Revista Art-emis
Bilderberg 2012 - New World Order PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Sâmbătă, 16 Iunie 2012 20:06
Grupul Bilderberg-2012 Chantilly Virginia„Guvernanţii vor fi fortaţi să accepte renunţarea la unele suveranităţi, pregătindu-se minuţios calea spre
New World Order".
(Ying Fu, viceministru de Externe, China)

De departe, dintre cele mai importante evenimente oculte ale anului 2012, iese în evidenţă mult contestata şi hulita reuniune a Grupului Bilderberg. Deşi nu i-a ales şi/sau delegat nici o naţiune, ca în fiecare an, marii potentaţi ai planetei şi-au dat întâlnire pentru a programa soarta umanităţii pentru încă un an. Deciziile reuniunii, dintre care nu lipsesc: situaţia EURO, a U.S.D., calendarul „revoltelor populare" şi al războaielor, al practicării asasinatelor ca politică de stat prin înlăturarea unor şefi de stat incomozi (vezi Mubarack, Bin Laden, Ghadaffi...), vor să arate lumii că doar „EI" au dreptul de a stabili politica globală şi de a manipula omenirea după bunul plac. Deloc de ignorat sunt şi măsurile excepţionale, luate în 2012, pentru asigurarea securităţii înaltelor personalităţi participante şi a secretului discuţiilor, accesul mass-media fiind total interzis.

Prin „târgul" Washington D.C. se zvoneşte că s-ar fi constatat la Chantilly, Virginia Westfield Marriott (acelaşi loc unde Grupul Bilderberg s-a întâlnit în 2004) - că actualul chiriaş al Casei Albe este restant la plata chiriei şi a obligaţiilor pentru prestările de servicii, aşa că, pentru următorii patru ani, s-ar fi hotărât ca altcineva să câştige „alegerile" noului mandat, ca locatar al „Salonul Oval". Gura târgului mai murmură că „încoronarea" viitorului preşedinte al S.U.A. - dar şi al altor state puternice ale lumii occidentale, nu este deloc străină de deciziile „Grupului" malefic, care, din păcate, se erijează şi funcţionează ca un Guvern Mondial din umbră. În urmă cu patru ani, când Barack Obama şi Hillary Clinton se ciorovăiau în văzul lumii pentru fotoliu, întâlnirea secretă a „Grupului" cu cei doi candidaţi i-a convins pe „Bilderbergi" că cel ce trebuie să câştige „democratic" alegerile prezidențiale din S.U.A. şi să fie aşezat pe tronul de la Washington, era Obama. După acordarea firmanului „Înaltei Porţi" către non-valoarea menţionată, spăşită, femeia-cioclu, Hillary Clinton n-a avut de ales, şi-a lins rănile, obligată fiind să accepte un rol secundar. Decizii similare au fost luate şi în cazul preşedintelui George H.W. Bush, în 1985, al preşedintelui Bill Clinton în 1991, al lui Tony Blair în 1993 sau al lui Romano Prodi, fostul şef al Comisiei Uniunii Europene, în 1999 etc.

Dacă în acest an, la reuniunea „Grupului" celor mai puternici oameni ai planetei, în prim plan a putut fi observat - printre alţii - nelipsitul „patriarh" nonagenar al ocultei mondiale, David Rockefeller, Obama nu a mai fost trecut pe lista invitaților oficiali. Nu că abandonarea „Nobeliatul pentru pace" al ultimei ediţii de la Academia Suedeză ar fi vreo pierdere pentru democraţia americană sau pentru planeta Pământ, dar curând, Doamna Democraţie va fi pusă în faţa faptului împlinit şi va constata neputincioasă „triumful" contracandidatului actualului preşedinte american. Democrația Americană nu mai este decât o simplă grenadă fumigenă, aruncată în ochii credulilor de către atotputernicii planetei, iar faptul că Mitt Romney câștigă alegerile preliminare din foarte multe state din S.U.A. nu mai poate fi interpretat ca simplă coincidenţă. În această situaţie nu-i prea dificil de presupus că S.U.A. va avea un nou președinte. Exprimându-mă prin limbajul lui Nenea Iancu, s-ar putea spune că, în speţă Democrația Americană „există, dar lipseşte cu desăvârşire". Grupul Bilderberg este cel care decide viitorul S.U.A., nu poporul american. „Legenda" campaniei electorale şi alegerile constituie oribile spectacole de circ ieftin, a cărei copie fidelă am constatat-o şi pe plaiurile noastre.

