Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Tudor Nedelcea   
MarĹŁi, 06 Martie 2012 23:16
Mihai Eminescu„Cu un ochi mai clar", p?trunzând în crea?ia unor genii ca Shakespeare, Goethe sau Hugo, Eminescu r?spunde unei poten?iale acuza?ii de neîn?elegere a acestor clasici ai literaturii universale: trebuie ridicat gradul de cultur? al publicului, dramaturgii români s? în?eleag?, s? se subordoneze «na?iunii lor», iar „modelele în ast? privin?? sunt dramaturgii spanioli, Shakespeare, ?i un autor norvegian, românilor poate prea pu?in cunoscut, dramaturgul B. Bj?rnson"[1]. C?ci, continu? Eminescu demonstra?ia în articolul pe care îl semneaz? ?i îl public? în „Familia" lui Iosif Vulcan[2] un dramaturg autentic este cel care, „întrunind m?rime ?i frumuse?e, cur??enie ?i pietate adev?rat cre?tin?, se ridic? cu totul din cercurile sale esclusive numai ale unor clase ale societ??ii pân? la abstrac?iunea cea mare ?i puternic? a poporului"[3]. Cronicar dramatic autentic, Eminescu judec? estetic ?i critic dramatiz?rile dup? romane „de mansard?" sau „drame de bulevard", în urma lecturilor din Aristotel ?i R?tscher, modelul fiind acela?i Shakespeare: „nu credem c? reprezentarea crud? ?i realist? a sl?biciunilor trupe?ti este menirea artei dramatice. E drept c? dintre toate infirmit??ile numai dou? nu jignesc spiritul dramatic, dar numai prin lini?te[a] care o inspir?: orbia ?i nebunia. „Amândou? aceste le vedem reprezentate în tragediile celor vechi ?i în operele celui mai mare poet: în „Regele Lear", în „Hamlet", a lui Shakespeare"[4]. Continuând considera?iile axiologice despre dramaturgia universal?, observ? c? spaniolii au reprezentan?i „din veac în veac de câteva genii izolate", tragicii greci ?i francezi „au ajuns foarte departe", iar „în vremea nou? de Moličre ?i Shakespeare"[5]. Prin prisma acestor principii estetice, Eminescu critic? num?rul crescând de traduceri ?i transpuneri pe scen? din dramaturgii mediocri, recomandând traduc?torilor români, pe lâng? valorificarea crea?iei populare autentice cum a f?cut I. Creang?, piesele clasicilor: „traducerea unor scrieri f?r? valoare este munca cea mai u?oar?, care dispenseaz? pe scriitor de la producere proprie ?i de la cump?nirea terminilor. O traducere din Shakespeare, din Moličre sau din Göthe e un merit, c?ci form? ?i în?eles sunt atât de îngem?nate, încât traduc?torul trebuie s? cump?neasc? cuvânt cu cuvât ?i fraz? cu fraz?"[6].

