Revista Art-emis
Complot diabolic la adresa României PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 21 Noiembrie 2010 11:58

Ion MaldarescuCampania care se desfăşoară sub ochii noştri, având ca scop extorcarea de bani a statelor occidentale pentru « victime ale Holocaustului lipsite de posibilităţi », instrumentată de industria Holocaustului, a adus statura morală a martiriului lor la nivelul unui cazinou de la Monte Carlo." (Norman G. Finkelstein - „Industria Holocaustului")

Am apelat la acest titlu tocmai pentru a sublinia recrudescenţa agresivă a propagandei sionisiste, îndreptată împotriva a tot ce nu aparţine evreilor şi cultului mozaic, în speţă, împotriva poporului român. Asemenea erupţiei unui vulcan, „ştirea" a explodat. Presa occidentală, în special cea americană a pus pe prima pagină „dovada holocaustului" din România anului 1941. După „declaraţiile verbale", chipurile învăluite de teamă (faţă de cine?), ale unui bătrân cu vârsta minuţios adecvată evenimentelor şi dispus să dea detalii amănunţite asupra „masacrării" evreilor aduşi cu forţa din comunele învecinate Iaşului, a apărut „ştirea": „O echipă coordonată de „cercetătorul" Adrian Cioflâncă de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol" din Iaşi a efectuat săpături într-o pădure din apropierea aşezărilor, descoperind o groapă comună pe un versant cunoscut sub denumirea de Valea Climoaiei. Acţiunea derulată de Institutul Naţional pentru „Studierea" Holocaustului din România „Elie Wiesel" în parteneriat cu Facultatea de Istorie din Iaşi a reuşit să pună în evidenţă şaisprezece cranii, precum şi o serie de obiecte care atestă calitatea civilă a victimelor(?): nasturi de la haine, o cataramă de curea sau o talpă de pantof mărimea 35, probabil de femeie. În groapă au fost descoperite şi tuburi de gloanţe de calibru 7,92 CMC (Copşa Mică Cugir) sau PA (Pirotehnia Armatei) producţie 1939 şi 1940, folosite de armata română în război". Contrazicând declaraţiile pripite şi condamnabile ale funcţionarului Muzeului din Iaşi, comunicarea oficială a prim-procurorului Tribunalului din capitala Moldovei precizează: „Nu există până acum nici o probă ştiinţifică în măsură să demonstreze că acolo este vorba de armată sau de populaţie civilă."

Nici nu s-a îndepărtat bine pământul din groapă şi cercetările au fost oprite. A fost chemat rabinul ca să îndeplinească ritualul mozaic pentru morţi. Bine, veţi spune, ce-i cu asta? Este, pentru că cercetările sunt abia la început. Nu se ştie cu certitudine cine au fost şi cărei etnii aparţin resturile pământeşti ale celor din groapă. Gândind raţional, dacă „slujba" se impunea obligatoriu, de ce nu au fost chemaţi slujitori ai diverselor religii şi culte religioase: ortodocşi, catolici, greco-catolici, protestanţi, adventişti, penticostali... Aşa era corect, dacă cineva a ţinut cu tot dinadinsul la ceremonie. Institutul Naţional pentru „Studierea" Holocaustului din România, „Elie Wiesel", nu are dreptul să controleze şi să impună o anumită conduită în derularea cercetărilor. Singura instituţie abilitată în această privinţă este Parchetul General al statului român, care, pentru a elimina orice suspiciune, poate invita să asiste la cercetarea cazului observatori ai Crucii Roşii Internaţionale sau alte organisme NEUTRE. Până la finalizarea cercetărilor, afirmaţiile tendenţioase aruncate în gura presei avide de senzaţional sunt lipsite de orice temei. Este sinonim cu a da sentinţă pentru comiterea unei crime, fără a se cunoaşte cu certitudine nici „asasinul", nici „victima", nici mobilul crimei. Nu s-a găsit şi nu s-a prezentat vreun craniu perforat de un „7,92", aşa cum a insinuat Adrian Cioflâncă, funcţionar lipsit de experienţa practicii, care îşi permite să emită afirmaţii gratuite şi fără acoperire, dar pe care le prezintă presei drept „argumente" solide. Cine l-a împuternicit să vorbească în numele anchetatorilor cazului? Iată o scurtă relatare din mass-media bazată pe „neinspiratele" comentarii ale lui A.C.:

