Revista Art-emis
România, între asediul şacalilor şi parada „câinilor războiului” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 29 Septembrie 2013 21:00

Ion Măldărescu, art-emis„Cei aşezaţi la conducerea afacerilor noastre obsteşti, din mila lui Dumnezeu şi cu învoirea poporului dreptcredincios, trebuie să fie întrutoate luminaţi şi fără prihană, să aibă şi dragoste şi pricepere pentru chemarea lor, să fie şi blănzi şi cumpliţi şi milostivi, iubitori de pace şi nemitarnici, străini de lenevire şi deprinşi cu strădania neîntreruptă din straja diminetii până în noapte. Numai fiind împodobiţi cu astfel de însuşiri vor putea fi socotiţi ca cei mai buni şi mai întelepţi fii ai poporului, pe care, sunt chemaţi să-l povăţuiască spre limanul mântuirii. Numai atunci vor fi vrednici de încrederea şi dragostea acestui popor. Altfel vor fi nişte năimiţi, asupra cărora se va descarca la timpul său toată osânda Scripturii şi a viitorimii.” (Dr. I. Lupaş, „Constituţie şi autonomie”, Prelegere poporală, Sălişte, 1919).

Autostrada cu sens unic

Când tot mai mulţi oameni de nimic ajung să conducă Ţara, fără cunoştinţe suficiente (unii chiar analfabeţi), iese un dezastru. Leit ca acesta în care trăim. Probabil că ei şi-au dorit ca următoarea ţară pe lista de faliment să fie România. E o adevărată aventură să-i tragi de mânecă sau le spui adevărul. Rişti ca aceste specimene din parcul politic, cu nimic mai prejos decât un parc  zoo, să te transforme în ţintă, ori să te trimită la balamuc. Cum îndrăznim noi să-i deranjăm de la „ingineriile” acumulatoare de profit personal? Parafrazând titlul unui vechi film al regizorului italian Giuseppe di Santis, de prin 1950, afirm că după aproape 24 de ani de la complotul bushisto-gorbaciovist din ʼ89, nu-i pace sub stejarii României. Se vor găsi şi dintre cei care au alte păreri despre ceea ce se întâmplă în ograda noastră, fără a neglija pe cei manipulaţi de mass-media coruptă şi pe cei care au transformat, în numai două decenii, poporul român în populaţie. Desigur, fiecare este liber să aibă propiile opinii. Mulţi mă vor eticheta „nostalgic” sau cine mai ştie cum. Nu mă miră, dar nici nu mă deranjează. E părerea lor. A mea este cea care urmează.

Căţăraţi precum în „Ţiganiada” lui Ion Budai-Deleanu, celor mai mulţi dintre aleşii noştri li se potriveşte cunoscuta adresare din lucrarea menţionată: „Cu iaurt, cu gogoşele, ajunseşi vornic, mişele!” Ce-i aia Ţară? Ce-i aia Patrie? Noţiuni depăşite! Ce-i ăla popor român? Acum facem parte din U. E. Suntem populaţie europeană şi primim fonduri europene... Ca să ce? Care fonduri europene domnilor? Paralele astea revopsite în culori vest-europene, plimbate pe sub nasul românului - pentru care cineva are grijă să nu ştim cum să le accesăm şi să le asimilăm - nu sunt altceva decât cotizaţia pe care România o depune la casieria „uniunii” şi din care n-am absorbit nici măcar o treime. Când e vorba de respect, de reglementări, acestea au vector cu sens unic: România spre Bruxelles, direct sau via F.M.I., B.M., B.E. şi alte instrumente mafiote. Reversul se află pe sens interzis. A cui este vina? O ştim cu toţii. Se află pe ambele sensuri ale unei autostrăzi, dar circulaţia este permisă doar pe unul singur. S-au făcut auzite voci care strigă că României nu-i este permis accesul în spaţiul Schengen, multe degete aratând acuzator spre români şi încadrându-ne pe toţi în categoria „Zigeuner”. Ei, ipocriţii, care până mai ieri ne dădeau lecţii de toleranţă, de nediscriminare!...

