Revista Art-emis
„Eu îmi apăr Ţara şi nevoile şi Neamul!” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Marţi, 29 Ianuarie 2013 03:58
Ion Măldărescu, art-emisDacă până în decembrie 1989 „cineva" ne obişnuise cu datul din mâini, de atunci încoace, postdecembriştii apar pe sticlă dând din clanţă. În faţa camerelor de luat vederi se perindă agramaţii şi imbecilii îmbogăţiţi peste noapte, unii susţinând că: „E inadmisibil ca nişte cetăţeni ai României să nu aibă acces la studiile superioare doar din cauză că nu ştiu să scrie sau să citească. [...] Vrem învăţământ şi manuale universitare într-o limbă pe care şi analfabeţii să o poată înţelege. Nu e vina lor că sunt analfabeţi, aşa s-au născut, nu au ales să fie în felul acesta". Da! Nu este vina lui că s-a născut nătărău. Vina aparţine celor ce permit ca astfel de specimene să hotărască soarta românilor, din ce în ce mai săraci şi supuşi opresiunii legilor strâmbe. Altul, cu nume predestinat, şovăitor, trimis de actualul premier pentru reciclare la Muzeul Holocaustului de la Washington, a revenit pe plaiuri mioritice, permiţând fărâmei de creier, spălată cu detergent special, apoi reprogramată convenabil, să emită semnale nocive.

S-a declanşat un adevărat război împotriva a tot ce reprezintă fiinţa naţională şi sentimentul demonetizat - pentru unii -, al patriotismului, al românismului. După '89 s-a procedat la manipularea subliminală a poporului, inducându-i-se în subconştient că noi, românii, nu suntem altceva decât imbecili, proşti, hoţi, puturoşi, rasişti, asasini de evrei, că tot răul din lume pleacă de la noi şi trebuie să ne ducem crucea de damnaţi până când va pieri şi ultimul român: „Personal, am trecut lunile trecute printr-un episod pe care l-am regretat şi îl regret profund şi care mi-a arătat cât de gravă este ignoranţa, pasivitatea şi lipsa de preocupare pentru o tragedie unică în istoria umanităţii. După discuţii cu organizaţii importante din România şi din lume, după ce am completat informaţiile care îmi lipseau pe tema Holocaustului evreilor şi al romilor din teritoriile controlate de România, m-am angajat în realizarea, pe termen mediu şi lung, a unor obiective de natură legislativă care să înăsprească legislaţia în materia anti-semitismului în România, dar care să asigure şi studierea în şcoli şi în facultăţi a istoriei legate de Holocaustul din România", susţine ditamai ministrul - de data aceasta, fără şovăire.

Probabil că mă aflu printre persoanele anormale din ţara asta, pentru că nu pot accepta să existe cineva atât de slugarnic, laş şi lipsit de orice respect, chiar şi acela pentru propria-i persoană. Manipularea a pătruns atât de profund în subconştient încât oamenii nu mai sunt capabili să asculte (cu atât mai puţin să înţeleagă) o altă opinie decât cea trâmbiţată la tv în cadrul operaţiei de distrugere în masă -„Tembelizarea totală"

Într-o publicaţie cunoscută, un evreu născut în România, după Al Doilea Război Mondial şi revenit în vizită de lucru prin locurile unde a văzut lumina zilei  relata din auzite (adică după ureche) - de parcă ar fi văzut ceea ce nu a avut cum să vadă - ce şi cum s-a întâmplat în acele vremuri tulburi. Să nu uităm că de-a lungul anilor au apărut numeroase documente contrafăcute, mărturii mincinoase şi declaraţii obţinute sub şantaj, ameninţări şi/sau tortură. Dar despre asta nu se spune... Cine ne judecă? Un institut telecomandat din exterior, ce poartă numele unui impostor dovedit? Prin însuşi statutul de impostor al patronului, acţiunile acestui institut ar putea fi puse sub semnul adevărurilor îndoielnice.

La şcoală nu se predau lecţii prin care să li se explice elevilor că inventatorii comunismului au fost evrei şi nici nu li se vorbeşte despre afirmaţiile lui Fr. Engels referitoare la poporul român sau despre ziua de 8 decembrie (1920) când criminalii terorişti Max Goldstein, Saul Osias şi Leon Lichtblau au pus o bombă la Senatul României.