Preocupat de crearea unui repertoriu de calitate pentru un teatru na?ional, cu „un capital de roluri potrivite cu talentul ?i fizicul" actorilor, cu „un capital de piese bune", în special din Shakespeare ?i Moličre, Eminescu propune valorificarea experien?ei Teatrului Burgtheater din Viena (pe care-l frecventa), „teatru al cur?ii", cum voia s? fie ?i teatrul din Ia?i („un azil pentru arta na?ional?"), c?ci „arta este senin? ?i vecinic?. Dramele lui Shakespeare ?i comediile lui Moličre se vor putea reprezenta ?i peste mii de ani ?i vor fi ascultate cu acela?i viu interes, c?ci pasiunile omene?ti vor r?mâne în vechi acelea?i"[7]. Dar, pentru ca aceste drame s? d?inuie peste vremuri, este necesar ca ?i traducerea lor în limba român? s? se apropie de valoarea originalului. Din acest punct de vedere, Eminescu îl critic?, cu argumente, pe unul dintre cei mai activi traduc?tori ai operei lui Shakespeare (al?turi de Scarlat Ion Ghica ?i Haralamb G. Lecca), pe Adolf Stern, care tradusese Hamlet, prin?ul Danemarcei (în 1877 ?i 1905), Iuliu Cezar (1881), Regele Lear (1881): „Între multele nenorociri ce le va fi-ntâmpinat vestita leb?d? din Avon, putem num?ra ?i traducerea în iambi de cinci picioare pe care d. Adolf Stern, literat din Bucure?ti au aplicat-o melancolicului Hamlet. Cine va traduce p?s?reasca d. lui Stern pe române?te - asta-i întrebarea?"[8]. Nici jocul actorilor care interpreteaz? personajele shakespeareene nu este scos de sub lupa criticii sale. Prilejul îl ofer? actorul italian Ernesto Rossi (1827-1896), aflat în turneu la Ia?i, în ianuarie 1878, cu piesele: Romeo ?i Julieta, Othello, Hamlet, Regele Lear, Richard al III-lea, Macbeth, care, de?i renumit în ?ara sa, nu se ridic? la nivelul crea?iei lui Shakespeare. Spectator la aceste reprezenta?ii, Eminescu pune în discu?ie arta reprezentativ? a dramaturgiei universale, c?ci o pies?, „dar mai cu seam? una din Shakespeare, este un op de arte, în care toate caracterele sunt atât de însemnate încât merit? jucate de arti?ti mari", considerând c?, totu?i, „nu se va g?si poate niciodat? o trup? care s? întruneasc? în sine atâ?ea arti?ti escelen?i încât întregul op de arte s? se poat? potrivi ca un bas-relief din care nici o figur? s? nu r?sar? prea afar? de marginile care despart statuia, izolat? de bas-relief"[9]. Din acest punct de vedere, sesizeaz? o discrepan?? între jocul lui Rossi ?i trupa acestuia, trup? care trebuie - în opinia lui Eminescu - s? ac?ioneze ca o orchestr?, iar rolul de instrument principal s? îl de?in? Rossi. Neavând alte ?anse, cronicarul dramatic de la „Timpul" devine mai concesiv, dat? fiind poate ?i atmosfera electrizant? a publicului ie?ean: „Dar mul??mitori precum suntem pentru orice art? adev?rat?, renun??m de mai înainte de a-l vedea pe Shakespeare interpretat ca un întreg, a?a îl v?d ochii sufletului nostru ?i ne declar?m cu asupra de m?sur? învin?i de jocul puternic al marelui maestru italian"[10].

