Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. dr. Tudor Nedelcea   
Duminică, 04 Martie 2012 02:23
William ShakespeareShakespeare ?i Eminescu sunt dou? genii tutelare, c?rora posteritatea le-a consolidat autoritatea creatoare. Interesant este îns? de observat opinia scriitorului na?ional român, Mihai Eminescu, despre cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor, britanicul William Shakespeare, a c?rui oper? autorul „Luceaf?rului" a cunoscut-o nu numai prin traducerile germane, ci din îns??i crea?ia acestuia în limba original?, engleza. Un exeget ?i editor al poeziilor eminesciene, Perpessicius, a sesizat, cu argumente, aprecierile elogioase, dar meritate la adresa lui Shakespeare, a?ezându-l pe poetul nostru, mai ales prin „Scrisori" ?i „Luceaf?rul", „cu drept cuvânt", între Shakespeare ?i Fr. Villon. C?ci, comenteaz? Perpessicius „în toat? rev?rsarea aceasta de poezie înfiorat? care tremur? în scrisul lui Eminescu, ca aria unui lac mângâiat de razele lunii, se simte continuu prezen?a unui duh aerian, unui Ariel inspirat ?i inspirator, care anim? cele mai frumoase din paginile lui Eminescu, ?i acest duh este Shakespeare: ‹‹P?rea c? geniul divinului brit Shakespeare respirase asupra p?mântului un nou înger lunatec, o nou? Ofelie›› st? scris într-un loc din S?rmanul Dionis, ?i impresia noastr? e c? imaginea aceasta ar putea deveni un adev?rat blazon, pân? într-atâta ‹respirarea› geniului shakespearean este prezent? în poezia ?i proza literar? a lui Eminescu. O cercetare mai atent? de altminteri, arat? nu numai bogate referin?e la numele ?i opera lui Shakespeare, dar chiar ?i prezen?a unui adev?rat cult shakeasperean la Eminescu".[1]

Cercetând mai atent crea?ia eminescian? (poezie, proz?, teatru, publicistic?), cum ne îndeamn? exegetul editor al lui Eminescu, care „scria pagini de adânc? în?elegere pentru Shakespeare"[2], putem afirma, din capul locului, c? influen?a lui Shakespeare nu a fost decisiv? în crea?ia ?i gândirea eminescian? – eminescologii descoperind influen?e str?ine mai puternice, - ci mai ales prezen?a unui cult pentru scriitorul britanic. Membru activ al „Junimei", condus? de Titu Maiorescu, poetul Eminescu are opinii literare deosebit de incitante despre crea?ia ?i rolul literaturii populare, a?ezând, pentru fiecare cultur? na?ional? european?, genii tutelare: Shakespeare pentru Marea Britanie, Goethe pentru Germania, Dante pentru Italia, Cervantes pentru Spania, Hugo pentru Fran?a, chiar ?i în muzic? geniul muzical al lui Beethoven fiind apreciat elogios, ierarhii axiologice r?mase valabile ?i ast?zi. O întrebare se impune de la sine: Eminescu a citit în original opera shakesperean? sau prin edi?ii intermediare germane ?i franceze? Cu alte cuvinte, Poetul nostru ?tia limba englez?? Opiniile sunt împ?r?ite: George C?linescu crede c? „Eminescu n-avea cum ?ti limba englez?"[3], Al. Du?u c? „Eminescu nu ?tia sau ?tia prea pu?in engleze?te"[4]. La cel?lalt pol, Vladimir Streinu scria c? Eminescu „era cititor insistent de limba englez?"[5], Marcu Beza consider? c? Eminescu era cititor în original al lui Shakespeare ?i cu influen?? în Împ?rat ?i proletar (din Regele Lear), Mortua est ?i Se bate miezul nop?ii (din Macbeth, Furtuna, Hamlet)[6] iar Leon D. Levi?chi aprecia c? „Eminescu a cunoscut limba englez? [...] la un anumit nivel ?i într-un anume sens", c? „s-a c?l?uzit în primul rând dup? textul shakespearean original ?i nu dup? traduceri germane ?i franceze"[7], opinie pe care o consider?m plauzibil?.

