Timpul şi-a pus întotdeauna amprenta pe derularea a ceea ce se numeşte banal, dar incorect, „evoluţia umanităţii". În vârstă de 82 de ani, Alain Delon, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori francezi ai generaţiei'50-'70', a mărturisit că este pregătit să părăsească această lume şi că o va face fără regrete, pentru că urăşte epoca în care trăim. Mersul societăţii umane, din ultima jumătate de secol, poate că nu a fost niciodată descrisă mai corect decât a formulat-o recent celebrul actor francez: „Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut totul, am văzut totul. Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se numai despre crime. Acum ştiu că voi părăsi această lume fără regrete"[1].

Cineva va ti tentat să dea vina pe nostalgia trecutului, pe amintiri, pe „prăpastia dintre generaţii" Nu, nu este aşa! Civilizaţia omenirii involuează treptat. Trăim acel „început al evoluţiei involuţiei umane", prevestit de ilustrul pesimist Emil Cioran. Până nu de mult, omul era gândit ca punct forte al evoluţiei. Acum, însă, începem să acceptăm că suntem parte dintr-un regizat proces involutiv, care se accelerează vertiginos. Numai o trezire generală a spiritului şi a minţii ne mai poate salva de moartea noastră ca şi conştiinţă, de moartea noastră ca naţiune de sine stătătoare. Trăim timpul cînd aproape nimeni nu-şi mai face procese de conştiinţă, acest timp ne-a învăţat să ne întemeiem credo-ul mare al vieţii pe false terorii. Credinţa, legile, marginile, normele au rămas fără sunete în concepţia noastră despre lume. Aşa am devenit victime de serviciu ale manipulărilor şi scenariilor trecătoare. Relaţiile interumane s-au degradat fundamental, ajungând sub imperiul şocantului adagiu latin „Homo homini lupus"[2]. O mai veche vorbă românească la care nu subscriu, spune că ne mâncăm între noi precum câinii, dar aşa ceva nu fac decât animalele înfometate. Oamenii au devenit însă mai răi decât ele... Nici Biblia, nici Teoria lui Darwin nu au prevăzut că „omul modern" va ajunge sub nivelul fiarelor sălbatice. El nu ucide pentru hrană, ucide pentru bani, pentru putere, ucide... de plăcere.

Cum altfel pot fi numiţi bilderbergii kalergieni, care se cred „dumnezeii" Terrei, decât asasini genocidari? New World Order promovează eugenia „la vedere" prin războaie fratricide, invazii, viruşi biologici, otrăvuri lente introduse în alimente sub eticheta „Codex Alimentarius". Deasupra tuturor dictează regele suprem: „Banul". Da ! Aceasta este Novus Ordo Seclorum (Noua Ordine Mondială) care a transformat omul în fiară. Iar Alain Delon a rostit marele adevăr al contemporaneităţii!

„# rezist" face trotuarul.

Pentru că am amintit de nemernicii păpuşari ai planetei şi ale lor marionete fără personalitate, să aruncăm o privire de început de an în propria ogradă. Am păşit în prima lună a anului. Exact de un an de zile hashtagiştii „# rezist" se dau în stambă tricoloră, exploatând inabilităţile incompetenţilor guvernanţi, în dauna proprie şi a poporului român. Transformate în haite organizate şi, fără putinţă de tăgadă, cu căpetenii plătite gras, marile demonstraţii la care au participat, unii conştient, alţii ca efect de turmă, n-au adus nimic bun Ţării. Destabilizare, şi atât!

Deşi nu tocmai elegant, cineva se tot întreba şi pe drept cuvânt,: „Băi nene, ce e semnu ăla „#"? Ce-i bazaconia aia, că nu înțeleg nimic! Ce-i aia „hashtag"? Semnul „#" are semnificații multiple şi este folosit în domenii destul de diferite. În engleză i se spune „pound key", apare pe orice tastatură de telefon și e tasta care dă o comandă sistemului de operare din rețea. Un altfel de „Enter". Cei care au multe conferințe prin telefon deseori aud „enter your conference code followed by the pound or «hash» sign key". Românii au adoptat formula „diez". La „hash" au subscris pieţarii anului 2017 sub deja obsedantul deranjabil „# rezist". O denumire cu tâlc, din care rezultă că regia şi scenariul se află sub controlul păpuşarilor.

