Revista Art-emis
Zbor deasupra cuibului de cuci de la Cotroceni PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 10 Mai 2015 16:44

9 mai 2015După numai câţiva ani de la instaurarea capitalismului anarhic, în Republica România au început să se bată false monede imperiale şi regale: autointitulatul împărat Iulian, dinastia Cioabă, casa regală a Republicii România. TVR-ul ne serveşte cu de-a sila „Ora regelui". Când vom putea viziona - după cum întreba retoric reputatul istoric Ioan Scurtu -, „Ora republicii"? Cum garnitura sărbătorilor inventate trebuia să fie mai bogată, sigur, după primirea unor „preţioase indicaţii «occidentale»", „aleşii neamului" au mai lovit o dată, cu sârg, apa din baltă, adăugând „Zilei Europei" şi sărbătorirea zilei de 10 mai, ziua înscăunării lui Carol I, neamţul. Şi dacă tot a venit vorba, citez: „[...] Neamțul este deștept, (când tace - n.n.). Neamțul tace și face, adică face treaba în tăcere, nu ca românul de la țară. Neamţul este european. Neamțul este euro-atlantic. Neamțul e prieten cu Angela Merkel, care îi povestește la telefon cum a pus roșii la sticlă pentru iarnă. Neamțul scrie cărți şi dă autografe. Dacă se enervează, neamțul poate să și vorbească (nu prea inteligent - n.n.).[...] Neamțul e neamţ. Sau, cine știe?"[1]. Printre atâţia nemţi, se poate afla şi vreun sas rătăcit. Citatul de faţă întregeşte imaginea „neamţului"-român ajuns prin Feisbook, Preşedintele României. Ştie tot omul cum! La vremea sfârşitului de toamnă al lui 2014, cei mai mulţi cetăţeni români, sătui de marinarul aflat pe puntea de comandă de-a lungul unui deceniu, timp în care România a continuat eşuarea lamentabilă demarată în decembrie 1989, s-au auto-amăgit cu crezul că, „schimbarea" va salva ce se mai poate salva. Şi-au pus speranţele în „întronizarea" Majestăţii Sale Mutu Klaus I (M.S.M.K.), uitând de vechea zicală: „schimbarea domnului, bucuria nebunilor!". La scurt timp după numărătoarea bobocilor, s-a dezumflat iluzia gonflată grijuliu de serviciile aservite altora decât românilor. Feisbookarii, profund dezamăgiţi de „selectiva" strâmbă alegere a consilierilor Preşedintelui (numiţi sau impuşi), de excursiile deloc de folos Ţării, şi-au luat mâna de pe M.S.M.K. Dacă, spre absurd, ar avea acum loc alegeri prezidențiale, pe M.S.M.K. l-ar mai vota doar câţiva „cuci" rătăciţi prin coclaurile planetei. Poate doar cei rupţi de realitatea societăţii româneşti!

Cel mai imbecil discurs al vreunui Preşedinte al României

Paradox, nu?, românul e atât de sărac, dar atât de bine-i merge încât o ţine lanţ cu sărbătorile. N-are importanţă dacă sunt autohtone sau de import, creştine sau păgâne, dacă amintesc de un prilej pentru care ne putem bucura şi respecta cu adevărat ce am lăsat în urmă. Sărbătoare să fie! Oficial, după 23 august 1944, la fiecare 9 mai s-a făcut mare tam-tam cu prilejul „Zilei Victoriei". Care Victorie? A cui? „A celor pe care i-am ajutat să ne învingă şi să ne cotropească? A celor pe care i-am «ajutat» să fie învinși?"[2]. Niciun popor nu preamăreşte victoria altora împotriva lui însuşi. Noi facem excepţie! „Am uitat că românii au fost declaraţi învinși chiar de către cei pe care i-am ajutat să învingă"[3]. Putem adăuga listei ruşinii şi victoria celor care, de-a lungul unui sfert de veac, au distrus Ţara şi au transformat-o în colonie. La 9 mai 2015, am ascultat cel mai imbecil discurs al vreunui Preşedinte al României, adresat „cetăţenilor europeni", nu românilor. La 70 de ani de când Aliaţii au învins România, de când aceştia i-au respins cuvenitul statut de țară cobeligerantă şi au obligat-o să plătească imense și spoliatoare despăgubiri de război, preşedintele României îi elogiază pe învingătorii României! Ca bun patriot ce este, la finalul discursului a rostit, nu „Trăiască România!", ci „Trăiască Europa!".

