un fel o viaţă politică activă postdecembristă (după cum singur mărturiseşte), să fie numit, în 2004, ministru de externe al Romaniei."[3] De altfel, al treilea volum al cărţii lui Cornel Dan Niculae -„Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii", are ilustrată pe copertă fotografia ministrului Ungureanu cu mâinile pe Zidul Plângerii şi cu chipa pe cap. „Ofiţer de-al nostru sau de-al lor?"[4]
Ar mai fi de reţinut câteva elemente importante din activitatea precedentă, „în interesul României"(?), a actualului premier:
- 2004 - chiar la investirea ca Ministru de Externe, a dispus montarea în sediul Ministerului de Externe Român a portretului Anei Pauker (cetăţean sovietic şi agent N.K.V.D., cu grad de colonel;
- 2004 „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurul României. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine, nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la M.A.E., trimis de dl Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel şi sub nici o formă problema Tezaurului!" (Dumitru Prunariu);
- 2005 prin prevederile acordului dintre guvernele României şi Ungariei, conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei private Gojdu a fost trasferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu;
- 2006 - ca Ministru de Externe al României, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din aşa numita Republică Moldova vorbesc „o variantă a limbii române";
- 1997 - 1998 M.R. Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen", acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel (?!);
- 2009 - M.R. Ungureanu a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al S.R.I., Nicolae Ulieru că ar fi agent al unei puteri străine. „Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la S.I.E., am avut o tresărire. Mi-am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau S.R.I. nu l-a informat?"; Gravitatea excepțională a acestei declaraţii poate fi completată cu o alta, aparţinând aceleiaşi surse: „Dacă Comisia parlamentară de control a S.R.I sau S.I.E. vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante".
- 2005 - Mihai Răzvan Ungureanu, ca ministru de externe al României, a semnat împreună cu ministrul de externe rus, Lavrov, cel mai păgubos acord postdecembrist - „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre Romania si Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale". Astfel, România, prin „omisiune" (de fapt prin trădare) a renunţat oficial, la România de Est (Basarabia), la Tezaurul României sechestrat la Moscova de Lenin în 1918. şi „uitat/pierdut" de sovietici/ruşi. etc, în favoarea Rusiei şi spre enorma pagubă a României![5]

După demiterea din funcţia de Ministru de Externe, s-a autosuspendat din calitatea de membru al P.N.L. pentru a pleca la Viena ca reprezentant special la Iniţiativa de Cooperare în Sud-Estul Europei (o şcoală europeană de spioni). Surse din cadrul Serviciului de Informaţii Externe au relatat că „Mihai Răzvan Ungureanu hoinărea în voie încă de când era secretar de stat, prin birourile Centralei S.I.E. şi prin unele case conspirative din jurul Ministerului Afacerilor Externe". Întrebat dacă vreun secretar de stat sau ministru are dreptul să se plimbe hai-hui prin clădirile S.I.E., fostul şef al spionilor externi, Cătălin Harnagea, s-a arătat extrem de surprins: „Nici măcar angajaţii instituţiei nu au voie să se plimbe de capul lor prin birouri, iar, în ceea ce priveşte casele conspirate, acestea sunt frecventate numai de agenţii sub acoperire sau ofiţerii care îi coordonează. Prim-ministrul dacă vine, îşi anunţă din timp vizita". Din motive lesne de inţeles, şeful statului - „patronul", serviciilor speciale - nu şi-a abandonat protejatul, propunându-l la şefia spionajului extern (S.I.E.), dar după „Episodul japonez", Mihai Răzvan Ungureanu a ieşit cam „şifonat". Fapt deloc neglijabil, prea-eminentul Mihai Răzvan Ungureanu a fost/este „sponsorizat" de Marc Rich, numitor comun al oligarhilor ruşi cu interese în România, deţinător de triplă cetăţenie: israeliană, spaniolă şi elveţiană (la cea americana a renunţat, după ce, în 1983, a fost acuzat de evaziune fiscală, „comerţ cu inamicul sovietic" şi conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj).[6] Prea multe incertitudini! Precedentul fusese deja creat. Doi ex miniştri postdecembrişti au fost acuzaţi de spionaj în favoarea unor ţări străine şi subminarea economiei naţionale. Aţi auzit cumva să fi fost judecaţi şi/sau condamnaţi? Nici nu veţi auzi. Sunt bine-merci şi-i doare-n cot de gura lumii. În lipsa unor judecăţi drepte şi de aplicare a legilor, ce garanţie avem că infracţiunile nu se vor repeta? Pentru a completa peisajul confuz în care „marele timonier" şi-a aruncat peste bord propriul echipaj şi a „năşit" cabinetul Ungureanu, nu poate fi trecut cu vederea un aspect aparent insignifiant: în doar patru zile - am inclus şi ziua demisiei fostului premier - noul guvern a fost nominalizat, validat şi investit cu prerogativele oficiale, deci pus în drepturi. Ritmul alert - justificat de altfel - în care s-au derulat evenimentele, demonstrează că scenariul a fost conceput în culise, că lista noului cabinet fusese deja întocmită şi acceptată de şeful statului, iar demisia la ordin a fostului premier a fost prezentată post factum, transformând palatul Victoria într-un apendice al Cotroceniului. Ca să fiu în ton cu editorialistul de la Frankfurter Allgemeine Zeitung, restul spectacolului de teatru absurd a putut fi urmărit la Tv, dar întrebarea nerostită încă, rămâne: cine este autorul scenariului şi cu ce scop a fost pus în scenă? Nu de alta, însă „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!"

Poporul român a ajuns să cerşească un bănuţ, o fărâmătură de la masa noilor ciocoi, plini de bani furaţi tot de la el. Pentru un loc de muncă a ajuns să stea în genunchi ca sclav al mileniului trei. Ne lăsăm călcaţi în picioare şi exploataţi ca nişte vite. Regretabil şi reproşabil, în Piaţa Universităţii nu s-a cerut decât „ceva mai mult fân, un staul mai curat şi un stăpân un pic mai bun, care să ne mulgă mai tandru". Nu sunt anti-evreu, nu sunt xenofob, nu am nimic cu nici un alt popor al lumii, dar, parafrazându-l pe René Descartes, cuget, deci trăiesc şi mă tot întreb, „sine ira et studio": dintre atâtea milioane de ROMÂNI numai alogenii ne pot conduce destinele? Umilitor pentru condiţia de român! Ce ne-a mai rămas de făcut? Ne răspunde Radu Gyr: „Ridică-te, Gheorghe! Ridică-te, Ioane !"
--------------------------------------------------------------
[1] David Rockefeller, patriarhul celei mai bogate dinastii din SUA într-un discurs din 23 septembrie 1994 la un dineu al ambasadorilor ONU: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială."
[2]http://epochtimes-romania.com/news/2012/02/teatrul-absurdului-la-bucuresti-frankfurter-allgemeine-zeitung---141181
[3] Cornel Dan Niculae - „Politica Filo-Sionistă a României în faţa Europei şi a lumii".
[4] Ibidem
[5] http://www.evz.ro/detalii/stiri/de-la-un-premier-de-sacrificiu-la-un-premier-de-la-serviciu-965215.html#ixzz1lgaBmFPO
[6] http://mariusmina.blogspot.com/2008/07/mihai-razvan-ungureanu-de-la-cc-utc-la.html footer