Revista Art-emis
Scandalul „Sfântul închisorilor” şi animalele de pradă care sar la gâtul României PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 14 Decembrie 2014 20:48
INSHR-EW, CNCD, UDMR, Traseism politicLibertate de exprimare? Da şi nu!
 
Niciun om de pe această planetă nu poate fi elogiat sau incriminat, declarat erou sau condamnat la moarte doar pentru motivul că este: român, german, rus, american, finlandez, evreu, ungur, ţigan, spaniol, italian, francez, australian... Luând ca reper enunţul, voi evidenţia câteva anomalii periculoase, plantate pe osatura statului român postdecembrist, adus la stadiul de invalid. Nu ştiu câte „bune” pot fi afişate pe durata sfertului de veac de sclavie, dar „relele” curg precum jetul de apă prin furtunul pompierilor sosiţi la locul incendiului în marea gradină a corupţiei româneşti, ticsită de cete de hoţi cu ştaif, care zburdă prin ea, bazându-se pe un sistem de dominație maestro. Schilodirea Educaţiei a fost legiferată deliberat, instalată progresiv şi sigur, efectele deja cronicizate resimţindu-se primejdios la nivelul tinerei generaţii. Se declară sus şi tare că avem libertate de exprimare. Da şi nu! Mai mult, nu. Da, poţi spune aproape tot ce crezi, oricum nimeni nu te ascultă... nu mă refer la telefonie sau internet, cu câteva excepţii. Una dintre anomaliile cu rang de lege este neconstituţionala O.U.G. 31/2002, emisă de - pe atunci prim-ministrul României - de curând eliberatul din reşedinţa statului şi posibil, din nou chiriaş de cursă lungă. Românii şi-au pierdut încrederea în Statul Român, în Guvernul României, în Preşedintele României, în Justiţie. La Bruxelles se fabrică recomandări şi legi selective, aplicabile discreţionar în conglomeratul pestriţ al drapelului albastru cu 12 stele, nu 28, Doamne, fereşte! S-ar văita americanii că fac concureţă Stars and Stripes, dar nu ăsta-i motivul, aşa că voi parafraza la nesfârşit: nu tot ce-i bun pentru Uniunea Europeană este bun şi pentru România! Nu de alta, dar să conştientizeze tot românul că „Ochiul şi timpanul” N.W.O. este omniprezent.
 
În jungla postdecembristă unele instituţii se erijează în fac-totum.
 
Cum este aplicat actul justiţiei în Ţara lui Ştefan cel Mare, a lui Mircea cel Bătrân şi Neagoe Basarab, al lui Tudor Vladimirescu, Al. I. Cuza şi Mihai Eminescu, a lui Ferdinand I, a lui Ion Antonescu, a lui Nicolae Ceauşescu şi a celor trei - acum patru - preşedinţi, în anul de graţie 2014 se poate constata în viaţa de fiecare zi. Scandalurile au inundat paginile ziarelor şi ecranele televizoarelor. Şirul arestaţilor cu rang înalt pare că nu se mai termină precum biletele pentru viitoarele concertele ale lui Andre Rieu din iunie 2015 şi nu este departe momentul când va fi nevoie de distribuirea de numere de ordine. În mod abuziv, suntem agresaţi cu ştiri comentate de către neaveniţi şi incompetenţi. Relatările subiective ale comentatorilor de conjunctură se difuzează precum serialele interminabile, în care „mafioţii”, „baronii”, „mogulii”, poliţiştii şi magistraţii (cinstiţi sau corupţi), escrocii, criminalii şi alte specii de infractori „fac legea” după cum bate vântul. Legi strâmbe, legi anti-constituţionale se aplică potrivit capriciilor Puterii, „portiţele” construite de ei spre folosul lor permiţând interpretări la (înde)mâna „judecătorului”. De parcă nu era suficient, în haosul junglei postdecembriste, numit ideologic „tranziţie”, unele instituţii din România s-au erijat în fac-totum: reclamant, procuror şi judecător, iar „pârâtul” - în cazul în speţă, Românul -, fiind deseori privat de orice şansă a obţinerii unei „sentinţe” corecte. Atunci când se găseşte cineva care să reclame nedreptatea, cerberii sistemului aplică „Omerta”: „Cine e orb, surd şi tace, trăieşte o mie de ani în pace!”. Apoi se trage cortina.
 
