Revista Art-emis
Un loc în Împărăţia lui Dumnezeu, cea mai profitabilă afacere PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Luni, 18 Aprilie 2011 10:09
Maria Diana PopescuAtragerea României pe ringul internaţional al efervescenţei destabilizatoare nu-i face pe români să-şi renege tradiţia şi credinţa. Ba mai mult, îi solidarizează, îi alipeşte de moştenirea de veacuri păstrată cu sfinţenie: credinţa în Dumnezeu. Cei mai mulţi români, pe care vremurile tulburi nu i-au îndepărtat de esenţa existenţei - aceea a iubirii şi a păstrării identităţii de neam, au înţeles pericolul înstrăinării sufletului şi au o atitudine de respingere faţă de jucătorii de la masa puterii mondiale, care încearcă să-i angreneze în haosul unor direcţii prestabilite de ei. Credinţa îi ţine pe români treji, le oferă imunitate la toate încercările de contaminare fatalistă, care le-ar pune în pericol valorile morale şi creştine. Să lăsăm deoparte blestemata criză şi ravagiile făcute statelor de cămătarii mondiali. Ne bate la uşă Învierea Mîntuitorului, eveniment creştin, unic în măreţia lui, care a depăşit veacurile, şi căruia niciun guvern mondial nu a reuşit să i se ridice dinainte de-a lungul istoriei. Niciuna din ideologiile politice, militare sau economice ale lumii nu vor escalada, ca măreţie şi adevăr, legea şi învăţătura pe care Iisus Hristos a dat-o lumii. Într-o formă de exprimare sau alta, toţi cei care manifestă interes pentru exersarea vreunei facultăţi nobile a fiinţei umane ştiu cînd, unde, cum şi mai ales de ce a înviat Hristos, deşi nu toţi se chestionează dacă Hristos învie mai întîi în propriul lor suflet. Mulţi se gîndesc cum să-şi asigure traiul îmbelşugat, se preocupă teribil să-l facă mai strălucit, să avanseze, să-i depăşească pe ceilalţi; vor putere, bogăţie, confort, dar sînt egoişti şi avari şi nu caută viaţa în Hristos, ci în pub şi în te miri ce plăceri de aur şi obiecte de pămînt.

Mai are loc Dumnezeu să învie în atmosferele contemporanului? Sigur ca da, Dumnezeu este infinit. Însă aşa cum poţi ascunde soarele după palmă, tot aşa homo urbanus se închină astăzi materiei. Şi cum poţi fi viu dacă nu cauţi sursa vieţii? Hristos nu învie „la biserică", ci Hristos învie în Biserică. Hristos, care este dinainte VIAŢĂ şi a înviat ca să ne facă pe noi vii, biruind păcatul, moartea şi vrăjmaşii; învie la fiecare Liturghie şi cu fiecare om care ascultă de El. Faptul că eşti darnic, iertător şi bun, faptul că cedezi locul în autobuz, că nu arunci hîrtii pe stradă, că nu te sui cu picioarele pe bancă în parc, că nu-ţi urăşti vecinul, că eşti corect, pot fi semne că eşti viu şi nu eşti doar o masă de carne care se crede deşteaptă. În lucrurile mici se văd cele mari. În dragostea faţă de om, în micile ajutoare de orice fel se vede că sîntem fii ai vieţii, nu doar vieţuitoare bipede. E adevărat, suprapopularea oraşelor inhibă dragostea de om (filantropia). S-ar putea spune că sînt prea mulţi oameni de iubit: pe stradă, la serviciu, în comunitate, şi că în mod repetat ne este suprasolicitată disponibilitatea noastră de a empatiza, intervenind falsul instinct de conservare, care duce în cele din urmă la izolare afectivă.

Ceea ce ne lipseşte şi se resimte tot mai evident este lipsa iubirii aproapelui. Contemporaneitatea este atinsă dur de înstrăinare, de indiferenţă, ură şi egoism, considerate de către specialişti maladii ale spiritului. Ştim sigur, pe ură şi pe fundamentul urii nu se poate clădi nimic trainic. Măcar în preajma Sfintelor sărbători ale Învierii să dovedim iubire semenilor, atît cît ne stă în putinţă, să dovedim că Hristos nu a înviat degeaba. Devreme ce El are încredere în tot omul, nu-i pot arăta cu degetul pe oamenii de două sau trei parale. Dar nu va fi mică mirarea bogaţilor cînd vor vedea că pot trăi foarte bine şi fără banii pe care i-au dat săracilor. Şi că toţi cei în nevoie de ajutor sînt cea mai bună poliţă de asigurare pentru bogaţii lumii şi cea mai bună bancă pentru ei: dobînda le e garantată, fondul spiritual al faptei este în siguranţă absolută, nu poate fi furat, nu există inflaţie, nici taxe, nici comisioane, nu poate da faliment, nu rugineşte, cu o condiţie: actul de donaţie să fie creştinesc, secret, adică să nu dea cu laudă şi cu mîndrie în lumina reflectoarelor.

Aşadar, un loc în Împărăţia lui Dumnezeu se rezervă cu puţin efort şi devine în timp cea mai profitabilă afacere. Că doar nu este om care să nu vrea să fie viu, mereu! Iubirea de aproapele nu numai că trebuie să ne impresioneze, trebuie să ne îndemne la fapte, pentru că şi judecată noastră de după moarte se întemeiază prin ea. În preajma Învierii Domnului să fim cu toţii mai buni, mai generoşi ! Din tot sufletul omenesc ar trebui să se înalţe spre cer, în limba în care se roagă, un sentiment de recunoştinţă sfîntă faţă de Mîntuitorul nostru. Mamele să-l strige să vegheze deasupra pruncilor, copiii să adoarmă cu numele Lui pe buze, omenirea să fie recunoscătoare pentru cele două milenii de statornicie în credinţă, care au dăruit lumea cu sfinţi şi martiri de ajutor nouă. footer