Revista Art-emis
Diletantism, exterminare şi lupta pentru supravieţuire PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 17 Ianuarie 2011 15:33
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/Ion-Maldarescu.jpg
Ion MaldarescuCândva, prin anii '80, România deţinea o armă camuflată de distrugere în masă, denumită ironic „termoficare". Pe vremea aceea, oamenii se „antrenau" cum puteau pentru a deveni mai rezistenţi fizic; circula chiar o poezioară din care-mi mai amintesc doar atât: „În casă-i frig, afară-i frig / Îţi mulţumesc Partid iubit că m-ai călit!" Ştiam prea bine că românii sunt extrem de inventivi, fapt dovedit de nenumărate ori, însă cine şi-ar fi închipuit că pot fi şi aşa de „subtili"? Ignorând interdicţia de proliferare a armelor de distrugere în masă, „iubiţii noştri conducători" au reuşit să activeze o alternativă modernă a acestor calamităţi, numele de cod al noii „invenţii" fiind reforma sistemului de sănătate şi impozitarea pensiilor. Asemenea şoselelor naţionale, sistemele medico-sanitar şi cel al protecţiei sociale din România abundă în gropi de tot felul. Neţinând cont de coloratura politică a guvernelor postdecembriste, toate, fără nici o excepţie, au deteriorat încet, dar extrem de sigur şi mai ales vizibil, organizarea vechii reţele de sănătate „ceauşiste", cu neajunsurile ei, însă incomparabil mai „umane" decât cele existente. Desigur, reforma sistemului se impunea sine die; era imperios necesară adaptarea la noile condiţii, la noile cerinţe ale vieţii... dar altfel. Din păcate, fiecare nou ministru postdecembrist s-a remarcat, nu printr-o contribuţie concretă la îmbunătăţirea actului social şi medical, ci prin diletantismul distructiv şi crearea concomitentă a unei veritabile concurenţe în scopul punerii în practică a ambiţiilor personale. Demersurile, departe de a fi benefice pentru populaţie, nu au putut fi înscrise nici măcar în interesul „faldurilor drapelului" roşu, portocaliu, albastru sau galben (pictat, după caz, cu doi-trei trandafiri, chei sau săgeţi), sub care şi-au exercitat prerogativele cei vizaţi.

Fără urmărirea - în mod real - a vindecării unui sistem bolnav, mult trâmbiţata „reformă" a creat o derută generalizată în rândul populaţiei, devenită neputicioasă în faţa administraţiilor clientelar-amatoriste. Uite-aşa s-a ajuns la colaps, uite-aşa a început exterminarea lentă a cetăţenilor României, prin efectul „armei de distrugere în masă" recent descoperită. Interesul profesional al medicilor, siliţi să găsească noi forme de supravieţuire, a scăzut semnificativ în favoarea celui economic-personal. Rând pe rând, la conducerea ministerului de resort, s-au perindat tot felul de neaveniţi, care nu aveau legătură cu ceea ce înseamnă economia naţională, siguranţa socială, medicina şi sistemul sanitar, nu aveau nici o conexiune cu ceea ce presupune competenţa, însă aveau privilegiul de a fi conectaţi la „algoritmul politic", la fel ca numeroşii veleitari, vremelnic numiţi la conducerea spitalelor. Rezultatul este vizibil: medicii, personalul sanitar auxiliar şi nu în ultimul rând, contribuabilul român se zbat, luptă pentru existenţă, în condiţiile junglei politice nesăţioase de putere şi de profit. Sunt unul din... nu mai ştiu câte milioane de oameni rămaşi pe teritoriul ţării. Coloratura politică a celor de la putere mă interesează prea puţin sau aproape deloc, opţiunea mea în această privinţă exprimându-mi-o la vremea potrivită, în faţa urnei de vot. Ceea ce mă interesează însă, în mod direct, este respectarea condiţiei umane sau, afişând o sintagmă „la modă", respectarea „drepturilor omului".