Cultura clasic? are, în opinia sa, un rol determinant pentru orice ?ar? – în special pentru România – de afirmare pe plan mondial ?i, ca atare, înv???mântul clasic trebuie s? fie la baza oric?rei reforme ?colare. În polemica civilizat? cu oficiosul liberal „Românul", Eminescu îl critic? dur pe Emil du Bois-Reymond, fostul s?u profesor de fiziologie de la Berlin, care sus?inea c? „toat? cultura antic? e zidit? pe nisip"[11]. Negând rolul ?i valoarea culturii clasice – idee preluat? de liberali –, du Bois s-a compromis, întrucât, comenteaz? mali?ios Eminescu, „Göethe dac? ar tr?i n-ar scrie „Faust", ci ar fi parlamentar, iar „Homer în zilele noastre s-ar fi f?cut calf? de spi?er ?i Shakespeare redactor la ‹‹Telegraful››. Iat? cu ce probe ne vine organul guvernamental în favorul m?rginirii studiilor clasice"[12]. În celebrul s?u studiu, Icoane vechi ?i icoane nou?, partea a III-a, B?trânii ?i tinerii, Eminescu teoretizeaz?, cu argumente irefutabile, primatul muncii care trebuie s? stea la baza evolu?iei culturii ?i civiliza?iei ?i, implicit, a ridic?rii intelectuale a individului, necesitatea muncii productive, utilizând, în acest studiu preponderent economic ?i social, numele lui Homer, Kâlidasa, Shakespeare, Rafael, Palestrina, Beethoven, ?tefan cel Mare, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Grigore Ureche, Miron Costin etc. Plecând de la conceptul : „Precum via?a consist? din mi?care, a?a ?i adev?rul social, oglinda realit??ii, este de-a pururea în mi?care", c?ci „ceea ce azi e adev?rat, mâine e îndoielnic ?i pe roata acestei lumi nu suie ?i coboar? numai sor?ile omene?ti, ci ?i ideile"[13], Eminescu g?se?te statornic? doar arta, „adic? ciudat lucru, nu ceea ce e în folosul oamenilor, ci cee ce este spre petrecerea lor"[14]. În aceast? galerie de genii artistice îl introduce ?i pe Shakespeare, cu justificare: „Tot a?a privim cu pl?cere pl?smuirile celui mai mare poet pe care l-au purtat p?mântul nostru, pl?smuirile lui Shakespeare, ?i ne bucur?m de frumuse?ea lor, ba poate mai mult înc? decât contimporanii lui"[15]. În aceea?i idee a primatului muncii, care trebuie s? se întemeieze pe capitalul productiv, Eminescu observ? „discompunerea social?" din Rusia, unde „clasele pozitive" sunt deposedate, iar „materialismul brutal", creat de Karl Marx, ia locul vechilor credin?e ?i a civiliza?iei cre?tine. În art?, comenteaz? Eminescu, „stilul elegant al arhitecturii Rena?terii, cel mai m?re? gotic cedeaz? stilului monoton al cazarmelor de închiriat, Shakespeare ?i Moličre cedez? bufon?rilor ?i dramelor de incest ?i adulteriu, cancanul ?i Offenbach alung? pe Beethoven ?i pe Mozart"[16]; este o epoc? trist?, decadent?, „în care ideile mari asfin?esc, în care zeii mor", cauza fiind „o general? corup?iune economic?"[17].

În alte articole politice, Eminescu g?se?te prilejul de a face trimiteri la Shakespeare. De pild?, vorbind despre guvernul englez sprijinitor al Imperiului Otoman ?i de opozi?ia britanic? liberal? care organiza întruniri de protest fa?? de atrocit??ile otomane în Balcani, Eminescu reproduce din Henrich al IV-lea, partea I, actul III, scena 7 (o pies? cu circula?ie foarte restrâns? în secolul al XIX-lea): „To?i promit cu religiozitate publicului c? vor face impresia nemuritorului Sir John, admirabilului Sir John Falstaff, cum îl descrisese Shakespeare divinul, Sir John care de o mul?ime de ani nu ?i-a mai v?zut genunchii de gros ?i gras ce este ?i care-a câ?tigat aceste invidiabile dimensiuni numai din cauza... sentimentalit??ii sale"[18]. Comentând noua direc?ie literar? a revistei „Presa", Eminescu reproduce versurile „C?ci Brutus e-un b?rbat de stim? vrednic/ De stim? vrednici sunt desigur to?i, dup? cum zice maestrul Shakespeare"[19]. Parodiindu-l pe ambasadorul liberal ?tefan Belu, poreclit Pandarus, trimis de guvernul de la Bucure?ti la nunta marelui duce de Luxemburg, Wilhelm al III-lea, regele Olandei (1849-1890), Eminescu face trimitere, din nou, la marele scriitor britanic: „Într-o dram? mai pu?in cunoscut? a lui Shakespeare, intitulat? Troilus ?i Cressida, e un boier cam b?trâior care izbute?te a lini?tii inimelor celor dou? suspin?toare turturele din Troia, primindu-i întru casa sa", aluzie evident? la primirea lui Iisus în casa Marftei, pentru a concluziona: „Ospitalitatea femeii era o virtute antic?, pe când la boierul Pandarus era un viciu antic"[20]. În acela?i mod, spre a sublinia „dezbinarea ?i ura între cet??enii statului, pentru fic?iuni ?i pentru cinstitele obraze ale d-lor demagogi", care neag? meritocra?ia, Eminescu face apel la „Shakespeare nemuritorul"[21], citând din replicile lui Ulise din Troilus ?i Cressida (actul 1, scena 3).