În România nu se comemorează oficial „Săptămâna Roşie" (28 iunie - 3 iulie 1940)? Este edificatoare remarca istoricului american, evreu născut în România: „Ruşii au cerut cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. Ultimatumul a fost lapidar şi lipsit de orice echivoc. În haosul încare a urmat, generat de o retragere românească dezordonată, s-au petrecut multe lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Populaţia evreiască şi cea ucraineană, în entuziasmul generat de plecarea autorităţilor române, care făcuseră din această provincie, cea mai prost administrată parte a ţării, i-au tratat pe românii în retragere într-un fel care avea să-i coste scump un an mai târziu."[1]

Matatias Carp, în Cartea Neagră[2], scrie „presupunând sau pretextând înjurii sau ofense ce s-ar fi adus acestei armate de către evrei, cu prilejul retragerii din teritoriile cedate în 1940, Armata Română, recucerind aceste teritorii în 1941..." Deci, după Matatias Carp, evreii, în 1940, nu s-au manifestat în nici un fel împotriva militarilor români... Citiţi-l pe Constantin Virgil Gheorghiu în jurnalul său de front „Ard malurile Nistrului" şi veţi afla altă faţetă a adevărului, sau pe Paul Goma în „Săptămâna Roşie 28 iunie - 3 iulie 1940 sau Basarabia şi evreii",[3] Bucureşti, Editura Vremea, 2004. Cine poate contesta adevărul scris de marele Nicolae Iorga în cunoscutul articol al său din Universul, „De ce atâta ură"? Dar „Testamentul" lui Wilhelm Filderman, dar afirmaţiile Rabinului Şafran, la vizita sa în România postdecembristă? Ca să nu mai punem la socoteală afirmaţiile lui Norman Finkelstein în bine-cunoscuta sa carte „Industria holocaustului". Au fost, sunt evrei care au spus adevărul!

