Revista Art-emis
Romanian HAARP - o armă inteligentă (?!) PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 27 Februarie 2011 22:57
Ion MăldărescuIntoxicarea prin mass-media cu informaţii prezentate drept „oficiale", nu mai este de mult un secret. Oamenii nu mai par dispuşi să mai înghită orice li se spune. Voci autorizate prezintă date reale care adâncesc, de la o zi la alta, clivajul dintre populaţie şi discursul politic. Am amintit în câteva articole de gradul performant al tehnologiilor şi de evoluţia roboticii militare de ultimă generaţie. În ceea ce urmează voi comenta câte ceva despre evoluţia armelor inteligente. După producerea catastrofei din Haiti, preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, dar nu numai el, i-a încriminat pe americani, că ar fi provocat-o. De altfel, chiar specialiştii americani şi-au exprimat neclaritatea asupra unor aspecte suspect de ciudate. Certitudine este şi faptul că prin filmele-eşantion care cochetează cu scenariile S.F., s-a indus deliberat ideea ambiguităţii, a posibilei generări, sub control uman, a catastrofelor „naturale" gen tsunami, uragane, cutremure etc. În martie 2010 politologul Claudia von Werlhof de la Universitatea din Innsbruk, Austria, a declanşat un uriaş scandal internaţional, avansând teza conform căreia seismul de 7,3 grade pe scara Richter din Haiti, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 230.000 de oameni, iar alţi 300.000 au fost răniţi, ar fi fost provocat artificial, prin instalaţia HAARP din S.U.A. Menţionata instalaţie din Alaska este un sistem sofisticat care poate produce catastrofe „naturale", schimbări meteo-climatice, cutremure sau inundaţii. Oamenii de ştiinţă susţin că astfel de „intervenţii" pot scăpa de sub control, fiind posibil „reversul medaliei" chiar împotriva celor care le-au creat. Astfel, pot fi „fabricate" ploi torenţiale în India, care nu exclude izbucnirea concomitentă a unui uragan în Australia sau în Europa. Sistemul menţionat este însă destinat şi promovării unui program de cercetare cu obiective secrete asupra celei de-a patra dimensiuni.

Dr. Daniel Winter, fizician din Waynesville, Carolina de Nord, afirmă că, este foarte probabil ca asocierea dintre emisiile de înaltă frecvenţă ale sistemului HAARP şi frecvenţele naturale extrem de joase să declanşeze efecte secundare imprevizibile, rezultând că HAARP se prezintă a fi o armă cu două tăişuri. Cercetările menţionează şi pericolul dereglării echilibrului ecologic sau folosirea sa ca „terorism ecologic" (de la descoperirea tehnicii radiofonice direcţionale se constată dispariţia coniferelor şi a foioaselor, fenomen care nu ocoleşte nici ţara noastră).

Instalaţia antenelor militare din apropierea poligonului militar Capul Midia, judeţul Constanţa, prezintă un straniu element de „noutate": nu este similară cu nici o amenajare a Armatei Române cunoscută până acum. În apropierea unor containere militare a fost instalat un sistem format din câteva zeci de antene speciale. Informaţii neoficiale susţin că această instalaţie ar reprezenta un tip de armă geofizică, capabilă să genereze cutremure, modificări climatice sau atacuri psihotronice asupra populaţiei. Din informaţiile de care dispun, la nivel planetar există patru ţări care au în dotare asemenea arme, România fiind a cincea: Statele Unite, Rusia, China şi Norvegia. Instalaţia americană HAARP din Alaska, S.U.A., larg „mediatizată", a născut mai multe dispute internaţionale, cele mai importante venind din partea Federaţiei Ruse. Readuc în atenţia cititorilor un context de împrejurări, aparent „deconectat" de la cele relatate până aici; scandalul de la Moscova declanşat după ce s-a aflat de antenele speciale de tip HAARP instalate pe litoralul românesc: la 16 august 2010 - Diplomatul român Gabriel Grecu a fost arestat, sub acuzaţia de spionaj, iar ca replică, la 18 august 2010 un diplomat rus a fost expulzat din România. Ambele cazuri au fost tratate în mod „generos" de mass-media.

HAARP „poate fi considerat primul sistem de arme de valoare universală şi cosmică, care îşi ia muniţie din cosmos şi din surse de energie proprie, fiind în măsură să producă explozii comparate cu cele nucleare"... „Este greu de spus ce e acest sistem de antene de lângă plaja Corbu. Arată altfel decât celebrul HAARP. E ceva absolut nou, care nu seamănă cu nimic din ceea ce se ştie. Ar putea face parte din SCOMAR, sistemul inteligent de monitorizare a Mării Negre, pus în funcţiune recent, dar şi acela ar trebui să aibă altfel de antene", apreciază cunoscutul generalul dr. Emil Străinu, specialist în domeniul armelor geofizice. Oare prezenţa unui astfel de sistem-armă pe teritoriul României nu o transformă în ţintă fixă precisă? footer