Shakespeare era cunoscut publicului din ??rile române?ti înc? de la sfâr?itul secolului al XVIII-lea, când i s-au jucat unele piese, despre el au scris Cezar Balliac, Ion Heliade R?dulescu, Constan?a Drumea, Grigoriu Moldovan, biografia sa, scris? de Le Tourneur, a fost tradus? de Toma Alexandru Bagdat, fragmente din opera sa au ap?rut în reviste precum „Ilustra?iunea", „Amicul ?coalelor", „Tribuna".[8] Primele informa?ii despre Shakespeare le afl? în tratatul lui E. T. R?tscher, Arta reprezent?rii dramatice, pe care îl traduce, în 1868, la rug?mintea lui Mihai Pascaly, în trupa c?ruia era sufleur ?i în care Shakespeare este considerat „natura genial? de artist", „creator de microcosme".[9] Consacrându-i un necrolog, la moartea acestuia din 9 aprilie 1871, Eminescu remarc? lucrarea „Tratat de filosofia artei", în care Henrich Theodor R?tscher „s-a str?duit s? stabileasc? puncte de vedere estetice mai ferme pentru arta scenic? [...] asupra raportului filosofiei cu opere de art?, o analiz? a dramelor principale ale lui Shakespeare ?i Goethe".[10] ?i în privin?a influen?ei shakespeareene în crea?ia eminescian?, opiniile sunt împ?r?ite. De la exager?rile lui D. Mur?ra?u privind izvoarele în unele poezii eminesciene, "izvorâ?tii", cum îi numea G. C?linescu, care d?deau, totu?i, dovad? de erudi?ie, speciali?tii au manifestat un interes pur ?tiin?ific, o cercetare comparatist?, excluzând unele paralelisme sau simple concordan?e de transmitere a temelor sau a ideilor.

În crea?ia lui Shakespeare se g?sesc imagini, teme sau motive precum:
a) via?a ca vis (din Hamlet: „vis al unei umbre ?i umbra unui vis"), în S?rmanul Dionis, Memento mori, Se bate miezul nop?ii, Împ?rat ?i proletar, Scrisoarea I, Mure?an ?i ursitoarele, Stam la fereastra sus?, Cu mâne zilele-?i adaogi, Somnoroase p?s?rele, Iubit? dulce, o, m? las?, Eu nu cred nici în Iehova, Umbra lui Istrate Dabija - Voevod, O-n?elepciune, ai aripi de cear?!, Melancolie;
b) lumea ca teatru (din Hamlet, Negu??torul din Vene?ia, Furtuna, Cum v? place) în Gloss? mai ales. Dar, cum justific? ?tefan Av?danei, prezen?a acestor motive ?i teme în alte literaturi „simultan sau succesiv, se poate explica, mai întâi, prin existen?a unor modele arhetipale de gândire ?i sim?ire - deci pure paralelisme sau analogii".[11] În opinia lui G. C?linescu, mizantropul Timon din Atena este „înrudit cu pesimistul lui Eminescu", iar „influen?a lui Timon Atenianul [în „Avatarii faraonului Tlá", n.n ] este evident?"[12], a?a cum Mortua est! „se apropie mai mult de în?elesurile dramei lui Shakespeare (Hamlet) al c?rui erou constat? r?sturnarea valorilor umane ?i, în consecin??, nonsensul vie?ii într-o lume r?u alc?tuit?"[13]. Alte similitudini se pot face între cuplul Bogdana – Sas din Bogdan Drago? ?i Lady Macbeth din piesa cu acela?i nume, între personajul feminin din Mira ?i Ofelia din Hamlet, evocarea „mo?neagului rege Lear" în Împ?rat ?i proletar etc., dar, cu toate aceste ecouri shakespeareene la Eminescu „se poate vorbi, îns?, nu doar de preluarea unor influen?e, ceea ce ar simplifica p?gubitor problema, ci de o congenialitate"[14], c?ci Eminescu „nu a deslu?it numai sensurile tragice ale crea?iei shakespeareene (cu toate c? aluziile la aceste sensuri sunt cele mai frecvente), el a descifrat ?i rezonan?ele unui renascentism scenic"[15], cum e cazul traducerii replicii lui Falstaff din Henric al IV-lea.