De?i era într-o continu? polemic? de idei cu ziarul oficial „Românul" ?i cu guvernul liberal, condus de I. C. Br?tianu (c?ruia îi recunoa?te multe merite), Eminescu ia atitudine public? fa?? de atentatul contra primului ministru liberal: „Nu scuz?m, nu justific?m nicicând o crim?. Dar c?ut?m a o esplica: între scuz? ?i esplicare e o deosebire cât cerul de Macbethp?mânt. Dac? vom esplica peripe?iile prin care trece sufletul lui Richard al III-lea, dac? vom dezv?lui acele sofisme adânci ?i tenebroase pe cari un mare critic al lui Shakespeare le nume?te ‹‹logica patimei››, nu scuz?m ?i nu justific?m crimele regelui Angliei" [22]. Proclamarea Regatului României, în mai 1881, ?i vestea privind o „radical? schimbare a cabinetului" I. C. Br?tianu, cu trecerea perpetu? a politicienilor dintr-un partid în altul, îi ofer? lui Eminescu prilejul de a face, din nou, trimitere la crea?ia lui Shakespeare: „Dar, ori una ori alta fie, orice în?elegere c?, pentru a deveni cineva enamu che enasu cu Cariagdi, Carada, Giani etc., sufletul unui om bine n?scut cat? s? treac? prin peripe?ii aproape tragice, asemenea lui Timon din Atena, eroul unei drame din Shakespeare. În adev?r pentru ca un om atât de prietenos, primitor, generos cum e Timon în actul I s? se prefac? într-un s?lbatec mizantrop, un pustnic cum e Timon în actul al IV-lea, sufletul s?u cat? s? fie trecut prin o sum? de peripe?ii ce l-au aruncat dintr-un estrem într-altul, l-au pref?cut din alb în negru, din floare de crin în m?tr?gun?"[23]. ?i discursul lui Mihai Kog?lniceanu, ?inut la Adunarea Deputa?ilor din 1 mai 1882, privind chestiunea Dun?rii este comentat tot cu trimiteri la Shakespeare. În guvernul liberal „de rea credin??" nu po?i avea încredere ?i atunci „ce sfat i se poate da omului în care n-ai încredere ?i care-a dovedit în mod irecuzabil c? nici o merit??"[24], se întreab? gazetarul, continuându-?i comentariul: „Dar se-n?elege c? acest sfat nu le place ro?iilor. Când le spuneam vorba ce Shakespeare o pune uneori în gura personajelor sale: «Mergi de te spânzur?, c?ci ?i-ai încheiat socotelile cu lumea!», atunci sentimentul cam friguros al nimicniciei intr? în d. C. A. Rosetti de l-apuc? istericalele ?i-ncepe a aiuri"[25]. În note de lectur?, transcrieri sau excerte, numele celebrului scriitor britanic apare frecvent ?i cu admira?ie. Într-o însemnare din 9 ianuarie 1873 privitoare la unele principii estetice, Eminescu se întreab?: „care ar fi arta viitorului în marginile ra?iunei?", dându-?i r?spuns: „Combina?ia fantaziei ?i ra?iunea"[26], continuând nota de lectur?: „Metal curat f?r? de lamur?. Heine. Liric?. Shakespeare în contul timpului [...] pasiunea, mi?c?rile vie?ei sunt în Shakespeare"[27]. Într-un excert noteaz? despre „vise ce iau na?tere în somnul adânc, având coeren?? dramatic?. (Un fitecine, în vis – un Shakespeare)"[28].

