Revista Art-emis
Ucraina, între Potomac şi Piaţa Roşie PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 03 August 2014 19:02
Ion Măldărescu, art-emisHuoooo, antiamericanilor!, strigă adulatorii yancheilor
 
Atacurile la adresa celor care încearcă să separe adevărul de minciună s-au înteţit şi sunt, pe zi ce trece, tot mai agresive. E şi ăsta un semn că prin opiniile exprimate am atins anumite „sensibilităţi”. Că printre cei vizaţi, foarte puţini sunt cei ce merită atenţie, nu încape discuţie. Se găseşte câte-un purtător ilegal de creier care se erijează în multi-specialist - şi chiar crede că este -, schimbându-şi profesiile precum cameleonul culoarea pielii: istoric, cronicar de artă şi literatură, jurnalist, anal-ist... Nici Cel de Sus nu ştie câte „abilităţi” îşi arogă papagalul. Că scrie prost, ar fi cum ar fi, grav este că se găsesc publicaţii care, nu doar că nu-l aruncă pe geam afară, ci chiar îi afişează inepţiile, periclitându-şi credibilitatea.
 
Războiul multidimensional
 
Apetitul binecunoscut al Unchiului Sam pentru jumulirea bogăţiilor Terrei a necesitat elaborarea şi punerea în practică a celor mai absurde strategii. Odată cu debutul „decembriadei ucrainene” au explodat interesele cuceritoului Oncle Sam şi s-a declanşat un război în toată regula între S.U.A. şi Federaţia Rusă. Spun „decembriadă”, nu cu adresă la timpul declanşării încăierărilor EuroMaidaneze de la Kiev, ci pentru că scenariul a fost - respectând raportul timp-dimensiune-amplitudine, până la un anumit moment, o copiea evenimentelor din 1989 din România. Nu mă refer doar la operaţiunile militare dintre separatiştii pro-ruşi şi armata ucraineană, ci la adevăratul război purtat sub o formă diferită de cea cu care omenirea fusese obişnuită. Războiul total se desfășoară simultan pe multiple planuri, puţine dintre ele având legătură directă cu armele convenționale, iar granițele mutabile reprezintă teritorii ideale de experimentare a conflictelor, a noilor tipare sociale sau a surselor generatoare de evenimente. Este vorba de războiul multidimensionaldesfășurat discret şi care cuprinde în dotarea arsenalului său practicarea unor formule mult mai parşive, mai distrugătoare de vieţi şi destine umane, soldate cu exterminarea psihică a popoarelor. Este un război mult mai distrugător decât Al Doilea Război Mondial, apreciat ca cea mai mare conflagraţie din istoria Planetei. Puţină aducere aminte nu strică.
 