Domnule Iohannis, în ţara asta, cetăţenii sunt mai întâi români, apoi europeni!

La 9 Mai 2015, sub supravegherea Primei Doamne a României, Majestatea Sa, Mutu Klaus (M.S.M.K.) a amintit doar la începutul zborului deasupra cuibului de cuci adunat la Cotroceni şi doar la finalul frazei introductive a discursului, de 9 mai 1877, ziua în care Parlamentul a proclamat Independenţa României şi Mihail Kogălniceanu a rostit: „Suntem Independenţi! Suntem naţiune de sine-stătătoare!". În continuare, cu un limbaj grotesc, amorf şi ieşit din uz, ne-a citit cu sughiţuri de pe prompter, „lecţia europeană": „Au trecut 65 de ani de la Declarația lui Robert Schuman, care a pus bazele proiectului de integrare europeană, prin crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Curajul, viziunea și acțiunea unor lideri politici precum Konrad Adenauer, Robert Schuman, Jean Monnet, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein a însemnat începutul celei mai lungi perioade de pace și prosperitate pentru statele care au fost parte din acest proiect. [...] La mulţi ani, Europa!". De parcă românului i-ar păsa de Robert Schuman, de ceata lui globalistă şi de „cea mai lungă perioadă de prosperitate"! La finalul unui asemenea excurs - fericit că a finalizat supliciul cititului -, cred că pentru câteva secunde M.S.M.K. s-a crezut Preşedintele Europei şi a arborat cunoscutul și tâmpul său zâmbet, dând din cap în stânga şi-n dreapta.

„Mult zgomot pentru nimic!"

Mult zgomot cu „înaintaşi", sirene, girofaruri şi tacâm complet se repetă săptămânal pe durata deplasărilor între Cotrocenii Bucureştiului şi Scorniceştii Noi, fosta capitală culturală europeană, Sibiu, acolo unde-şi are casele. M.S.M.K. mai are încă (?) şi cetăţenie germană. Ca cetăţean german, evident, are şi un domiciliu, o casă prin vreun land sau în Hauptstadt, pe lângă Poarta Brandemburg. Ferească-ne Domnul ca, plictisit de Hermannstadt, să-i treacă prin minte preşedintelui ideea să facă naveta săptămânală la celălalt domiciliu. Ar conduce România din „navetă".

Pe fondul metalic al „brăţărilor" puse (până acum) pe mâinile jefuitorilor şi corupţilor (prea puţini dovediţi), al trenurilor care transportă trupe străine pe teritoriul României, al „chemtrails"-urilor înşirate de avioanele venetice pe cerul Patriei şi de forfota trupelor îngrămădite pentru „pregătiri de pace" în zona de sud-est a Ţării, tensiunea s-a transmis şi în rândul elitei culturale, de parcă cineva ar fi blestemat: „stârneşte-i, drace!". „Revoluţia" de la I.C.R. a scos - printre alţii - la rampă, revoltat până peste poate, pe favoritul fostului şef al instituţiei. Cum altfel? Născătorul cărtărescian al repetatului „Orbitor", beneficiar al traducerilor în 18 limbi ale unor bălării, al „Mandebil"-ului şi al altor creaţii ne-nobeliene ieşite de sub teascul „Editurii Politice", pardon, „Humanitas", ce mucezesc nevândute în lăzile de la I.C.R. s-a cătrănit rău. Revoltatul Mandebil s-a supărat pe Preşedintele României, pe noul şef de la I.C.R., pe preşedintele nou-înfiinţatului consiliuconsultativ al I.C.R., pe vremea de-afară... Supărat rău. Ne-nobeliatul, profund dezamăgit că actualul Preşedinte al României nu a luat, asemenea predecesorului său, „gaşca" sub pulpana prezidenţială, a declarat că noul şef de stat „se înclină periculos, din nou, către zona gri a politicianismului interlop [...]", etichetând cu mânie proletară discursul lui Nicolae Breban, ca fiind „reacționar". De ce? Să vedem:
Opinia „doctorului" fără doctorat (Horia Roman Patapievici) despre români este bine cunoscută, şi nu doar din mizerabila broşură antiromânească „Politice", în paginile căreia şi-a exteriorizat nonşalant părerea și gândirea despre români şi dragostea de țară. Nu voi prezenta noutăţi, dar cele ce urmează nu trebuie date uitării:
„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării";
„Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare... guri vulgare, trăsături rudimentare";
- „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă"[4].
- „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc... spirocheta românească își urmează cursul pînă la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, pînă ce mintea va fi în sfîrșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos."[5].
- „Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoșească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, așa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvîntată, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni și așa mai departe, la nesfîrșit. Apoi ne-au luat la urină rușii, care timp de un secol și-au încrucișat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, avînd o bășică a udului mai mare (de, bețiile...) i-au dovedit."[6].
- „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături ... "[7].

