Revista Art-emis
Antibiotice şi cremă chinezească PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 21 August 2011 14:55
Maria Diana Popescu

Mereu în picioare, în umbră şi perfect camuflat, fără milă, dar cu un surîs binevoitor, modern şi elegant, deosebit de atrăgător şi deştept, cu discursuri şi recitări de pace, cu înscenări gemene de bulevard, leul mondial a atras în jocul pierzaniei naivitatea unor şefi de stat, gata oricînd să-şi sacrifice popoarele, arătîndu-i regelui junglei cît de mult îi emoţionează drumul nou şi derutarea celor mulţi. Cel mai grozav expert în marcheting, unde n-a reuşit să distrugă unitatea naţiunilor, le-a convins să se vîndă pe ele, înselor. Cu studii temeinice şi programe profunde, leul prădător capitalist a fost foarte blînd cu noi, românii, la început. Ne-a lăsat acum douăzeci de ani să ne jucăm de-a revoluţia, ne-a oferit pe gratis victime şi alegeri libere spre cuşca sclaviei. Luminoasa idee capitalistă şi aplicarea ei în societatea umană prin lovituri de stat şi crime fără precedent asupra popoarelor lumii, dovedeşte, dacă mai e nevoie, că toţi cei care au pregătit, au asistat, au susţinut şi au participat la masacrul naţiunilor sînt ideologi sîngeroşi, întru totul conştienţi de sensurile umanistei practici capitaliste.

Din cauza erorilor/ororilor înfăptuite prin aplicarea războaielor luminoase de eliberare a naţiunilor de pretutindeni, mai umilit azi ca niciodată în cuget şi simţiri, leul mondial, recrutat din junglă, se află sub tratament cu antibiotice şi cremă chinezească scumpă. A comis greşeli, n-a fost suficient de precis şi la obiect, poate prea uman, n-a omorît suficient, n-a distrus cît era planificat sau poate s-a lăcomit, a fost hapsîn la îndopatul cu petrol, cu bani fantomă, cu hrană străină interzisă, iar acum zace intubat, la un pas de a-şi da duhul, cu toate băncile de date, avute pînă mai ieri la degetul cel mic. De la acest leu-paraleu şi de la fraţii lui de origine americană a venit modelul politicianului democrat şi politica de birt, de care nu vom scăpa nici noi prea curînd. Politica, acest sector privat, pînă la urmă, aparţine doar lor şi pare o crîşmă plină de indivizi duhnind a strîmbătate şi hoţie, o crîşmă plină de dame cu ciorapi plasă, coborîte în subsolul legilor, cu mîna pe buzunarul poporului. Cu atît mai vrednici păcătoşii de ei, cu cît apetenţa pentru stivele de bani a înlocuit patriotismul cu ticăloşia, reuşind să-i facă ţăndări pe români, de nu-şi vor mai reveni în veac. Lipsa lor de morală a întreţinut anturajul care a batjocorit ţara neîntrerupt de peste douăzeci de ani şi a adus deasupra ei nori grei de praf, iar între graniţe, pe acest teritoriu al prăbuşirilor în sine, un imens morman de resturi, irecuperabile, asemenea celui lăsat de o demolare prin implozie.

Blînzi şi cuminţi, umili şi modeşti, zîmbindu-ne publicitar, lighioanele acestea ne vor zumzăi niţel pe sub ochi, vor face cîteva tumbe şi se vor muta în scorbura opoziţiei la anul, ca într-un film artistic, se vor roti pe călcîie de la un mandat la altul, deghizaţi în cine mai ştie ce. Acum, îndureraţi, îşi pregătesc în tăcere sforile retragerii, aproape perfect ca o reverenţă în democraţia privată, a noastră nicicînd. Trist e că istoria ne va face să ne amintim de pomeniţii cu duioşie ai plaiul mioritic, şcoliţi la cursurile de şantaj, de farsorii cu ştaif, de curtenii şi rîndaşii aceştia prefăcuţi, care au încercat din răsputeri să ne lase senzaţia că sînt verticali, în timp ce goleau visteriile naţiunii. Probabil istoricii de curte, melancolici vor suspina după ei şi le vor oferi cîteva pagini în manualul de istorie pentru florărese şi bişniţari, iar celorlalţi, mai mărunţei, le vor dedica foi pentru minte, inimă şi nemurire în presa de partid, ediţia post-mortem. Obligaţia istoricilor va fi, aşadar, aceeaşi: să le acopere păcatele grave. Se vor jeli maneliştii, cărora le-a ridicat genul muzical la rang de politică naţională, şmenarii, şarlatanii, tăinuitorii, vameşii, informatorii, corupţii, ţoapele şi vînzătorii, toată pleava mitocănească a politicii.

Peste ani se vor simţi şi mai abitir efectele de aur ale capitalismului: analfabetism, sărăcie, boală, promiscuitate. Acum ştim sigur la cine se referea preşedintele cînd a afirmat: „să trăiţi bine!": la senatorii şi deputaţii a căror firme rulează azi 30 de milioane de euro pentru proiecte cu finanţare de la U. E. Iată, trăim bine, ungurii ne vor fragmentaţi, ciocoii de tip nou pun tot mai apăsat bocancul pe bucăţi din ţară. Am rămas fără autoritate statală, nu mai credem în nimeni şi în nimic, nu ne mai apără nimeni interesele, şi cred că din vremea fanariotă românii nu au mai trecut prin astfel de furci caudine. Sîntem un popor năucit, învrăjbit şi fără orizont, şi ca fiică a ţării, în mod repetat, ostentativ şi cu rea credinţă mă simt ameninţată de membrii unui grup politic minoritar, de euro-parlamentarul marionetă şi de alţi demnitari ai etniei care încalcă grav constituţia, sfidînd, şantajînd integritatea şi solidaritatea naţională. E timpul să nu ne mai lăsăm manipulaţi, astfel ca românii viitorului să nu aterizeze în aceeaşi grămadă de măscărici şi de vorbe goale. footer