 
Antecedente istorice
 
S.U.A. a intrat în Al Doilea Război Mondial, împotriva Germaniei şi a Axei, nu pentru că aşa a dorit poporul american, care, în proporţie de 88% era împotriva intrării în război alături de Aliaţi. Deşi în timpul campaniei ce a precedat realegerea sa, deşi intenţiile îi erau total contrare afirmaţiilor electorale, Franklin D. Roosevelt - asemenea politicienilor contemporani de pe malul Dâmboviţei -, declara (minţea cu neruşinare) în faţa poporului american: „Mă adresez mamelor şi taţilor, făcându-vă o promisiune: am spus totdeauna şi o spun şi acuma că fiii voştri nu vor fi trimişi în războaie străine”. Astăzi se cunoaşte prea bine faptul că Franklin D. Roosevelt, preşedintele cu cele mai multe mandate din istoria S.U.A. era foarte bine informat despre atacul japonez de la Pearl Harbor, dar a ţinut informaţiile în sertarul de la Casa Albă. Doar doi ingineri, staţionaţi la Pearl Harbor, Al Bielek şi Nikola Tesla, care lucrau la faimosul „Experiment Philadelphia”, prea importanţi pentru a fi sacrificaţi, au fost evacuaţi înainte de atac. În perioada de dinaintea atacului, S.U.A. blocase  conturile şi conscase bunuri ale Japoniei, îi boicotase exporturile prin impunerea unui embargo sever şi refuzul accesului navelor japoneze în canalul Panama. Vi se pare cunoscut?
Iată ce consemna pe 16 octombrie 1941 secretarul de război Henry Stimson în  jurnalul său de război,: „Ne confruntăm cu situaţia delicată a unei manevre diplomatice care să asigure ca Japonia să pară vinovată şi să facă primul pas greşit - un pas vizibil”. O lună mai târziu, tot el scria: „Întrebarea este cum să-i facem (pe japonezi - n.n.) să tragă ei primul foc de armă”. În data de 7 decembrie 1941 - ziua atacului de la Pearl Harbor -, pe durata a două ore de război au fost sacrificaţi peste 3.500 de americani, nepreveniţi de ceea ce urma să se întâmple. Ambasadorul Japoniei la Washington, Kichisaburō Nomura, care se prezentase la Cordell Hull, secretarul de stat al S.U.A. din acel moment, pentru a-i înmâna, conform uzanţelor diplomatice, declaraţia de război a Japoniei împotriva S.U.A., a fost obligat să facă anticameră ore întregi, timp suficient pentru a permite declanşarea atacului fără declaraţie de război. După 68 de ani, în 2009, a fost nevoie de demolarea celor două turnuri W.T.C. pentru a oferi adevăraţilor agresori posibilitatea să declanşeze „lupta împotriva teroriştilor”. A început cu războiul împotriva Irakului (fără aprobarea ONU), căruia i-a urmat „Primăvara arabă”, cu ale ei teritorii: Tunis, Egipt, Libia... acum, Ucraina.
Cam aşa se (re)face istoria!
 
Ce caută S.U.A. în coasta Rusiei?
 
 
Să revenim în actualitate. După balamucul denumit EuroMaidan şi după finalul nereuşit al scenariului elaborat în încăperile de la Pentagon şi de la Langley, S.U.A., neavând posibilitatea unei intervenţii militare directe, au ripostat prin aplicarea de sancțiuni economice Fedraţiei Ruse, invocând motive aflate sub semnul întrebării. O întrebare de bun simţ este totuşi, inevitabilă: ce caută S.U.A. în coasta Rusiei? Într-un mai vechi editorial propuneam un exerciţiu de imaginaţie, uşor exagerat intenţionat: ipotetic, Rusia şi-a paraşutat desantul în Mexic şi în Panama, a adus în apropierea coastelor S.U.A. câteva nave de război, a trimis «în croazieră» un submarin Typhoon şi două-trei submarine din clasa Borei, acompaniate de portavionul «Amiral Kuzneţov», iar cu trupele aerto-purtate, infiltrate printre «protestatari» a construit un «MexicoMaidan»” la Mexico City. Cum credeţi că ar reacţiona «Salonul oval»?”. Extrapolând, Ucraina actuală nu mai aparține nimănui - nici măcar ucrainenilor - şi nu prea cred că mai interesează pe cineva dacă va mai exista sau nu ca stat. Asistăm la experimente pe noul teritoriu-poligon al marilor puteri, Ucraina, unde numai interesele economice primează. Cine nu crede, să-i întrebe pe vicepresedintele S.U.A., Joe Biden, pe „doamnele” Hillay Clinton şi Victoria Nuland şi, de ce nu, pe Hunter Biden, fiul vicepreşedintelui S.U.A (director al Centrului de Politici Naţionale, instituţie care oferă consultanţă multor companii americane) şi care, „întâmplător”, la 12 mai 2014 a fost numit în funcţia de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania „Burisma Holding”, din Kiev - cea mai mare companie privată ucraineană din industria gazelor, posesoare a unor perimetre de explorare în estul ţării, în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi.[1]
 
Nu sunt anti-american, nu sunt pro-rus, sunt filo-român!
 