Săpăturile au fost făcute în comuna Popeşti, Popricani [...], au fost scoase din pământ cranii şi alte fragmente de schelet provenind de la 16 oameni. [...], Istoricii (care istorici? n.a.) cred că au descoperit cadavrele a 16 evrei executaţi lângă Iaşi, în 1941. [...]. Se presupune că au aparţinut unor evrei ucişi în timpul regimului Antonescu. Zona în care a fost descoperită groapa comună a fost împânzită de procurori şi criminalişti. Niciun civil nu are voie să se apropie. Mărturiile celor care au văzut rămăşiţele sunt dureroase. [...] Arheologii vorbesc despre un masacru petrecut în pădurea Vultur. Călăii ar fi făcut parte dintr-un regiment românesc. Bătrânii locului au trăit toată viaţa cu cele întâmplate acolo. Un coşmar care abia acum a ieşit la iveală. Versiunea istoricilor nu este confirmată şi de procurorii militari care se ocupă de caz. Deocamdată, săpăturile au fost oprite pentru ca un rabin să vină să se roage pentru odihna celor sacrificaţi. În groapa comună în forma de pâlnie ar fi în realitate peste 100 de schelete umane. Specialiştii precizează că identificarea lor va fi dificilă, dacă nu imposibilă. Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar Bucureşti. Localnicii vorbesc de zeci de ani de masacrul din iunie 1941, dar până acum groapa comună nu fusese descoperită. Arheologii au găsit-o cu ajutorul unui martor al tragediei, care are acum 88 de ani..."

Mă întreb şi vă întreb: bătrânului de 88 de ani i-a fost teamă să vorbească timp de cinci decenii, însă pentru ce a prelungit tăcerea cu încă două? De cine şi de ce s-a mai temut? De ce nu i-a mai fost teamă ACUM (sau a fost „ajutat" să nu se mai „teamă")? Sunt întrebări care pot pune pe gânduri orice om raţional. Analizând metodic şi judicios, fac trimitere la masacrul de la Katyń, petrecut cu peste 60 de ani în urmă. Veţi descoperi numeroase similitudini în aplicarea tehnicii persuasiunii:

„Între 3 aprilie şi 9 mai 1940, cca 25.700 de prizonieri de război şi alţi arestaţi polonezi au fost asasinaţi în pădurea Katyń din raionul Smolensk (de către agenţi N.K.V.D., n.a.). Execuţiile erau efectuate metodic, cu pistoale Walther de fabricaţie germană şi cu cartuşe de aceeaşi provenienţă, aduse special de la Moscova. Victima era legată cu mâinile la spate, şi împuşcată în ceafă. Soarta prizonierilor dispăruţi a rămas un mister până în aprilie 1943, când Wehrmachtul a descoperit în pădurea de pe Dealul Caprei de lângă Katyń, groapa comună cu mii de ofiţeri polonezi, toţi având răni provocate prin împuşcare în spatele gâtului..." (Afirmaţia aparţine cercetătorului rus, Victor Zaslavsky). Atât investigaţiile germane cât şi cele independente ale Crucii Roşii Internaţionale, făcute la groapa comună de la Katyń au constatat că masacrul a avut loc la începutul anului 1940, când zona se afla sub control sovietic.