Scandalul „Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor”.
 
În anul 2009, lui Valeriu Gafencu, decedat în închisoarea comunistă de la Tg. Ocna, ca urmare a regimului de exterminare la care a fost supus, i-a fost acordat post-mortem titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna. „Formularea conform căreia „Valeriu Gafencu, ca persoană activă a extremei drepte româneşti a produs dezordine, devastări, haos economic şi crime împotriva populaţiei evreieşti”, este total aberantă şi nu poate fi susţinută prin niciun document din dosarul de condamnat politic al acestuia, nici de sentinţele pronunţate nu fac trimitere la comiterea unor astfel de fapte. [...] Titlul i s-a dat pentru faptele de sfinţenie creştină, nu pentru activitatea ca legionar. Viaţa duhovnicească a lui Valeriu Gafencu, supranumit « Sfântul Închisorilor », a fost argumentul de bază pentru acordarea titlului, se arată într-o adresă comunicată Primăriei Târgu Ocna. „Urmare a adreselor făcute de Federaţia Comunităţilor Evreieşti (F.C.E.R.) reprezentată de deputatul Aurel Vainer şi I.N.S.H.R.-E.W., instituţie aflată în subordinea Guvernului României, condusă de Alexandru Florian (atât F.C.E.R., cât şi I.N.S.H.R. considerând că este inacceptabil să fie acordat acest titlul lui Valeriu Gafencu, condamnat pentru activitate legionară), prin O.U.G. nr. 16/08.05.2012 Guvernul Românieia solicitat Primăriei Tg. Ocna retragerea titlului de „Cetăţean de Onoare” acordat post-mortem, prin HCL nr. 17/10.02.2009, iar în vara anului 2013 aleşii locali din Târgu Ocna s-au conformat. Decizia administraţiei din Târgu Ocna a fost contestată de Fundaţia «Ion Gavrilă Ogoranu»”.[1] „Chiar dacă activitatea unor legionari a creat o imagine extremistă Mişcarea Legionară nu a fost condamnată pentru crime împotriva umanităţii de nicio instanţă legală [...]”[2].
 
Trăim în România, stat membru al Uniunii Europene!
 
Românul Valeriu Gafencu a fost declarat Cetăţean de onoare al unei comunităţi locale din România, nu din Israel. De când românii din România trebuie să ceară voie şi să primească aprobarea evreilor din România pe cine şi cum să onoreze sau să condamne? Pe cine să declare erou sau trădător? De ce Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.D.C.) intervine numai în cazurile unde sunt acuzaţi românii? Dacă un ţigan înjură şi/sau agresează verbal ori fizic un român, totul pare a fi în regulă şi toată lumea tace. Dacă un român protestează împotriva unui ţigan care-l agresează (verbal şi/sau fizic, românul este acuzat de rasism. Când un evreu acuză - fără dovezi, doar cu afirmaţii sau mărturii neverificabile - fiinţa poporului român - se instituie Omerta. Dacă un român demonstrează - cu documente irefutabile - un act criminal comis de evrei împotriva militarilor români care se retrăgeau din Basarabia după ultimatumul sovietic din 26-28 iunie 1940, capătă instantaneu eticheta „antisemit” (cuvânt incorect utilizat, dar acceptat de neinformaţi). Dacă un ţigan comite o contravenţie sau o infracţiune în escapadele sale pe meleaguri străine, mass-media menţionează: un român a comis..., iar oficialii României tac ca mortu-n păpuşoi. Întrucât asemenea cazuri sunt frecvente, o analiză corectă a existenţei, rolului şi activităţii unor instituţii aflate sub protecţia Guvernului României este obligatorie, ori aşa ceva nu s-a întâmplat în cei 25 de ani de „democraţie” postdecembrisă. Categoric, NU! Activitatea instituţiilor de cenzură, de îngrădire a libertăţii de exprimare din România, dar şi a celor investite cu competenţa aplicării legii trebuie analizată, evaluată şi reglementată conform interesului naţional şi al respectării adevărului, astfel încât procesul împotriva discriminării să funcţioneze corect în ambele sensuri, nu doar pe vectorul cu sens unic, anti-românesc. Nu trăim nici în Israel, nici în Ţigania sau Rromania, cum jinduiesc alţii, ci în România, fără doi „R”, stat component al Uniunii Europene şi al N.A.T.O.!
 