Grupul Bilderberg a declarat război total tuturor adversarilor săi. Dacă în 2007, un membru Bilderberg exprima dorinţa ca „Ron Paul să-şi întâlnească Creatorul!", în anul 2010, republicanul Ron Paul, senator de Texas, afirma în faţa unui subcomitet al Casei Reprezentanţilor: „Planul elitei este să cadă toate statele, să-şi piardă suveranitatea naţională, să impună măsuri de austeritate drastice în numele unei crize economice fără sfârşit, pentru ca elita să pună mâna pe resursele naturale ale statelor, să-şi consolideze puterea şi bogăţia, după care va fi impusă o singura monedă globală. În acest timp cetăţenii vor trăi într-un stat poliţienesc, supravegheaţi total prin tehnologie de ultimă generaţie." La recenta întrunire a „Grupului Bilderberg" Ron Paul s-a găsit în centrul atenţiei membrilor acestuia, discuţia de pe culoarele Hotelului Marriott dintre doi Bilderbergi oripilând opinia publică: „Hai să-l punem pe Ron Paul şi pe toţi susţinătorii lui într-un avion cu un sahid sinucigaş şi să terminăm cu ei!" Intenţia celor a fost generată de faptul că, unii membri ai mişcării Occupy Bilderberg erau susţinători ai lui Ron Paul, inamic declarat al sistemului financiar elitist, al blocului industrial militar şi al manevrelor Trezoreriei SUA.

Decenii la rând, Grupul elitist Bilderberg a lucrat în cel mai deplin secret pentru „Noua Ordine Mondială", simultan cu blocarea mass-media, care le-ar fi deconspirat strategiile, în garnitura războiului total fiind inclusă şi hotărârea de cenzurare a Internetului. La comanda Grupului, Senatul american a introdus mai întâi Cybersecurity Act, apoi, la 20 septembrie 2009, „Combating Online Infringement and Counterfeits Act (C.O.I.C.A.). La o altă reuniune senatorială a aceluiaşi an, senatorul Jay Rockefeller (!) a declarat: „Ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu era mai bine să nu se fi inventat Internetul". În 2012, strategia Grupului a intrat în linie dreaptă. A.C.T.A. europeană a exercitat presiuni asupra câtorva state să adere - printre care şi România -, dar, din pricina manifestaţiilor anti A.C.T.A., unele au amânat ratificarea. Neelie Kroes, însărcinata U.E. cu „Agenda Digitală", prezentă la întrunirea Bilderberg de la Chantilly, Virginia, a declarat că A.C.T.A. s-a împotmolit şi că nu merge ca „unsă" aşa cum s-a sperat, şi că ar fi cazul să se treacă la impunerea identităţii electronice. Mai explicit, pentru a avea acces la Internet, autentificarea va fi validată numai prin semnătură electronică, inclusiv o „capsulă electronică", cu scopul înregistrării datei şi orei accesării, căutările utilizatorilor, experimentul urmând a fi aplicat mai întâi în Europa.

S-a dorit legiferarea Statelor Unite ale Europei, cu Herman Van Rompuy preşedinte, dar pentru realizare, este nevoie ca economiile europene să fie aduse la acelaşi numitor, Grupul propunându-şi, nu falimentarea monedei euro, ci a Europei în sine, responsabil cu „stimularea falimentarii" fiind numit Jean-Claude Trichet, şef al Băncii Centrale Europene. Se intenţiona, în primă fază, legiferarea Tratatul de la Lisabona, acesta fiind baza unui super-stat federal european. Prin programul „Schimbarea Climei" şi instituirea „taxei pe carbon" astăzi se urmăreşte desfiinţarea industriilor naţionale, preluarea resurselor naturale prin companii „eco" alese de Grup (vă sună cunoscut?). Când statele vor semna „taxa pe carbon", multe industrii declarate „poluante" vor falimenta, beneficiare fiind doar companiile occidentale dotate cu tehnologii de ultimă generaţie. Deocamdată, Iranul este în aşteptare, „Bilderbergii" hotărând la întrunirea din acest an: eliminarea regimului lui Bashar al Assad din Siria, şi nu întâmplător, combaterea naţionalismului - inamicul lor declarat.
Grafica - Ion Măldărescu
footer