Comentând rela?ia dintre pseudotalent, talent ?i geniu, Eminescu sf?tuie?te tinerii s? îmbr??i?eze numai meseria sau profesia pentru care au voca?ie: „Decât pseudotalent în literatur?, mai bine talent în cism?rie", întrucât apari?ia unui geniu din orice domeniu de activitate uman? este mai anevoioas? decât „na?terea în v?ile nen?scute ale haosului a unui nou sistem solar"[29]. ?i exemplific?: „Homer, Shakespeare, Raphael, geniile în arte se nasc o dat? la 3, 4 mii de ani, Newton ?i Galilei, Kant ?i Darwin, geniile în ?tiin??, o dat? la o mie de ani"[30]. El ?ine s? sublinieze diferen?a dintre geniu ?i talent: „Dac? avem talent, adic? câteva centigrame de creier mai mult decât simia communis, putem vaforifica, pentru vremea noastr?, prin munc? constant?; dac? nu muncim, r?mânem asemenea confra?ilor no?tri, dobitoacelor"[31]. În transcrierea c?r?ii lui M. Lazarus ?i N. Steinthal, Reflec?ii introductive privind psihologia popoarelor, g?se?te deosebirea dintre tragedia antic?, pe de o parte, ?i cea german? sau englez? pe de alt? parte, ultimele fiind reprezentate de Schiller ?i Shakespeare: „Aceste tragedii create de poe?i sunt chiar în mod esen?ial diferite de cele grece?ti"[32]. Iar în transcrierea lucr?rii lui Rudolf Gottschall, Romanele lui Gustav von See, noteaz?: „În multe studii despre Shakespeare au fost l?udate acele cercuri concentrice ale ac?iunii în care se oglindea una ?i aceea?i idee fundamental?, cercuri ce parc? au un punct spiritual central ?i doar raze diferite"[33]. Dup? acest excurs în crea?ia sa literar? ?i publicistic?, putem afirma c? Eminescu a avut pentru Shakespeare un adev?rat cult, nu doar unul omagial ?i complexant, ci lucr?tor ?i productiv nu atât prin influen?e directe, cât prin îmbog??irea gamei de idei ?i teme propriei sale crea?ii. Citindu-l în original, Eminescu i-a intuit genialitatea ?i a apreciat-o ca atare, prezen?a lui Shakespeare în opera literar?, dar mai ales în publicistic? – la care avea acces un public cititor mai larg ?i diversificat - a fost benefic? pentru întreaga literatur? român?, începând cu epoca marilor clasici români. Modelul shakespearean în cultura român?, promovat de Eminescu, a constituit o ?tachet? axiologic? la care se raportau toate produc?iile literare, regizorale ?i interpretative. Mai trebuie subliniat un fapt, remarcat de G. C?linescu: „Valoarea literar? a acestor articole st? întâi de toate în chipul sf?tos de a traduce f?r? multe neologisme, într-o limb? la îndemâna tuturor, marile abstrac?ii. Darul acesta îl avea Maiorescu. Îns? Eminescu îl dep??e?te în partea formal? cu mult. El coboar? pân? la vorba s?teasc? ?i la proverb, scoate pilde, face figuri cu o siguran?? uimitoare. Niciodat? nu s-au exprimat la noi idei generale cititorului de gazet? într-un chip care s? dea fiec?ruia iluzia c? pricepe"[34]. Eminescu a demonstrat c? a fost un analist profesionist al literaturii universale ?i comparatiste, un autentic exeget, anticipându-i pe marii profesori-c?rturari ai secolului XX (Tudor Vianu, Eugen Lovinescu, George C?linescu, Zoe Dumitrescu-Bu?ulenga, Edgar Papu etc). În viziunea sa, Shakespeare este un model demn de urmat.
----------------------------------------------------------------------------

[1]M. Eminescu, Repertoriul nostru teatral, în M. Eminescu, Opere, IX, Publicistic?.1870-1877, Bucure?ti, Editura Academiei RSR, 1980, p. 86.

[2] „Familia”, VI, nr. 3, 18/30 ian. 1870, p. 25-28.

[3] Ibidem, p. 86-87.

[4] Revista teatral? , în „Curierul de Ia?i”, IX, nr. 139, 22 dec. 1876, p. 3; Opere, IX, p. 293.