I.N.S.H.R.-E.W.
 
„Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel» (I.N.S.H.R.) este o instituție guvernamentală aflată în subordinea prim-ministrului României și a fost înființat ca rezultat al «Raportului final al Comisiei Internaționale Elie Wiesel» de Studiere a Holocaustului în România», la propunerea președintelui Ion Iliescu și ca urmare a Hotărârii de Guvern nr. 902/4.08.2005. Inaugurarea I.N.S.H.R.-E.W. a avut loc la 10 octombrie 2005. [...] Institutul are ca obiect de activitate „identificarea, culegerea, arhivarea, cercetarea și publicarea documentelor referitoare la Holocaust, în rezolvarea unor probleme știintifice, precum și elaborarea și implementarea de programe educaționale privind acest fenomen istoric”[3]. Contrar celor afirmate în site-ul de prezentare a I.N.S.H.R., realitatea demonstrează că pe patronul structurii respective, Elie Wiesel nu l-a durut niciodată, niciunde de soarta altor etnii decât a lui. Mai mult, cu ură şi părtinire s-a adresat românilor, arătându-i suveran şi acuzator cu degetul şi strigând: „Aţi ucis! Aţi ucis! Aţi ucis!”, chiar dacă evreii pământeni precum Wilhelm Filderman, rabinul Alexandru Şafran şi alţii au declarat altceva, cu totul diferit de învinuirile neargumentate cu suport juridic ale lui Wiesel. Pentru „mărinimosul” lui act de incriminare a întregului popor român preşedintele de atunci al României, Ion Iliescu s-a gudurat slugarnic şi umilitor, punând bomboana pe colivă prin acordarea neprietenului poporului român a Ordinului Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. (Precedentul fiind creat, nimeni nu l-a împiedicat pe actualul - pentru încă vreo câteva zile - Preşedinte al României, ca ceva mai târziu, în 2009, să repete infamia domnului Iliescu, acordând aceeaşi distincţie unui alt duşman declarat al românilor şi al României, agentul în sutană Tőkés László).
 
Este bine cunoscut faptul că Elie Wiesel, cel prea mărit (de unii) şi bine plătit (de alţii), a fost acuzat de Grüner Miklos. „Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773. [...] Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine ca are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz”[4] şi că acesta ar fi un impostor. În situaţia dată, I.N.S.H.R. se află într-o mare dilemă: dacă Elie Wiesel cel acuzat a comis impostura, institutul nu merită să-i poarte numele. Ar fi o dezonoare pentru neamul lui David. Dacă cei în cauză susţin în mod conştient un impostor, ei devin complici, iar instituţia nu mai poate fi credibilă. Uşor, uşor, s-a pus batista pe ţambal, s-a aşternut Omerta, personajul cu pricina s-a estompat, dar numele celui acuzat i-a rămas agăţat pe firma I.N.S.H.R. care, în situaţia dată se manifestă inchizitorial, dând sau nu avize de pro şi contra românilor din România.
 
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
 
„Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) este autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării. Este garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu documentele internaţionale la care România este parte. C.N.C.D. urmăreşte reducerea şi eliminarea faptelor de discriminare [...] Pentru analizarea cât mai corectă a cazurilor reclamate sau sesizate din oficiu, Colegiul Director al C.N.C.D. dispune de măsuri pentru investigarea acestora, pentru a constata în final existenţa sau nu a faptei de discriminare şi după caz, pentru a dispune sancţionarea acesteia. Alte atribuţii ale CNCD sunt: acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării, prin îndrumarea asistată în procedura de depunere a petiţiei şi oferirea de informaţii suplimentare ce decurg din această procedură”.[5]
 
În ajunul Crăciunului din 2013, un grup de colindători a cântat un colind vechi, de la începutul secolului trecut, în care se pomenea de „jidovi”, libertate de exprimare pentru care C.N.D.C. a aplicat sancţiuni. OUG 31/2002, sub ameninţarea cu închisoarea, nu-mi permite să mă exprim liber, chiar dacă am alte convingeri. Nu comentez corectitudinea sau incorectitudinea legiilor, ci actul evaluării, respectiv condamnării cu cântare diferite, ca principiu de respectate a ne-discriminării. Care-i libertatea de exprimare?
 
