Revista Art-emis
Vocea poporului (2) PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Sâmbătă, 26 Noiembrie 2011 00:11
Maria Diana PopescuDe cînd e lumea, mulţimea nu găseşte altceva mai bun de făcut decît să caşte gura cum se distrează mai marii lumii, să se înghesuie la înmormîntările, nunţile şi petrecerile lor. Nu poate să trăiască fără plăcerea de a vedea măcar o dată în viaţă - cînd li se oferă ocazia, un vip în ghilimele, un venetic faimos, indiferent dacă e viu sau mort - un rege, o regină, o prinţesă. E demonstrat sociologic. Nu-i de mirare fericirea ce i-a cuprins pe puţinii fani ai fostului rege,  care voiau să-l simtă, să-l pipăie, să-i pupe dreapta. Cînd ex-regele primea cadou automobile la modă şi era învăţat să piloteze avioane, românii luptau pe front în opinci şi moletiere. Se poate numi Rege, dragii mei? Nu. Mic şi temător, nu a fost la înălţimea momentului, ca de altfel, nici tatăl său care a dezmembrat ţara şi a fugit cu... ştim cu toţii, cine. Cum să nu-l felicit? Doar se consideră regele care a domnit peste România 84 de ani şi încă mai domneşte în mintea sa. Iată ce a spus în discursul său din Parlamentul României de stăzi: „Am servit naţiunea de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite". Fals! Pe lîngă faptul că şi-a însuşit un citat. Eu n-am prea auzit de rege. În casa părinţilor mei, doar bunicul, notar de meserie, ne mai povestea cîteodată lucruri rele şi încheia cu fraza: „să ne ferească Dumnezeu ţara de monarhie şi de trădători!". Multe discursuri publice folosesc citate înţelepte care le susţin, amintindu-se întotdeauna sursa. O justificare specifică oratoriei.

Un vorbitor cult reţine pasaje bune din lecturile sale, idei valoroase pe care le adoptă şi îi devin repere. Nu poţi cita din înţelepciunea universală şi să ţi-o atribui, fără să specifici sursa de inspiraţie. Cel care a scris discursul fostului rege, dacă ar fi dat bac-ul anul acesta, ar fi picat din cauza inspiratelor camere ale lui Funeriu. Nu poţi scrie compuneri despre demnitate folosindu-te de fiţuici sau copiuţe din wiki. Era atît de greu să trimită în eter un mesaj din inimă, de la borna vîrstei sale? Să vii în faţa poporului şi să vorbeşti „parole" fără legătura cu neamul pe care pretinzi că-l respecţi, nu-i decît propagandă ieftină, adică, exact practică de care regii adevăraţi nu uzitează. După peste şaizeci de ani să emiţi astfel de perle, arată faptul că unora, nicio viaţă lungă nu le aduce înţelepciune, darămite căinţă. Aşadar, stăpînii nu se schimbă, nici la vîrsta cînd ar trebui să debordeze de înţelepciune. Dimpotrivă, mai vîrtos, arată ceea ce sînt deja. Ce-a vrut să demonstreze vorbirea sa ? Simplu. Ziarele şi televiziunile au prezentat ştirea despre discurs sub titlul acelui citat plagiat. De ce? Pentru că, din tot ce a citit de pe hîrtie, să transmită conştiinţei poporului acel citat inteligent, care nu-i aparţine. Adicătelea, să zică poporul, iată ce înţelept e Mihai! Numai că înţelepciunea nu-i aparţine. Încă o dată a furat poporul, de astă dată cu televizorul.

Cînd cineva reproduce o vorbă a unui filosof, nu înseamnă că a devenit şi el filosof. Dacă regele ar fi precizat că citează pe altcineva, nimeni nu ar fi preluat aceste cuvinte ca titlu de ştire. Chiar şi Becali, cît e el de Becali, a declarat că aducerea lui Carol în 1866 a fost o greşeală, pentru că principii străini nu cunosc limba şi nu reuşesc să se facă înţeleşi de către supuşi: „După părerea mea, Carol nici nu trebuia ţinut 48 de ani. Dacă nu arată ce ştie după un sezon-două, atunci la revedere, tată! Aduceam pe altcineva, dacă eram în locul lui Brătianu. Şi de data asta nu mai riscam cu un străin. Luam un principe român, unul care vorbea limba, care cunoştea supuşii. N-aş fi avut răbdare cu Carol şi aş fi fost în stare să schimb şi cinci regi într-un an, dacă vedeam că ţara nu merge cum trebuie. Ce performanţe a avut Carol? A câştigat un război şi o răscoală. Slab, pentru un mandat de 48 de ani. Dacă îl aveam pe Olăroiu, câştigam tot ce se putea câştiga în Europa."

Nu mi-l mai daţi exemplu pe rege la rubrica „demnitate şi onoare!". Păi, dacă ştie cît de săraci sîntem, de ce a venit să primească păduri şi castele? De unde? De la bătrînii pe care-i plînge cu lacrimi de crocodil? El nu pricepe că românii s-au deşteptat? Care rege? Pe Mareşal l-a trimis la moarte, iar prietenul ruşilor trebuie sărbătorit? Mizerie cumplită în vremea şi în urma regelui care a ales să plece. După lovitura de stat din 1989, o bătrînă a fost întrebată dacă doreşte să vină regele la conducere, iar ea a replicat: „pe timpul lui femeile trebuiau să muncească la cîmp, chiar dacă erau gravide, şi mai năşteau pe cîmp, nu aveau concedii medicale sau de maternitate, ca acum." Nu regele a fost cel care a mediat la Curtea Europei pentru ţară, România merită oricum respect, nu numai în Europa, ci şi în lume. Sîntem în Europa şi rămînem aici geografic, cultural şi spiritual. Regele Carol I şi casa de Hohenzollern-Sigmaringen au fost impuse României prin pacea de la San Stefano, după cîştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman. Am luptat în acel război de Independenţă alături de alte mari puteri şi ni s-a impus un prinţ german scăpătat, familiile princiare aveau mulţi urmaşi şi trebuia să le asigure un viitor, nu? Cuza a fost obligat  de monstruoasa coaliţie să abdice, după care a fost instaurat un guvern provizoriu, acceptînd venirea lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Provizoratele de doi bani au făcut praf istoria noastră. Ne-am vîndut ţara de mici, experienţa la vîndut s-a transmis pe calea diplomaţiei. Aşadar, ce rege?, care rege?. Insistenţa lui copleşitoare e inadecvată României actuale... footer