- Din programa şcolară aproape că a fost eliminată istoria românilor, în schimb comentariile de istorie a holocaustului sunt obligatorii;
- Despre holocaustul roşu, iudeo-bolşevic împotriva românilor nu se vorbeşte nici măcar în şoaptă. Iată câteva nume ale celor care s-au făcut vinovaţi de crime împotriva poporului român, de nimicirea intelectualităţii româneşti sub regimul impus de Armata Roşie şi girat de Regele Mihai (şi notăm aici doar câţiva, care, din „întâmplare", sunt evrei): Ana Pauker, alias Anna Rabinsohn , Ministru de Externe al României, supranumită şi Stalin în fustă (idolul lui MRU); Ilka Wassermann, reala directoare a Ministerului Român de Externe; Iosif Chişinevschi, alias Jakob Broitman, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi membru al C.C. al P.M.R.; Teohari Georgescu, alias Burah Tescovici, Ministru de Interne; Avram Bunaciu, alias Abraham Gutman, Secretar; Lothar Rădăceanu, alias Lothar Wuertzel, ministru; Miron Constantinescu, alias Mehr Kohn; Moises Haupt, general, comandant militar al Capitalei; Laurian Zamfir, alias Laurian Rechler, general, şef al Securităţii; Heinz Gutman, şef al Serviciului Secret Civil; William Suder, alias Wilman Suder, şef al Contra-spionajului; Colonel Roman, alias Roman Walter, tatăl lui Petre Roman, şef al Serviciului de Educaţie, Cultură şi Propagandă al Armatei; Alexander Moghioroş, Ministru al Naţionalităţilor, evreu din Ungaria; Alexandru Badan, alias Alexander Braunstein, şef al Comisiei de Control al Străinilor; Maior Lewin, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie, şef al Cenzurii presei din România; Colonel Holban, alias Moscovich, şef al Securităţii pe Bucureşti. George Silviu, alias Gersch Gollinger, secretar general în Ministerul de Interne din România; Erwin Voiculescu, alias Erwin Weinberg, şef al Departamentului pentru paşapoarte în Ministerul de Externe din România; Gheorghe Apostol, alias Gerschwin, preşedinte al Sindicatului Muncitoresc; Stupineanu, alias Stappnau, şef al Spionajului Economic; Emmerick Stoffel, evreu din Ungaria, ambasador al României în Elveţia; Harry Făinaru, alias Hersch Feiner, şef de legaţie în Ambasada din Statele Unite; Ida Szillagy, evreică, prietenă a Anei Pauker. Reala conducătoare a Ambasadei noastre din Londra; N. Lăzărescu, alias Burach Lazarovich, însărcinat de afaceri a României la Paris; Simon Oieru, alias Schaeffer, subsecretar de stat; Aurel Baranga, alias Ariel Leibovich, inspector general în Departamentul Artelor; Liuba Chişinevschi, alias Liuba Broitman, preşedintăa Femeilor Române Antifasciste (ce ironie! Liuba Broitman - preşedintă a femeilor românce!); Lew Zeiger, director general în Ministerul Economiei; Doctor Zeider, jurisconsult al Ministerului de Externe; Marcel Breslaşu, alias Mark Breslau, director general al Departamentului Artelor; Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner, redactor şef al Scânteii, conducea întreaga campanie care viza intoxicarea poporului în ce privea domnia comunismului. Concomitent, conducea şi înscenata campanie antisemită din România, „profesor universitar" fără a fi absolvit măcar liceul; Samoil, alias Samuel Rubenstein, director guvernator al Scânteii; Horea Liman, alias Lehman, redactor secund al Scânteii; Inginerul Schnapp, evreu, director guvernator al ziarului România Liberă; Jehan Mihai, alias Jakob Michael, şef al industriei cinematografice române; Alexandru Graur, alias Alter Brauer, director general al Societăţii Radiofonice Române; Mihai Roller, evreu, necunoscut înainte de venirea sa în România, din Uniunea Sovietică, Membru al Academiei Române, autorul istoriei falsificate a Românilor; Profesorul Weigel, tiranul Universităţii din Bucureşti. Conducea operaţia de epurare a studenţilor anticomunişti; Profesorul Lewin Bercovich, venit din Uniunea Sovietică, un alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla corpul profesoral, venit din Rusia; Silviu Iosifescu, alias Samson Iosifovich, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, de conţinutul care nu se armoniza cu comunismul; Joan Vinter, alias Jakob Winter, al doilea critic literar marxist al României; Trei predecesori secretari generali ai Ligii Generale a Muncii au fost evrei, Alexander Sencovich, Misha Levin şi Sam Asriel (Şerban).[4]

Călăii - oricare ar fi fost originea lor etnică - şi atrocităţile comise împotriva poporului român nu pot fi absolviţi de verdictul: holocaust, genocid, crimă la adresa  umanităţii şi a românităţii. De ce nu am cere şi noi despăgubiri pentru răul imens, cu consecinţe catastrofale, făcut făcut poporului român?

Vă rog să reflectaţi asupra întrebărilor fireşti: „Cât timp vom mai sta cu fruntea plecată? Cât timp ne vom spune suferinţele doar în şoaptă şi ne vom obloji rănile şi ne vom pomeni morţii pe furiş? Când vom putea spune adevărul, liberi, fără a fi catalogaţi «anti-orice şi oricine»"? Ne vom putea cinsti vreodată, în tihnă, eroii căzuţi în luptele de pe Frontul de Est, fără riscul de a fi acuzaţi de exacerbări naţionaliste? În timp ce busturile criminalului Albert Wass stau neclintite pe socluri, cele ale Mareşalului Ion Antonescu au fost demontate şi/sau distruse. Horthy a fost reînhumat cu onururi naţionale, Mareşalul Antonescu este ucis în fiecare zi! Dacă Elie Wiesel răcneşte din toţi bojogii că românii sunt asasini, totul este în ordine, dar dacă un român spune că există şi evrei sau ţigani criminali, atunci se cheamă rasism, xenofobie, discriminare...

Se impune o reacţie fermă, argumentată şi sinceră împotriva „răului absolut"! Eu nu strig „Jos Guvernul!" ci punerea la stâlpul infamiei a tuturor guvernanţilor şi preş-e-dinţilor postdecembrişti, lipsiţi de demnitatea naţională, care au transformat România în colonie, iar poporul român, în populaţie! footer