Revista Art-emis
Birurile românilor PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 30 Ianuarie 2011 21:41
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/Ion-Maldarescu.jpg
Ion MaldarescuÎntre puţinele „performanţe" cu care românii se pot „lăuda", este şi realitatea supărătoare că România continuă să ţină capul de afiş al ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul şi nivelul taxelor impuse cetăţenilor, aspect care nu crează deloc o imagine pozitivă. Un raport recent realizat de către Banca Mondială relevă faptul că România este lider incontestabil al numărului de taxe şi impozite care se plătesc în ţările membre ale Uniunii Europene. Ar fi cum ar fi dacă absurdităţilor sistemului fiscal românesc, nu i s-ar adăuga şi umilinţa la care cetăţenii acestei ţări sunt supuşi de către propriul stat. Pentru stupida „inventivitate" a jecmănitorilor contemporani până şi fanarioţii, bine cunoscuţi drept campioni în domeniu, ar fi invidioşi. Se pare că autorităţile guvernează după principiul „nu avem bani la buget, mai introducem o taxă". Iată câteva exemple pe care presupun nu prea mulţi le cunosc:
- Taxa pe apă de ploaie: pentru a mai jumuli ceva din buzunarele contribuabililor, o găselniţă a autorităţilor de gospodărire locale este şi taxa pe apă de ploaie. Acestea o justifică prin explicaţia speculativă că apa de ploaie, odată ajunsă pe sol, se scurge în sistemul de canalizare, aşadar, aceasta aparţine locuitorilor. Taxa pe circuitul apei în natură a fost stabilită atât de autorităţile locale, cât şi de cele centrale pentru a aduna cât mai multi bani la buget. Practic, cu cât plouă mai mult, cu atât factura este mai mare.
- Taxa pe apă menajeră se plăteşte pentru apa pe care am folosit-o, deşi este taxată şi apa care ne intră în locuinţă.
- Taxa pentru înfrumuseţarea localităţilor.
- Taxa radio-tv: taxă controversată care trebuie plătită şi de chiriaş şi de proprietar, chiar dacă este acelaşi spaţiu. Paradoxal, au existat cazuri în care a fost impusă şi unor cetăţeni din locuri izolate care nu aveau nici radio, nici televizor, nici măcar curent electric.
- Taxa pe linişte: firmele din Constanţa şi Mamaia, plătesc taxa de linişte, în funcţie de suprafaţa unităţii, pentru unităţi de agrement. La Constanţa, cei care circulă pe drumurile judeţene mai scot din buzunar pentru o altă taxă.
- Taxa pe orarul de activitate: firmele din Prahova, la Plopeni, trebuie să achite o taxă pentru orarul de activitate. De asemenea taxa trebuie aprobată anual, contra unei alte taxe.
- Taxa pe nuntă: există la Braşov, unde cei care vor să facă fotografii sau să filmeze o nuntă trebuie să plătească şi ei taxă, chiar şi biserica vrea bani de la profesioniştii angajaţi de miri să imortalizeze fericitul eveniment.
- Taxă pentru focurile de artificii: a impus-o administraţia locală Timişoara, preluată apoi şi de alte mari oraşe din ţară.
- Taxa pe cal: vigilentul sistem fiscal românesc a avut grijă de toate aspectele. Fiecare proprietar de cai plăteşte anual o taxă de 5 lei pentru fiecare cal deţinut în proprietate, banii fiind viraţi în contul Autorităţii Hipice Naţionale, despre care nu se cunoaşte mai nimic. Această autoritate-fantomă a găsit o metodă inspirată după „taxelor de protecţie" ale organizaţiilor mafiote italiene. Taxa a fost introdusa printr-o lege aprobată de Parlament în 2006.
- Taxa pentru Crucea Roşie: Fondul Crucii Roşii se alimentează, printre altele, şi cu 1% din preţul biletelor vândute pentru evenimente culturale, de divertisment şi sportive, concerte, festivaluri, spectacole, filme la cinematografe.
Pe lângă numărul de taxe şi impozite pe care angajaţii le plătesc la bugetul de stat, la bugetele locale şi drept contribuţii la diverse instituţii publice, există taxe pe care le plătesc angajatorii şi firmele.

Nu m-ar mira ca într-un viitor apropiat, imaginaţia fecundă a finanţiştilor români să fie „valorificată" şi de alţi amatori avizi de profituri facile ai planetei. Alături de multe altele nemenţionate, cele expuse contribuie la căţărarea României pe podiumul unui clasament jenant, performanţă care permite statelor din Uniunea Europeană - structura din care pretindem că facem parte - să ne arate cu degetul. footer