Războiul împotriva României nu e o teorie a conspiraţiei, ci teren de luptă al şacalilor, asasinilor economici din afara Ţării şi al profitorilor autohtoni. Nici bine nu s-a stins vâlvătaia circului cu maidanezi, că un scandal mai vechi, ce datează de la începutul deceniului trecut a explodat: Roşia Montană. Oameni ieşiţi în stradă, declaraţiile unor personalităţi şi instituţii competente, abilitate în domeniile juridic, economic şi cultural şi-au exprimat poziţiile. Degeaba! Primul şef de stat postdecembrist al României, ajuns - se pare - într-un declin specific vârstei, s-a exprimat după obişnuitele canoane învăţate, probabil, la Moscova: „băieţii ăia din piaţă, săracii, dacă o să staţi de vorbă cu ei, nu ştiu mare lucru, nu au de unde să ştie (din vina cui? - n.n.) [...] altminteri, fieştecine de pe stradă îşi dă cu părerea, mai ales că în democraţie (!?-n.n.), au voie să se pronunţe decât cei care ştiu despre ce e vorba”. Ne sfătuieşte să-i ascultăm pe „oamenii de specialitate”, dar omite că Academia Română, cel mai competent for abilitat să aprecieze această escrocherie, prin vocea preşedintelui şi a altor reprezentanţi ai ei, au spus: VETO! Nimeni nu mai vrea să-şi amintească de începuturile acestei inginerii financiare: cine a încheiat actul criminal de parteneriat cu R.M.G.C., companie care, legal, din decembrie 2009 nici nu ar mai trebui să existe? Cine-i vinovatul? S-o găsi cândva - dacă nu se va putea altfel - un „acar Păun” sau se va spune simplu: mortu-i vinovat!. Mai mult, Guvernul României ne sperie cu despăgubirile cerute de o firmă nelegală. Aburi! Interesele sunt mari şi - categoric - nu în favoarea poporului român. Parşiv, prim-ministrul României a catapultat spre mass-media gogoaşa cu despăgubirile pe care le-ar cere Gabriel Resources, dacă proiectul de la Roşia Montană nu ar porni, că avocaţii R.M.G.C. ar cere două miliarde de dolari. Ei pot cere oricât, dar nu înseamnă şi că statul român ar fi obligat să plătească aceşti bani, atâta timp cât R.M.G.C. nu a reuşit să realizeze un proiect legal. Din punct de vedere juridic, O.N.G.-urile, persoane fizice sau chiar parlamentarii în nume propriu pot cere oricând instanței constatarea încetării de drept a existenței societății comerciale R.M.G.C., a lichidării juridice a acesteia. Degeaba! Proiectul legii strâmbe îşi vede de drum. Va fi în stare Parlamentul României să invalideze această escrocherie a secolului? Oamenii de ştiinţă sugerează că există o stare, dincolo de sfârşitul activităţii corticale şi că o zonă din creier asociată îndeaproape cu memoria ar putea trimite semnale către stăpânul său, cortexul, care generează funcţii înalte, printre care şi conştiinţa. Pentru că, încă n-au trecut „dincolo", ar fi posibil ca aleşii noştri să ne trimită un semnal al raţiunii şi al conştiinţei pierdute? Mă îndoiesc, totuşi. Prea mulţi s-au murdărit cu supa cianurată. Păgubiţi vom fi tot noi, românii... şi cu aurul şi celelalte metale rare confiscate, şi cu otrava-n ogradă, şi cu sit-urile arheologice de valoare excepţională - distruse.

Români, puneţi mâna pe armă!Salvaţi Ţara de la pieire!

