Revista Art-emis
De la „Mica Unire”, la Marea Dezbinare PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 05 Februarie 2012 00:40
Ion Măldărescu
„Trece vreme, vine vreme", alt scenariu, alţi actori, aceleaşi interese meschine.
Istoria se repetă.

Trecut-au douăzeci şi doi de ani de la Marea Harababură - românească, de la controversatul şi ocultatul decembrie '89. La fiecare capăt de an ascultăm invariabil povestea unei lovituri de stat sovietice, aflată în cârdăşie cu „agenturili străine" şi cu numeroşi generali români. Celebrăm anual „revoluţia" televizată ca pe o sărbătoare naţională. Popor naiv, te-au jucat cum au vrut, declanşând operaţiile Troika[1] şi "F"[2], te-au intoxicat cu tot felul de informaţii false, te-au aburit cu „Operaţia Tökeş"[3] şi te-au mitraliat echipele „Troika" şi „Teroriştii" invizibili. Toate acestea au fost executate la ordinul lui Gorbaciov, în înţelegere cu parşivul Occident şi cu ştiinţa generalilor români. După „fuga" Ceauşeştilor, „prostimea" de bună credinţă a crezut că totul s-a schimbat şi că va fi „liberă". Nenumărate zile şi nopţi au defilat la televizor „dizidenţii". „Revoluţionarii", s-au perindat prin faţa românilor, răcnind din toţi bojogii la microfon, intoxicând până şi aerul pe care îl respiram. După ce România a fost îngenuncheată prin a treisprezecea invazie rusească, „turiştii" din „Operaţia Troika" s-au întors (unii dintre ei, în sicrie) în U.R.S.S., cu misiunea îndeplinită. A trecut şi ziua de 24 ianuarie cu amintirea Micii Uniri şi cu horele separate ale politicienilor.

Istoria umanităţii, în derularea ei milenară, a abundat în frământări sociale, presărate generos cu dispute diplomatice şi conflicte armate. De fiecare dată, în urma unui eveniment ieşit din comun, au apărut numeroşi comentatori (mai nou, „anal-işti"), dornici să elaboreze teorii şi concepte despre „ce şi cum". Curentele filosofice, doctrinele religioase sau politicile diplomatice, pacea, dar şi conflictele armate, toate ne conduc spre relaţiile sociale, modalitate de convieţuire sine qua non. Relaţiile interumane, în modul în care se desfăşoară astăzi, prieteniile dintre oameni se numără precum pietrele preţioase. Nu mai sunt ca pe timpuri, nici măcar cum erau pe vremea „împuşcatului". Astăzi se practică „socializarea", un fel de conglomerat pestriţ, o junglă umană confuză şi dificil de controlat. Se „poartă" izolarea individului, mulţi reducând cercul cunoştinţelor la instabilele comunicări virtuale de pe internet, făcând din acel „Windows" sau „Mac" singurele fereastre spre lume. Acolo au „biblioteca" acolo au „medicul de familie", acolo au ghidul de viaţă. Toate comunicările sunt supravegheate, controlate prin concurenţa acerbă dintre „Gugălii" şi „Facebucii" autohtoni sau planetari. Deţinătorii informaţiilor despre „uzeri" se folosesc de o vastă reţea de instrumente, cu ajutorul cărora pot vedea traseul oricui, pe „online", ora conectării sau a deconectării, deţin controlul nelimitat... Nu-i de mirare că, într-o zi, vei citi pe „Google" rândurile pe care le-ai trimis iubitei, părinţilor, copiilor sau puţinilor prieteni. Secretul corespondenţei? Vax! Apă de ploaie... şi aia, acidă.

Răbdarea face parte din dotarea genetică a omului. Prin însăşi raţiunea de a fi, oricare individ posesor al unei cantităţi suficiente de materie cenuşie, cu un număr corespunzător de neuroni şi cu sinapsele în stare de funcţionare, tinde spre confort spiritual, spre acea stare în care să se simtă comod şi mulţumit de existenţa sa. Modalităţile prin care se poate ajunge la acea stare depind de relaţia fiecărui individ în parte, cu organizarea şi structura socială a comunităţii în care se află, permiţându-i - sau nu -, să trăiască aşa cum şi-a propus. Ne numărăm printre puţinele popoare, poate unicul, care-şi prea-măreşte cuceritorii. Ne mândrim cu Traian ignorându-l pe Decebal, l-am proslăvit pe Stalin - „Tătucul popoarelor", i-am ridicat osanale regelui trădător şi, la comandă străină, îl ucidem în fiecare zi pe românul Antonescu. L-am ciuruit ca pe o fiară sălbatică, în sfânta zi de Crăciun, pe Ceauşescu şi, de 22 de ani încoace, ne prosternăm în faţa Occidentului care, folosindu-se de arendaşii autohtoni, slugi cocoţate în fruntea statului român, ne-a adus la sapă de lemn. Actuala clasă politică s-a făcut vinovată de vânzarea, de trădarea României, transformată în colonie a aceluiaşi Occident perfid, care în Al Doilea Război Mondial ne-a vândut ruşilor. În conjunctura în care ne aflăm, este de necontestat, este aproape utopică soluţionarea tuturor dificultăţilor pentru stabilirea unui echilibru social convenabil, iar compromisul este inevitabil. Ducem acest compromis condamnabil de mai bine de două decenii. Rând pe rând, bogăţiile Ţării au fost înstrăinate, industria României - „grămada de fier vechi" s-a metamorfozat în vile somptuoase, în maşini luxoase şi vacanţe exotice nesfârşite, în averi ale profitorilor-escroci. Buzunarele plebeilor aruncaţi în stradă de noii stăpâni ai fabricilor în care lucrau s-au subţiat, s-au găurit, prin orificiile create scurgându-se fără urmă banii economisiţi pentru zile negre. Părinţii se întorc acasă unde, privirile întrebătoare ale copiilor rămân fără răspunsul dorit. Datornicii la nesăţioasele bănci străine privesc prin vizor pe oricine sună la uşă, suspectându-l a fi potenţial recuperator de datorii. Intelectualii autentici ai României postdecembriste sunt condamnaţi la sărăcie lucie sau, cei tineri, la „exil". Noile mătrăgune ale „aristocraţiei" actuale, poleite cu diplome false, sfidează bunul simţ, distrug cultura, arta, ştiinţa, credinţa şi speranţele de mai bine ale românilor.