În România anului 2011, printre drepturile prioritare ale cetăţenilor „de rând"... pot fi citate, cu litere mari: dreptul de a asculta inepţiile înalţilor demnitari (pe care nimeni nu-i întreabă de „sănătate"), dreptul de a fi şomer, (cu sau fără acte), dreptul de a se arunca de la balconul Parlamentului României sau dreptul de a pleca la ceruri în linişte, sătul până peste poate de viaţa de tranziţie... Cineva, „persoană importantă, nu spui cine..." afirma că sunt prea mulţi pensionari, în raport cu salariaţii din România. Corect, dar cine a forţat, direct sau indirect, pensionarea lor, nu guvernările care au distrus ţara? Ba au dat şi bani pentru „munca" nemuncită, numai pentru a scăpa de salariaţii proprii, pentru a putea vinde intreprinderile desfiinţate, pe câţiva bănuţi contra comisioane grase. Unii au avut de ales între a se pensiona fortuit, chiar „pe caz de boală" - fie ea şi inexistentă sau a rămâne fără nici o posibilitate de a-şi asigura traiul. Cine mai angajează astăzi oameni trecuţi de 40-45 de ani, mai cu seamă femei? De parcă totul ar fi mers ca pe roate în sistemul sanitar, de curând, „minţi luminate" ale unor capete de lemn s-au gândit să arunce pisica moartă, din curtea farmaciştilor, în cea a medicilor de familie. Cum? Simplu: vor fi repartizate fonduri din care, aceştia din urmă pot elibera atâtea reţete cât îi ţin cureaua, adică până la epiuzarea sumei alocate. De ce? Chipurile, pentru că medicii - vezi generalizarea - s-ar fi nărăvit să prescrie medicamente extrem de costisitoare (desigur, pot fi şi astfel de cazuri, unele absolut justificate). Întreb: ce rezolvă noua „abureală"? După zeci de ani de cotizare la sistemul de „asigurări de sănătate", pensionarilor li se reţin din pensiile şi aşa „ajustate", încă 5% pentru „asigurarea de sănătate". Nici şeful statului român, cu o pricopseală de peste două miliarde şi jumătate de euro, nici alţii ca el, precum unul dintre foştii miniştri ai transporturilor, acuzat de spionaj şi subminarea economiei naţionale, cu peste patru miliarde de euro puşi la păstrare în bănci din afara ţării sau alţii ca ei, nu sunt supuşi noilor rigori ale legii. În concluzie, tot cel de la talpa ţării trebuie să plătească jaful de peste două decenii al României, ajunsă astăzi în pragul falimentului.

Actul medical, şi aşa destul de precar, va deveni o simplă formalitate, iar medicul, umilit, se va deprofesionaliza, se va metamorfoza într-un banal hârţogar, „scriitor" de reţete, jandarm printre pacieţii exasperaţi sau în orice altceva, numai slujitor al lui Asclepios, nu. Există şi o reţea statală bine organizată care se ocupă de aruncarea peste graniţă a medicilor descurajaţi de salariile de mizerie pe care le oferă statul român. Nedumerit, din nou întreb: de asta era nevoie? Qui prodest? Nu am cunoştinţe economice de specialitate, dar ştiu măcar atâta lucru: utilizarea unor fonduri destinate unui scop declarat într-o direcţie diferită se numeşte DELAPIDARE. Pe dumneavoastră, „capete luminate", domnilor guvernanţi sau membri ai Parlamentului României, vă întreb: cum se numeşte utilizarea fondurilor reţinute fiecărui contribuabil, fiecărui salariat şi pensionar, pentru „sănătate" (CAS) în alte domenii decât cel al Sănătăţii, nu tot DELAPIDARE? Diferenţa este una singură: celei comise individual i se spune delapidare, fiind pedepsită de lege, iar cea comisă sub adăpostul dumneavoastră poartă numele de Hotărâre de Guvern, ori Ordonanţă de ... „urgenţă" (?) şi este menită să distrugă ceea ce a mai rămas din amărâta asta de ţară, din populaţia ei, desconsiderată premeditat şi supusă decimării. Se pare că mai important decât orice este faptul că românul trebuie să aibă cât mai multe preocupări, pentru a nu mai avea vreme să gândească. Nimic nu-i nou sub soare!

Vrând, nevrând, gândul mă poartă la „Luceafărul poeziei româneşti", obligându-mă să-i dau, încă odată dreptate, pentru înţelepciunea sa: „Unde eşti tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei / Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei / Şi în două taberi large cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni?..." footer