Lui Shakespeare, Eminescu nu numai c?-i intuie?te genialitatea ?i valoarea de simbol na?ional[16], dar are ?i un adev?rat cult, cum se exprim? în poezia Icoan? ?i privaz: „?i eu simt acest farmec ?i-n sufletu-mi admir/ Cum admira cu ochii cei mari odat' Shakespeare". O od? îi închin?, în 1876, la 26 de ani, în poezia C?r?ile[17], prin care-?i exprim? sentimentele de pre?uire ?i iubire: „Shakespeare! Adesea te gândesc cu jale,/ Prieten blând al sufletului meu,/ Isvorul plin al cânturilor tale/ Îmi sare-n gând ?i le repet mereu./ Atât de crud e?ti tu, ?-atât de moale,/ Furtun?-i azi ?i linu-i glasul t?u;/ Ca Dumnezeu te-ar??i în mii de fe?e/ ?i-nve?i ce-un ev nu poate s? te-nve?e". În acela?i ton admirativ continu? caracteriz?rile ?i în urm?toarele trei strofe: „C?ci tot ce simt, de este r?u sau bine/ -Destul m? simt- tot ?ie-?i mul?umesc/Tu mi-ai deschis a ochilor lumin?,/M-ai înv??at ca lumea s-o citesc,/Gre?ind cu tine chiar, iubesc gre?eala:/ S-aduc cu tine mi-este toat? fala."

Tudor Vianu concluzioneaz?, în urma unor studii comparative, c? în unele poezii eminesciene se g?se?te „uimitoarea oglindire a geniului celui mai mare poet englez în geniul celui mai mare poet român"[18], iar Zoe Dumitrescu-Bu?ulenga semnaleaz? „influen?a catalitic? a geniului englez asupra unui geniu român".[19] Eminescu inten?iona s? scrie o pies? de teatru despre domnitorul român Alexandru L?pu?neanu, avându-l ca model pe Shakespeare: „Din Alecsandru Hamlet-copertaL?pu?neanu s-ar putea face un Macbeth român cu întrebuin?area mai ales în ultimul act al novelei lui Negruzzi"[20], noteaz? Eminescu. În opinia lui Grid Modorcea, Eminescu inten?iona în 1866, scrierea „unui ciclu de piese inspirate din revolu?iile ardelene (R?sunet, Horiadele, Iancu, R?zbunarea român?...), pe care inten?iona, probabil s? le scrie ?inând seama de modelele men?ionate în continuare: Ariel, Faust, Don Juan,[21] a?a cum este men?ionat în prima versiune a piesei Horia. Dup? vizionarea spectacolelor lui Shakespeare, jucate la Ia?i de trupa lui Rossi, Eminescu pl?nuia „un nou ciclu dramatic, însemnându-?i urm?toarele titluri de compuneri (ms. 2279, f.103 v.): Mu?at ?i codrul, Mu?at în biseric?, Mu?at la domnie, Mu?at în r?zboi, Mu?at ?i cititorul de zodii, Mu?at ?i vitejiile de pe cale ?i, printre ele, ?i un titlu cu rezonan?e shakespeareene: Visele unei nop?i de var?"[22]. C? Eminescu a cunoscut ?i a apreciat cu pertinen?? crea?ia lui Schakespeare o dovede?te ?i însemnarea urm?toare referitoare la Shakespeare ?i la arta na?ional?: „Shakespeare a vorbit de om, de om cum e. Be?ivul s?u e be?iv, eroul s?u, nebunul s?u e nebun, scepticul s?u e sceptic ?i fiecare om e muruit din gros cu colaborarea caracterului s?u, c?ci Poporul concepe cum vede ?i Shakespeare a fost al poporului s?u, prin excelen??".[23] Admirabil? caracterizare pentru un scriitor na?ional!

