Revista Art-emis
România, „Pe marginea prăpastiei” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 19 Decembrie 2011 08:56
Ion Maldarescu
În 22 de ani, România a ajuns
„Pe marginea prăpastiei"

„Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!/ Da' cu asta ce-am făcut?// Am dorit, cu mic, cu mare,/ Şi-am luptat, cum am ştiut,/ S-avem nouă guvernare/ Da' cu asta ce-am făcut?//..." (Constantin Tănase)

În decembrie '89 s-a întâmplat ca în schiţele lui Nenea Iancu şi a Conului Leonida: tărăboi, pocnituri, focuri de armă cu mii de cartuşe oarbe, alăturate celor cu încărcătură de război şi cu destinaţie selectată, spectacol de lumini cu reflectoare şi trasoare, huruit de şenile şi zgomot de autoamfibii, pichete de ostaşi în uniforme, haos... Mult, mult zgomot de fond pentru crearea „atmosferei" necesară scenariştilor şi regizorilor. Faptul că în faţa fostelor Comitete locale ale P.C.R. s-au strâns mulţimi de curioşi, faptul că nişte profitori ai momentului au pătruns în instituţii şi au devastat încăperile, faptul că s-a dat foc unor cărţi (au mai făcut-o şi alţii prin anii '30-'40) şi s-a zbierat „Jos!", înseamnă, în concepţia unora, Revoluţie. Incluzându-i pe marii potentaţi, instalaţi ulterior în fotoliile guvernamentale şi haita de noi „demnitari", de pe urma evenimentelor din decembrie '89 au mai beneficiat „revoluţionarii de profesie" sau cei infiltraţi conform programului. Minciună, intoxicare, jaf, profit - pentru cei avizaţi - şi distrugeri inutile. Pe scena în aer liber, urlând cât îl ţineau bojocii din balconul luminat „a giorno", actoraşul de curte & Co. au dirijat tirul criminal spre Biblioteca Universitară din Bucureşti. Şi nu s-a tras cu orice fel de gloanţe. Martorii oculari au văzut oameni cu arme „ciudate", arme care s-a demonstrat ulterior că utilizau cartuşe cu mare putere termică la impact. Se pare că „ţintă" erau anumite documete ale dăinuirii românilor pe teritoriul multimilenar. „Vecinilor" noştri le stăteau în gât aşa că nu au scăpat prilejul şi, cu sprijinul semnatarilor Declaraţiei de la Budapesta au reuşit să le distrugă. Cert este că multe documente, lucrări de artă şi cărţi au fost distruse premeditat. Cum de nu i-a pălit şi pe ei, „protagoniştii" vreun glonţ rătăcit? Poate aşa tăceau... că de, „tăcerea e de aur". Ar fi mărit numărul „victimelor colaterale", dar ar fi adus un real serviciu poporului român. În decembrie 1989 „revoluţionarii" nu au fost nici măcar de catifea, nu au fost eroi, doar figuranţi naivi şi victime ale marelui spectacol de carnaval. Din culise, „regizorii" lipsiţi de scrupule - atât cei din ţara cât şi cei din afara ei, trăgeau sforile - spre dauna românilor cinstiţi, dar creduli. Inerent, pentru a da greutate şi autenticitate momentului, mulţi nevinovaţi au dat plătit cu viaţa verosimilitatea spectacolului. Din ordinul criminal al unui nemernic numit ministru al armatei, agent K.G.B.-ist dovedit pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, au fost mitraliaţi tineri şi vârstnici, de-a valma. „Teroriştii" s-au dovedit a fi fost ostaşi români cazuti la datorie, transformaţi în ţinte. Ulterior, dreptul la viaţă din articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului a fost încălcat prin lipsa de eficienţă şi de imparţialitate a anchetelor, fără a se fi întocmit acte de cercetare. Revoluţionar în '89? Mi-ar fi ruşine să afirm!

România, vândută la preţ de fier vechi

Industrie nu mai avem - a fost vândută ca fier vechi. A patra flota comercială a lumii, a fost transformată în fantomă plutitoare, hălăduind pe mări şi oceane sub diverse pavilioane, asemenea „Olandezului zburător". Agricultura e „în aer", armata, la pământ. Acum avem o „armată de profesionişti!" - afirmă oficialii noştri. În fapt, „există, dar lipseşte cu desăvârşire". Oastea Ţării nu mai ajunge nici măcar pentru o paradă serioasă. Au rămas doar câtiva mercenari pentru acţiuni în afara ţării, dintre care unii s-au întors acasă în sicrie. Nu ajungeau escrocii băştinaşi, ne-au năpădit căpuşele „de import". Bogăţiile solului şi subsolului României nu ne mai aparţin. Doar străinii au licenţe de prospectare şi de exploatare a comorilor româneşti. Cumpărăm haine „second hand" şi mâncăm E-uri pe pâine, fabricată după binefăcătorul „Codex alimentarius". Cumpărăm fregate casate de alţii pentru a le folosi drept nave de luptă în Libia. Cumpărăm avione de vânătoare F16, cu mii de ore de zbor la activ - adevărate sicrie zburătoare - pe care piloţii noştri - atâţia câţi mai sunt - le detestă, iar americanii, parţial, pe banii fraierilor, proiecteză şi fabrică modele noi, F35, cel mai performantă navă de luptă din istoria aviaţiei. Tinerii sunt îndrumaţi şi încurajaţi de guvern să emigreze, iar ceilalţi participă nepăsători, fără mustrări de conştiinţă, la distrugerea României. Am ajuns de râsul Europei, mai cu seama prim preşedinţii, prin premierii şi miniştrii post-decembrişti. Cu sprijinul neisprăviţilor ce ne-au condus în ultimele două decenii şi al F.M.I., ponderea economică a României începutului celui de-al doilea deceniu al mileniului trei se află mult sub jumătatea celui mai prost an ceausist - 1989, an în care românii au câştigat dreptul de a striga la lună. Oricum, nu ascultau decât cei avizaţi, numai pentru a regla frecvenţa pe valoarea optimă. Acum, în pragul sfintelor sărbători ale Crăciunului însângerat şi ale trecerii dintre ani, când agresiunea împotriva fiinţei naţionale româneşti este în plină desfăşurare, o dovadă de „Minima Moralia" ar fi ca măcar unul, unul singur dintre cei care au deţinut sau deţin instrumentele puterii în România, să aibă demnitatea de a afirma, asemenea eroului naţional al românilor: „Declar solemn, în acest ceas, că în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea toate greşelile pe care, eventual, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.ˮ Zadarnic, atunci, în decembrie 1989, „Ne-am trezit din hibernare/ Şi-am strigat cât am putut:/ Sus Cutare! Jos Cutare!..." În 22 de ani, România a ajuns „Pe marginea prăpastiei"! footer