Revista Art-emis
Biserica Ortodoxă este chipul Unirii, unii francezi habar n-au de această măreţie PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Duminică, 19 Ianuarie 2014 18:49

Maria Diana Popescu, art-emis

Am primit prin poşta electronică de la distinsa doamnă prof.univ. dr. Angela Mamier un articol publicat în "Midi Libre", cotidian regional din Montpellier, France, pe 6 ianuarie la rubrica "actualités régionales",  pentru care îi mulţumesc şi îi rămîn îndatorată. Prima parte în ghilimele reprezintă traducerea textului din tăietura de ziar alăturată, iar partea a doua, punctul meu de vedere asupra gravelor ironii pe care îşi pune iscălitura ziaristul francez, de la care aştept cu drag o explicaţie, dacă are curaj şi răspunsuri convingătoare. De peste două decenii, francezii s-au întrecut prea mult cu gluma pe seama românilor. Ajunge!

 

„Ortodocşii sărbătoresc Crăciunul într-un mare spirit de deschidere. Un uşor aer rusesc pluteşte în Saint-Julien-des-Points. Această comună, aflată în apropierea Grand Combe, este reşedinţa schitului «Sfânta Credinţă» (o mică mânăstire). Ieri, călugărul ortodox Ioan i-a primit pe credincioşi pentru sărbătorirea Crăciunului. Această diferenţă de zile se explică prin decalajul de 15 zile dintre calendarul gregorian şi calendarul iulian, cel care normează credinţa ortodoxă. Slujba a semănat cu turnul Babel, devreme ce credincioşii se rugau în limbi diferite: slavonă (un limbaj liturgic de origine slavă), română, engleză, franceză… Slujba a atras şi non-ortodocşi, încântaţi de schit datorită măreţiei cântărilor sau datorită ornamentelor. Trebuie spus că ortodocşii favorizează un spirit de deschidere care seduce mai mult decât atracţia locului.”

Pentru derută, la sfîrşit, ziaristul aruncă, un pic de poleială, adică, ornamente şi seducţie. Domnule ziarist, nu la cele două elemente se reduce Ortodoxia! Vestul are probleme uriaşe cu minorităţile şi pe cît se prezintă el de democrat, pe atît e ros de ură şi de ipocrizie. E firesc să fie la fel şi pentru francezi: dacă te urci într-un autobuz în Tours, de exemplu, jumătate din călători sînt străini de neamul, de limba şi de credinţa francezilor. Prin urmare, putem înţelege de ce unii francezi, cetăţeni simpli sau ziarişti pot fi deranjaţi de auzul cuvintelor neînţelese. Deschiderea umanistă înţeleasă în sens eronat duce la tulburare în societăţile vestice şi continuînd, pare că va avea tot felul de consecinţe anti-umane pentru ambele părţi. Estul nu are această problemă, ba mai mult decît atît, ruşii, românii, ucrainenii, grecii, bulgarii şi restul ortodocşilor se închină aceluiaşi Dumnezeu.  Entropia introdusă de caracterul multinaţional destabilizează societatea vestică, pe cînd în Biserica Ortodoxă toţi sînt una. Sfîntul Apostol Pavel a arătat acest lucru încă de la naşterea ortodoxiei: „Căci nu este deosebire între iudeu şi elin, pentru că Acelaşi este Domnul tuturor, Care îmbogăţeşte pe toţi cei ce-L cheamă pe El” (Romani X, 12). Faptul că un rus, un român, un englez şi un francez se roagă fiecare în limba lui, în acelaşi timp, şi aceluiaşi Dumnezeu, reprezintă normalitatea, nu un motiv de uimire şi cu atît mai puţin un motiv de ironie. Acest lucru devine evident dacă luăm în considerare unirea în care se află credincioşii ortodocşi: „Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe” (I Corinteni XII, 12-14). Motivul pentru care putem spune acestea este mărturisirea aceleiaşi credinţe, „căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu Faximil ziar francezprin credinţa în Hristos Iisus. Căci, cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni III, 26-28).

Să compari o biserică plină cu oameni de mai multe naţionalităţi, care sărbătoresc Crăciunul, cu Turnul Babel, este cel puţin o eroare logică vecină cu insulta. Aplicînd acelaşi raţionament, şi Uniunea Europeană este tot un turn Babel, mult mai mozaicat, şi haotic. Locuitorii şesului din ţara lui Senaar, prin construirea turnului, încercau în mîndria lor să reuşească fără Dumnezeu, să fie faimoşi, să înlocuiască frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu cu grămada lor de cărămizi şi smoală. În esenţă, este ceea ce face şi omul modern, la un nivel mult mai avansat, disimulat sub masca binelui, a progresului, a deschiderii minţii. Astfel, amestecarea limbilor din societatea de atunci şi de acum este consecinţa izgonirii lui Dumnezeu din viaţa omului, este expresia demersului ateu şi ignorant de a atinge fericirea, binele şi nemurirea. O astfel de gîndire este sortită eşecului şi este total iraţională. Duhul Sfînt a restabilit unitatea limbilor în Biserică, cînd la Cincizecime S-a pogorît peste apostoli, dîndu-le darul de a vorbi în limbile pămîntului. Aşadar, Babelul este prototipul dezbinării, pe cînd Biserica Ortodoxă este chipul unirii. Există un singur limbaj duhovnicesc, activ în mintea oricărui om, indiferent de limba prin care îl exprimă.

Deschiderea societăţii şi deschiderea Bisericii sînt două lucruri diferite, aşa cum se găsesc ele acum, nu trebuie confundate şi nici interpretate antitetic. Indiferent de etnie sau de naţiune, societatea primeşte cetăţeni, muncitori şi cumpărători, Biserica primeşte credincioşi, postitori şi milostivi; societatea cere paşaport, Biserica cere mărturisire de credinţă (botez). Hristos spune: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei XI, 28). Ziaristul francez mai notează că non-ortodocşii sînt atraşi de Biserica ortodoxă, însă nu înţeleg motivul atracţiei. Dacă oamenii ar fi vrut „cîntări măreţe” ar fi mers la operă; dacă oamenii ar fi vrut „ornamente” ar fi mers în palatele Loarei. Biserica Ortodoxă îi atrage din alt motiv şi anume că, mînaţi de conştiinţă, văd viaţa firească, iubirea adevărată, jertfa curată, iar sufletul lor rîvneşte după ele. Îi invităm pe neatenţii observatori francezi să vină şi la slujbele Bisericii Ortodoxe Române şi, ascultînd cîntările măreţe şi admirînd icoanele împodobite, să nu-şi oprească puterea înţelegătoare a minţii la acest nivel exterior, ci să pătrundă raţiunile lucrurilor care vin de la Dumnezeu. Mă văd nevoită, pentru prima dată, să dau dreptate afirmaţiilor senatorului Haralambie Vochiţoiu. Nu ştiu în ce partid este înregimentat şi ce politici practică, dar în mod sigur este iubitor al moralei creştine: „Asistam la atacuri fără precedent la adresa Bisericii Ortodoxe Române. Nu contează numele persoanelor şi nici partidul sau alianţa din care aceştia fac parte, pentru că, daca le pronunţăm numele, îi facem oameni. Iar ei nu sunt. Ei sunt doar Satana ajuns în Parlamentul României”.

footer