Referitor la similitudinile prezentate anterior, o alternativă ipotetică ne poate deschide ochii: aşa cum sovieticii i-au asasinat pe militarii polonezi în 1940, la Katyń, cu pistoale şi cartuşe germane, cine dovedeşte că - în speţă – victimele, presupus a fi fost ucise prin împuşcare şi a căror provenienţă etnică nu este certă, nu au fost ruşi, chinezi, unguri, români sau chiar evrei? Pripita(?) concluzie a salariatului Muzeului din Iaşi îl elimină sine-die din categoria cercetătorilor profesionişti, trecându-l în cea a „mercenarilor". Afirmaţiile sale hazardate şi imprudente aduc grave prejudicii României şi adevărului istoric. Astfel de „limbuţi" merită o temperare oficială legală şi exemplară, înainte de a persevera în prostie dăunătoare intereselor naţionale. Consecinţele acestor afirmaţii iresponsabile au fost exploatate şi mediatizate de Institutul Naţional pentru „Studierea" Holocaustului din România, „Elie Wiesel", astfel încât presa „neutră" a publicat cu titluri de-o şchioapă: „Aproximativ 100 de evrei ucişi de trupele române în timpul al doilea război mondial au fost găsiţi în apropierea localităţii Popricani de lângă oraşul Iaşi, la circa 220 de km de Bucureşti. Acest fapt oferă o dovadă în plus că autorităţile române au participat activ la Holocaust - în ciuda încercărilor oficiale de-a lungul anilor pentru a minimaliza colaborarea României cu Germania nazistă. Mormântul conţine schelete de bărbaţi, femei, copii, împuşcaţi în 1941, susţine Institutul Naţional Elie Wiesel din Bucureşti, România."
Printre afirmaţiile ziariştilor „de ocazie" se poate citi: „Conform datelor istorice, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, la Iaşi era una din cele mai puternice comunităţi evreieşti din România. Mai bine de jumătate din populaţie era adeptă a iudaismului. În 1945, mai rămăseseră doar 35.000 de evrei pentru ca, astăzi, comunitatea să nu fie mai mare de 500 de persoane." Observaţi comentariul? Reiese că la nivelul anului 1940 jumătate din locuitorii Iaşului erau evrei, restul, „români şi alte naţionalităţi", ca să folosesc o expresie la modă. Deci jumătate din populaţie - nu se precizează cifra evreilor dinaintea războiului, dar ni se prezintă cifre „exacte" din 1945 şi respectiv 2010. Urmând logica afirmaţiei de mai sus, cineva ar putea deduce că 34.500 de evrei, pe durata a 65 de ani 1945-2010) au fost „exterminaţi" de români. Astfel de „sofisme" care induc „vinovăţia" românilor faţă de evrei se amplifică de la un an la altul, sub diverse forme. Numărul evreilor-victime trimişi din Ungaria Sfântului Ştefan - care după septembrie 1940, includea şi nordul Ardealului - este urcat insidios şi cu obstinaţie tot în cârca românilor.

Tot în presa noastră „liberă" mai putem citi: „Conform datelor istorice, (nu se menţionează sursele, documentele n.a.) pogromul de la Iaşi a fost ordonat de către comandamentul german în ziua de 21 iunie 1941. Pe 27 iunie a început trierea populaţiei evreieşti de cea română şi la ora 22:00 a început procesul de execuţie." Dacă îmi amintesc bine, alte „documente", la fel de „valabile" susţin că românii au fost asasinii. Se mai întâmplă uneori ca atunci când nu trec printr-un anume filtru, afirmaţiile mincinoase să se calce pe picioare. Acuzaţia de holocaust adusă obsesiv românilor este susţinută constant mediatic, împreună cu vehicularea unor statistici NEDOVEDITE vreodată, a victimelor „holocaustului" din România şi are drept ţintă inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a sentimentului de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i determine pe români să să-şi răscumpăre „greşelile trecutului", crimele imaginare săvîrşite de părinţii lor: „pogromul" de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, „pogromul" de la Iași, din iunie 1941 și „holocaustul" din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944, nesăvârşite de români şi nu numai din punct de vedere moral. Crimele pretinse de strategii sionismului se transformă, pe zi ce trece în „dovezi" verbale, contrafăcute şi direcţionate spre un complot diabolic la adresa României, contracarate chiar de unii celebri, mari evrei. În mod deliberat sunt ignorate sau ocultate, afirmaţiile unor mari personalităţi evreieşti, din acele vremuri tulburi ale războiului, cum este şi cazul declaraţiei:
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda (...) declar următoarele: „ (...) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei... Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:
- Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
- El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
- Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun." (Wilhelm Filderman, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români).

Se pare că în universităţile noastre Holocaustul este vândut, nu predat". (Rabbi Arnold Jacob, Hillel Director, Yalle University, citat în 1990 de Michael Berenbaum).

Cu prilejul vizitei în România, Preşedintele Statului Israelian, Shimon Peres, a mulţumit poporului român pentru sprijinul acordat la salvarea evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial: „Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a istoriei, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, în acelaşi timp, şi-au păstrat şi cultura, identitatea şi dragostea pentru România. Pentru aceasta doresc să mulţumesc poporului român şi vă spun că prietenia dintre popoarele noastre nu se va sfârşi şi va merge mai departe în timp, în istorie". Să fi făcut Preşedintele Simon Peres declaraţii imaginare, nedocumentate? Imposibil de acceptat o asemenea ipoteză. Este inuman, nedrept şi regretabil dacă un singur om a murit, pentru „vina" de a fi român, german, ungur, evreu sau rus... Este evident şi incontestabil faptul că în perioadele de război s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor „dovezi", deseori aflate sub semnul incertitudinii, al subiectivismului şi chiar al falsului premeditat.

footer