Iar va zice cineva să sunt anti-american. Nu! Să mă explic: nu mi-s dragi ruşii pentru suferinţele pricinuite neamului meu, timp de secole, dar nu mi-s dragi nici americanii, care, numai după decenii de uitare în spatele celebrei notiţe olografe a lui Churchil şi-au adus aminte de noi. Cţnd? Atunci când interesele lor au înscris România pe lista de priorităţi Made în S.U.A., iar preşedintele incomod al României fusese asasinat şi îngropat. Nu sunt anti-american, nu sunt pro-rus, sunt filo-român! În anii postbelici, după actul iresponsabil de la 23 august 1944 al unui rege necopt, după punerea avuţiilor şi a intereselor românilor în slujba U.R.S.S., s-au găsit destui lingăi care au lustruit cizmele lui Ivan, dintre ei nelipsind însuşi trădătorul Mihai. Lătrăilor contemporani, pro-americani necondiţionaţi, orbiţi de ficţiunea sistemului distrugător al statelor naţionale şi demolator al suveranităţii popoarelor, celor care aduc acuzaţii nefondate le-aş sugera să deschidă ochii, să-şi pună mintea la lucru - dacă au -, să-şi scoată tampoanele din urechi şi să coboare cu picioarele pe această Terra, jefuită şi bombardată de armata americană în punctele esenţiale ale interesului lor meschin. Poate că la toţi cei menţionaţi înainte s-a referit regretatul Grigore Moisil când a afirmat că „Legile […] nu interzic nimănui să fie imbecil!”
 
Nebuloase contemporane
 
- La 8 martie 2014 un avionul Boeing 777 al „Malaysia Airlines” a dispărut. Anchetatorii au afirmat că nu s-a scufundat în zona de sud a Oceanului Indian, unde au fost detectate semnale la începutul lui aprilie.[2] Pe 3 martie 2014, deci cu 5 zile înainte de dispariţie, compania a anunţat realizarea a 11 gadget-uri noi, ce pot fi utilizate în frecvenţele înalte, cele joase și în comunicațiile radio. Concomitent cu dispariţia celor 20 de specialişti high-tech în energia verde care se aflau la bordul zborului 370 şi care lansaseră microcipului KL-03 (o componentă electronică pentru radare militare), chiar cu o zi înainte de tragedia aeronavei, miliardarul Jacob Rothschild devine singurul proprietar al unei importante inovaţii în domeniul semiconductorilor. În timpul zborului, avionului în cauză i-au fost „tăiate” toate comunicaţiile, devenind astfel „invizibil”. Tehnologia de camuflaj a avioanelor a reprezentat unul dintre obiectivele industriei de apărare, iar. Compania Freescale produce cipuri pentru radare militare, aplicabile în: aviaţie, radare, comunicații, sisteme de orientare anti-rachetă, război electronic, precum şi în identificarea inamicilor. Coincidenţă?
- Declaraţialui Michael lui McCaul, preşedintele Comisiei pentru Securitate Internă din cadrul Camerei Reprezentanţilor ai S.U.A. face trimitere directă către acest caz nebulos: „Boeingul Malaysia Airlines, dat dispărut fără urmă [...] (cel dispărut pe 8 martie 2014 - n.n.) ar putea să fi fost deturnat şi ascuns pentru a fi utilizat mai tarziu ca «racheta de croazieră»”.[3]
- Pe 17 iulie, un avion al aceleiaşi companii malaesiene ce efectua cursa MH17,a fost doborât în spaţiul aerian al Ucrainei. Ulterior, au început să circule tot felul de declaraţii, informaţii şi nedumeriri, demonstrând că e ceva putred în... Ucraina:
- Paşapoarte noi nouţe, şi…un paşaport  „expirat” printre cele găsite la locul prabusirii lui MH17! În plus, individul care le prezenta la filmare, a coborât cu ele dintr-o maşină, nu le-a „cules” de pe jos! (Adică… „erau la el dinainte de prăbuşire şi victimele au fost „puse decedate” în avion”?).[4]
- „Întâmplător”, în avion se aflau şi specialişti în domeniul cercetării SIDA care mergeau la Melbourne, în Australia, la Conferinţa Mondială AIDS 2014.
- Toată lumea „ştie” şi „are dovezi” că ruşii ar fi autorii, dar nimeni nu le prezintă. Există vreo legătură între aşa-zisa doborâre cu o rachetă pe 17 iulie, cu dispariţia avionului 370 de pe 8 martie, al aceleiaşi companii aeriene, „Malaysia Airlines”? Nu cumva e vorba de acelaşi avion? Atenţie la afirmaţia lui Michael lui McCaul prezentată mai sus.
- Obligatoriu de reţinut este menţiunea „Cancelled” (anulat) care apare în dreptul zborului MH17 (poziţia 13 - ghinion?)[5], deci, avionul prăbuşit în Ucraina nu a plecat niciodată din Amsterdam către Kuala Lumpur.
Circulă şi o versiune ciudată care sugerează că multe dintre victimele „prăbuşirii” ar fi decedat înainte ca avionul să fi decolat. Cadavrele nu păreau a fi tocmai „recente”, erau drenate de sânge și miroseau puternic a descompunere.[6]
Prea multe enigme!
 