Dacă tot am scris despre minerit, un fost lopătar din mina Lonea III Jieti (Lagăr de muncă 1953-55) în mesajul său către contemporani cugetă şi întreabă: „abandonand exploatarea huilei în România, visteria naţională pierde anual miliarde de lei, cheltuindu-i pe achiziţionarea de gaz metan scump, din Rusia. Deci, cine sunt cei mai mari duşmani ai ţării? Să fie acesta blestemul celor care si-au lăsat viaţa în urma condiţiilor de munca mizerabile sub regimul criminal post-belic, pro-sovietic?” De râsul lumii! ar putea fi intitulată poezia din care citez câteva versuri: „Ne mint miniştrii şi Senatul/ La Cotroceni rege-i păcatul/ Pământul ţării a fost vândut/ Copiilor lui Belzebut. [...] Şi-n ţara ce a fost vândută/ De-un parlament fără ţinută/ Se-adună tinerii pe străzi/ Cu gând să scape de irozi,/ De lipitori şi venetici/ În slujba unor licurici. [...] Răsună-n codrii de aramă:/ Români, puneţi mâna pe armă!/ Salvaţi Ţara de la pieire,/ Nu retrăiţi o amăgire!” (Virgil Ciucă)

Cold War - 2013?

Dacă privim în curtea vecinului, vom observa că nici acolo nu-i pace sub copaci, fie ei palmieri sau arbori nordici. Contrar celor care susţin teoria încălzirii globale şi în pofida faptului că există numeroase puncte „încinse” la nivel planetar, precum Siria, se poate observa tendinţa de glaciere a relaţiilor, urmată de reîntoarcerea la The Cold War - acea perioadă din istoria omenirii - cuprinsă convenţional între anii 1947-1991 - alimentată de tensiuni politice şi militare între Vest şi Est, între N.A.T.O. şi Pactul de la Varşovia. Urmare a dezvăluirilor „defectorului” american Edward Snowden, a scandalurilor provocate de WikiLeaks, dar şi a ascultării premierului rus, Dmitri Medvedev în timpul summitului G20 de la Londra, pentru a evita scurgerile de informaţii, Serviciul Federal rus de Protecţie F.S.O. - (Федеральная служба охраны, ФСО), provenit din fostul KGB, a hotărât să achiziţioneze maşini de scris pentru scrierea documentelor secrete. Atât serviciile speciale, cât şi Ministerul Apărării mai utilizează clasicile maşinile de scris. „Din punct de vedere al securităţii, orice tip de telecomunicare electronică este vulnerabil. Se poate capta orice tip de informaţie de la un calculator”, a declarat actualul deputat în Duma de Stat, Nikolai Kovalev, fost director al F.S.B.. 

„Provocarea Arctică”

După ce Federaţia Rusă şi-a arătat muşchii cu prilejul manevrelor militare din Marea Neagră, iată, acum, în regiunea arctică se desfăşoară manevre comune ale Forţelor Aeriene din S.U.A., Marea Britanie, Norvegia, Suedia şi Finlanda, denumite „Provocarea Arctică 2013”, cele mai ample din acest an, pe plan european. Ca element de noutate se observă participarea alături de NATO, a unor forţe militare aparţinând unor state neutre - Suedia şi Finlanda. Cine ar putea fi ipotetica ţintă nu este greu de ghicit. Pentru semnificativa Forţă Aerienă a N.A.T.O., mobilizată în cadrul acestor manevre nu există în Arctica alte obiective decât cele aflate pe teritoriul Rusiei: 10 avioane F/A-18C, 10 avioane F-16C, 22 de avioane JAS-39, 30 de avioane F-15, 6 avioane britanice Typhoon, două avioane cisternă KC-135 şi un avion de detectare de la distanţă E-3C., iar constatarea reală că un vecin paşnic se transformă într-un potenţial adversar nu poate să nu alerteze Rusia. În ultimii ani, în spatele unor uzanţe diplomatice de genul „provocări regionale” se încearcă camuflarea unei ipotetice confruntări. Evident, ambele părţi sunt conştiente de ceea ce se întâmplă şi au scos câinii războiului din cuşti. Deocamdată pentru paradă. Urmarea inevitabilă a escaladării divergenţelor dintre N.A.T.O. şi Rusia fiind creşterea reciprocă a capacităţilor militare şi, Doamne fereşte!, trecerea de la Cold War la Hot War.

footer