Într-o scrisoare c?tre Iacob Negruzzi, din 17 iunie 1870, Eminescu reia ideea din Epigonii: „Predecesorii no?tri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale".[24] În proz?, „divinul brit", apare în nuvela S?rmanul Dionis, citit? în cenaclul „Junimea", la 1 septembrie 1872, ?inut acas? la Titu Maiorescu, cu participarea lui Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, N. Gane, Miron Pompiliu, A.D. Xenopol.[25] Numele lui Shakespeare apare în scena locuin?ei lui Dionis, în fa?a c?reia era o cas? alb? ?i frumoas?, noaptea, iar prin fereastr? auzi „notele dulci ale unui clavir ?i un tân?r ?i cutremur?tor glas de copil? adiind o rug?ciune u?oar?". Deschizând ochii, Dionis v?zu o „jun? fat? muiat? într-o hain? alb?, înfiorând cu degetele ei sub?iri, lungi ?i dulci, clapele unui piano sonor ?i acompaniind sunetele u?oare a unor note dumnezeie?ti cu glasul ei dulce ?i moale. P?rea c? geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra p?mântului un nou înger lunatec, o nou? Ofelia".[26] Acela?i text este reluat de Eminescu ?i în romanul Geniu pustiu[27], scris, conform coresponden?ei Poetului cu Iacob Negruzzi, între anii 1868-1871: „Apoi romanul meu am început a-l scrie parte dup? impresiuni nemijlocite din anul 1868, pe când eram în Bucure?ti, parte dup? un episod ce mi l-a povestit un student din Transilvania"[28].

În roman, dintre scriitorii str?ini mai sunt cita?i Al. Dumas, Torquato Tasso, Jókai Mór, iar în scrisoarea citat?, Eminescu se refer? la c?l?toria sa la Blaj, din1866, din care a cules informa?ii despre Revolu?ia de la 1848.[29] În publicistic?, Shakespeare este citat, deseori, ca model pilduitor pentru justificarea unor afirma?ii pertinente în varii domenii de activitate. De pild?, pledând pentru înfiin?area unui teatru na?ional (idee „tot atât de frumoas?, pre cât ?i de folositoare"[30]), cu un repertoriu adecvat, idee sus?inut? de Iosif Vulcan ?i de presa transilvan? a epocii, Eminescu propune un repertoriu cu piese care servesc idealului na?ional, cu mesaj, chiar dac? n-au o valoare estetic? deosebit?. El uzeaz? de „pacien?a publicului pentru a-i în?ira aice o list? a averii noastre dramatice"[31]: V. Alecsandri (par?ial), V. A. Urechia, B.P. Hasdeu, Samson Bodn?rescu, Al. Dep?r??eanu. Interesant este faptul c? nu recomand? piesele lui D. Bolintineanu (a c?rei poezie e „compun?toriul plin de geniu ?i de inim? [...], oglinzi de aur ale trecutului românesc"), pentru c?, în dram?, „pare a fi împregiurarea cum c? a aruncat ochii pe geniala acuil? a Nordului: pe Shakespeare"[32]. Cu obiectivitate, judec? totu?i critic diferen?a de valoare dintre cei doi scriitori, oferindu-?i ocazia de a-l caracteriza pe autorul lui Hamlet: „Într-adev?r, când iei în mân? operele sale, care se par a?a de rupte, a?a de f?r? leg?tur? între sine, ?i se pare c? nu e nimica mai u?or decât a scrie ca el, ba poate a-l ?i întrece chiar prin regularitate. Îns? poate c? n-a esistat autor tragic care s? fie dominat cu mai mult? singuritate asupra materiei sale, care s? fie ?esut cu mai mult? con?tiin?? toate firele operei sale ca tocmai Shakespeare, c?ci ruptura sa e numai p?rut? ?i unui ochi mai clar i se arat? îndat? unitatea cea plin? de simbolism ?i de profunditate care domne?te în toate crea?iunile acestui geniu puternic. G?ethe - un geniu - a declarat cumc? un dramaturg care cete?te pe an mai mult de una pies? a lui Shakespeare e un dramaturg ruinat pentru eternitate. Shakespeare nu trebuie cetit, ci studiat, ?i înc? astfel ca s? po?i cunoa?te ceea ce nu-?i permit puterile ca s? imi?i dup? el, c?ci, dup? p?rerea mea, terenul Shakespeare, pe care d-l Bolintineanu ar fi putut s?-l calce mai cu succes ar fi fost acela al abstrac?iunii absolute cum sunt d. e. „Visul unei nop?i de var?", „Basmul de iarn?", „Ceea ce vre?i" etc, iar nu terenul cel grav ?i teribil, cu materia lui cea esact?, istoric?, ?i cu pretensiunea cea mare de a fi înainte de toate adev?rat."[33]
------------------------------------------
[1] Perpessicius. Proza literar? a lui Eminescu, studiu introductiv la Eminescu, Opere, vol. VII. Proza literar?. Bucure?ti, Editura Academiei R. S. R. , 1977, p. 39.
