Revista Art-emis
Cînd interesele o cer... PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Luni, 13 Iunie 2011 20:56
Maria Diana PopescuNiciodată nu le-a fost prea bine românilor în istorie. Mai toate regimurile politice i-au privat de drepturile fundamentale, le-au dat atît cît să nu moară de foame şi să nu umble cîrpiţi. Căpetenii cu moşteniri genetice demagogice, fără cuvînt, fără onoare, cu ochii mereu pe visteria naţională sau pe buzunarul celuilalt, i-au înghesuit la juguri străine de peste două decenii. Niciun preşedinte postdecembrist, absolut niciunul n-a fost interesat să ne aşeze nivelul de trai în rîndul celor civilizaţi de secole. Surprinzător este faptul că intelectualii, dezbinaţi de lupta pentru supremaţia în top-uri, nu-şi pun serios problema condiţiei mizere în care este aruncată ţara. Grija lor mare e să fie în pas cu moda obsedantului deceniu, adică să fie curtaţi de televiziuni, de presa scrisă, să fie tot timpul în atenţie. Nu cumva intelectualul român şi-a abandonat, ca fiind perimată, misiunea istorică? Nu cataloghez drept laşitate, dar este vorba despre justificarea poziţiei de apărare, şi nu în orice fel de război, ci în acela de apărare a fiinţei naţional-creştine a neamului. Mă întreb dacă au mai rămas valori care să-i determine să lupte pentru ţară? Nu ştiu în ce Dumnezeu cred puterile lumii, un lucru e clar însă, nu este Dumnezeul românilor, Cel ştiut de mii de ani, greşit considerat învechit şi dogmatic. Cu cîţiva ani în urmă, în România peste 90% din populaţie era creştină. Azi, religia nu mai este la fel de importantă, corupţia şi hoţia au devenit religii de stat, haosul societăţii moderne l-a depărtat pe om de Dumnezeul tradiţional, teritoriul nostru fiind invadat de alte secte şi culte, fundamentate pe sistemul reţelei de acaparare a indivizilor, pe destabilizarea rădăcinilor, pe afaceri necurate şi pe cîştig.

Am citit cu ceva vreme în urmă două cărţi memorabile, „Istoria trădării la români" (Editura Supergraph 25) de Mireca Bălan şi „Istoria României povestită celor tineri" (Editura Humanitas) a lui Neagu Djuvara, ambele extrem de utile edificării noastre, a celor pregătiţi şi formaţi în epoca în care adevărul istoric a fost cosmetizat ca şi acum. Fără doar şi poate multor naţiuni le-au fost scrise cărţi de istorie la comandă, unde fiecare popor era cel mai viteaz, cel mai bun, cel mai harnic şi a mers cu pieptul dezgolit în faţa gloanţelor, şi a luptat, şi s-a bătut, şi a cîştigat întotdeauna. Peste tot s-a minţit în istorie, s-a trădat, s-au făcut crime impardonabile, mulţi mincinoşi au făcut istorie şi carieră scriind, dar iată, vin cărţile scrise de profesionişti în urma analizelor şi a descifrării unor izvoare ascunse. Cunoscînd destul de bine firea umană, am înţeles de ce pînă şi cei mai mari cronicari sau istorici au fost influenţaţi în denaturarea realităţii, aşa că istoria va rămîne pentru mine un domeniu delicat. Vremurile moderne au venit şi ele cu destule răsturnări, tensiuni, comploturi, asasinate politice, iar adevărul nu este cunoscut niciodată în întregime. Se minte peste tot în forurile lumii, dar mai cu seamă în politica marilor puteri. Precum în America aşa şi pe pămînt, pare să fie deviza americanilor şi nici cu românii nu se poartă prea bine în ultima vreme. Americanii au fost prieteni sau inamici cu celelalte state cînd interesele le-au cerut-o. Numai că în cazul nostru, conducătorii sînt responsabili faţă de propriul popor prin felul în care au priceput şi au acceptat prietenia, grija în ghilimele şi oferta lor. Americanii nu oferă nimic fără să pretindă înzecit în schimb. America a avut o atitudine cinică faţă de România, din momentul în care FMI ne-a obligat la împrumuturi cu dobînzi exorbitante. Ce s-a făcut înainte de '89 cu banii împrumutaţi de la F.M.I.? S-au construit locuinţe, spitale, şcoli, grădiniţe, s-au creat locuri de muncă prin construirea de fabrici, iar după evenimentele din 1989 au fost dărîmate una cîte una. Cum rămîne cu actuala datorie uriaşă a statului român? Sigur că ştim cu toţii: firme, comisioane, şpăgi, vile luxoase, maşini, conturi grase, milionari de carton, şmecheri cu averi fabuloase, ţara e în buzunarele şi conturile hoţilor de neam. Cînd n-au mai rămas bucăţi din trupul ţării de furat, s-au împrumutat din nou de la FMI şi s-au cumpărat mai multe locuri pentru hoţie, balcanism, haos de valori şi manelismul politic. De unde înapoiem datoria? De la norod.

Din toată tragedia numită generic democraţie, cel mai tragic este că specimenle acestea jenante care ne conduc nu ridică odată mîinile pentru a se declara învinse. În peste două decenii niciun guvern n-a făcut ceva pentru români, doar pentru ei. În politica românească se minte cu mare neruşinare, de aceea sîntem batjocoriţi şi umiliţi de toata lumea! Aşa este! Ni se bagă pe gît produse alimentare modificate genetic şi ticsite de chimicale. Unde este industria noastră agro-alimentară? Pînă în '89 fructele, legumele şi carnea românească erau la mare căutare pe pieţele internaţionale, dar şi fondul pieţei interne era îmbelşugat. S-a ales praful de toate! Unde sînt merele româneşti, strugurii şi roşiile noastre sănătoase? Şi-au bătut joc de pămîntul atît de roditor al României! Sîntem lipsiţi de demnitate, pentru că douăzeci de ani am acceptat umilinţa şi degradarea fiinţei biologice şi spirituale a României. Părinţii noştri n-au fost slugile nimănui. Au muncit cinstit şi Statul i-a răsplătit pentru muncă. Astăzi avem libertate şi asuprire socială înzecită, avem greve pînă şi în penitenciare şi în libertate, jefuitorii care au devastat industria, agricultura şi au vîndut ţara. Nu mai avem sănătate, învăţămînt, dar avem fabrici private de tipărit diplome de studii superioare. Avem criminali, violatori, droguri, sărăcie, tot ce avea Occidentul şi noi nu, în plus, o pătură groasă de politicieni-trîntori, care trăiesc pe spinarea poporului. footer