Muntenia, Moldova, Oltenia, Banatul, Ardealul, Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa înseamnă România!

Într-un fel, răspunsul ni l-a oferit pe data de 7 decembrie 2014, la Târgu Mureş, recent demisionatul vice-prim-ministru al Guvernului României, Kelemen Hunor. Şeful hoardei U.D.M.R., declarată oficial uniune culturală şi - inexplicabil - tratată ca formaţiune politică, prezentă în toate formulele de guvernare ale României post-decembriste, a declarat public ceea ce nici măcar Tőkés László n-a îndrăznit să spună: „Trebuie să continuăm pe această cale (a sabotării şi distrugerii României ca stat naţional - n.r.) pas cu pas (ce coincidenţă cu titlul recentei cărţi a proaspătului ales ca şef al statului român! - n.r.) pentru a recupera pământul natal. Această alianţă (U.D.M.R.) a fost creată acum 25 de ani ca să lucreze pentru noi şi după 25 de ani e nevoie de această alianţă”.[6] Declaraţia lui Kelemen Hunor nu este o scăpare „politică” necontrolată. Acum, după ce traseista hoardă de centură - U.D.M.R. - a coborât din T.I.R.-ul guvernului, nu s-a mai sfiit. Şi-a scos lenjeria intimă „la vedere” arătând menirea fundamentală pentru care a fost creată: reactualizarea şi promovarea iredentismului maghiar, negarea Tratatului de la Trianon şi punerea în practică a visului construirii Ungariei Mari. Dacă tot am comentat despre instituţii, să sperăm că mai există structuri statale responsabile în această ţară - membră a Uniunii Europene şi N.A.T.O. - care să se auto-sesizeze. Ele trebuie să-şi facă datoria, să apere interesele fundamentale ale poporului român şi ordinea sa constituţională, să clarifice urgent conţinutul mesajului lui Kelemen Hunor, prin care şi-a manifestat intenţia de „[...] a recupera pământul natal”. Instituţiile abilitate ale statului român trebuie să cerceteze, să judece şi să sancţioneze după gravitatea faptelor comise pe cei care s-au făcut vinovaţi de eventualitatea unui conflict deschis între maghiari şi români, în contextul extrem de primejdios al războiului nedeclarat din vecinătatea de nord-est a României. La rândul său, Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a declarat, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai U.D.M.R.de la Târgu Mureş: „dacă premierul Victor Ponta nu îl va « instrui » pe prefectul de Covasna « să lase în pace maghiarii », atunci în secuime s-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureş”[7]. Cine nu este prea atent, nu sesizează că de fapt tupeul şi impertinenţa nu se rezumă la o ameninţare obraznică, ci este o „desecretizare” publică a faptului că evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş au fost rezultatul acţiunii organizate de iredentiştii maghiari treziţi din adormire. Recentele ameninţările făţişe, inadmisibile depăşesc orice limite ale toleranţei şi pot fi catalogate declaraţii de război la adresa României. Legea trebuie aplicată fără menajamente şi cu maximă severitate, potrivit gravităţii faptei! De asemenea, reamintesc celor doi extremişti că steagurile negre arborate de Ziua Naţională a României, spânzurarea în public a manechinului reprezentându-l pe Avram Iancu, agresarea fetiţei purtătoare de Tricolor în România, fluturarea steagului unui ţinut artificial şi alte asemenea infracţiuni ar putea primi drept replică o nouă atârnare a opincii româneaşti pe acoperişul clădirii Parlamentului de la Budapesta, iar dacă cei doi şi alţii ca ei s-au săturat de România - cea mai permisibilă ţară din U.E cu minorităţile naţionale -, să-şi ia caii şi să se ducă în Pustă, pentru că în România se trăieşte ca românii. Muntenia, Moldova, Oltenia, Banatul, Ardealul, Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa înseamnă România! Punctum!

Grafica - Ion Măldărescu
[2] Ibidem
[4] „Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravietuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi insuşit identitatea deţinutului A-1773. [...] Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine ca are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz”.
 
footer