Revista Art-emis
Marea Desfiinţare Naţională PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 01:56
Ion Măldărescu
„Omul se naşte, află că trebuie să moară şi uită să mai trăiască." (Euripide)

În România nu se mai întâmplă nimic bun pentru popor, atemporalul dovedindu-se a ne fi, deopotrivă, străin şi prieten. Noi, românii, trăim astăzi, nu doar criza financiară, fabricată şi controlată de „iluminaţii" Noii Ordini Mondiale, trăim criza abaterii comportamentale de la homeostazia viului din noi, trăim dezechilibrul manifestărilor umane, trăim, psihologic vorbind, integrarea contrariilor, trăim Marele Complex de Inferioritate la care ne-am auto-condamnat. Dacă la 1 decembrie 1918 se împlinea visul de secole al Marii Uniri, astăzi, România îşi trăieşte clipele dinaintea Marii Treceri în Nefiinţa Neputinţei proprii. Paradoxal, deşi „democraţia" a fost proclamată prin sutele de decibeli şi miliardele de lumeni eliberaţi „decembrist", poporul milenarei, dar bizarei noastre vetre, a fost cotropit şi îngenuncheat. Din când în când, dictatura hoţiei şi a neputinţei, îi mai dă o comandă. Se ridică obidit, se aliniază cuminte şi porneşte în pas de defilare spre desfiinţarea întregii noastre entităţi, pentru a da „onorul" României Răstignită pe Cruce, în trupul căreia mai pâlpâie încă ultimele clipe ale Statului Naţional.

Dorinţele şi credinţele se prăvălesc tăcute spre hăurile impersonale ale neantului creat cu premeditare criminală. Scandalurile ce se ţin lanţ sunt excesiv mediatizate şi par a nu se mai sfârşi. Când subiectul se banalizează, trosc!, plesneşte ca o bombă, alt tărăboi. În acest mod atenţia oamenilor se află tot timpul sub control, dirijată spre orice altceva decât spre problemele realităţilor cotidiene. Ne-Educaţia se face, nu în familie şi/sau în şcoală, ci pe ecranele televizoarelor, în revistele de can-can ori, mai nou, în grupările undeground, unde tinerii aderenţi practică sexul în grup, ingerarea şi injectarea de droguri, efectul întârziat al „tratamentului" conducându-i irevocabil spre autodistrugere. La noi, „Hoţii strigă, prindeţi hoţii!", un fel de Perpetuum mobile românesc, definit cam aşa: „un poliţist aleargă după un infractor care datorează 1000 de lei unui magistrat necinstit, pe care acesta i-a „împrumutat" de la un politician corupt, înainte de a fi făcut trafic de influenţă asupra unui poliţist..." Nimeni nu a văzut un hoţ, un corupt în spatele gratiilor, sau dacă da, nu pentru mult timp. „Ei nu pot suporta regimul de detenţie". Nici o avere câştigată fraudulos nu a fost confiscată, iar de dincolo de vremurile trecute, „Legea18" a răposatului râde în hohote amare de noi. Permanenta scuză a Guvernului, „nu sunt bani", este inacceptabilă. Bani sunt, dar sunt folosiţi iresponsabil, sunt lăsaţi să se prelingă discret în economia subterană, pentru a finanţa interese personale, de grup, de partid şi, de cele mai multe ori, străine neamului românesc. La „subsol" este cvasiunanim acceptat un uriaş sistem economic fiscal evazionist, evaluat, zice-se, la peste 20 de miliarde de euro. Cine poartă vina sărăcirii ţării? Pensionarii! Ei sunt făptuitorii dezastrului naţional, acuzaţi fiind şi de mârşava infracţiune că mai sunt în viaţă. Alături de alte „surse", banii pensionarilor sunt depozitaţi tot în „economia neagră", pentru a fi investiţi, la momentul potrivit, în campanii electorale.

A evidenţia ceva anume din „Marea Desfiinţare Naţională", înseamnă cufundarea în derizoriul detaliului fără importanţă, şi totuşi... cineva spunea că trăim într-o ţară în care, împotriva firii, „scroafele" suite în copaci „taie şi spânzură" după bunul lor plac, din hotar în hotar. Aşa este! Privim impasibili, neputincioşi şi fără rost, spre „scroafele" suite fudule şi căţărându-se tot mai sus, în copacii pădurii noastre eterne. De douăzeci şi doi de ani ni se vaccinează periodic ser cu efect letal întârziat. Politicienii de după '89 au prezentat tot soiul de programe de reforme ori de... reformare a reformelor începute de reformatorii predecesori. Nu trăim sub dictatura legilor raţiunii, trăim blestemul greu al dictaturii birocraţiei, al monopolurilor şi al sărăciei. Atât au fost capabile să facă „scroafele" postdecembriste, suite în copacii dezrădăcinaţi ai Ţării. România respiră miasmele pestilenţiale emanate de membrii tarafului Clubului Zoo, instalaţi în fotoliile Parlamentului şi ale guvernelor postdecembriste. Sub biciul demolator al unor J.F.& Co - marca F.M.I., în acele adunări incompetente şi pestriţe, roboţii-vampir ai globalismului agresiv, „scroafele", şacalii şi hienele sunt cei care fac legea. După o insistenţă diabolică de invidiat, tone de documente din patrimoniul Arhivelor Naţionale vor fi oferite - din partea Camerei Deputaţilor a Parlamentului României - etniei maghiare, cu o „generozitate" iresponsabilă, ba chiar condamnabilă. Pe firmele unor şcoli româneşti de pe teritoriul ROMÂNIEI, actualul Ministru al Educaţiei (sic!) a aprobat să fie instalate însemne ale Ungariei. Nou trâmbiţata, impusa şi inacceptabila împărţire administrativă a Ţării bate la uşă, pentru a-i desăvârşi pieirea.

Dimineţile nu mai sunt dimineţi, serile nu mai sunt seri, iar nopţile nu mai sunt nopţi. Peste noi tronează corolarul nedorit al încununării crizei de demoralizare şi destabilizare naţională, în defavoarea normalizării ce şi-a pierdut Rostul. Nu mai cred în coincidenţe. Privesc retrospectiv spre gândirea marilor gânditori: Euripide, Eschil şi Sofocle, Platon şi Aristotel, Nietsche şi Adler, Kant, Yung şi Heideggher - cu a lui „necesitate a reluării întrebării privitoare la ființă". Păstrându-mi autonomia relativă, dau dreptate celor ce susţin că valoarea supremă a vieţii rămâne INCERTITUDINEA. footer