La începutul noului an, „anul Apocalipsei" (parcă-şi merită numele), românilor le-a fost confiscată Ziua lui Eminescu, primind în schimb „explozia mămăligii", dar şi pe asta, „Ei", arendaşii, o vor confiscată, arestată, bătută şi înlăcrimată. Mulţimea disperată a ieşit în stradă, iar oportuniştii au profitat, au denaturat, au vandalizat, au politizat şi au revoluţionarizat nemulţumirile oropsiţilor. Zile şi nopţi au aşteptat o vorbă din partea cârmuitorilor, care, în obtuzitatea lor, au gafat din nou, numindu-i pe cei din stradă, „viermi" şi „ciumpalaci". În timp ce manifestanţii protestau, românilor li se servea la televizor „marea" problemă a jocului stradal de picioare, jandarmi - protestari, iar preşedintele se dădea de ceasul morţii să scape din strânsoare. După nu se ştie precis câte gafe săvârşite, incompetentul ministru de externe a fost schimbat, cel proaspăt uns urmând să aibă „o misiune dificilă", după cum l-a avertizat însuşi şeful statului. De ce? Plata scutului anti-rachetă de la Deveselu, construcţia reactoarele 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă şi mituirea Olandei privind „veto-ul" acesteia în problema România-Schengen ne situează - a câta oară - la intersecţia intereselor lupilor geopolitici ai secolului al XXI-lea. De această dată este vorba despre multinaţionale şi marile imperii actuale, S.U.A. Rusia şi Europa. Deasupra tuturor, puţin vizibil, patrulează în cerc corbii din cluburile „selecte" ale bătrânei Europe şi cele aacoperite sub flamura „Stras and Stripes". După asemenea jocuri, nu trebuie să ne mire dacă, într-o bună zi, deznădejdea poporului român va intona: „Hai la lupta cea mare!..." Privind ecranul televizorului, pe care-l deschid din ce în ce mai rar, când zăresc răsfăţul, dezmăţul şi infatuarea ipocrită a celor ce s-au cocoţat pe fotoliile Ţării, când mă invadează frustrările din jurul meu, îl murmur pe „Luceafăr" - „cadavrul din debaraua" noilor ciocoi: „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne,/ Ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete/ În smitiţi şi în mişei/ Şi în două taberi large/ Cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!" Zău aşa, vechea zicală românească mă răscoleşte: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău!"

--------------------------------------------------------

[1] Operaţiunea „Troika”. La sfârşitul lui Iulie 1989, la Chişinău a fost înfiinţat un comandament sovietic. Au fost selectaţi în jur de 15.000 de ofiţeri şi subofiţeri, aparţinând serviciilor speciale sovietice:

- Komitet Gosudarstvenoi Bezopasnasti (K.G.B.) - Comitetul pentru Securitatea de Stat,

- Glavnoie Razvedivatelnoie Upravlenie Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) - Direcţia Generală de Informaţii a Marelui Stat Major,

- Voyska Spetialnovo Naznacheniia (Spetsnaz) - Forţa Militară pentru Scopuri Speciale, unităţi subordonate fie G.R.U., fie K.G.B în 1989, actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaia Slujba Bezopasnosti Rossiskoi Federaţii) - Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse.

Începând cu a doua jumătate a lunii Octombrie 1989, 5000 de echipe de către trei ofiţeri sau/şi subofiţeri din cadrul celor trei servicii. Fiecare echipă a fost dotată cu un autoturism (majoritate Lada), special prevăzute cu compartimente pentru ascunderea armamentului, muniţiei şi a explozivelor. Componenţii echipeleor au fost introduşi ca turişti în România (cca. 150 maşini pe zi), şi trimise în majoritatea judeţelor.

[2] Operaţia „F”. Echipe de ofiţeri ale serviciilor străine care s-au infiltrat printre participanţii la adunarea de la Bucureşti, din 21 decembrie 1989. Au acţionat în interiorul organizării de protecţie standard, „dreptunghi” şi „raze”, al Securităţii, sub zgomotul înregistrării rafalelor de mitralieră, redat prin difuzoare, prin emiterea unor vibraţii de joasă frecvenţă şi prin alte procedee de creare a panicii.

[3] „Operaţiunii Tökeş”. În seara zilei de 16 Decembrie 1989, colonelul K.G.B., comandant operativ al acţiunii, a ordonat să fie efectuată identificarea tuturor „protestatarilor” din jurul locuinţei lui Tökeş. Rezultatul: echipele „Troika” alcătuiau peste 80% din „simpatizanţii” preotului plătit de serviciile secrete maghiare.

footer