Conflictul din Ucraina este unul provocat 
 
Dughin, eminența cenușie a Federaţiei Ruse susține că „liberalismul occidental nu poate subzista decât în condițiile existenței unui adversar care i-ar amenința dominația”, sugerând astfel că „întreg conflictul din Ucraina este unul provocat de Occident pentru a-și face din Rusia un nou adversar pe care, după cum s-a demonstrat în trecut, l-a devorat în confruntarea directă.”. Câteva neclarităţi:
- Generalii ruşi prezintă documentele zborului MH17 prăbuşit în Ucraina! Faptele probate prin înregistrarile zborului, ale staţiilor radar şi imaginilor din sateliţii ruseşti, cer răspunsuri la întrebări:
- Când vestul acuză Rusia, unde sunt dovezile lor, ca ale noastre sunt aici şi vi le prezentăm?
- S.U.A. a avut sateliţi deasupra acelei zone exact la timpul lovirii avionului; unde sunt datele inregistrate de aceştia şi imaginile respective?
- Chiar în ziua prăbuşirii avionului, Ucraina avea 9 staţii de lansatoare de rachete B.U.K. la distanţe variind între 3 şi 9Km de Doneţk, după cum se vede în imaginile noastre luate dindin satelit. Împotriva cui erau amplasate aceste forţe antiaeriene, căci se ştie că separatiştii nu dispun de forţe aeriene? După atac, majoritatea acestor lansatoare au dispărut, rămânând numai trei.
- De ce a fost deviat cursul avionului  malaezian?
- Pe radarele ruseşti se vede clar ca avionul a fost escortat, chiar înainte de prăbuşire, de cel puţin un avion de vânătoare ucrainean, la distanţă de cca 3-7Km de acesta. Avionul e înzestrat cu rachete aer-aer eficace exact în aceasta limită de distanţă. Ce cautau acolo?
- Înainte de prăbusire, avionul malaezian şi-a încetinit viteza de la 900Km/h până la cea de 200Km/h, viteză la care acesta se prăbuşeşte, lipsindu-i portanţa! Care este motivul pentru care s-a încetinit viteza de zbor?
- Rusia nu a dotat pe separatişti cu rachete B.U.K. şi nici cu specialişti care să le opereze, nicio rachetă nu a trecut graniţa în Ucraina, singurii care le aveau au fost armata de la Kiev.[7]
Desigur, întrebările de mai sus pot fi considerate drept tendenţioase, dar nu pot ignorate. Impun răspunsuri precise şi pentru a nu mai fi acuzat că aş fi pro-rus sau anti-american, voi reda declaraţia unui vechi jurnalist de investigaţie american, Robert Parry: „[...] de ce mare parte din mass-media oficială din Statele Unite nu face presiuni pentru ca Departamentul American al Apărării să dea publicităţii toate imaginile obţinute din satelit şi care ar demonstra clar cine a tras racheta care a dus la prăbuşirea zborului MH17. Au fost ruşii, ucrainienii sau altcineva? [...] Presa oficială din S.U.A. a preluat pur și simplu propaganda guvernului ucrainean și a Departamentului de Stat al S.U.A., susţinând că sistemul de rachete Buk este unul rusesc, sugerând astfel că ruşii trebuie să fie implicaţi în tragedie. Dar, pur şi simplu se uită faptul că şi armata ucraineană deţine, de asemenea, baterii anti-aeriene Buk, astfel încât originea de fabricație a rachetelor nu are nicio valoare probatorie în acest caz.”.[8]
Luni de zile s-a tras cu mortiere şi cu rachete din avioane în clădirile civile din Ucraina. O săptămână de bombardament al Fâşiei Gaza s-a soldat cu sute de civili ucişi şi răniţi, dar interesul consensual în Occident l-a obţinut doar cazul prăbuşirii avionului în Ucraina.
 