Scandalurile provocart la centrele I.C.R. de la New York, Berlin şi Hong Kong sub „domnia" acestui asasin plătit al culturii române au rămas nepedepsite. De la Odarca şi Dionisie Patapievici, tradiţia trădării şi-a urmat paşii între N.K.V.D., Gestapo, Banca Naţională a României, I.C.R. şi Artmark. Guvernele României, Parchetul General, C.N.D.C..., nimeni n-a mişcat şi nu mişcă un deget. Rezultatul auditului dezastruoasei sale „guvernări" a fost îngropat cu grijă. Nimic despre banii publici aruncaţi în vânt sau în cine ştie ce buzunare! Omertă totală!

Patapievici, un fel de guru al culturii româneşti[8]

La instalarea noii conduceri a I.C.R., scriitorul Nicolae Breban a spus lucrurilor pe nume, altfel decât până acum, având „tupeul" să-l critice pe alogenul aflat la pupitrul I.C.R. timp de aproape opt ani: „[...] Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. [...] George Sörös, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu (Gabriel, n.n.), Patapievici (Horia Roman, n.n.) şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, aştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta [...], de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism."

Gabriel Liiceanu promitea să fie filosof, dar i s-a stricat căruţa pe drum[9]

„La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după revoluţie, imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în ţările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune".

Pleşu scrie [...] foiletoane vioaie[10]

„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu încă doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăguţe, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. Şi cu Gabriel (Liiceanu - n.n.). Gabriel nu s-a ţinut de cuvânt faţă de Noica. N-a ajuns filosof. Eu de-aia m-am împrietenit cu el, am zis „dom'le, ţara asta de păstori şi de oieri, atât de târziu structurată, nici o sută de ani, are nevoie de gânditori![...] Ăla a ratat-o faţă de maestrul lui, iar Pleşu scrie [...] foiletoane vioaie, bine făcute. Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo".

Fără a ne situa de o parte sau alta a „baricadei" dintre protagoniştii acestor evenimente, scandalurile consumate „în lumina reflectoarelor" sunt departe de a fi utile prestigiului - şi aşa, grav deteriorat -, al Ţării. Putem parafraza fără teama de a greşi că de la nivelul I.C.R., U.S.R. şi alte structuri elitiste, la cel de şatră, nu-i decât un pas! Încheiem o săptămână ciudată, plină de diversiuni şi „accesorii" fumigene, care vor să abată atenţia poporului român de la statutul pe care l-au construit României conducerile postdecembriste şi pe care îl deţine în anul de graţie 2015: ţară-colonie sub ocupaţie străină, la un pas de conflict militar. Deocamdată ascultăm doina „liniştii de dinaintea furtunii"!

Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------------------
[3] Ibidem
[4] H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996
[5] Ibidem, cit. pag. 49.
[6] Ibidem, cit. pag. 63.
[7] Ibidem, cit. pag. 64.
[9] Ibidem.
footer