[2] Ibidem.
[3] G. C?linescu. Opera lui Mihai Eminescu, vol I, Bucure?ti, Editura pentru Literatur?, 1969, p. 352. Vezi ?i G. C?linescu Eminescu-traduc?tor al lui Shakespeare, în „Adev?rul Literar ?i Artistic", XI, seria a II-a, nr 605, 10, iul. 1932; G. Pienescu, Eminescu-traduc?tor al lui Shakespeare, în „Steaua", nr. 10, 1955, p.123-125; Al. Du?u, Traduceri române?ti din opera shakesperean?, în „Steaua", nr.9, 1964, p. 39-43; Marcu Beza, Shakespeare în România, London, Dent, 1931; Marcu Beza, Papers on the rumanian-people and literature by... With a preface by Moses Gaster, Ph. D. London, McBride, Nast. Co, Ldt., 1920, XII+80, Emil Manu, Influen?e ?i locu?iuni shakespereane în opera lui Eminescu, în „Limba ?i Literatur?", vol. VII, Bucure?ti, 1964, p. 141-146, Petre Grimm, Traduceri ?i imita?iuni române?ti dup? literatura englez?, în „Dacoromânia", Cluj, III, 1922-1923, p. 284-337; ?tefan Stoenescu, Glossa eminescian? în perspectiva poeziei victoriene, în „Analele Universit??ii din Bucure?ti". „Literatura Universal? ?i Contemporan?", XVIII, nr. 1, 1969, p. 29-41; Grid Modorcea, Shakespeare ?i Eminescu. Craiova, Editura Aius, 2006.
[4] Al. Du?u, în art. cit.
[5] Vladimir Streinu, Eminescu ?i limba englez?, în „Luceaf?rul", XI, nr. 6, 10 febr. 1968, p. 1-7
[6] Marcu Beza, op. cit., p. 65-66.
[7] Leon D. Levi?chi, Eminescu, traduc?tor al lui Shakespeare, în „Secolul XX", nr. 6, 1976, p. 16-24. Pe larg, la ?tefan Av?danei, Eminescu ?i literatura englez?, Ia?i, Editura Junimea, 1982 (colec?ia „Eminescu") ?i Dan Grigorescu, Shakespeare în cultura român? modern?, Bucure?ti, Editura Minerva, 1971. Vezi ?i Dan Grigorescu, Sanda Radian, Corela?ii între literatura român? ?i literatura universal?, Bucure?ti, Editura Didactic? ?i Pedagogic?, 1977, p. 58-70; A. Philippide, Coinciden?e, Ia?i, 1915, 35 p.
[8] Conform ?tefan Ar?danei, Eminescu ?i literatura englez?, Ia?i, Editura Junimea, 1982, p. 27.
[9] Apud Dimitrie Vatamaniuc, comentarii ?i note de istorie literar? la Eminescu, Opere, vol. VII. Proza literar?, p. 344.
[10] M. Eminescu, Opere, XV. Fragmentarium, Addenda edi?iei. Bucure?ti, Editura Academiei Române, 1993, p. 836. Matei C?linescu este convins c? primele dovezi ale cunoa?terii lui Shakespeare dateaz? din 1866, într-o variant? din Mortua est: „C?ci nu ?tim de este în lume mai bine/ A fi sau a nu fi" (Matei C?linescu, Eminescu ?i Shakespeare, în „Studii eminesciene", Bucure?ti, Editura Eminescu, 1965, p. 74).
[11] ?tefan Av?danei, op. cit. p.34.
[12] G. C?linescu, art. cit.