[5] Ibidem, p. 294. Eminescu traduce studiul din Heinrich von Treitschke (1884-1896), Ein Wart über unser Judenthum, privitor la soarta evreilor din Germania ?i Europa, Shakespeare fiind men?ionat în aceast? lucrare ca opus toleran?ei religioase din Nahan În?eleptul de Lessing ([Cititorii de gazete…], în „Timpul”, V, nr. 21, 26 ian. 1880, p. 1; Opere X, Publicistic?, 1 nov. 1877-15 febr. 1880. Bucure?ti, Editura Academiei RSR, 1989, p. 401.)

[6] Foaie nou?, în „Curierul de Ia?i”, X, nr. 1, 5 ian 1877, p. 3; Opere, IX, p. 298.

[7] Revista teatral?, în „Curierul de Ia?i”, X, nr. 31, 20 martie 1877, p. 3; Opere, IX, p. 350.

[8] Shakespeare, în „Curierul de Ia?i”, X, nr. 45, mai 1877, p. 4; Opere, IX, p. 373.

[9] Reprezenta?iile lui Rossi, în „Timpul”, III, nr. 22, 28 ian. 1878, p. 3; Opere, X, p. 42.

[10] Ibidem.

[11] [D. Jules Ferry, ni se pare...”], în „Timpul”, V, nr. 177, 9 aug. 1880, p. 1-2; Opere XI, Publicistic?. 17 febr -31 dec. 1880. Bucure?ti, Editura Academiei RSR, 1984, p. 293.

[12] Ibidem.

[13] Icoane vechi ?i icoane nou?, în „Timpul”, II, nr. 281, 14 dec. 1877, p 2-3; Opere, X, p. 22.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem, p. 23.

[16] [Alalt?ieri, luni diminea??...”], în „Timpul”, V, nr. 73, 5 apr. 1879, p 1-2; Opere, X, p. 214.

[17] Ibidem.

[18] Turcia [Diploma?ia cu mersul...”], în „Curierul de Ia?i”, IX, nr. 97, 1 sept. 1876, p. 3; Opere, IX, p. 356.

[19] ‹‹Convorbiri literare››, în „Curierul de Ia?i”, X, nr. 36, 6 apr. 1877, p. 3; Opere, IX, p. 356.

[[20 Pandarus, vornicel de nunt?, în „Timpul”,III, nr. 285, 30 dec. 1878, p 1; Opere, X, p. 165.

[21] [„Credem c? destul am vorbit...”], în „Timpul”, IV, nr. 5, 9 ian. 1879, p. 1-2; Opere, X, p. 169.

[22] [„Adev?rul doare; nimic nu doare ca adev?rul...”], în „Timpul”, V, nr. 278, 13/25 dec. 1880, p. 1; Opere, XI, p. 442.

[23] [„D. Br?tianu, confirmând însu?i ?tirea”], Mss 2264; Opere, XII, Publicistic?. 1 ian. – 31 dec. 1881. Bucure?ti, Editura Academiei R.S.R, 1985, p. 463.

[24] [„În discursul ?inut la 1 mai...”], Mss 2264; Opere, XIII. Publicistic?. 1882-1883, 1888-1989. Bucure?ti, Editura Academiei RSR, 1985, p. 355.

[25] Ibidem.

[26] [„Frumosul-esteticul”], Mss 2257; Opere, XV, p. 410.

[27] Ibidem, p. 410-411.

[28] [Realitate ?i vis], Mss 2287; Opere, XV, p. 434.

[29] [Pseudotalent, talent ?i geniu], Mss 2225; Opere, XV, p. 142.

[30] Ibidem.

[31] Ibidem.

[32] Mss. 2285; Opere, XV, p. 640.

[33] Ibidem, p. 714.

[34] George C?linescu, Opera lui Mihai Eminescu. V. Analize. Eminescu în timp ?i spa?iu. Bucure?ti, Funda?ia Regal? pentru Literatur? ?i Art?, 1936, p. 299.



footer