Înainte de orice alt argument, oile turmei „# rezist" se găsesc sub reguli mai militare decât cele din armată, cea de bază fiind „turma nu gândeşte, nu discută, ci execută !". Privită din alt unghi, o întrebare rezultă de la sine: din ce trăieşte o persoană adultă, prezentă zi de zi timp de un an la „stâna" unde elementele turmei „# rezist" semnează condica de prezenţă, unde se strigă, se agresează verbal - şi nu doar atât -, este repudiat oricine are o opinie diferită decât cea propovăduită la lecţiile de „învăţământ politic cioloşist-iohannisto-sorosist" ? Oricât de dedicat cauzei manipulatorii ar fi, problema existenţei zilnice proprii şi a familiei ridică probleme materiale: hrană, asistenţă medicală, prestări servicii, impozite, facturi... de unde ? După câte ştiu, în România, chiar şi în Piaţa Victoriei ploaia curge doar sub formă de apă chioară. Banii „curg" însă pe altă filieră, inclusiv variaţia pe aceeaşi temă „# făcutul trotuarului" - pe şosele spre târgul dâmboviţean, iar deasupra acestei dezordini organizate, primii trei oficiali ai Mioriţei execută comenzile călcării în străchini, iar marele partid îşi suprimă proprii şefi de guverne. Novus Order merge „Pas cu pas", pe calea lucrului prost făcut !

Noua găselniţă - „Iliberalismul"

În cursul anului 2017, Academia Română a emis un program cam „neortodox" (a se citi, cu tentă patriotică) pentru statutul de colonie sub ocupaţie militară al României, privind Centenarul Marii Uniri. Nu după mult timp de la publicare, supus probabil suprasolicitării încălzirii globale, s-a „evaporat". Gura târgului zice că la „insistenţa preţioasă" a unui locatar vremelnic din Cetatea lui Bucur - „persoană importantă, nu spui cine" - programul „neortodox" a fost retras şi, în loc a apărut altă slovă. Recent, nu mai ştiu cine a dispus publicarea pe acelaşi site a unei completări[3]. La prima vedere, nimic neobişnuit, dar un amic, bun cercetător în analiza evenimentelor contemporane, a sesizat anumite particularităţi ale completării în discuţie. Recitind cu atenţie, subliniez, la rândul meu, că intruziunea politicului la Academia Română este evidentă. Şi nu-i corect, mai cu seamă pentru că se recidivează. Reamintesc, la 14 februarie 2013, istoricul Valentin Iliescu a rostit în aula mare a Academiei Române, un discurs incendiar[4] pentru care a fost aplaudat îndelung. La presiunea politicului, Preşedintele instituţiei supreme a ştiinţei româneşti a făcut un lamentabil pas înapoi: „Academia nu suportă nici direct, nici indirect cuvintele rostite de domnul Iliescu", transformând academicienii în aplaudaci inconştienţi şi neavizaţi, ceea ce, prin repetare, mai cu seamă în anul care a trecut, excepţia s-a transformat în regulă. Statutul Academiei Române nu-i permtesă practice nici „liberalismul", nici „iliberalismul". Nu căutaţi în dicţionare, nu veţi găsi. Este ultima inovaţie „subtilă" şi deloc academică pentru evitarea cuvântului din ce în ce mai incomod, „naţionalism" - doctrina iubirii de Patrie, subiect asupra căruia vom reveni cu detalii.

-------------------------------------------
[1] Alain Delon, Paris Match, 12 ianuarie 2018 -

" width="425" height="344" frameborder="0" src="https://www.youtube.com/embed/b26KQRat88Q%20şi%20?wmode=transparent&controls=1&showinfo=1&rel=1&modestbranding=1&fs=1&loop=0&html5=1&theme=dark&color=red&autohide=2&sound=on" allowfullscreen>