[13] Dan Grigorescu, op. cit, p.83. Eminescu traduce primele 134 de versuri direct din limba englez?, f?r? versiuni intermediare, a piesei Timon din Atena, traducere nesemnat? (vezi „Adev?rul Literar ?i Artistic", XI, m. 605, 10 iul. 1932, p 3-4).
[14] Dan Grigorescu, op. cit., p. 93.
[15] Ibidem, p. 98.
[16] Eminescu descoper? „universul crea?iei shakespeareene nu în succesiunea episoadelor, ci în înl?n?uirea simbolurilor, a ideilor. Chiar ?i în compara?ie cu operele shakespearologiei europene, aflat? atunci într-un moment de mare înflorire, punctul de vedere al lui Eminescu era îndeajuns de nou" (Dan Grigorescu, op. cit, p. 86).
[17] M. Eminescu. Poezii postume. IV, edi?ie critic? îngrijit? de Perpessicius, Bucure?ti, Editura Academiei R.P.R., 1952, p. 239-240.
[18] Tudor Vianu. Eminescu ?i Shakespeare, în „Studii de literatur? universal? ?i comparat?", Bucure?ti, Editura pentru Literatur?, 1963, p. 566.
[19] Zoe Dumitrescu-Bu?ulenga, Eminescu, cultur? ?i crea?ie, Bucure?ti, Editura Eminescu, 1976, p. 265.
[20] Ms. 2254, în Eminescu, Opere, VII, p. 344.
[21] Shakespeare ?i Eminescu, în vol. omonim,Craiova, Editura Aius Printed, 2006, p. 223.
[22] Ibidem, p. 238.
[23] Mss. 2257, 52v, în Ibidem, Opere XV. Fragmentarium, Bucure?ti, Editura Academiei Române, 1993, p. 138: „Flori mirositoare îns? s?lbatece ca florile din cununa nebunului rege Lear. Oare amestecul ce pare f?r? în?eles a florilor s?lbatece ce se strecor prin pletele b?trânului rege nu sunt metafora vie a creierelor s?i, în cari imaginile, florile gândirei s-amestecau s?lbatece ?i f?r? în?eles? ?i cât? profunditate în orele gândirii, ?i cât miros în acele flori! Astfel sunt ?i florile s?lbatece – cântecele poporale. Pe câmpiile lor a cules Shakespeare ?i orice poet na?ional – pe alte câmpii îns? a cules poe?ii aciia cari vorbesc de rai ?i iad, de îngeri ?i demoni, de stelele ceriului ?i de m?rg?ritarele din fundul m?rei. Shakespeare a vorbit...".
[24] I. E. Torou?iu, Studii ?i documente literare, vol. I, Bucure?ti, 1990, p.312.
[25] Nuvela a fost publicat? în „Convorbiri literare" în numerele: nr. 9, 1 dec. 1872, p. 329-340; nr. 10, 1 ian. 1873, p. 378-385 ?i republicat? de Traian Demetrescu ?i C. D. Pencioiu în „Revista Oltean?", din iulie 1889.
[26] M. Eminescu, în Opere, VII, p. 99.
[27] Roman tip?rit de Ion Scurtu, ca roman inedit, cu o introducere critic? ?i cu note. Bucure?ti, Editura Institutului Grafic „Minerva", 1904, XXXV+183, p. Textul în care apare Shakespeare, în M. Eminescu, Opere, VII, p. 183. Vezi ?i ms. 2255.
[28] I. E. Torou?iu ?i Gh. Carda?. Studii ?i documente literare, I, Bucure?ti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina", 1931, p. 321-322 (apud D. Vatamaniuc, note la Eminescu, Opere, VII, p. 356).
[29] Vezi ?i Tudor Nedelcea, Eminescu, istoricul, Craiova, Funda?ia „Scrisul Românesc", 1998.
[30] M. Eminescu, Repertoriul nostru teatral, în M. Eminescu, Opere, IX, Publicistic?.1870-1877, Bucure?ti, Editura Academiei RSR, 1980, p. 84.
[31] Ibidem.
[32] Ibidem, p. 85.
[33] Ibidem, p. 85-86.
footer