 
Nici peste Ocean, nici la Moscova nu sunt preţuiţi cei cu capul plecat
 
„Suntem prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu!”, afirma regretatul istoric Gh. Buzatu, într-un interviu acordat în 2009, reputatei jurnaliste Maria Diana Popescu (una dintre ţintele atacatorilor-lătrăi). Şi pentru că au legătură directă cu subiectul tratat, cu siguranţa statului român, dar şi cu recentele declaraţii iresponsabile ale Preşedintelui României, redau câteva fraze dintr-un mai vechi dialog pe care l-am avut cu un competent, documentat şi incisiv jurnalist militar:
„I.P.: [...] în 2013 orice atac la adresa României va fi considerat unul la adresa N.A.T.O. Dacă nu ştiţi, vă spun eu, aşa, ca luare aminte, pentru unii cititori. Mai puţin de cinci minute face un avion de luptă american, decolat de la baza situată la Mihail Kogălniceanu, până la punctul aerian de admirare turistică integrală a Tiraspolului...
I.M.: ...Credeţi că un avion rusesc are nevoie de mai mult timp pentru a parcurge aceeaşi distanţă, în sens invers?...
[...]
I.P.: Nu eram în N.A.T.O.? Vorbeam limba rusă. Nu intram în Uniunea Europeană? Aveam soarta Bielorusiei. Dar am iniţiat acest interviu pentru că mi se pare firesc să avem o imagine mai clară, a frământărilor celor care, cu multe argumente îndreptăţite, precum nu puţine, dintre cele afirmate de dumneavoastră, îşi doresc o Românie demnă. Şi vă mai spun ceva. Din experienţă proprie. Unui ofiţer rus, dacă îi spui că nu eşti de acord cu el, surâde enigmatic şi te invită la un pahar de votcă. Unui ofiţer american, dacă îi spui acelaşi lucru, te invită la o cafea şi întreabă calm: Bine. Deci care-i opinia ta? Nici peste Ocean, nici la Moscova nu sunt preţuiţi cei cu capul plecat. Aici este problema.
I.M.: Este opinia dumneavoastră şi o respect, chiar dacă (fie vorba între noi), ofiţerul american ar prefera un pahar de wiskey în locul cafelei. Pentru mine contează mai puţin părerile de pe malul Potomacului, din Turnul Babel de la Bruxelles sau din Piaţa Roşie. Contează, însă, enorm atitudinea Puterii de pe malul Dâmboviţei care «stă cu capul plecat». Pe noi, ceilalţi..., «până la Dumnezeu ne mănâncă sfinţii!»”.
În labirintul în care se află astăzi omenirea, este extrem de dificil de „cernut” şi de reperat locul unde stă ascuns adevărul. Oricare ar fi şi unde s-ar afla el, ne poziţionăm, nu pro, nu contra, ci neutri, rămânând - în limita informaţiilor la care avem acces şi a puterii noastre de discernământ -, fideli vechiului adagiu latin enunţat de Malnius: „Fiat Justiţia, pereat mundus! Celor care ne strigă: Huooo, antiamericanilor, le dorim sănătate şi... sperăm că în scurt timp, mintea lor să abandoneze intoxicările presei bulevardiere şi să le revină la domiciliul stabil.
----------------------------------------
[2]Michael Dean, oficial al Marinei americane, participant la căutări, citat de A.F.P.Semnalele au fost emise de o alta sursa, care nu are nicio legatura cu avionul ce a disparut la putin timp dupa ce a decolat de la Kuala Lumpur avand 239 de pasageri si membri ai echipajului la bord. Aceste emisii au incetat, probabil din cauza epuizarii bateriilor acestor dispozitive si niciun alt nou element nu a permis precizarea zonei de cautare. Centrul de coordonare (J.A.C.C) a căutarilor zborului MH370 a anuntat la 22 mai reluarea operatiunilor de cautare in sudul Oceanului Indian cu un robot submarin american, Bluefin-21.
[3]A.F.P.
footer